Aseară m-am uitat la meciul Unirea Urziceni vs Steaua, o partidă faină cu un joc cursiv, ritmat şi cu multe faze de poartă. Trec peste faptul că m-am bucurat teribil la 2-1 pentru Urziceni, nu pentru că aş fi eu mare suporter al Unirii ci pentru că nu-l suport pe omul care păstoreşte clubul din Ghencea. Şi mă bucur enorm când văd cum i se taie din avânt lui Becali după meciuri. El, marele viteaz înainte de meci, declarând: batem 2,3,4,5 – 0, nu există să pierdem, noi suntem Steaua şi Steaua nu pierde niciodată. Arogant cum îl ştim, se desumflă imediat când echipa lui joacă mult sub aşteptări iar rezultatul nu este nici pe aproape cel visat de el.
Aseară, Kapetanos a fost din nou omul potrivit la locul potrivit, pentru a nu ştiu câta oară, salvând un punct miraculos pe arena Tineretului din Urziceni. Dacă ne uităm pe statistici câte meciuri a salvat Kape de când e la Steaua, ajungem la concluzia că 3 sferturi din punctele Stelei din acest campionat le-a făcut grecul, cu golurile sale din ultima secundă de joc. Bulan? Categoric, altceva nu poate fi. Să dai gol în ultimul minut din 10 meciuri mi se pare că îţi trebuie mult noroc pentru asta. Grecul are o evoluţie mediocră până prin minutul 80, dar vine cu golul salvator exact când nimeni nu mai spera.
În comparaţie cu “prinţul” Adrian Cristea de la Dinamo, Kape se lipeşte de gol. Grecul n-are tehnica lui Cristea asta-i clar, dar are ceva ce “prinţul” nu are: NOROC. Se lipeşte mingea de el exact când trebuie şi marcă golul când ţi lumea mai dragă. “Prinţul” o fi el tehnic, dar e indolent şi crede că dacă e preferatul lui Borcea nu mai trebuie să joace fotbal.
Bulanul lui Kapetanos îl aduce în inimile suporterilor şi în graţiile conducerii, în schimb, indolenţa “prinţului” îl duce direct acolo unde nu-şi doreşte niciun fotbalist să ajungă: ţinta criticilor suporterilor, conducerii şi tuturor oamenilor de fotbal de pe la noi.
Nu credeam că aveam să mă distrez aşa de tare cum m-am distrat la meciul Steaua – Ceahlăul de aseară, scor 1-3, dar chiar m-am amuzat copios văzând cum steaua lui becali galopează spre titlu 
. Primul meci din retur, noi achiziţii, lanterna roşie, acasă, umilinţă. Restul e tăcere. Sincer nu mă aşteptam ca Steaua să şi-o fure în halul în care şi-a furat-o în meciul ăsta, cu tot anti-stelismul meu caracteristic, dar de asta e fain fotbalul şi distractiv uneori.
Am mai văzut o mostră crasă de prostie tipică fotbalului din România. Suporterii s-au dat în spectacol, a n-a oară, aruncând cu zăpadă înspre echipa adversă şi jucători. Nevoia de afirmare a unor indivizi care nu au nicio tangenţă cu fotbalul. În ziua de azi, orice individ care are chef să fie în centrul atenţiei vine la un meci de fotbal şi începe să se maimuţărească în tribună făcând pe viteazul, aruncând cu punga de sămânţă în teren, bricheta, moneda, telefonul propriu şi mai nou zăpadă, strigând, înjurând arbitrul, înjurând jucătorii, echipa adversă şi distrugând ceea ce ar trebui să fie frumuseţea jocului de fotbal. Şi apoi se hlizeşte în faţa pretenilor, la fel de înguşti la minte ca şi el, ce tare a fost el că l-a pălit pe Stoichiţă şi pe Szekely cu un bulgăre în cap. Face şou, că el de asta a venit la meci, să facă şou şi să fie în centrul atenţiei.
