Tag Archives: scoala
Băieţaşul şmecher al clasei şi fotbalul
Nu cred că există cineva care să nu fi jucat cel puţin o dată fotbal în curtea şcolii. Chiar şi cel mai anti-talent dintre colegii de clasă juca, chit că era pus mereu în poartă tot timpul, dar juca, era acolo, atingea mingea, ca să zic aşa.
Dar în echipă mai era şi băieţaşul şmecher al clasei, care n-avea nicio treabă cu fotbalul, îşi dădea cu stângu-n dreptul singur, iar când trebuia să dea la poartă, întotdeauna lovea mingea cu şpiţul. Nu ştia el s-o lovească plasat cu şiretul sau cu latul, nu ştia de-astea, el o bubuia cu şpiţul, că aşa ştia el să joace fotbal. De multe ori nu ţintea deloc golul, îl ţintea pe portar ca să se hlizească când îi ardea o bombă în bijuteriile familiei. Când aveai mingea, erai obligat să-i dai lui pasă. Bine, nu ştia el ce să facă cu mingea când o primea şi o pierdea în secunda imediat următoare, dar era tare mândru când o avea, se simţea fotbalist şi un jucător-cheie fără de care echipa nu ar fi avut nicio şansă. Oricum cu el în echipă tot timpul echipa era ciuca bătăilor, dar nu era niciodată vina lui că echipa pierde, sau asta credea el, nimeni nu îndrăznea să-l contrazică, că era şmecher şi avea spate.
Cu toate că nu se prea înţelegea cu fotbalul, băieţaşul şmecher al clasei era tot timpul în echipă, nimeni nu îl scotea de pe teren, iar dacă cineva îi zicea în faţă, “prietene, ne laşi să ne jucăm că numai ne încurci”, făcea foarte urât şi sărea la jugulara viteazului care a îndrăznit să-l deranjeze. El era singurul care nu se conforma când îi venea rândul să stea în poartă, toţi stăteam pe rând, un gol, două, numai el refuza, că era şmecher şi-şi permitea. În plus, regulile fotbalului pentru el erau făcute să fie încălcate. Noţiunea de henţ nu exista când mângâia el mingea cu mâna, iar faultul îi era permis, că era şmecher.
Băieţaşul nostru cel şmecher al clasei nu era prea prieten nici cu cartea, iar învăţătul era o activitate mult prea complicată ca să-şi bată căpşorul cu ea.
credit foto
Soluţia ideală pentru combaterea fumatului în şcoli
Nu, nu merge cu planşe, prezentări cu “de ce nu e bine să fumezi” sau afişe, astea-s bullshit-uri şi timp irosit de pomană. Vă chinuiţi degeaba şi nu faceţi decât să vă râdă puştimea în nas. Nici măcar cu amenzi nu merge, pentru că, are tata şi mama bani. Soluţia ideală pentru a combate fumatul în şcoală e munca în folosul şcolii. Fumezi? Ia dă-i tu cu mopul niţel pe coridoare. A, îţi place să speli coridoare şi continui să fumezi, nu-i bai, trecem la baie, unde toaletele abia aşteaptă să fie lustruite. Cu periuţa de dinţi. Cui îi pasă că te murdăreşti, că-ţi strici manichiura şi ajungi de râsul şcolii, data viitoare lasă ţigara şi pune mâna pe carte. Parol.
Să vezi cum nu le mai arde tinerilor de fumat în incinta şcolii, că ştiu că dau de greu dacă pun ţigara în gură şi nu dă bine la imagine. Momentan merge treaba la un liceu din Gorj, trei zile nu sunt primiţi la ore, dar obligaţi să fie la şcoală pentru diverse activităţi extraşcolare şi curăţenie. N-ar strica ca această metodă să fie aplicată la nivel naţional.
