Toate lucrurile bune din Cluj-Napoca ies în evidenţă foarte uşor. O stradă asfaltată, un parking, un parc amenajat, un stadion, o şcoală renovată, toate sunt motive de laudă pentru clasa politică locală şi un bun prilej de zâmbete, pupături şi felicitări la tăierea panglicii. Dar ce te faci, tu ca om care reprezintă interesele cetăţeanului clujean, când unii află şi de lucrurile rele, partea nevăzută a oraşului. Acele lucruri pe care administraţia locală preferă să le ascundă sub preş precum rahatul decât să le remedieze în secunda doi. Ştiţi voi foarte bine despre ce vorbesc. Unii cu maşina personală, alţii cu RATUC-ul, toţi ne zdruncinăm serios pe străzile oraşului, iar asta nu din cauza noastră sau a maşinii în care ne aflăm.

O altă parte nevăzută a Clujului, şi cea despre care vreau să vorbesc, este cea a oamenilor străzii. Nu vreau să dau deloc vina pe primărie pentru asta, deşi s-ar putea face mult mai multe pentru aceşti oameni decât să-i culegi de pe stradă şi să-i arunci într-un centru. Acele persoane care şi-au pierdut casa, familia, prietenii dintr-un motiv anume. Acele persoane care nu mai au pe nimeni şi nu mai au un loc al lor care să le spună “casă”. Casa lor e pe stradă, prin ghetourile oraşului, de la gară şi până-n Mănăştur, de la cinematograful Republica şi până pe Cetăţuie. Îi găsim peste tot, răsfiraţi prin oraş, cu mâna-ntinsă, încercând să-şi facă de-o pâine. Unii mai cu dare de mână îi ajută, alţii trec nepăsători pe lângă ei. “Nu avem ce să le facem, se scuză primăria. Noi îi ducem în centre specializate, le dăm o supă caldă, un pat şi ei a doua zi sunt iar pe stradă”. Şi pe bună dreptate, nu e vina autorităţilor. Lor nu le place să stea închişi, să li se impună reguli şi să nu aibă libertatea de a face orice. Ei s-au obişnuit să fie solitari, să se ducă oriunde vor ei, să facă ce vor, chiar dacă asta înseamnă să doarmă pe stradă. O baie caldă, nişte haine curate, un pat sunt lucruri de care are nevoie un om al străzii să se pună pe picioare, să-şi găsească un loc de muncă şi să-şi refacă viaţa. Toate astea le-au fost puse la dispoziţie de către primărie şi alte ONG-uri. Există centre unde pot sta gratis, de unde îşi pot reface viaţa, totul în schimbul respectării unor reguli clasice. Dar ei preferă canalul în locul unei vieţi normale.

Fiecare dintre ei îşi doreşte o casă a lor, dar din păcate uită că pentru asta trebuie să munceşti. Nimeni nu-ţi dă casa pe gratis în ziua de azi. Munca e grele, e mai comod să stai cu mâna întinsă şi să aştepţi mila cetăţeanului. În majoritatea din cazuri vezi oameni în toată firea, tineri pe la 20 şi ceva de ani, cerşind câţiva lei, când ar fi mult mai câştigaţi dacă s-ar angaja. N-ai ce să le faci, mentalitatea lor e una proastă. De ce să munceşti şi să trăieşti mai bine, când poţi cerşi şi trăi de pe o zi pe alta.

Părerea mea este că, acestor oameni le e frică să se reintegreze în societate şi de aceea preferă să trăiască singuri, în umbra oraşului. Absolut toţi au avut o viaţă normală înainte de a ajunge pe stradă, sunt convins de asta, un job decent, o casă a lor, o familie, prieteni, dar, din varii motive, au pierdut totul şi nu mai vor să aibă parte de aşa ceva a doua oară.

Iată nişte interviuri cu oamenii străzii din oraşul european Cluj-Napoca, luate de nişte studenţi de la Sociologie.

