*Din ciclul: până-n sesiune mai este!

Brusc îți vine cheful să faci orice altceva numai să înveți nu.

• ai chef să te joci. nu are importanță ce joc, poate fi de strategie, shooter sau sextris, oricare e bun, contează să ocupe timpul rămas până la examen. Doar până la examen, după sesiune nici că mai poate fi vorba de jocuri.
• ai chef să te uiți la filme, multe filme. nu contează că a trecut ceva timp de la ultimul film văzut, acum e mai trendy să le vezi și revezi pe toate pe care vroiai să le vezi cu o lună înainte.
• ai chef să asculți muzică. ce contează că îți place muzica cam cum îi place unui bătrân un concert rock văzut din primul rând. acum a ieșit la iveală melomanul din tine, sau manelomanul, depinde de caz.
• ai chef să umbli brambura prin mall. pentru prima data în viața ta ești încântat să mergi cu o fată la cumpărături printr-un centru comercial, să intrați în fiecare magazin posibil și să adulmecați fiecare parfum. mai contează că tu erai tipul care mai bine își tăia un deget decât să meargă cu o femeie în mall? normal că nu. dar e sesiune, așa că hai în mall.
• ai chef să ieși la bere în fiecare seară. găsești vreo doi din ăștia ca tine și porniți în pelerinaj prin cluburi, pușcați niște beri și ajungeți acasă pe la 12, și gata ziua.

de mâine mă apuc de învățat!

1. De maine ma apuc de invatat.

2. Eu nu copiez niciodata.

3. Merg la toate cursurile.

4. Sunt atent la toate cursurile/seminarile.

5. Merg la biblioteca sa invat.

6. Mi-am invatat din timp.

7. Am stiut tot la examen.

8. Ies in club, la 10 sunt in camera.

9. Nu ma intereseaza sa iau 5, vreau cat mai mare.

10. Am invatat, stiu tot.

Ce face un bugetar la Politehnică?
R: Învaţă ca să rămână bugetar. (râdeţi)

Da, am trăit s-o aud şi pe asta, subsemnatul – bugetar la Politehnică. De reţinut: BUGETAR LA POLI. Am scris cu litere mari, îngroşat şi subliniat ca să-mi sară în ochi atunci când am de adresat nişte blesteme şi cuvinte de dulce unora. Este ceva incredibil, mai ceva ca şi când aş fi câştigat marele premiu la loto 6/49, deşi cred că m-aş fi dat cu capul de pereţi dacă aş lua vreo 1 milion de euro la loto.

Am aflat că-s la bujet din pură întâmplare. Mi-a şoptit o păsărică că se făcură schimbări în lista cu bujetari, şi cum tot de la aceleaşi păsărici am aflat că majoritatea din grupă au trecut de partea cealaltă, am zis, hai să mă duc şi io să văd unde mă situez, ce mă costă. Ţin să precizez că nici prin cele mai faine vise ale mele nu mi-a trecut că aş putea ajunge la bujet, cel puţin nu acum. “Eu la bujet? You got to be kidding me!” Şi m-am dus, şi am stat la coadă la secretariat, când mi-a venit rândul, am aflat vestea cea mare.
- Cum te cheamă, zice secretara?
- Vasile Manu, zic.
- La ce eşti?
- Calculatoare, zic (deja mă rugam la toţi dumnezeii şi alahii să zică cuvântul magic: BUGET)
- În ce an?
- 2
- BUGET, a zis. A zis buget, a zis buget… Fericirea mea a depăşit orice limită. Eram în culmea delirului, în interior. Abia când am ajuns acasă mi-am vărsat toată fericirea… în bere… în ce altceva.

N-am mai trăit o astfel de veste bună nici când a luat Dinamo campionatu’, nici când mi-am luat bacu’, nici când am gătat liceul şi nici când am câştigat la pariuri 2 milioane de lei vechi. Radiez de fericire. Pe principiul, arta cere sacrificii, vestea asta care tocmai a venit cere un sacrificiu greu de pus în practică: ÎNVĂŢATUL. Şi când zic învăţat, nu mă refer la citit o dată un curs şi basta.

Mai trebuie să îndeplinim task-urile integralist şi bursier, dar să nu urcăm aşa de sus că s-ar putea să cădem şi să ne rupem oareşce prin noi. Să rămânem cu picioarele pe pământ, că-i mult mai bine aşa.

