Tag Archives: Vasile Manu
Asemănare între mine şi Cristian Preda?
Când auzi că unii te compară cu diverşi oameni mai cunoscuţi ca tine, nu ştii dacă să te mândreşti cu asta sau să te îngrijorezi, depinde de omul cu care eşti comparat. Am aflat mai demult, nu chiar zilele trecute, de pe diverse canale de socializare că unii văd o asemănare între mine şi, atenţie, politicianul Cristian Preda, deocamdată dat la PDL, dar nu ştiu pentru cât timp că am înţeles că e pe făraş şi el ca mulţi alţii din partidul portocaliu. Şi m-am gândit să scriu repede postarea asta până mai face parte din partidul de la guvernare, că după aia va ajunge un necunoscut şi nu mai are nicio valoare articolul. Aşa că am făcut un mic colaj ca să studiez mai bine problema şi să văd unde-s asemănările văzute de mulţi.
A ieşit asta.
Nu am găsit o poza cu Preda fără păr şi cu mine cu păr şi cu ochelari, dar ne descurcăm cu ce avem că suntem majori. Ne uităm de la frunte în jos da? După ce am tot privit imaginea de mai sus, şi altele bineînţeles, trebuie să recunosc că între mine şi numitul Preda Cristian, încă membru PDL parcă-parcă există o urmă de asemănare, dar nu foarte exagerată. Chiar există o asemănare atât de vizibilă?
Bunul Dumnezeu m-a testat să vadă dacă rezist psihic. Sau m-a trollat :))
După cum bine aţi putut observa, vreo două zile am avut blogul jos. Nimic grav, s-a rezolvat într-un final, trecem mai departe. Ei bine, pe lângă această mare problemă 2.0 care a fost, în cursul zilei de joi, bunul şi dragul de Dumnezeu mi-a mai dat şi altele pe cap, moment în care am ajuns la concluzia că a vrut să mă testeze să vadă dacă rezist psihic, altă explicaţie nu găsesc. Mi-a pus în cârcă o serie de trei probleme de olimpiadă şi a vrut să vadă cum mă descurc. Eu zic că am făcut-o bine, în sensul că nu am ajuns să cedez psihic când m-au lovit concomitent toate frontal ci le-am privit cu foarte mult calm în suflet. La suprafaţă am fost foarte calm, deci nu am apucat să izbucnesc ca şi vulcanul Eyjafjallajokull, chiar dacă pe interior fierbeam mai rău ca şi vulcanul respectiv.
Nu are rost să scriu ce probleme am avut pentru că nu e relevant acest lucru, ceea ce contează însă este ideea în sine de rezolvare a problemelor cu care ne faultează din când în când viaţa. Cred că singura soluţie ca să-i dai de cap unei probleme este să o abordezi cu foarte mult calm. Pentru că, dacă te cramponezi în jurul uneia şi ajungi să te stresezi din cauza ea, să nu dormi nopţile, să te preseze 24 din 24, chiar nu vei avea sorţi de izbândă în a rezolva-o.
Dar asta e părerea mea, voi faceţi cum vreţi că sunteţi majori şi vaccinaţi.
Nişte explicaţii
Dacă nu aţi văzut interviul, sau mini-documentarul cu mine, luaţi-l cum vreţi, realizat de Andrei Palatkas, care şi-a lansat recent blogul, puteţi să o faceţi aici. Da, l-am revăzut de câteva ori şi, aşa cum fac de fiecare dată, am tras nişte concluzii şi nişte învăţăminte din chestia asta, aşa cum am făcut şi când am ţinut prezentarea aceea dezastru din punctul meu de vedere la On/Off2. La fel ca atunci, am fost la prima mea experienţă în faţa camerei, pentru că eu o consider o experienţă, şi din această cauză nu am privit direct în cameră, nu că am eu o problemă cu treaba asta, dar toate au un început, nu? :D Oricum, profesionalismul lui Palatkas în materie de video şi-a spus cuvântul, privind filmuleţul ăsta aproape că nu-mi vine să cred că eu sunt personajul principal. Atât de bine e realizat. Mă bucur şi îi mulţumesc lui Andrei că nu a transmis trolling-ul din online ce mă are ca ţintă în această filmare. Am încercat să fiu cât mai natural, aşa cum m-a ghidat regizorul, să mă port cât mai natural şi vă garantez io că nu a fost nimic regizat la acest interviu, totul s-a întâmplat aşa cum vedeţi. Iar dacă aveţi vreodată ceva de făcut pe zona de video, apelaţi cu foarte mare încredere la el că nu veţi fi dezamăgiţi.