Interviul nr. 1

“Ma numesc E. S. Am 21 de ani, am doua fete care stau in orfelinat, nu in Cluj, una are 5 si cealalta are 3 ani. Acum locuiesc pe strada. Am stat in multe locuri. Mama mea a murit cand aveam 7 ani si tata cand s-a imbatat intr-o seara a vandut apartamentul si am ajuns pe strada. Nu ne-a lasat pe strada, ne-a dus la centre, dar eu am fugit ca mai aveam un frate mai mare care statea pe strada, voiam sa stau cu el, nu imi placea in centru pentru ca eram singura si ne bateau femeile de acolo, dar fratele meu de fiecare data cand mergeam inapoi la Cluj imi spunea ca trebuie sa ma intorc la centru pentru ca e foarte periculos, ma lua si ma ducea inapoi, dar eu a doua zi eram inapoi la Cluj si ma rugam de el sa ma lase sa stau cu el si ii promiteam ca o sa fiu cuminte si pana la urma m-a lasat, dar ani de zile am tot schimbat centre si in Cluj, si in afara Clujului. Ma enervam ca trebuia sa respectam reguli, sa ajungem la o anumita ora in centru, sa mergem la scoala sa invatam, sa nu ne certam, sa spalam vase. Am terminat 12 clase ca asa de mult m-a batut la cap directoarea de la Prison Fellowship ca pana la urma am terminat, dar nu mi-ar placea sa lucrez in croitorie, trebuie sa fii calm, sa nu te apuce ne nervii, ca daca te apuc a gresesti tot, si pe urma nici nu poti fuma cat vrei. Am fugit din centre, am sapat o grota cu fratele meu sus pe cetatuie, si acolo stateam, bine ca am mai avut cort, dar ne-au dat foc jandarmii, si la grota de multe ori imi dadeau foc la haine, si trebuia sa ne mutam dintr-o parte in alta, am mai dormit si in piata, in hala, aveam un om care imi dadea bani din cand in cand si ma lasa sa dorm intr-un carucior, si aveam plapuma si nu imi era frica, nu dormeam niciodata singura. Am carat fiere, am vandut in piata, am lucrat in constructii, chiar daca sunt fata, m-au luat astia, ca am niste muschi, vrei sa iti arat? Am facut afaceri cu telefoane. Mai furam si eu dar nu eu, adica stateam de sase, sau spargeam eu chioscul, nu luam nimic, doar ii ajutam, si totul se impartea egal. Merg prin Nera, stau pe la Republica, in piata, la Sora. Pe unde pot si eu. Am stat si intr-o casa abuzic in centru , dar anul trecut ne-a venit 8 milioane de platit gazul, ca astia l-au lasat sa mearga toata ziua, si am zis ca mai bine stai singur ca nu ai atata bataie de cap, dar daca stai singur risti sa ti se intample chestii rele. Asa daca mai e cineva macar poate chema politia. M-am drogat cu prenandez si cu lac pentru ca era foarte frig si daca nu ai bani sa iti iei de mancare, cu drogul nu simti nici frig si nici foame, asta e! Visul meu este sa pot sa locuiesc cu fetitele mele, mi-e tare dor de ele, dar nu pot sa le iau de unde sunt ca macar ele sa creasca normal, daca eu nu am crescut normal. Am tot incercat sa ma angajez, dar nu ma ia nimeni daca nu am un domiciliu stabil, de nu stiu cate ori mi-am pierdut sau mi s-au furat actele, si eu ce sa ii zic la ala care vrea sa ma angajeze? Unde stau? Si pe urma ma duc la serviciu si daca nu am unde sa fac dus, sau baie, e aiurea. Dar nu vreau sa ma intorc in nicio institutie, ca atatea reguli iti baga si mie nu imi place sa ma controleze nimeni, cine il pune pe unul sa ma intrebe pe mine ce fac o zi intreaga, ca doar nu sunt un copil de 5 ani. Imi vine cateodata sa plang si cand o fac sunt singura, nu imi place sa ma vada cineva ca plang. Sunt multe personae care eu vrut sa ne ajute. Emma mi-a gasit chirie in gazda, dar nu am reusit sa respect regulile mele si i-am dus si pe alti boschetari acolo, nu stiu ce mi-a venit, uneori asa ma sucesc ca nici eu nu stiu de ce fac ce fac, si am plecat, nu cred ca merit ca cineva sa aiba incredere in mine, ca ma sucesc de multe ori, zic una si fac alta.”