Şi n-ar strica nici ca părinţii să-i pună niţel la muncă. Fumezi? Bagă 3 săptămâni de spălat vase, 2 săptămâni de şters buda cu periuţa de dinţi şi o lună dus gunoiul. Ştiu că sunt urâte şi groaznice, cel puţin partea cu periuţa de dinţ la budă, asta-i şi ideea, să simtă pe pielea lor ce înseamnă să fumezi. Că dacă cu vorba bună nu înţeleg, poate vor înţelege cu munca că ţigările le fac mai mult rău decât bine. Şi apoi să vezi tu cum nu le mai arde de vicii şi ţigări. Numai un pic trebuie să pui piciorul în prag, ca şi părinte ori director de şcoală, numai un pic!
Dezinteresul elevului român
Una dintre cele mai grave probleme ale învăţământului autohton, pe langă informaţia multă, structurată prost, profesori slab pregătiţi care nu se aliniază vremurilor de astăzi, incompetenţa unui minister care aberează cu stil şi vorbeşte baliverne, este faptul că elevul român nu se străduieşte destul. Ok, înţeleg că nu te-ai născut vreo eminenţă cenuşie, nu ţi-a dat Dumnezeu un IQ mai mare decât numărul de la pantofi, nimeni nu are pretenţia de la tine să le ştii pe toate şi să excelezi în toate domeniile, dar măcar străduieşte-te să faci ceva bine.
Nu-ți cere nimeni să ajungi un elev de nota zece, să participi la olimpiade și să aduci diplome cu sacul, dar un pic de strădanie n-ar strica din partea ta, să demonstrezi că vrei să obții niște rezultate bune, să arăți că dorești ceva de la viață, ori atitudinea tinerilor din ziua de azi se învarte în jurului lui “las-o mă că merge așa…”. Nici mie nu mi-a plăcut matematica, fizica și chimia, au fost materiile pe care le-am urat cel mai tare, dar m-am străduit să le învăț și să iau note de trecere. Am tras de mine, m-am chinuit și am reușit. Nu a fost ușor, îi drept, nici să te caci nu-i ușor, dar trebuie să te străduiești să o faci și pe asta, pentru că așa-i sistemul, bun, rău, trebuie să trăim cu el.
Elevul roman este dezinteresat total de tot ce înseamnă sistem educațianal, cultură generală, literatură, știință, etc. Nu toți, majoritatea dintre ei, nu generalizăm. Rar auzi cate un tanăr dornic și interesat de ceva ce ține de cultură generală. Mie unul mi-a plăcut geografia foarte mult și am fost interesat să învăț mai multe despre țara mea, despre Europa, lume. Și la istorie veneam cu mare plăcere chiar dacă nu mi-a plăcut să memorez ani și războaie, dar eram fascinat să descopăr trecutul. Am fost interesant, curios să învăț lucruri noi. Unii tineri nici măcar curioși nu mai sunt.
Ce-i de făcut?
Mesaje pentru posteritate pe bancile scolii
Una dintre placerile nevinovate ale elevului roman si, mai tarziu, a studentului roman este sa-si lase urma pe unde a fost, sa se semneze peste tot, in cazul de fata pe bancile scolii unde l-a trimis destinul prin intermediul calculatorului. Profitand de faptul ca in timpul liceului nu are o clasa stabila unde se tin orele zilnic, elevul roman tine neaparat sa-si lase amprenta pe banca unde a stat, in toate clasele unde a avut si are ore. Cu pixul sau creionul in mana incepe sa deseneze si sa scrie diverse mesaje pe banci. Aceste inscriptii hieroglifice pe care le lasa pentru posteritate variaza, de la un “te iubesc, bibi” spus din suflet, la tot felul de desene si caricaturi desprinse parca dintr-un muzeu de arta. Unele sunt adevarate capodopere, picturi lupestre, de te minunezi numai cand le vezi si nu-ti vine sa crezi ca a fost realizata in 50 de minute de curs, iar unele, majoritatea dintre ele, sunt replici clasice de peluza, acele care incep cu hai steaua, hai dinamo, forza U si se termina cu cele care contin limbaj licentios pe care nu le putem exemplifica din motive lesne de inteles.
