De fiecare dată când se anunţă un meci mare, fie în campionat, fie în cupele europene, fie de fotbal, handbal sau baschet, vecinul de deasupra îşi invită tovarăşii la el. Şi nu sunt tineri deloc, au trecut demult de anii tinereţii. Aşa să vă gândiţi că împreună au undeva pe la 200 ani. Nu e un lucru rău deloc, din contră, chiar îmi place că am vecini pe care nu-i deranjează exprimarea mea zgomotoasă atunci când dă gol Dinamo, România sau o echipă de club ce joacă în Europa, pentru că şi ei se manifestă la fel. Ok, nu intrăm în detalii legate de manifestările mele. Dacă pun televizorul meu pe mut, pot auzii foarte clar comentariul meciului de la televizorul lor. Au trecut anii, nu mai au urechi ca-n vremurile bune şi trebuie să dea volumul mai tare. Cum blocul e de pe vremea lui Ceaşcă, se aude foarte bine şi atunci când se băşeşte vecinul de deasupra. Orice sunet provocat accidental de cel de sus, dacă în camera mea e o linişte de mormânt, se aude, foarte bine.

Apoi ce să mai zic de manifestările lor de bucurie la gol, eu sunt mic copil pe lângă cum strigă ei atunci când echipa lor favorită o bagă-n aţe. Şi după ce se termină meciul, eu de regulă închid televizorul şi se lasă liniştea în camera mea, asta dacă nu mă pun la un film. Dar dacă nu, îi pot auzi foarte bine pe ei cum comentează meciul la cald. “Fantastic cum o ratat Kapetanos”, “Fain gol o dat Culio”, “Ei ce bine o jucat X say Y”, replici din astea fotbalistice. Se mai strecoară şi comentarii din acelea a la Cornel Dinu, filozofice, dar mai puţine. Şi pentru că fotbalul merge privit întotdeauna cu o bere bună în mână, sticlele îşi fac simţită prezenţa pe fondul sonor al meciului şi comentariilor de la final.

Acuma stau şi mă gândesc, oare cum o fi când o să fiu eu în postura asta de pensionar?! Oare noi ăştia care altădată încingeam un lapte-tenis în faţa blocului, vom striga celebrul gooool cu un glas răguşit de 70 ani?