Interviul nr. 2

“Ma numesc C.F.
Am 24 de ani si am un baiat de 1 an, acum stau intr-un apartament inchiriat de o persoana care ma ajuta. Eu am plecat cu fratele meu de acasa pentru ca mama ne-a indepartat de la ea dupa ce a murit tata, ea si-a luat barbat care nu ne-a vrut, si oricum mai erau inca 5 frati, mai importanti pentru mama decat noi, asa ca noi am venit la Cluj ca am auzit ca la oras poti sa faci bani mai repede decat la sat. Asa ca am venit, de multe ori politia ne-a luat si ne-a dus in centre, dar noi fugeam inapoi. Eu cerseam pentru fratele meu care este mai mare decat mine, el este foarte violent si ca sa il stapanesc ii dadeam ce avea nevoie. Am locuit si eu o vreme lunga la grota unde stateam multi, ne drogam, faceam prostii si baieti cu baieti si baieti cu fete, no, ca in puscarie. Au fost multe personae care au venit sa ne ajute cu mancare, haine, excursii, dar tot timpul ma gandeam ce vor in schimb, ca a mai fost unul care ne dadea de mancare si noi trebuia sa il lasam sa faca sex cu noi. Am lucrat in multe locuri, constructii, vopsit de garduri, carat fiere. In Cluj eu nu prea umblu in zonele in care umbla boschetarii, ca vreau sa o rup cu ei, ii salut din respect dar gata, si mai merg sa le duc de mancare, dare nu mai sunt boschetar, eu vreau sa imi fac familia mea, am vazut destule la viata mea, in 8
decembrie vreau sa ma cunun ca copilul meu sa aiba si un tata si o mama. Mai merg prin piata din cand in cand, cand nu am bani, dar acum sponsorul meu imi da o suma de bani pe saptamana si pot sa fac ceva cu ei, fara sa fur, mie nu imi place sa fur. Am stat inchis pentru ca s-a intamplat sa fiu in zona cand altii au furat si m-a batut politia pana am recunoscut tot si am luat totul pe mine, intr-un fel mi-a parut bine ca nu a intrat fratele meu, dar cat am stat inchis a intrat si el de 3 ori pentru alte tampenii. Viata pe strada e grea, sunt droguri, violuri, prostitutie, am avut si o crima anul asta, dar politia zice ca a fost un inec, eu am vazut ce s-a
intamplat, dar pentru un om al strazii nimeni nu face o ancheta cum trebuie, se bucura toata lumea ca a scapat de un boschetar si dreptatea nu se face. Am vrut si eu sa ma angajez, dar e greu, eu am 4 clase, Emma mi-a tot zis sa imi termin scoala, dar pentru mine e timp pierdut, e important sa stii sa socotesti, sa citesti sa nu te fure nimeni, engleza stiu ca am tot vorbit cu multi straini, imi place sa desenez si o fac bine, asa ca o sa imi gasesc ceva, si daca nu, o sa ii ajut pe ceilalti boschetari sa vada ca exista o sansa pentru ei. Umblam prin Nera, ca o vreme, am crezut ca imi plac baietii, si acolo se intalnesc homosexualii, dar mi-am dat seama ca nu e asa. Imi placea sa ma imbrac in femeie, aveam o peruca, imi vopseam unghiile, ma rujam, ma
pensam ( si acu o fac), dar mi-am dat seama ca daca Dumnezeu m-a facut barbat sunt barbat,
si nu pot fi femeie, si ca trebuie sa fiu ce am fost creat sa fiu.”

Interviul nr. 3

“Ma numesc T.S.
Am 19 ani si sunt gravida in luna a –VI-a, am plecat de la Ecce Homo pentru ca vreau sa fiu cu prietenul meu, si nu ma lasa cei de acolo sa ma intalnesc cu el. Stam intr-o baraca in Manastur, si in timpul zilei stam pe la Republica, la gara, sau la Sora. Obisnuiam sa fac traseul pe Calea Turzii, cu celalalt tip cu care am stat, ma batea daca nu mergeam si am anuntat politia, si pe urma m-am intors la el, nu stiu de ce. Eu am fugit de la fundatie, nu mi-am terminat scoala, pentru ce toti fratii mei erau in Cluj, unul in chirie si restul pe strada, si am vazut ca numai eu eram fraiera care sa inghita toate regulile din fundatie. Lor le mergea bine, aveau bani, se duceau in excursii, sau la padure si eu trebuia sa anunt unde merg, cat stau, cand ma intorc si m-am saturat, plus ca mai aveam si niste fete in camera care ma enervau si erau din acelea care spuneau tot, ca nu puteai sa faci nicio miscare. Am plecat din centru la 16 ani, stiu ca ma pot intoarce oricand pentru ca la doamna directoare ii place de mine si de multe ori mi-a zis ca ma pot intoarce, dar eu nu vreau. Am trait experiente urate pe strada, am fost violata in grota, m-au rapit tiganii cu o masina si am sunat-o pe Emma sa vina dupa noi, de la un om dintr-un bloc unde am reusit sa fugim, si s-a rezolvat ca a venit politia si ne-a trimis cu bine la Cluj. Acum ma oblige prietenul meu sa fac traseul pe Calea Floresti sub pod, nu vreau ca poate afecta copilul, dar ne trebuie si noua niste bani si oricum la mine pretul e mai mic decat la celelalte. Nu ma inteleg de multe ori pentru ca nu stiu, mi-e frica sa stau singura pe strada, dar mi-e si frica sa ma bata barbatul meu ca nu stau. Mai mergem prin Manastur in timpul zilei, am stat in multe locuri.”