Aceste inscriptii surprind poate chintesenta invatamantului romanesc de astazi, evoca un fapt deosebit de trist: ca elevul roman nu e interesant de aiurelile ce i se preda, teoria in cantitati industriale predata de cate un profesor sictirit nu ii este pe plac si lipsa de interactivitate in timpul unei ore duce la plictiseli crunte. In facultate, cele mai multe dintre ele sunt mesaje “de bine” adresate profesorilor, caricaturi ce-l surprind pe omul de la catedra in diverse ipostaze si ironii subtile la adresa vreunui curs, profesor mai sever sau coleg/a. La Poli, caci nu puteam sa nu amintesc de aceasta mareata universitate, trei sferturi din inscriptiile de pe banci il au in prim plan pe clasicul: “Nu te du la Poli“, scris probabil de vreun ghinionist care s-a trezit student la poli fara voia lui si a realizat prea tarziu teribila greseala pe care a putut-o face. In anul 1 cand m-am asezat prima data intr-o banca de universitate primul lucru pe care l-am vazut nu a fost un profesor, ci mi-a atras atentia acest mesaj cu Nu te du la Poli dintr-un amfiteatru, iar doi centimetri mai jos era insemnata o replica ce facea referire la mesajul acesta antologic, pe care atunci, pe loc, nu am inteles-o: “prea tarziu…“. Dupa 3 ani de Poli pot spune ca am inteles intreg mesajul :)).
Nu cred ca exagerez cand spun ca toate aceste mesaje scrise pe bancile din scoala vor ramane material didactic pentru arheologii viitorului. Cand va fi gasita o bucata din lemnul ce alcatuia candva o banca din scoala, istoricii vor avea multa treaba ca sa-si dea seama care e semnificatia mesajului “te iubesc, veta”. Probabil acestia isi vor pune intrebari serioase, ca de exemplu: s-a iubit pe vremea aceea?, ce reprezinta iubirea?, cine o fi misterioasa Veta?, cine o fi romanticul care a fost autorul acestui mesaj? s.a.m.d. Si raspunsul vine prompt de la un batranel care a prins vremurile acelea de aur: Pe vremea mea, iubirea era in suflet, nu ca acum cand se afla in nanobiti.
Dragi tineri ai generaţiei de mâine
Celor mai mulţi dintre voi ar trebui să vă fie ruşine de prestaţia pe care aţi avut-o la bacalaureat, probabil unul din cele mai importante examene din viaţa voastră mizerabilă şi anostă. V-aţi gândit doar la: ce tactică să abordez la examenul de mâine ca să trec, cum să-i fentez pe supraveghetori, cum să fur şi ce modalitate de copiere să mai aleg, iar asta v-a costat. Sper că sunteţi mândri de voi.
Sistemul v-a dat ignore, unlike, unfollow, unfriend şi ce mai vreţi voi anul acesta. Nu aţi mai putut mişca cu telefonul, nu aţi mai putut ascunde la baie foile cu răspunsuri, nu v-a mai putut dicta nimeni varianta rezolvată la telefon. Şi chiar dacă a fost peste tot în presă şi la televizor: MĂSURI EXCEPŢIONALE LUATE ÎMPOTRIVA COPIATULUI, tot s-au găsit nişte deştepţi să încerce să fenteze examenul. Auzisem la ştiri că nişte elevi la un liceu oarecare au avut 111 de lucrări identice. Deci ce? 111 de lucrări identice!!! Cât de distrus şi retardat trebuie să fii să faci asta? Alţii au fost prinşi cu fiţuici, cu cască, cu te miri ce altă tehnică de copiat. Bă, cât de prost să fii să mai ai tupeul să copiezi când e peste tot, numai despre asta s-a vorbit zilele trecute, că sunt măsuri stricte împotriva copiatului? Dumnezeule…
Anul acesta aţi fost doar voi şi foaia de examen în faţă. A trebuit să vă folosiţi mintea şi cunoştinţele dobândite, nici măcar atât nu aţi putut, aţi fost incapabili să scrieţi de-un cinci, ceea ce dovedeşte că sunteţi cu adevărat nişte retardaţi. Sper că sunteţi mândri de voi.