Câteva concluzii personale:
- trebuie să lucrez asupra charismei, pe care nu o am
- trebuie să devin mai fotogenic în faţa camerei şi în poze. cum, încă nu ştiu, dar o să încerc să fac ceva
- la următorul interviu video pe care îl voi avea, voi privi direct în cameră
- eu nu sunt om de video, eu sunt om de conţinut.
- sunt timid şi nu prea, în sensul că dacă sunt într-un grup în care mă simt confortabil, îmi dau drumul la gură de nu mă mai puteţi opri. Eu nu sunt genul de om care să se bage în seamă şi nici să se dea bufon într-un grup sau să se apuce să vorbească peste alţii şi neîntrebat, eu vorbesc doar când am ceva de spus şi când cineva mi se adresează.
Aşa cum v-am mai spus câtorva dintre voi când ne-am întâlnit, pe mine nu mă deranjează trolling-ul care se face asupra mea pe twitter, atâta timp cât glumele nu trec de limita aceea a bunului simţ şi se încep cu jigniri, atunci nu mai am mamă nu mai am tată, nu mai am internet şi consider că deja ai o problemă personală cu mine pe care trebuie să o rezolvăm cumva, ca-ntre bărbaţi. Sunt conştient că dau apa la moară haterilor de pe internet prin ceea ce scriu, asta e, îmi asum chestia asta şi îmi asum orice zic, în fond şi la urma urmei, un blogger dacă nu-şi asumă ceea ce zice nu e blogger. Am crescut mult în online în ultimul timp, mulţi mă cunosc, mulţi au auzit de mine, chiar şi vedete ca Delia Matache sau Cosmin Tudoran de la Cassa Loco :)). Câteodată şi eu sunt surprins de evoluţia aceasta pe care am avut-o, dar iarăşi sunt conştient că sunt un produs al haterilor, iar acest lucru poate fi schimbat foarte uşor.
Când am scris articolele alea celebre, ştiţi cu toţii care, le-am scris mai mult la caterincă, pamfleturi pamflete şi nu m-am gândit nici în ruptul capului că voi ajunge chiar aşa în centrul atenţiei din cauza lor, lucky me ce să zic, dar îmi place shaorma, asta nu pot s-o schimb. Nu am văzut-o ca pe o strategie de creştere a brandului personal, aş minţi dacă aş zice că da, dar acum, recunosc, încep să o văd. Unii faceţi glume cu ideea cum că eu aş fi ceva mare antreprenor online. Ei bine, greşiţi, eu nu am zis niciodată chestia asta, că sunt pasionat de antreprenoriat asta e altceva, dar că sunt unul nici nu se pune problema. Poate doar un antreprenor wannabe aflat la început de drum.
Mulţumesc.
Blogul și prezența în social media, un adevărat stil de viață
Atunci când ajungi să faci blogging de mai mult de 2 ani înseamnă ceva, înseamnă că blogging-ul ți-a intrat oarecum în sânge, a devenit o rutină pentru tine activitatea prestată zilnic cu aceeași pasiune și ardoare pe blog. Poate am mai spus-o aici, nu mai rețin exact, dar o mai repet că nu cere de mâncare: când ești blogger cu ceva state vechi în branșa asta începi să vezi subiecte peste tot, iar asta nu înseamnă decât că evoluția ta în blogosfera se află pe o pantă crescătoare. Blogging-ul a devenit un must-do pentru cei mai mulți dintre noi, ăștia ciudățeii care activăm în zona de online, iar între două treburi prin oraș, plătit două facturi și achitat o rată la bancă, mai scrii o postare pe blog, te mai conectezi pe twitter de pe telefon sau mai bagi o postare pe facebook. Asta înseamnă, din punctul meu de vedere, că blogul a devenit un stil de viață pentru majoritatea dintre noi, cei care credem cu tărie în propria identitate online și în ceea ce executăm zilnic pe tăpșanul personal de pe internet, așa cum îmi place mie să-i spun blogului.