Interviul nr. 4

“Numele si prenumele: M.B.
Am 27 de ani, si tocmai am fost arestat pentru furt, complicitate, am process in decembrie. Eu am fugit de acasa la 14 ani si am venit la Cluj, a fost greu ca i-am crescut pe majoritatea copiilor strazii, dupa ce am sapat grotele de sus de pe cetatuie, i-am protejat pe cat s-a putut sa nu li se intample nimic. Pe cei mici ii puneam sa cerseasca, dar eram si noi prin preajma sa nu ii bata nimeni, iar noi cei mai mari mergeam de adunam fiere, din centru de pe la casele de pe malul Somesului, mai aveam noroc cu oamenii din piata care ne chemau ca au o soba care nu mai merge, sau un frigider stricat, si mergeam cu carutul si adunam si faceam bani. Apoi mai aveam un om care ne ducea la munca in afara Clujului, sa ii facem casa, dar mai greu era cu plata, stii cum se zice, noi ne faceam ca lucram si el se facea ca ne plateste. Am mai fost la “casa fara ganduri”, in inchisoare, ca m-au prins cand am sarit pe geam dintr-o casa de pe Dragalina, m-au tinut, am fost si fetita, dar asta este, daca vrei sa supravietuiesti trebuie sa faci ce ti se zice. Am dormit peste tot in Clujul asta, in canalele din Manastur care leaga Mehedinti de Parcul Rozelor, pe la blocuri in Manastur, Mehedinti, pe Dragalina, la grota, intr-o baraca aproape de sectia de la Sirena. Mai faceam bani ca le puneam pe fete sa faca traseul pe Calea Turzii, se faceau bani frumosi, acum iar intru pe nu stiu cati ani si mi se pune si “coada”. Macar daca as fi fumat ceva din tigarile pe care le-am furat, am spart un restaurant si am furat bautura si tigari. Mai faceam afaceri cu telefoane sau vindeam hainele pe care le primeam si faceam un ban frumos. Acum s-a dus totul si sper sa fie mai bine. Visul meu este sa conduc o masina si sa fac bani, sa am casa mea cu regulile mele!”

Interviul nr. 5

Numele si prenumele: F.G.
“Am 28 de ani si locuiesc pe strada de la varsta de 7 ani cand am fugit de acasa, m-am urcat pe tren si am venit la Cluj. Peste tot am stat, de la canale, la grota, in spate la fosta Insomnia, pe la blocuri, in piata, intr-o casa unde am avut un atelier de reparat biciclete, acolo m-a luat unul din asistentii sociali, dar a fost prea mult de munca contra chiriei si a cativa bani pe langa. Si ma enervam, imi dadeam foc la haine, dadeam televizorul de toti peretii, sau ma taiam, uita-te, sunt plin de taieturi, dar nu e mai bine decat sa tai pe altcineva, pai daca ma enervez, ce pot sa fac? M-am drogat, am fost inchis, cuie in cap, batai, cata bataie am primit de la politie, cu bastonul pe care il chema “Corina” (nume schimbat pentru a nu da in vileag numele politistului), ma batea pana recunosteam fapte care nu eu le-am facut, asta ca ei sa isi faca cazurile. Eu ma ocupam de vanzari de telefoane, fiare, cartoane, furt (mai ales in zona centrala in casele care nu aveau gratii, ne cataram si pe urma saream in Somes, daca persoana se trezea) mai avem un handicapat in carucior pe care il punem la cersit si facem bani multi, dar faza e ca trebuie sa avem grija de el. Visul meu este sa nu ma prinda politia, ca nu vreau sa mai ajung la gherla, si acuma cica ma ancheteaza pentru un furt ca si complice. Tot ce trebuie sa fac e sa deschid gura, sa zic niste nume si se rezolva, dar si cand ies aia, trebuie sa o iau din Cluj. Vreau sa ma casatoresc, sa am familia mea, am un copil intr-un orfelinat si construiesc, am multe idei, vreau sa fac un parc in miniature, sau Clujul, pe 1 pe 1, si am facut si un vapor dragut din lemn pe care pot scoate bani frumosi.”

