Tag Archives: Vasile Manu

Poate că ar fi fost mai bine dacă m-ar fi chemat Banu Vasile

02 Mai 2011   Vasile Manu   0 comentarii

Păţesc des să fiu confundat, nu am un nume de familie foarte complicat, e chiar simplu, zic eu, dar dacă aş fi primit un miel de fiecare dată când am fost botezat Banu în loc de Manu, acum aş fi avut o turmă întreagă şi mi-aş fi făcut crescătorie de miei. Atunci când trebuie să mă prezint interlocutorului de la telefon, aproape de fiecare dată sunt nevoit să repet de două ori pentru că unii înţeleg Banu în loc de Manu, cu “m” de la maşină. Vorbesc destul de clar, nu am prune în gură şi nici probleme cu dicţia, dar totuşi în mod involuntar mi se poceşte numele. Cred că aş fi fost mult mai câştigat dacă m-ar fi chemat Banu Vasile, probabil că atunci aş fi fost botezat involuntar Manu.

Poate că dacă m-ar fi chemat China, ca pe ţară, iarăşi aş fi fost mai câştigat, scăpam de momentele în care trebuie să-mi repet de două ori numele ca să mă fac înţeles, dar aş fi avut de suportat miştourile ce s-ar face pe seama numelui, “cum să te cheme, bă, ca pe ţară?” :))

Citeste in intregime

Aşa sunt eu: calm la suprafaţă, Hulk în interior

07 Ianuarie 2011   Vasile Manu   0 comentarii

Unul din motivele pentru care nu-mi transform blogul într-un spaţiu personal plin de răfuieli şi ciondăneli 2.0 e că am şi eu o viaţă personală, de care prefer să mă ocup mai mult decât cea online. Eu am o identitate online şi una offline, total diferite una faţă de cealaltă. Poate că pe blog sunt un pic mai guraliv, mai acid, în offline dacă ne întâlnim o să vedeţi un alt eu, unul mai tăcut şi care nu se bagă în seamă cu toată lumea, atrăgând atenţia asupra sa. Prefer să stau cu oamenii pe care-i cunosc şi care mă cunosc, decât să mă bag în seamă cu oamenii pe care îi văd prima dată. Cu cei cu care am schimbat mai mult de două vorbe, am ce vorbi, pentru că într-un fel ne cunoaştem mai bine, ne-am mai văzut şi am trecut de stadiul acela în care stăm amândoi şi ne uităm unul la altul aşteptând ca celălalt să deschidă un subiect. Aşa sunt eu construit, ce pot să fac. Nu pot să funcţionez altfel.

Am făcut deja greşeala să scriu nu prea de bine pe blog de un politician local în trecut, şi de un cunoscut jurnalist din urbea noastră, n-are rost să vă zic numele lor pentru că trecutul e trecut şi nu vreau să dezgrop posturi. Greşeala aia nu vreau s-o mai fac, niciodată.

Şi ca să revin la subiectul iniţial al articolului, constat că am deviat un pic de la ideea de bază. De ce nu scriu io de rău sau de bine de oameni şi de ce nu-mi dau cu părerea despre oameni şi bloggeri? Pentru că dacă aveţi ochiul ager aţi fi observat demult că nu mi-am dat niciodată cu părerea despre nimeni. Nu am criticat nici un blogger, nu am criticat nici un jurnalist, nu am făcut atacuri josnice la persoană. De ce? Simplu, pentru că nu cunosc omul întratât de bine încât să pot să-l critic. Ori cât de prieten mi-ar fi şi indiferent de natura relaţiei pe care o avem, întotdeauna există o parte a sa  pe care să nu o cunosc. Fiecare om are o latură interioară pe care o ţine departe de ochii lumii, care nu o face publică niciodată. Fiecare se cunoaşte pe sine mai bine ca oricine altcineva. Şi în plus, nu am eu dreptul să-mi dau cu părerea despre nimeni, pentru că nu sunt în măsură să vorbesc.

Numai că, s-a întâmplat ca într-o noapte să răbufnesc serios şi am scris un articol foarte foarte urât şi plin de cuvinte grele, nu îi era adresat cuiva anume, ci unui anumite părţi din blogosfera noastră. Eram decis să-l public, gândindu-mă, no, acuma o să rup tot cu articolul ăsta. Faza este că a doua zi când m-am trezit şi l-am recitit, mi-am pus întrebarea: de ce dracu am scris io mizeria asta? şi l-am şters instant. L-am considerat că e o mare măgărie să public aşa ceva şi nu numai că-mi fac mie personal rău ci îmi pun blogul într-o lumină palidă.

În online nu există ceva care să mă enerveze sau să-mi provoace frustrări, nu există ceva-ul acela care te poate face să răbufneşti, cel puţin nu la mine, poate la alţii o fi. Şi nici chiar în offline, dacă stau bine să mă gândesc, nu există aşa ceva. Şi ştiţi de ce? Pentru că am învăţat să mă stăpânesc, să mă controlez, iar dacă ceva nu merge cum vreau io sau cineva mă calcă pe bătături o iau din loc şi mă duc în altă parte şi-mi văd de ale mele. Nici când am ajuns în faţa unui ghişeu la care am stat la coadă de o oră şi funcţionara îmi punea întrebări cretine nu m-am enervat, ardea un pic ceva în mine da am reuşit să mă stăpânesc. Am nervii tari, ştiu!

