Tu pentru câţi bani te-ai umili?

Port cu mine o idee de câteva săptămâni şi nu pot să mi-o scot din cap. E mai mult o întrebare pe care vreau să v-o pun şi la care obligatoriu aştept răspuns.

Pentru ce bani ai accepta să te umileşti?

Nu vorbim de muncă, nu există umilinţă când vine vorba de muncă, indiferent în ce domeniu prestezi. Vorbim de găsirea unei sume mici de bani pe jos, câteva monede (1-5-10 bani) care pentru unii provoacă umilinţă dacă se apleacă să le ia de pe jos pentru că, vezi Doamne, îi vede toată lumea. Personal sunt unul din aceia care ridică orice monedă de pe jos când o vede, că e 1-5-10 şi cu atât mai mult 50 de bani. O ridic, o bag în buzunar şi trec mai departe. Nu mă interesează cum se uită oamenii la mine, dacă sunt în public. Mă lasă rece comentariile răutăcioase de genul, “uite-l mă pe sărăntocul ăla, ia 10 bani de pe jos ca milogii” , pe care unii le fac ca să se dea în spectacol şi râsul pe sub mustaţă pe care alţii-l afişează. Din punctul meu de vedere ăştia care zic treburi din astea fac parte din acea categorie de oameni care au datorii pe la prieteni, întârzie cu ratele la bancă, niciodată n-au bani de ţigări, beau pe datorie. Dar ei te fac pe tine milog şi sărăntoc că iei 10 bani de pe jos.

La urma urmei de ce să nu iau moneda aia de pe jos, s-o las până o ia altul? Şi ca să dau un exemplu care merge foarte bine aici. Gândiţi-vă că sunteţi la magazin şi luaţi pâine, iar vânzătoarea nu vă dă produsul pentru că nu aveţi 10 bani, pâinea fiind 2 lei şi 10 bani. Aveţi fix 2 lei la voi, bani pe care vi i-aţi pregătit de acasă pentru pâine. Vânzătoarea nu lasă de la ea şi nu acceptă să vă dea pâinea şi să-i aduceţi 10 bani mai tâziu (da, mai sunt şi magazine din astea care nu dau nimic pe datorie). Rămâneţi fără pâine? Rămâneţi. Şi ce buni erau acum ăia 10 bani pe lângă care aţi trecut nepăsător, râzând de “sărăntocul” care s-a aplecat să-i ia. Sărăntocul îşi ia pâinea cu 2.10, voi nu. Şi am dat doar un exemplu, mai sunt o groază de astfel de cazuri în care vă trebuie mărunţiş la cumpărături.

Da, eu iau orice monedă de pe jos. Şi, contrar aşteptărilor, nu sunt nici sărăntoc, nici milog şi nu mă dau nici banii afară din casă. Toate monedele le pun în puşculiţă. Într-o lună strâng 5-10 lei din mărunţişuri. Mă umilesc că fac asta? Nu cred. Mai mult îmi fac un bine. Puşculiţa mea la ora actuală e plină pe un sfert de monezi. A voastră cum e?

14 raspunsuri la Tu pentru câţi bani te-ai umili?

  1. FlyinG says:

    Noi ne tinem Euroi in Banca, nu in pusculitza :|

    ReplyReply
  2. Sf. Vasile says:

    N-ai inteles nimic din ce vroiam sa zic eu.. ii si greu al dracului :-| Nu puteai sa raspunzi la o intrebare simpla si gata, era greu?

    ReplyReply
  3. FlyinG says:

    Erau 2 intrebari: prima din titlu, a doua e ultima fraza e postului.

    On topic: eu nu m`ai umili sa iau de pe jos, doar daca e peste 5 lei, altfel nu merita sa ma aplec.

    ReplyReply
  4. Sf. Vasile says:

    Ok, atat vroiam sa stiu :-) era greu? Deci esti ca toti ceilalti. Lacom. Vrei mult si nu te multumesti cu putin. Consideri ca pentru o simpla moneda nu merita sa te umilesti! Astfel de persoane m-au facut sa scriu postul asta :-)

    ReplyReply
  5. punKreas says:

    Mai exista pusciulita? Tin minte ca aveam si eu pe la 7 ani, dar nu am mai vazut asa ceva.

    Avand in vedere ca las mereu 10 bani cand imi iau tigari, putin probabil sa ma aplec dupa maruntis.

    ReplyReply
  6. Costi says:

    >> 50 bani
    Pusculita n-am!