Interviul nr. 6

“Numele si prenumele: M.M.
Am 17 ani, am fugit din familia mea la 14 ani pentru ca parintii mei au vrut sa ma casatoreasca cu un tip si eu nu am vrut. Am incercat sa ma tai sa ma omor, am fost la toate fundatiile din Cluj, la psihiatrie, la politie, dar parintii isi trimiteau oamenii dupa mine, eu nu vreau sa stau cu ei, ei sunt tigani, eu nu sunt. Nu are sens sa iti faci vise in viata asta, ca oricum nu se implinesc. Mai bine traiesti momentul si daca ai putina iarba langa, totul e mai frumos, totul este sa nu devii dependent. Si am un prieten cu care am ocupat o casa in Marasti, nu sta nimeni acolo, e dezastru ca nu sunt geamuri si e frig, dar e mult mai bine decat acasa, chiar daca acasa am tot ce am nevoie. Stau pe la Gara, la pasaj din cand in cand, dar in general sunt pe Calea Turzii la produs bani. Imi fac analize la doua luni si is bune pana acuma, asta este!”

Interviul nr. 7

Numele si prenumele: M.P.
“Am 25 de ani si stau cu toata familia mea in Cluj, pe strada, suntem cea mai puternica familie din zona, nimeni nu se pune cu noi. Avem un baiat care fura pentru noi si noi vindem in piata si facem bani, fetele noastre merg si fac traseul iar noi le pazim. Visul meu e sa am bani, bani, bani! O zi obisnuita e sa faci bani, oricum si oricand, dar nu tu, ci altul sa ii faca pentru tine. Am vazut la viata mea cam tot ce se putea vedea, de la gasirea cadavrelor, la puscarie, droguri (prenandez pana la heroina), taieturi,violuri, asa ca nimic nu mai sperie. Zona care imi place e Republica, mergem la film, apoi la Sora la cafea, in Nera la o bila, si seara la munca, cand pe Calea Turzii, cand la pasaj la gara, cand la Colina, depinde, am pile peste tot!”

Document personal(jurnal)(C.F.)

“Am stat si am dormit pe unde am apucat, de la poduri, rampa de gumoaie, baraci de lemn sau metalice, grota, canale, blocuri, m-am drogat si m-am imbatat, am fost un mare bataus si iata ca cu ajutorul lui Dumnezeu am reusit sa ma las de droguri. Am fost la A.A. si acolo am fost aplaudat prima data cand am spus ca m-am drogat cu prenandez, ei stiau ca ma droghez, dar toti asteptau sa zic. Am tot fugit din institutii si pe vremea lui Ceausescu veneau dupa mine, ma luau si ma duceau inapoi, dar eu a doua zi eram inapoi in Cluj. Cerseam pentru fratele meu, eu l-am crescut si i-am dat ce sa manance. In Cluj erau posibilitatile mai mari. Stiu ca Dumnezeu imi va da un loc al meu. Acum stau in chirie intr-un apartament cu doua camere si ma enervez ca oricat as incerca sa fac curat, tot dezordine e, fac curatenie generala tot a doua zi. Nu as reusi sa stau intr-o institutie, visul meu este sa ajung sa lucrez sa ii ajut pe oamenii saraci care dorm pe strada, sa le spun ca exista o sansa pentru ei, sa le spun ca si eu am fost ca ei si ca Dumnezeu m-a ajutat si inca ma ajuta, desi l-am injurat de multe ori, stiu ca m-a iertat si ca si eu trebuie sa o iert pe mama mea, chiar daca ne-a indepartat de langa ea, mi-e dor de bratele ei, in bratele ei ma simt copil si am nevoie de ea.”

Un material realizat de câţiva studenţi de la Sociologie. Îi mulţumesc Laurei pentru că mi-a oferit acest document în care am citit 7 poveşti de viaţă uimitoare şi triste în acelaşi timp. Asta e una din părţile nevăzute a Clujului, cu siguranţă mai sunt şi altele, dar într-un articol viitor.

Foto: Agenda Clujeana