Tag Archives: vise
Cât de mult ai investit în visele tale?
V-aţi pus vreodată întrebarea asta, aţi stat câteva minute să meditaţi asupra întrebării următoare: oare cât am investit până acum într-un vis pe care îl aveam demult? Şi nu mă refer aici la timp, că timp investim tot timpul, fără să vrem, ci la bani, pentru că, nu-i aşa, orice vis cu cheltuială multă se realizează. La voi despre ce sumă vorbim, dacă s-a întâmplat? Aţi depăşit, să zicem, mia de euro? Probabil cel mai comun vis pe care sunt sigur că îl avem cu toţii este să vizităm lumea, unii au ajuns să îl realizeze, alţii mai aşteaptă ceva mai mult până să ajungă să şi-l îndeplinească.
Mie mi-ar plăcea să călătoresc, dar nu aşa, până la Constanţa şi înapoi. Vreau să văd lumea în lung şi-n lat. Vreau să mă pierd pe străduţele din Stockholm, să stau cel puţin 5 zile în fiecare mare oraş, începând cu Londra, oraşul care mă atrage cel mai mult, lucru pentru care nu am găsit încă o explicaţie. Vreau să vizitez Irlanda şi să beau o bere în celebrele lor pub-uri, vreau să vizitez Berlinul, Varşovia, Moscova, New York, San Francisco, Paris, Tokyo. Şi sunt doar câteva din oraşele mari pe care mi-aş dori să le iau la pas, dar, din păcate, distracţia asta costă. Foarte mult. Enorm de mult. Aşa că, înainte să încep să-mi realizez acest vis, am de tras tare să mă realizez din punct de vedere financiar. Până atunci, să visăm că asta-i gratis.
Voi ce vise v-aţi îndeplinit până în acest moment şi cu ce costuri?
Visul american
Unul din planurile de viitor la care mă gândesc serios să-l pun în aplicare, după ce-mi închei socotelile cu ţara asta, adică terminat facultatea, este să o iau spre America şi eventual să stau vreo 2-3 ani acolo pentru început, să-mi trăiesc visul american. Bine, dacă ar fi să fim serioşi până la capăt, nici America nu o duce prea bine momentan, nu mai sunt toate roz acolo, cel puţin din ce am citit în ultimul timp, economia lor e la pământ, iar datoriile de zeci de miliarde de dolari către China ar putea să ducă “ţara tuturor posibilităţilor” în incapacibilitate de plată şi faliment total. Dar eu tot acolo cred că-i mai bine. America e o ţară mult mai dezvoltată, de zece ori mai dezvoltată ca orice ţară din spaţiul european şi de o sută de ori mai dezvoltată ca România, acolo e locul unde se întâmplă totul, acolo e centrul lumii, toţi vor să ajungă acolo.
De când am început să urmăresc filme şi seriale mi s-a trezit în mine dorinţa de a locui acolo. Cred că ştiţi toţi la ce mă voi referi acum: un oraş mic, de câteva mii de suflete, unde toată lumea se cunoaşte cu toată lumea, ieşi dimineaţa în faţa casei cu cafeaua în mână, culegi ziarul aruncat undeva într-un boschet de copilul cu bicicleta care le livrează în fiecare dimineaţă, îi dai bună ziua vecinului de vis-a-vis care pleacă la muncă, te conversezi cordial cu vecinul de alături pe tema “plouă azi?”, apoi intri în casă şi începi să arunci un ochi peste titlurile zilei. În bucătărie te aşteaptă soţia cu micul dejun, copiii înşfacă în viteză pacheţelul cu mâncare şi o zbughesc la clasicul autobuz galben care-i transportă la şcoală. Tu termini de mâncat şi te îmbraci pentru a pleca la muncă. Asta e unul din modelele de familie la care visez.
Nu am de unde ştii dacă exact aşa e America cum am descris-o mai sus, nu am fost acolo ca să ştiu, dar îmi place să cred că există câteva asemănări între America din filme şi cea reală. Uneori e bine să mai şi visezi.
Sunt naşpa dacă n-am avut niciodată coşmaruri groaznice?
Citind una alta pe internetul ăsta mare, mai dau de câte o chestie care mă pune serios pe gânduri. Unul din acele lucruri care m-am făcut să am un moment de gândire sunt coşmarurile şi visele. Deci vă spun foarte sincer, că nu am ce să ascund aici, n-am avut niciodată coşmaruri! De când mă ştiu nu m-am trezit o dată ud leoarcă din cauza vreunui vis mai horror. Şi vorba aia, dacă io nu mă uit la filme horror atunci nu ştiu cine se uită… Am auzit pe la multă lume, ai ce coşmar sinistru am avut, tot eram ud dimineaţă… Eu nu am avut niciodată cum să zic, stai să-l auzi pe al meu, era mai groaznic… nu am avut parte de vreun coşmar odios. De obicei când dorm, dorm nu mă joc de-a somnul, dorm buştean şi pot cădea bombele că nu mă trezesc.
Singurele coşmaruri pe care le am sunt nesemnificative, care se pierd în adâncul somnului. Eu vorbesc de alea strong care te fac să te zvârcoleşti în pat si îţi provoacă nelinişte.
