Tag Archives: societate
Zâmbetul fals al bunului simt
Când nu esti sigur de ceva, nu vorbesti. Când nu vorbesti despre ceva, înseamna ca nu stii nimic despre acel ceva. Când cineva vorbeste despre ceva, tu ar trebui sa-ti tii gura si sa-l asculti pentru ca s-ar putea ca si el sa faca la fel când vorbesti tu. E vorba de chestia aia ce se numeste RESPECT. N-ai de unde stii daca te va respecta si te va lasa sa vorbesti fara sa te întrerupa, dar mai bine sa o faci tu si sa-i dai peste nas mai târziu, decât sa o faca el si sa-ti dea el peste nas mai târziu. Astea sunt lucruri simple pe care orice umanoid ar trebui sa le stie, si sa le aplice, ca nu-i de ajuns numai sa le stie, trebuie si aplicate ca altfel n-ai facut nimic.
Atunci când vine vorba de respectul pe care suntem obligati sa-l acordam cuiva, indiferent de vârsta, ne facem ca ploua. Sunt unele persoane care nu au auzit de cei 7 ani de acasa, de respect sau de bun simt. Termeni cu care, teoretic, am pornit la drum pe cararile vietii, practic, unii i-au pierdut pe traseu fara sa ajunga prea departe.
Nimic nu e mai placut decât sa vezi un grup de oameni respectându-se între ei, vorbind civilizat despre subiectele care se afla în aria lor de interes, neîntrerupându-se unul pe altul. La polul opus se afla, aproape cel mai enervant lucru pe care-l poti vedea la oameni, discutiile dintr-un grup restrând de persoane care se desfasoara mai ceva ca la piata, în contradictoriu si toti deodata, fiecare ridicând tonul de fiecare data când se simte încoltit de ceilalti, creîndu-se astfel un vacarm de nedescris. De înteles esentialul discutiilor, nici nu se mai pune problema! Cu ce ramâi dupa o astfel de conversatie? O mare durere de cap si probabil niste nervi întinsi la maxim care ti-au stricat toata ziua.
Zâmbetul fals al bunului simt se poate citi pe chipurile unor indivizi ca cei din grupul nr. 2, cel care-ti da dureri de cap. De ce? Pentru ca ei sunt aceia care nu-ti acorda atentie când vorbesti cu ei, nu te lasa sa vorbesti si se baga peste tine, vorbeste în contradictoriu cu tine si te ia la misto cu un rânjet ostil.
Inconstienta la 50 de ani
Am un vecin pe care eu l-as pune direct în galeata cu prosti fara nicio ezitare. Si ai sa vezi de ce în rândurile urmatoare. Omul a ajuns la venerabila vârsta de 50 de ani, ca nu arata de 50 aia-i o problema, dar sa te comporti ca un pusti care îsi mai face una mica în fata monitorului, desi ai atins borna 50 la vârsta e o problema extrem de mare. Nu, tipul nu actioneaza ca un pusti, ci gândeste ca unul.
Omul e însurat, are doi copii, a fost 11 ani în America, si-a facut ceva banuti din care le-a facut toate poftele copiilor, a cumparat lucruri extrem de scumpe la care unii nici nu viseaza, 2 ATV-uri, jetski + doua masini. Pâna aici familia perfecta. Nimic nu ar putea sa strice o asemenea familie. Au bani destui cât sa duca o viata mai mult decât decenta în România. Si totusi ceva nu a mers în familia aceea, trebuia sa existe ceva care sa strice o familie perfecta , asa e întotdeauna. În viata barbatului a intrat o EA. Amanta. Probabil una mai tânara decât nevasta care i-a daruit doi copii. Evident, nevasta a aflat de relatia sotului cu tipa misterioasa. Si de aici si pâna la divort n-a mai fost decât un pas. Divortul s-a împlinit. Copii au ramas cu mama, iar el si-a gasit fericirea în bratele femeii misterioase care i-a furat ochii.