Ce nu înţeleg io e de ce ăştia care au prea multă energie şi vor cu tot dinadinsul să se afirme, de ce nu merg în peluză, cu fularul la gât şi să urle cât îi ţin plămânii, încurajându-şi echipa preferată civilizat şi fără înjurăturile clasice şi aruncatul cu diverse obiecte înspre jucători/antrenori/staff. În Anglia nu există garduri în jurul terenului, la noi se fac gardurile de câţiva metri înălţime. Aici se vede diferenţa.
Cine face pariu cu mine că Stoichiţă nu prinde ghiocelul în Ghencea?
LOL!
Ultima oară când am închis televizorul, antrenor era Bergodi. Asta se întâmpla pe la 12, imediat după meciul Stelei. Nu am mai stat să urmăresc declaraţiile de după meci, aşa cum fac de obicei, din motive de oboseală. Astăzi, când am dat drumul la televizor, antrenor era Stoichiţă. Noaptea a fost un sfetnic bun pentru Becali totuşi, dincolo de absurditatea motivului din cauza căruia a fost demis Cristiano Bergodi. Nici prin minte nu mi-a trecut că Bergodi ar fi putut demis, dar te pui cu Gigi Becali? Nu. Cu Gigi nu te pui că nu ştie multe. Aş zice-o pe aia cu prostul şi mintea odihnită, dar mă abţin.
Ca microbist şi un cunoscător al fotbalului sunt absolut bulversat de atâtea schimbări de antrenor la FC Steaua. Nu sunt stelist, dar acest domn, dacă pot să-i spun domn, pe nume Gigi Becali întrece măsura, iar bunul simţ şi respectul lipseşte cu desăvârşire din abecedarul dânsului. Ca dinamovist, Becali a ajuns să-mi fie atât de antipatic cam cum îi este unui stelist adevărat.
Becali nu trebuie înjurat, trebuie convins să realizeze singur că fotbalul e o mare necunoscută pentru el. Deşi asta mi se pare cel mai greu lucru. Dacă ar fi să transcriu o glumă potrivită pentru paragraful acesta, aceea ar fi: “Nu trebuie să doreşti moartea şefului, ci să faci să şi-o dorească singur”. Numai că aici nu e vorba de moarte şi nici de şef, dar ideea e aceeaşi. Parol.
PS: M-am adresat cu domnul şi dânsul din respect. Nu am băut împreună cu el şi nici rude nu suntem, slavă domnului.
Acelaşi dinamovist realist
Dinamo a m
Devine deja un obicei. Batem Steaua în Ghencea. I-am bătut când şi-au inaugurat noua tabelă, i-am bătut şi astăzi, şi probabil îi vom mai bate mult timp de acum încolo. Îi batem tot în momente din acestea când la echipă începuse să se aşeze lucrurile. Poate că Steluţa a trecut de Upjest, Motherwell sau Saint Patrick la pas, dar nici una din aceste echipe nu se compară cu Dinamo. Dinamo are totuşi experienţă, un lot bine închegat cu jucători care au jucat împreună de mult timp. Nu poţi emite pretenţii la nuş ce victorie la scor când echipa ta abia a fost preluată de un nou antrenor, jocul începuse să se lege, iar mânjii începeau să-şi arate colţii, n-ai cum să ai pretenţii în cazul ăsta. Ce mândru era Gigi de cum se prezintă echipa după cele 3 meciuri cu anonimii ăia din Europa şi alte 4 în campionat. Până când în faţă le-a ieşit Dinamo şi i-a readus cu picioarele pe pământ. Doar 0-1, din păcate. Cu Dinamo nu merge ca şi cu Upjest, Motherwell şi Sfinţii ăia, măi băieţi.
Aşa per ansamblu meciul a fost bun, cu faze de poartă, puţine ce-i drept, dar nu ne putem aştepta la prea multe când ambele echipe vin după o reprezentaţie în europa league. A fost şi atmosferă în tribune, ca la un adevărat derby de altfel. Despre arbitru n-am ce comenta, au fost evident câteva erori de arbitraj în câteva faze care ar fi schimbat mai mult ca sigur soarta jocului şi a tabelei, dar n-are rost să dăm vina pe arbitrii din cauza neputinţei echipei noastre. Oricum arbitrajul din acest meci mă duce cu gândul la faptul că arbitrii români nu sunt cu nimic mai prejos de străini.