Primii 7 ani sunt grei p

Dragi studenţi,

Cu tristeţe în suflet vă spun că vacanţa noastră dragă s-a încheiat. 3 luni s-au scurs pe lângă noi cu viteza sunetului. Aş zice acum că 3 luni sunt prea puţine pentru o vacanţă, dar m-aş alătura şi eu celor câteva sute de mii de elevi/studenţi care spun asta în fiecare an. Aşa că mă rezum doar la a spune că în 3 luni de libertate am făcut tot ce ne-a poftit inima. Ne-am odihnit, am fost prin ţări străine, la mare, la soare, la munte, oriunde am vrut, fiecare după posibilităţi normal. Să ne fie de bine. Vacanţă, vacanţă, dar trebuie să trecem şi la lucruri mai serioase, nu? Anul universitar tocmai a început. Unii dintre noi suntem boboci de anul I, alţii au ajuns până într-un an terminal sau chiar la master. Ideea e că toţi suntem în aceeaşi oală a studenţiei şi asta ar trebui să ne bucure, pentru că suntem la câţiva paşi de a da ochii cu viaţa adevărată, cea trăită pe propria piele. Cea în care vom trăi pe barba noastră.

Încă câteva zile şi se va definitiva totul, orar, grupe. De săptămâna viitoare intrăm în pită, cum zice românu’. La foc automat, cum zice americanu’.

Baftă tuturor studenţilor români
Vasile Manu, anul II, Fac. de Automatică şi Calculatoare – Univ. Tehnică – Cluj-Napoca
Doamne ajută!

Fiecare curs din facultate scris de un student oarecare are propria-i istorie. În el se oglindeşte chipul studentului. Pe principiul, cum e studentul aşa şi cursul său. Şi mă refer aici, nu la materia în sine pe care un om învăţat o predă unor tineri “dornici” să înveţe, ci la ce scrie studentul acela în caiet sau pe foi în acele două/trei ore cât ţine cursul în sine.

Într-un curs al unui student care dă pe la facultate din an în paşti se poate distinge plictiseala, monotonia şi starea de somnolenţă care l-a cuprins atunci. Aproape că vedem şi întrebarea celebră pe care şi-o pune din două-n două minute, ce dracu mai caut eu aici şi cine m-a pus să vin la cursul ăstuia, când puteam să dorm în timpul ăsta.

Desene, cercuri, pătrăţele, liniuţe trasate şi retrasate în toate formele şi mărimile se găsesc pe cea mai mare parte dintr-un curs. Toate astea arată cât de interesat este un student la materia la care (din greşeală) asistă.

Un student care vine la facultate să înveţe ceva nou, se afundă-n plictiseală şi-n acea senzaţie de “fără niciun chef” în acele 2/3 ore, de ce, pentru că aşa e sistemul de învăţământ. Multă materie, multe noţiuni noi, într-un interval foarte scurt de timp. După părerea mea, nu e de ajuns un semestru de 4-5 luni pentru câtă materie există la ora actuală într-un an universitar. Multă teorie, noţiuni de care n-ai auzit niciodată pe care, teoretic, trebuie să le învăţăm. Când nu înţelegem ceva, întrebăm profesorul, îl întrebăm şi iar îl întrebăm, dar până când. Ce nu ştim întrebăm, dar dacă ar fi să întrebăm tot ce nu am înţeles, am mai pune de-un curs de 2 ore. Ori noi abia aşteptăm ora h când se termină cursul şi să o zbughim acasă şi să ne pregătim pentru ziua de mâine, care, ce să vezi, tot la fel e.

Nu cred că există student care să fie atât de cuprins de subiectul materiei încât să fie atent numai acolo, nu s-a născut încă studentul ăla. Când ai în faţă o materie încâlcită cum e matematica şi nişte demonstraţii făcute pe 3 table, e greu să mai fi atent. Trebuie să fi atent la scris, să transcrii rapid tot de pe tablă pentru că profesorului îi merge mintea şi mâna mai repede decât îţi merge ţie doar mâna, şi el e cu buretele în mână.

Atenţie, nu ne legăm de cât de urât scrie lumea, n-avem treabă cu tipul de scris. Fiecare student scrie în aşa fel încât să priceapă el. Cine se plânge că nu înţelege ce scrie în cursul cuiva, să mai treacă el frumuşel pe la facultate.

Mă omoară un gând de câteva zile încoace. Vad zilnic pe stradă studente care-şi ţin mapele şi dosarele la piept, acoperindu-şi astfel comorile lor cele mai de preţ, sufletul lor. Când nu-şi ţin scripturile în poşetuţele cu sclipici, le ţin strânse cu ambele mânuţe la piet. Nu înţeleg de ce? E mai comod aşa, e vreun cod al studentelor prin care trebuie să înţelegem că nu e solo, obişnuinţă, protecţie cât mai mare a docomentelor, care e şmecheria aici? Exact ca domnişoara din imagine de alături.

Ce-i mai interesant e că nu am văzut la una sau două obiceiul acesta, ci la majoritatea. Aşa că lămuriţi-mă şi pe mine fetelor.

Acuma noi băieţii ne bălăngănim mapele pe lângă corp că n-avem cum să le ţinem ştiţi voi… acolo jos, dar voi…