Tag Archives: vuvuzela
Toată lumea are ceva cu vuvuzelele
Se putea să treacă CM 2010 şi să nu scriu măcar un post despre marele evident, evident că nu. Aşa că, iată-mă ajuns la momentul în care îmi spun şi eu părerea despre mondial. Subiectul: vuvuzela. Toată lumea are ceva cu ele, ba că îi deranjează, ba că îi zgârie pe creier, ba că nu pot urmări meciul în linişte, ba că nuştiuce. Îi deranjează pe ei, care stau în fotoliu personal şi cu berea în mână. Pe ei îi deranjează, da? Alo, gara, fraţilor, vă uitaţi la un campionat mondial de fotbal totuşi! De fotbal, vere! Da ce, vreţi să se cânte Gaudeamus Igitur în timpul meciului sau simfonia a treia a lui Beethoven. Urmăriţi totuşi un meci de fotbal, face parte din decor. E normal să fie atmosferă pe stadion, că dacă n-ar fi atmosferă am urmări un spectacol de balet.
Oare oamenii ăştia care au ceva cu vuvuzelele de când n-au mai fost pe un stadion, să vadă cu ochii lor ce atmosferă se face. Cu trompete, fluiere, strigăte, petarde, fumigene, coregrafii în toată regula. Aşa ştiu oamenii ăia din Africa să facă atmosferă, cu vuvuzela. Ce vă nemulţumeşte? Că scoate un sunet infernal, asta e, riscul meseriei.
Mergeţi, dragilor, cu curaj, la un meci de fotbal de la noi şi vedeţi cum e, că aşa din faţa televizorului şi io pot să zic multe. N-am nimic cu vuvuzelele, dacă ăsta e modul lor de a face atmosferă pe stadion asta e. Dacă n-ar exista vuvuzeaua probabil că stadioanele care găzduiesc CM ar fi mai dezolante.