    ReplyReply
  7. Logica says:

    Uai vere, daca tu te-ai apleca pentru 5 bani si eu nu as face-o asta nu ma face pe mine lacom si pe tine marinimos. Inseamna multe, dar nu asta. Inseamna probabil ca pun mai mare pret pe faptul ca ma aplec, deci imi evaluez “munca” mai bine. Sau poate inseamna ca ma grabesc si timpul pe care l-as pierde face mai mult decat banul de pe jos. Sau poate nu vreau sa iau banul altuia (te-ai gandit la asta?).

    Oricum, lacom nu sunt eu ca nu ma aplec pentru sume modice. Lacom esti tu ca iei ceea ce nu iti apartine. Si sansele sunt ca tu sa ai datorii la prieteni, nu eu.

    ReplyReply
  8. Logica says:

    Si ce e mai nasol e ca ai bagat moderare ca sa afisezi doar comentariile care iti convin :D

    ReplyReply
  9. ciupy says:

    În primul rand nu consider că mă umilesc dacă iau banii de pe jos. A făcut Dan un experiment prin care se vroia atragerea unui milion de ron. Ei, ideea era că trebuie să primeşti toţi banii care apar în viaţa ta, nu doar cei care sunt peste o anumită sumă. 1

    Pentru 1 ban nu mă aplec(ăia îi la de fiecare dată şi la Plus-doar aici se mai dă rest până la ultimul ban), ăia de 5 bani nu-mi plac nici măcar când îi am în portmoneu, abia aştept să scap de ei, dar de la 10 bani în sus îi ridic. Şi nu pentru că m-aş îmbogăţi, dar vreau să spun DA banilor care apar în viaţa mea.

    În plus m-am lovit şi eu de probleme de genu: las 30 de bani la gară că n-au să-mi dea rest, şi după-aia îmi mai tre 10 bani să-mi iau o apă minerală, dar nu mai am. Mă duc la magazin şi le spun că tipa de la ghişeul 3 îmi datorează 30 de bani şi deaia n-am eu destui bani? nu merge:)

    ReplyReply
  10. Sf. Vasile says:

    @Logica: nu e vina mea ca intri direct in moderare. Din pacate dureaza pana aprob comentariile pt ca mai am si io o viata personala si nu-s tot timpul la butoane :D
    Banii pe care ii gasesti pe jos nu mai sunt ai nimanui. Pe principiul, ce-am gasit sa fie al meu. Din moment ce eu gasesc 50 de bani pe jos de ex. aia sunt ai mei. I-am gasit si nimeni nu poate face dovada ca-s ai lui. Si eu n-am de unde sti ai cui sunt pentru ca nu scrie numele pe ei. Iar eu m-am referit cand am zis lacom ca te gandesti doar la bani mari, multi si nu te pretezi la sume mici.

    @punkreas: eu am o pusculita tip bibelou care zace pe raft de 20 de ani. :D

    @ciupy, Costi: Si daca sa zicem ca iti trebuie 5 bani la magazin si nu primesti produsul pe care vrei sa-l cumperi ce te faci? Eu personal am fost la mic ABC din asta in care n-am putut cumpara ceva pt ca n-am avut niste maruntis. Pur si simplu n-a vrut sa-mi dea. Ca tot ei ies in pierdere. 10 bani de la unul, 10 de la altul, 5 de la unul si se aduna.

    ReplyReply
  11. FlyinG says:

    Acum 3-4 luni am patit urmatoarea chestie:

    A trecut pe langa mine si sotie un biciclist, cam in viteza, si putin in urma noastra ia cazut din buzunar 5 lei. Eu am observat acest lucru si m`am indreptat spre bani. Ce era sa fac? Sa strig dupa el sa ii zic? :))

    I`am luat fain frumos si i`am bagat in buzunar, e vina lui ca i`a pierdut.

    ReplyReply
  12. Sf. Vasile says:

    Asta tine de cat de mult pretuiesti banul. Daca-l pretuiai nu-l pierdeai. Eu n-am pierdut niciodata un leu pe strada si nici n-am aruncat vreo moneda. Poate daca as avea prea multi da, dar cum n-am n-o fac.

    ReplyReply
  13. Dorian says:

    50 de bani.

    ReplyReply
  14. blogandac says:

    Poate un pic off topic, dar vreau sa subliniez importanta “maruntisului”, cand ma gandesc cati bani mi-au furat pana acuma casieritele de la CFR pe motiv ca nu au sa-mi dea rest…
    Oricum, de pe jos ridic de la 10 bani in sus, in zilele cand ma simt umil :P Cateodata sunt prea mandru…

    ReplyReply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Anunta-ma cand apar comentarii noi. Te poti abona si fara sa comentezi.