Deocamdată am reuşit să stăpânesc Hulk-ul din mine, da’ chiar nu vreau să-l scap că ravagii face, vă spun io care îl simt că vibrează. Da’ şi când explodează, de-amar le-a fii la ăia care au trezit Hulkul din starea de letargie.

Aşadar, în online nimic nu mă poate face să mă enervez, nici o duzină de hateri amărâţi, nici ameninţările de flood, nici ameninţările cu datul jos al site-urilor mele. Nimic. Mă ameninţi că-mi dai jos blogul? Dă-l frate jos, cine te opreşte, că oricum pun backup-ul a doua zi şi mă piş pe tine. Crezi că mă impresionezi dacă îmi dai flood sau îmi hackereşti blogul. Eşti prea prost dacă crezi că-mi faci mie rău dacă mă laşi fără blog. Mult prea prost ca să-ţi acord atenţie. Singura soluţie pentru oameni ca aceştia, ignoranţa totală.

Citeste in intregime

Îs în Bucureşti. La Wordcamp

30 Octombrie 2010   Vasile Manu   0 comentarii

Am scris un post despre cum mă duc io pentru prima dată în Bucureşti, (când am fost mic (şi mai prost) nu se pune, atunci eram numai în trecere), la un eveniment despre online. Şi la cât îs de idiot, a se înţelege obosit, să nu credeţi că mă jignesc chiar în halul ăsta, în loc de publish am dat move to trash. Şi ce îi culmea, îi că din trash i-am dat delete în loc de restore. Retard!

Aşadar, azi o să fiu în Bucureşti, la Wordcamp, graţie invitaţiei lui chinezu căruia îi foarte mulţumesc pentru asta. De stat la beri, cafele, ceaiuri nu o să pot sta fiindcă sâmbătă seara o iau spre Cluj înapoi, dar promit de pe amu că revin, aşa că pregătiţi berile. Live-blogging nu o să pot face deşi mi-aş fi dorit, din simplul fapt că nu voi avea laptop bun pentru asta. O să am la mine un fujitsu siemens amilo de vai doamne cu care prea multe nu pot să fac, din cauză că pe a mea sculă-dell nu pot conta, e în continuare pe butuci din cauza problemei cu balamelele. Poate o să fac ceva poze, cu săpunierea mea dragă, deh ce să-i faci dacă nu suntem fotografi profi, ne descurcăm cu ce avem.

Ne auzim duminică cu impresii. Sau luni.

Citeste in intregime

Cum am reuşit să omor o parte din mine, în online

02 August 2010   Vasile Manu   4 comentarii

Poate nu toată lumea ştie, dar io am folosit “Bancheru” ca nickname când încă eram cu biberonul în gură în online. Când nu ştiam ce e ăla blog, social-media, twitter, facebook şi cea mai importantă aplicaţie pentru mine era messu, folosit ca unealtă principală pentru agăţat. Mi-am pornit blogul pe Bancheru, a fost o poreclă, un pseudonim fără nicio legătură cu sensul real al cuvântului. L-am folosit o bună bucată de vreme, apoi l-am omorât. M-am decis că e mai bine să defilez cu adevărata identitate, după ce am descoperit blogul. Nu ştiu ce a fost în mintea mea atunci. Uneori simt urme de regret că am făcut asta, alteori nu. Pentru că într-un fel puteam sta foarte bine anonim fără ca nimeni să ştie de mine, cine sunt şi ce fac. Poate că era mai bine aşa. Puteam scrie orice şi despre oricine că mă durea în bască cine citea.

Şi totuşi, oricât de mult mi-a plăcut pe atunci cum sună nick-ul ăsta, care a devenit o parte din mine totuşi, dat fiind că pretenii mă strigă aşa, în online am reuşit să mă eliberez de sub strânsoarea lui, ca să zic aşa.

Dacă te dai şi tu mare cu blogul tău, dar încă îţi scrii textele sub porecla ta din copilărie, te bate gândul să te apuci să-ţi foloseşti adevărata identitate? Şi nu-mi ziceţi că n-aveţi o poreclă că nu vă cred. Toată trebuie să aibă una!

Dacă faceţi parte din categoria bloggerilor care au trecut de stadiul de poreclă, cum vă simţiţi acum când publicaţi un articol? Aşa-i că sunteţi un pic mai atenţi la ceea ce scrieţi, pentru că totuşi e numele vostru din buletin în joc şi nu puteţi scrie chiar orice? Şi această întrebare merge către Alexandru Negrea, a cărui răspuns vreau să-l aflu având în vedere că şi el s-a desprins cumva de poreclă (din copilărie?) şi a început să lucreze la un proces de personal branding pe numele său.

Citeste in intregime

Era sa fac infarct…

30 Ianuarie 2009   Vasile Manu   Un comentariu

Dupa ce am vazut un articol rezultat dintr-o cautare pe Google a numelui meu. Mi-am tastat numele, am apasat enter, primele rezultate au fost contul meu de twitter, cateva site-uri pe care am cont si blogul. Mai jos, observ o descriere care m-a facut sa-mi pun mainile in cap pentru un moment.

Vasile Manu, de 18 ani, a fost retinut pentru prima data de politisti

Citeste in intregime
1234