Nici prin minte nu mi-a trecut, pâna astazi, ca omul asta, vecinul nostru de atâtia ani, are asemenea obiceiuri si a fost în stare sa-si lase familia pentru o coarda de femeie. Îl vedeam prin curte, ne salutam, n-avea nicio treaba. E drept ca l-am vazut mai mult în prezenta copiilor si deloc în prezenta nevestei, dar nu m-am gândit niciodata ca ei nu mai sunt împreuna.
Motivul pentru care omul venea la bloc e unul de care râd si curcile. Acesta are doua apartamente în acelasi bloc, aceeasi scara. Într-unul sta nevasta cu copii care se afla la etajul 5 paremise, iar al 2-lea se afla la etajul 2, în aceeasi scara. Batrânul, ca tânar nu mai poate fi numit, vrea sa se mute cu coarda în apartamentul de la 2. Ati mai auzit vreo imbecilitate mai mare ca asta. Sa te muti cu amanta în acelasi bloc, în aceeasi scara unde sta fosta ta nevasta cu copii tai. Cât de dus cu pluta sa fii sa faci asa ceva? Macar daca n-o faci pentru fosta nevasta, macar gândeste-te la copii aia, cum or sa se simta ei când mama e la 5 si tata cu alta la 2!
Tara de nebuni. Cu asta le-am auzit pe toate. Unii se sinucid când se despart de o femeie, altii n-au nicio treaba. Nu conteaza ca mai exista si niste copii la mijloc, el sa fie fericit. Ca norocul ca cei doi copii îs deja mari (la liceu) si nu au probleme în a întelege stupiditatea taticului.
Daca mai zic si ce meserie a avut tipul cât a stat în România o sa muriti de-a dreptul, de râs. Dar mai bine sa o lasam asa cum e, si asa am spus prea multe.
Îti plac copiii mici?
De ce unora dintre noi nu ne plac copiii mici? O întrebare la care încerc sa-i gasesc un raspuns.
Nu sunt genul de om caruia sa-i placa copiii mici. Nu în sensul rau al lucrurilor evident, îmi place sa-i privesc, sa ma uit la ei cum se joaca, sa le admir puritatea, dar nu-mi place sa-i tin în brate, sa vorbesc cu ei sau sa intru în contact cu ei. Când stau în preajma lor simt ca ma pierd. Nu ma întelegeti gresit, nu sunt deloc un monstru care se hraneste cu copii, numai ca nu ma simt eu în preajma lor. Sunt prea moale când stau în preajma unor copii, sa fie oare din cauza ca sunt prea sufletist?!
Am facut un mic test gasit pe net, iar rezultatul a iesit unul aproape de realitate.
“Ca multi alti oameni, privesti copiii cu indulgenta, îti plac, dar fara ca acest sentiment sa devina coplesitor. Îti aduci aminte cu drag de propria ta copilarie si de jocurile de atunci când treci pe lânga un grup de copii care se joaca. Zâmbesti si treci mai departe. Daca nu ai deja propriul tau copil, cu siguranta îti doresti sa-l ai pentru ca asa ti se pare viata de familie. Esti pregatit/a pentru a face fata rigorilor pe care le impune prezenta unui copil în familie, iar daca este necesar sa te ocupi de educatia unuia sau mai multor copii, acest lucru nu te deranjeaza, poti fi atât un parinte, cât si un educator bun”.
Cât adevar poate exista în rândurile astea de mai sus. Chiar asa si este, când trec pe lânga un grup de copii care se joace îmi aduc aminte cu drag de anii copilariei, zâmbesc si merg mai departe. Va invit si pe voi sa faci testul si sa-mi ziceti raspunsul. Sunt tare curios daca mai sunt si altii ca mine sau mai diferiti de mine.
Stiu ca asta-i mai mult un post de femei si modul cum am abordat lucrurile ma face un pic gay, cred, dar acuma sa-mi fie cu iertare, io asa am simtit, asa am scris. Pe blog trebuie sa scrii ce simti, nu?
Sursa foto: Hotcity
Tu când te-ai uitat ultima data în oglinda?
Ce urasc eu, aproape cel mai tare în tara asta, caci exista multe chestii care-mi dizplac în Românica (poate o sa fac o lista cu toate într-un post viitor), sunt persoanele care se leaga de aspectul fizic al unui om.