Dar când vine vorba de vise faine pot scrie un roman întreg fiindcă am avut vise din belşug. De la bani, vilă pe o plajă în Malibu, femei, lamborgini, merţane şi până la rolul de salvator într-un vis ce avea loc sfârşitul lumii, am avut de toate, nu am dus lipsa de nimic. Dar să lăsăm aberaţiile şi să trecem la adevăratul motiv pentru care am scris treburile astea.
Am citit diverse articole în care se spune că aşa cum ţi-s visele, aşa ţi-e şi viaţa. Dacă ai numai vise plăcute, înseamnă că viaţa ta e perfectă, lipsită de griji, totu-i roz, nu te dau banii afară şi nici nu umbla femeile după tine, dar ai conştiinţa împăcată. Când ai parte numai de coşmaruri noaptea înseamnă că viaţa ta e anostă, plină de griji şi nu prea perfectă. Corectaţi-mă dacă greşesc undeva, dar eu asta am înţeles din toate treburile alea psihologice.
Tu de ce ai parte mai mult, coşmaruri sau vise plăcute din care să nu-ţi doreşti să te trezeşti?
Traditia, un mare bullshit
Rămăsesem dator cu rezultatul experimentului cu busuiocul, și, fiindcă eu sunt om de cuvânt, vă spun că eu nu sunt compatibil cu tradiția asta, adică la bărbați nu merge, deci doar le fete se pune. Oare dacă-mi puneam fularul cu Dinamo sub cap noaptea trecută, luau câinii campionatul?
Am pus un busuioc sub pernă, pentru că pot, pentru am vrut să văd dacă merge tradiția aia din ajun de bobotează; știți voi, aia când ți se arată în vis cu cine te vei mărita/însura. Vroiam să văd dacă merge și la bărbați. Ei bine, nu merge! Noi nu suntem compatibili cu ea, tradiția, zic. Nu funcționește la bărbați. Discriminare! Huooo! Tot ce am visat noaptea trecută au fost multe femei și sfârșitul lumii, nimic mai mult. Mă rog, femei visez în fiecare noapte, ca orice bărbat de altfel, iar asta cu sfârșitul lumii a venit ca urmare a vizionării filmului 2012 înainte de culcare. Dar dacă totuși a mers și din toate femeile alea ce mi s-au arătat în vis, să tot fie 10 la număr, una din ele îmi va fi soție. Hmmm. Cum fac să-mi dau seama care din ele e? Trag la sorți. Neah, nu merge. Merg prin excludere. Ar fi o variantă. Dar nu. Ia mai dă-le în mă-sa de ele tradiții. Da ce fac eu aici, stau și-mi bat capul cu o prostie?! O, doamne, rău am ajuns!
Toate tradițiile sunt un mare bullshit, că le avem e altceva, e frumos când știm că se păstrează ceva din generație în generație, în unele locuri firește, dar toate sunt egale cu zero. Știința le rezolvă pe toate, dar știința te poate băga și în mormânt dacă nu ști cum s-o iei.
*pentru ratații care se apucă de glume proaste le doresc multă muie.
Astept cu nerabdare…
Ziua aceea când voi spune adio României şi mă voi îndrepta spre alte meleaguri unde câştigurile salariale sunt mai mari şi oamenii sunt mai civilizaţi. Am început să număr zilele din calendar până la vacanţă de vară când, sper eu, o voi lua pe calea aerului spre Spania, Italia, Germania sau orice altă ţară străină. Da, intenţionez ca la vară să plec afară pentru 2 luni, la muncă evident doar nu la întins mâna. Desigur, nu de tot, sunt abia în anul 1 la facultate şi încă 3 ani mai am de tras din greu să obţin diploma de programator după care râvnesc.
Habar nu am cum mai rezist încă în ţara asta, dar simt în mine un alter ego care vrea să iasă, să scoată capul în lume şi să vadă şi altceva decât ceea ce a văzut atâta timp din corpul unui tip care a rămas, încă, cu gândul la copilărie, nu are rost să intru în detalii.
Dacă mă va ajuta bunul Dumnezeu să reuşesc la facultate, să mă văd cu diploma în mână, prin 2012 voi fi demult plecat spre o lume mai bună. Deja încep să văd viitorul cu alţi ochi, am trecut demult de renumele de “prichindelul cu bun simţ care respectă pe toată lumea de la bloc”. Acum încep încet încet să mă gândesc la viitorul meu. Sunt la pragul de lucru la fundaţie şi urmează să turnăm betonul care va reprezenta baza viitorului meu în societate. Până acum a fost doar o joacă de copil, grădiniţa, şcoala primară, generala, liceul, toate acestea au reprezentat intrarea mea ca un vârf de lance în societate. Se spune că în facultate ţi se dezvoltă adevăratele aptitudini în jurul cărora îţi vei creea un rost în viaţă. Să fie oare aşa? Să-mi fie oare menit să devin un programator iscusit?
Am simţit nevoie să scriu acest paragraf. Să descarc undeva gândul de ducă pe care-l port în mine de câtva timp, noroc cu blogul.