V-am mai spus că m-am confruntat și mă confrunt în continuare cu oameni care nu realizează cât mult bine îți poate aduce un blog, un cont de twitter sau facebook, și se întreabă, mai în glumă, mai în serios, ce să fac io cu blogul, sau, de ce am io nevoie, un neica nimeni, de blog, că blogul e de vedete și alte asemenea inepții. Degeaba te apuci să-i enumeri beneficiile deținerii unui blog, că nu ai ce discuta cu el/ea. Mai întâi e vorba de exprimarea unei opinii, socializare, legarea de noi prietenii, primirea unui feedback la opiniile pe care le faci publice, promovarea diverselor proiecte personale, posibilitatea de a excela pe o nișă neexploatată încă, și nu numai, creșterea notorietății, a brandului personal, schimbarea impresiilor și, dacă ai răbdare și ești perseverent, în timp poți ajunge și la beneficii de ordin financiar. Dar asta doar dacă stai în banca ta online, îți vezi de treaburile tale și nu te angajezi într-o dispută cu nimeni.
Lucrurile astea le-am învățat și eu la rândul meu și învăț în continuare pentru că, nemărginite sunt căile social media.
Am vrut să scriu ceva şi am uitat ce…
Faza asta mă urmăreşte din ce în ce mai des, şi cred că nu sunt singurul. Am o idee de articol, de multe ori îmi vine când sunt pe stradă, dacă apuc o notez pe telefon, dar când nu, îmi rămâne pentru puţin timp în cap şi zboară. Când ajung într-un duel unu la unu cu laptopul, constant că ideea genială pe care am avut-o a plecat demult de acasă, la plimbare, fără să lase măcar un bilet, fie el şi de adio. Şi tot timpul am impresia că era o idee excelentă, ieşea un articol cu care aş fi înălţat traficul până la stele, că aş fi avut doldora de comentarii, că aş fi…
Când faci blogging de 2-3 ani ajungi inevitabil să pui niţel suflet în ce scrii, mă rog, postările la caterincă le excludem din discuţie, dar rămân celelalte pentru care te chinui ceva până să le aduci într-o fază finală. Nu e uşor să scrii un text pornind de la o idee banală, ai de scornit mult, uneori de aberat, alteori de adunat informaţii, îţi ia cam minim o jumătate de oră un articol destul de complex, care nu e de 5 rânduri, dar după ce dai publish satisfacţia e mare când vezi că un om a lăsat un comentariu, şi mai mare când vezi doi, trei oameni care au făcut asta, şi realizezi că însemni ceva când vezi că postarea ta a strâns peste 50 de vizualizări. Cu toate că sunt un uituc de felul meu şi am pierdut de-a lungul celor câţiva ani de blog sute de idei de subiecte, asta nu m-a oprit să continui ceea ce am început.
Ca să adaptez un banc cunoscut care se potriveşte de minune aici: După autobuze, femei şi idei să nu alergi niciodată, întotdeauna vin altele.
La întrebarea “de ce nu-ţi faci blog?” cu care i-am obosit pe mulţi cunoscuţi, eternul răspuns pe care îl primesc tot timpul este, “şi ce să fac eu cu blogul, ce să scriu io, la ce-mi foloseşte”. Întrebările sunt de-un scepticism atroce şi mă surprind aceşti oameni care nu realizează că prin blog îţi poţi îmbogăţi vocabularul, construi un brand personal puternic cu ajutorul căruia poţi vinde mai uşor în viitor (deci câştiga nişte bani), îţi faci relaţii, legi nişte prietenii, primeşti feedback la opiniile şi ideile ce le expui pe blog şi dacă mă mai gândesc vă mai înşir o serie de beneficii pe care ţi le aduce blogul.
Prin intermediul blogului ajungi fără doar şi poate să cunoşti oameni faini, iar asta doar dacă alegi să nu stai anonim, să scoţi capul din spatele monitorului şi să începi să te afişezi pe la evenimentele organizate de comunitate, care sunt multe al dracului. Nu e de ajuns doar să-ţi faci blogul şi să începi să scrii diverse pe el, trebuie să pui un pic umărul la treabă. E pentru binele tău 2.0 să ai o prezenţă constantă pe la evenimente. Ştiu, e uşor să dăm din gură pe internet, nu faci febră musculară, ca să zic aşa, dar dacă vrei să ajungi departe, trebuie să faci efortul ăsta minuscul. Practic, la ora actuală, nu cred că mai există oraş în care să nu existe o comunitate online, comunitate activă care începe să se mişte, să organizeze diverse evenimente plăcute, să scoată lumea din online în offline.
Ia te uită, o postare care a pornit practic din nimic a ajuns să aibă peste 500 de cuvinte. This is what I’m talking about!