Tamaş, autorului golului, a fost omul potrivit la locul potrivit. Normal că puteam să mai marcăm, dar am preferat să ţinem de minge şi de rezultat, tipic românesc. Asta e, mai bine 3 puncte decât 1 sau 0. În astfel de meciuri nu prea poţi avea pretenţii la scoruri mari, e greu. Adversarii nu sunt legaţi la picioare.
Am mai dovedit o dată că SE POATE! Dinamo a mai dat peste nas încă o dată gurilor rele care nu-i dădeau nici o şansă în meciul acesta, la fel ca şi cel de la Liberec.
Derby-ul celor mai comuniste echipe, Steaua si Dinamo. Meciul care ajunge în toate colturile tarii, la urechile tuturor. Pâna si ultimul cioban din vârful muntelui stie când e Steaua-Dinamo. Sa nu mai pun la socoteala ca sunt 99% sanse ca ciobanul respectiv sa fie stelist. Toti sunt stelisti, jumatate de tara e stelista. De ce? Pentru cupa campionilor europeni din ‘86, pentru ca la echipa juca regele Hagi, Popescu, Lacatus, nume cu rezonanta în fotbalul si românesc. Si pentru ca echipa se afla pe mâna ceausestilor, lucru care-i aducea mai multe avantaje, mai multe decât cred unii. Iar cum echipa mergea bine, câstiga meciuri si lua titluri pe banda rulanta, prin diverse “mijloace”, românul a devenit brusc stelist. Era o chestie de turma pe vremea aceea.
“Cu cine ti, taica? – Cu Steaua normal. – De ce? – Pentru ca-i cea mai buna, nu-i alta mai buna ca Steaua. În familie tati sântem stelisti. Ne place Steaua ca câstiga meciuri, si cupe, si campionate, si ajunge în Europa.” Doamne feri de ziceai ceva urât de Steaua unui stelist. “- Auzi, ma, iara ati câstigat cu arbitru’! – Ce face? Fugi ma de aici… învatati fotbal si apoi mai vorbim.” Bine, el stia ca arbitrul a tinut cu ei, cum altfel… când meciul era câstigat de Steaua dinainte sa înceapa. Rezolva tov. Valentin tot, si daca nu el, intra mai-marele tov. Nicu pe fir. Suporterul stelist nu recunoaste nimic. Cum era sa recunoasca asa ceva? Vezi Doamne era o crima. Steaua avantajata de arbitrii? Doamne fereste, niciodata.
Si daca am vorbit pâna acum de Steaua, sa mergem un pic si în Groapa, acolo unde lucruri stau cam la fel. Ce, credeti ca Dinamo n-a avut pârghii bune? Ohh, si înca ce bune. Ministerul de Interne nu dormea pe atunci. Se zice ca Dinamo ar fi fost multipla-campioana nationala la butoane si manete… mai tare ca rivalii. Dar eu ma îndoiesc de acest lucru. Nu prea-mi vine a crede ca Steaua putea fi detronata din fotoliul de lider al smenurilor pe atunci. Sunt cam la egalitate.
Astazi am ajuns la al 121-lea meci, and counting…. S-au schimbat multe. “Împuscatul” nu mai e, butoanele s-au stricat, manetele nu mai merg, pârghiile nu mai fac fata. Provincia a luat fata Capitalei. Si asa va fi mult timp de acum încolo. Steaua si Dinamo nu mai sunt ce-au fost, aia-i sigur, dar astazi sunt sigur ca vom avea ce vedea, din punct de vedere fotbalistic.
Sunt prea multe orgolii la mijloc. Dinamo vine dupa un meci absolut fenomenal la Liberec, Steaua reinventata de Bergodi. Ne asteapta un duel pe viata si pe moarte între cele mai iubite echipe din tara. Sa fie fotbal!