Aţi încercat să vă furaţi singuri căciula şi nu va mers. Sper că sunteţi mândri de voi.
Nu v-a cerut nimeni să scrieţi o lucrare de zece, nimeni nu are pretenţia să fiţi Einstein la materia respectivă, dar lucrurile de bază trebuiau ştiute, fără de care nu poţi avea pretenţii de trecere, iar astea se învaţă cu minimum efort. Un pic de meditaţii, o recapitulare singur/ă acasă înainte şi treci lejer examenul. Cultura generală, fraţilor, unde e, că majoritatea întrebărilor erau mai mult de cultură generală şi logică, nu zic la mate, la alte materii? Aţi uitat-o cumva într-un club cu o seară înainte când aţi dat pe gât shoturi de tequila şi martini-uri. V-aţi făcut de râs, pe voi, dar mai ales aţi făcut de râs toată generaţia voastră şi toată România, inadaptaţi mintal ce sunteţi! Nu mai daţi vina pe profesori, pe sistem, pe învăţământ că nu aţi fost în stare să faceţi de-un cinci. Cu minimum de cunoştinţe puteaţi trece lejer examenul, atât la mate, cât şi la română. Până şi eu care sunt paralel la matematică (şi recunosc asta că nu am de ce să ascund) am luat nota de trecere, care n-a fost cinci.
Credeţi-mă pe cuvânt când vă spun asta, nici măcar nu am avut de gând să copiez la bac, darămite să şi acţionez, şi l-am luat din prima. Am luat examenul pe capul meu, şi cu puţin ajutor şi din partea meditaţiilor, trebuie să recunosc şi asta pentru că sistemul educaţional e de aşa natură făcut încât n-ai altă alternativă decât nişte ore în particular, dar nu am aşteptat ieşirea profesorului supraveghetor din sală ca să pot vedea la cel din faţă, nu am aşteptat o oportunitate ca să copiez şi nici nu mi-am făcut o tactică pentru cum să-mi fur singur căciula, am fost doar eu, mintea mea şi foaia de examen în faţă. M-am dus relaxat la examen, cu emoţiile aferente care sunt normale pentru un asemenea examen şi am început să scriu. Voi v-aţi bazat prea mult ca nişte proşti că veţi putea copia şi v-aţi ars. Poftim, v-aţi futut toată vara. Sper că sunteţi mândri de voi.
Dragi tineri şi absolvenţi de liceu, sunteţi nişte leşinaţi! Vă lăudaţi că v-aţi trăit viaţa, aţi fost în cluburi, v-aţi distrat, v-aţi îmbătat prin excursii şi aţi făcut te miri ce nebunii se mai fac prin excursii în ziua de azi, dar nu aţi stat un pic şi v-aţi gândit, dar cu învăţatul cum rămâne? Io ştiu că-i greu, been there, done that, dar altfel te simţi când ştii că l-ai luat, mai relaxat şi mai liniştit din punct de vedere sufleteşte. Şi mai înţeleg că distracţia trebuie să fie omniprezentă, că doar tineri suntem cu toţii, ce naiba, dar trebuie să fim şi realişti puţin, că ne bate viaţa la uşă şi noi nu avem timp să-i răspundem pentru că suntem ocupaţi să lăsăm nişte comentarii pe facebook şi să mai dăm zece like-uri.
Voi reprezentaţi generaţia de mâine, pe voi se va baza în viitor ţara asta, pe voi, ăia 50% care n-aţi fost în stare să treceţi nici de examenul de maturitate, ce pretenţii să mai aveţi de la viaţă atunci?
Cu respect,
Vasile Manu, fost elev care şi-a luat bacul din prima fără nicio intenţie de a copia.