Personal, nu m-am legat niciodata de fizicul cuiva, nu mi-am batut joc de nimeni doar pentru ca arata cum arata si în niciun caz nu am râs de înfatisarea lui/ei doar pentru ca nu arata ca un model desprins de pe copertele revistelor de moda. Cum ne-o dat Dumnezeu asa suntem. Nimeni nu poate schimba asta. A, eventual, niste mici retusuri cu o operatie estetica, e la moda în ziua de azi.
Nu-mi place când cineva comenteaza ironic pe seama înfatisarii cuiva. Se leaga de tot felul de defecte pe care le are persoana respectiva si face misto de ea, de parca el arata mai bine. Leaga-te frate de inteligenta lui, de capacitatea lui de gândire, de modul cum pune problema în unele lucruri, dar lasa-i aspectul fizic în pace. Sau ti frica cumva sa nu te puna la respect si sa te faca de rusine la vreun subiect?
Marea problema cu cei care se leaga de aspectul fizic al unui om este ca nu se uita întâi la ei si apoi sa vorbeasca de altii.
Oare un smecheras din acesta care-l ironizeaza pe unul ca poarta ochelari si are cosuri, de exemplu, când s-a uitat ultima data în oglinda? Banuiesc ca daca zice de ala ce urât e, el ar trebui sa fie un adevarat monument la frumusetii. Total gresit.
Eu unul nu sunt frumos, recunosc, adica nu ma consider deloc asa, poate ca oi fi, poate ca nu. Nu stiu, fiecare te percepe diferit. Cu toate astea, nu mi-am permis niciodata sa comentez pe seama înfatisarii cuiva. As fi putut s-o fac, de ce nu, dar nu mi se pare corect sa râd de cineva, când eu nu sunt deloc un Leonardo di Caprio al României.
Nu o sa ma vedeti niciodata facând glume pe seama cuiva si aratându-l cu degetul pentru ca are un nas mai mare decât al celorlalti, are gura mai strâmba sau mai stiu io ce bazaconii. Nu aspectul fizic conteaza!
Hai sa ne comportam civilizat si sa nu mai râdem de felul cum arata o persoana, se poate?. Sa râdem de cât de prost e, ce gândire îngusta are sau sa ne minunam de ce cultura generala are si sa lasam deoparte ironiile si subtilitatiile ieftine asupra fizicului cuiva.
Tara lui Gura Casca
Oriunde mergi, oriunde de uiti, vezi oameni, oameni care se uita. Oameni care privesc cu mirare, din curiozitate, cu ochii-n lacrimi sau pur si simplu pentru a vedea daca pot fi de ajutor cuiva. Toate privirile se atintesc spre un loc populat de alti oameni, multi oameni, oameni ca si tine, ca si mine.
Locul despre care vorbim în acest context este un accident rutier. Orice accident, minor sau unul deosebit de grav, atrage multa lume. Oameni simpli, batrâni, tineri, oameni din câmpul muncii, ies pe la ferestre ori de câte ori aud un zgomot de mai multi decibeli decât de obicei. Sirena unei masini de politie, ambulanta, pompierii si bubuitura de la un accident, este un bun motiv pentru a da navala pe balcon.
Un accident pe o strada linistita de la periferia orasului este un bun prilej pentru vecini de a iesi la o poveste, o cârcoteala mica asa ca-ntre vecini la marginea drumului. Marea majoritate coboara direct la locul faptei admirând frumoasele fiare contorsionate, victimele si activitatea politiei române. Politie româna care, de cele mai multe ori, se misca mai anevoios decât un melc turbat. Dar despre ce vorbim noi aici, nu politia româna ne intereseaza, ci despre fenomenul “gura-casca” e vorba, caci e un fenomen tipic românesc.
Toata lumea se uita, putini sar sa dea o mâna de ajutor. Nimeni nu ar sarii sa-l ajute pe sofer sa iasa dintre fiare, toti asteapta s-o faca altcineva. Batrânii striga la ai tineri, tinerii striga la ai batrâni, iar soferul se svârcoleste de dureri asteptând un eventual ajutor din partea cuiva. Ajutorul vine din toate partile, numai pe cale orala. Traim în tara lui Gura-Casca.
