Tag Archives: speed dating
Ce ar merge un speed-dating la Cluj
Pentru cei care nu ştiu ce este acela un speed-dating, am să fac o scurtă explicaţie, din ce m-am documentat şi eu înainte să scriu postul asta, dar dacă vreţi mai multe detalii, găsiţi destule referinţe pe google.
Speed-Dating-ul este o activitate, de interior de cele mai multe ori, la care se adună un număr egal de bărbaţi şi femei, într-o locaţie şi la o oră stabilită de organizatori, cu scopul de a-şi găsi potenţiali parteneri. Fiecare are la dispoziţie câteva minute de a purta o discuţie cu un partener de sex opus. După expirarea celor câteva minute se trece la următorul partener, şi tot aşa până epuizarea tuturor combinaţilor. “Concurenţii” nu au voie să furnizeze niciun fel de date de contact sau personale decât prenumele. Fiecare participant îşi face propria listă cu cei/cele cu care le-ar face plăcere să aibă o a doua întâlnire, iar organizatorii le furnizează datele de contact, doar dacă amândouă părţile confirmă că doresc să păstreze legătura.
Ar fi fain dacă s-ar pune accent pe speed-dating şi în România iar lumea ar organiza mai des aşa ceva, fiindcă peste tot există oameni care nu au curajul să vorbească deschis cu o persoană de sex opus. În fiecare din noi apare acea teamă, care se traduce prin “ruşine”, de a vorbi deschis cu cineva pe care nu l-am întâlnit niciodată, iar speed-dating-ul e o bună oportunitate pentru aşa ceva. Cei care sunt în căutarea sufletului pereche au o şansă în plus de a-şi descoperi jumătatea şi a nu se simţi stânjeniţi într-o discuţie cu o persoană de sex opus. O chestie mişto care ajută oamenii să socializeze mai mult, să se rupă din rutina obositoare şi să încerce ceva nou. Şi ca să fie şi mai palpitant, într-o zi să fie strict pentru un grad de vârstă şi în altă zi pentru alt grad de vârstă, pentru a evita momentele nasoale.
De pildă, la un speed dating, într-un timp relativ scurt, ai şansa să cunoşti mai multe persoane de sex opus, decât ai avea şansa să cunoşti într-un club. Ce poate fi rău în asta?
V-aţi duce la o astfel de acţiune dacă s-ar organiza una în oraşul vostru?









