Tag Archives: televizor
Pavel Coruţ, un om pe care merită să-l asculţi
L-am urmărit sâmbătă seara, când alţii se destrăbălau prin cluburi, până pe la 1 şi ceva, către 2, pe Pavel Coruţ pe OTV şi mi-a făcut o reală plăcere să-l ascult. Omul ăsta ştie multe lucruri, şi nu vorbeşte în necunoştinţă de cauză despre NIMIC. Tot ce spune, spune din cărţi. Omul e citit, fără nicio urmă de îndoială, are şcoală, doar nu degeaba are 150 de cărţi scrise şi cred că le-ar da clasă multor oameni care pretind a fi intelectuali pe la noi. Şi vorbeşte atâta de mult, despre atâtea lucruri, încât la un moment dat aveam impresia că Diaconescu a plecat la o cafea că nu mai zicea nimic.
Momentul cel mai mişto a fost când a început să facă preziceri în gutuie. Absolut genial.
Dacă Piersic şi Coruţ s-ar întâlni vreodată faţă în faţă şi ai avea ghinionul, cu ghilimele de rigoare, să te afli şi tu acolo va trebui să-ţi anulezi toate întâlnirile şi să suni la servici că să-ţi iei concediu pentru că o să dureze. Prea multe cuvinte nu o să poţi zice. Atât de mult vorbeşte Coruţ că te pierzi în ideile şi informaţiile pe care te miri de unde le tot scoate.
De fiecare dată când e în direct, OTV-ul face maximul de audienţă pe intervalele orare cât e Coruţ în studio. Dacă n-ar zice lucruri adevărate bazate pe informaţii studiate aş zice că e doar un băgător de seamă care nu are ce face acasă şi vine la televizor să vorbească despre diverse lucruri, dar nu e aşa. Le zice bine, mai ales când vine vorba despre religie.
Toate cărţile sale le găsiţi pe drumulinvingatorilor.ro
Teletext
“Logo-uri şi sonerii pe pagina 222 a teletextului”, e o reclamă ce rulează pe un anumit program, nu are importanţă care. Pe mine altceva mă pune pe gânduri, cine mai foloseşte, frate teletext? Mai funcţionează teletextul, vere, când internetul curge la discreţie în fiecare casă?
Nici nu ştiu cum să-l activez şi să umblu pe el, cred că pot să număr pe degetele de la o mână de câte ori am intrat pe teletext. Intram prin 2000-2004 să mă uit la rezultatele sportive când nu ştiam de existenţa livescore-urilor. Ştiam exact codul de la fotbal şi atât, ba, mint, mă mai uitat din când în când la horoscop. Pe atunci chiar credeam în ce zic astrele, m-am mai deşteptat între timp.
Sunt tare curios dacă mai foloseşte cineva teletextul şi pentru ce. Nu întreb de sonerii şi logo-uri pentru că nu cred să există un om care să facă asta, poate doar nişte manelişti mai old-school.
Care esti ma care cumperi cancanul?
De ce cumperi mizeria aia de ziar, mă? Ai prea mulţi bani şi n-ai pe cei da, eşti curios să vezi cine cu cine şi-o mai trage, cine se mai ceartă cu cine, ce scandal mediatic mai e la modă, chiar eşti curios de toate astea? Mai gândeşte-te.
V-am mai spus cât urăsc apariţiile în presă? Dacă nu, vă spun acum, printre lucrurile care le urăsc eu cel mai tare se află, pe primul loc, apariţiile la televizor şi prin ziare. Atât de tare le urăsc încât am ajuns să fug de reporteri. Se întâmpla la sfârşitul clasei a 8-a, eram la examenul de capacitate (da, pe atunci era cu capacitatea). Când am ieşit de la o probă, fericit şi extrem de entuziasmat că am ştiut, la ieşire o reporteriţă era pregătită să ia un interviu primului elev care iasă. Eu eram ăla. Am văzut-o pe duduia cu microfonul în mână, pe tipul cu camera şi mi-am dat seama că eu sunt cel vizat. Se uita la mine, eu la ei, ştiam ce urma. Am pus capul în pământ şi am ţâşnit pe uşă şi m-am pierdut printre lume. Am ieşit mai ceva ca un condamnat, cu faţa acoperită şi fără să privesc în stânga şi-n dreapta. N-am băgat-o în seamă pe duduia aia care era pregătită să sară pe mine cu întrebările, am trecut ca vântu pe lângă ea.
Nu-mi place chestia asta şi dacă mie nu-mi place ceva apăi doamne feri să mă obligi să-l fac că mă înfurii incredibil de urât, şi nici nu ştiţi cum e când sunt eu nervos [prietenii ştiu de ce ]. Am evitat întotdeauna declaraţiile în presă, interviurile la ziar şi orice abordare a vreunui reporter pe stradă, poa’ să-mi dea şi bani, eu nu vorbesc şi nu accept să-mi apară viaţa în presă. Uite şi de-asta am blog, aici pot să vorbesc/scriu cât vreau eu pentru că doar eu ştiu cum şi ce să scriu despre viaţa mea.
Şi totuşi, există anumiţi indivizi şi individe care trăiesc de pe urma presei şi a apariţiilor în media. Exemple sunt destule, n-are rost să-i înşirăm pe toţi, dar ce mă deranjează şi mă enervează la culme în ultima vreme e că personajele astea nu ştiu să se oprească. Ok, ai apărut odată, ai apărut de 2 ori la televizor, da’ mai încetează omule şi vezi-ţi de viaţa ta, de munca ta, de familia ta.
Şi dacă ăia care apar în media fără rost sunt destui, cei pe care-i fute grija de cine cu cine şi-a mai tras-o, cine pe cine a mai înşelat etc, sunt mai mulţi. Cancan.ro are în jur de 200.000 vizitatori pe zi, Click la fel, Libertatea tot pe acolo. Ediţiile tipărite se vând ca pâinea caldă în fiecare zi. Întrebarea mea, de ce? De ce ai cumpăra un ziar de scandal? Ca să vezi în el ce, ţâţe, cururi, fotomodeale, manechinuite materialiste, şmecheri de Dorobanţi, ş.a.m.d.
Mass-media are şi ea rostul ei, să ofere informaţii, divertisment de calitate, noutăţi, chestii interesante care merită privite şi citite, nu vedete de carton infatuate şi pline de aere de bamboo.
