Dragi prieteni, nu ştiu dacă vă interesează, dar am pierdut cu Israel la fotbal, cu 2-0 încă, şi la Timişoara, acolo unde cică naţionala e primită cel mai bine şi unde se zice că publicul e al 12-lea jucător. Ca norocul că a fost amical, că altfel săreau scântei destul de mari după ruşinea asta de meci. Dacă şi Israel a ajuns să ne bată atunci chiar nu avem ce pretenţii să mai avem la europene, mondiale şi alte alea. Da, ştiu că a fost amical, dar nu schimbă cu nimic datele problemei. Dacă ne dăm cu curul de pământ că noi suntem miezul în fotbalul mare, nu putem pierde cu Israelul acasă într-un meci amical. Da, au fost destui inşi care au declarat că România are cea mai puternică naţională. Şi ştiu că a fost un meci amical în care se decid tactici, se testează jucători, formaţii, dar e cam jenibil să iei două boabe de la israeliţi.

Ne-am făcut de râsul curcilor de atâtea ori, naţionala noastră nu mai sperie pe nimeni aşa cum o făcea odată (a ce vremuri, CM 94), pentru că nu e prima dată când jucăm aşa de prost, şi cu siguranţă nu va fi nici ultima. Ce e mai trist e că de fiecare dată, la finalul unui astfel de meci, se găseşte cineva care să ia apărarea naţionalei. “Am întâlnit un adversar bun”, “au avut mulţi jucători cu experienţă”, “naţionala are nevoie de susţinerea noastră în continuare”, “trebuie să fim alături de naţională pentru că are nevoie de noi”, cam astea sunt vorbele pe care le auzi după oricare din înfrângeri. Asta cu “am întâlnit un adversar bun” deja e frustrant, mai ales când ai avut adversari ca Israel sau Insulele Feroe. Acum vin eu şi întreb, cât să mai suportăm umilinţele astea, până când mai trebuie să ne chinuim urmărind mizerii din astea de meciuri în care, echipa reprezentativă de la care ne aşteptam să vedem ceva fotbal, ne dezamăgeşte. Belodedici zicea ceva de genul la finalul meciului că, trebuie să avem în continuare încredere în naţionala României pentru că am început o nouă campanie de calificare şi echipa are nevoie de aportul fanilor. Până când să mai susţinem naţionala asta de marionete şi gloabe? Mai merită să susţinem o naţionala ca şi cea de acum? Eu zic că nu, dar asta e părerea mea.

Urmează un amical cu Ucraina. Oare la ce să ne aşteptăm de la meciul ala?

Nu numai că te îngrijorează când vezi așa ceva, ci ar trebui să te și pună pe gânduri un pic. Toți vrem câte ceva, dar cum dracu să vrei așa ceva și să cauți pe google amănunte. Cât de emo trebuie să fi să faci o asemenea căutare. Cât de supărat pe viață. Cât de… Și dacă ne uităm la numărul de rezultate avem în față dovada că avem mulți triști în țara asta. Oameni pentru care moartea este un cuvânt frumos, oameni care scriu cu o nonșalanță incredibilă despre subiecte morbide.

Și ne mai mirăm că sunt atâția idioți și idioate care își iau viața dacă se despart de iubit/ă.

Basescu a iesit presedinte, Urziceniul n-a prins biletul pentru optimile Champions League, Tanase de la Steaua si-a scos bunaciunea la film la zona VIP, are cu ce. Anuntul BEC-ului legat de voturile nule l-a dat pe Base presedinte pentru urmatorii 5 ani si pe Geoana l-a prins intr-un colt, cu lacrimi in ochi. Cam astea au fost stirile care au tinut capul de afis saptamana trecuta. Saptamana asta avem altele, mult mai delicioase.

Stirea cu pumnul

Premierul Berlusconi a luat un pumn in plina figura de la un tip, in timp ce dadea autografe. Rezultatul? Cativa dinti lipsa si o fractura la nas. Misto, nu? A prins-o bine italianul, a stiut unde sa plaseze pumnul ca sa curga sange. Probabil o fi fost un tip care a facut ceva ani de box la viata lui, altfel nu-mi explic cum de l-a nimerit asa bine.

Daca Bocul nostru era in locul lui Berlusconi, n-ar fi trebui sa-si faca griji, pentru ca de la inaltimea lui numai cu un prescolar ar fi avut probleme.

Aseara, de 1 decembrie, am fost la artificii, ca-n fiecare an. Bine, recunosc, era mai importanta berea de dupa, ca deaia m-am si dus. Oricum, eu n-am uitat si nu voi uita niciodata semnificatia zilei de 1 decembrie .

Parca anul acesta tot Clujul n-a avut altceva mai bun de facut marti seara si a coborat in centru. Deci va spun, Eroilor era plina pana la refuz, n-aveai loc sa arunci un ac de cati oameni erau, sa nu mai zic ce a fost in fata la Teatru National, langa Catedrala, langa Regionala CFR, plin ochi, puhoi de lume. Ca sardinele stateam, lipiti unii de altii. Io nu stiu ce s-o intamplat de o venit atata lume, ca nu-mi aduc aminte sa se fi anuntat ca se da ceva pe gratis. Poate ca si vremea a avut partea ei de vina, in sensul ca a fost prea buna, nici foarte frig, dar nici caldura de pa lume nu o fost.

Mai erau si vanturile. La interval de cateva minute ne mai trecea pe la nas cate un miros imbietor de castraveti murati combinat cu fasole frecata. Io am zis ca la anul, daca or mai fi artificii, imi iau masca de gaze cu mine. In pana mea, asa ceva ii neomenesc. Cum sa te spargi in mijlocul multumii, inteleg ca te mai scapa una mica, hai doua, dar sa tragi din alea grave e prea de tot. Si la ce am simtit eu, n-au fost deloc din alea mici, poate ca nu s-au auzit, dar vanticele n-au fost. Le-as fi comparat cu un fel de musoane.

Am mai vazut si oameni nascuti din pula de domn care nu pot merge nici pana la weceu fara masina. Intr-un fel, pe aia din Bucuresti ii inteleg ca pleaca cu masina la job si fac vreo 2-3 ore in trafic, distanta e lunga, totusi, capitala e mare, dar pe astia din Cluj, care vin cu masinile in centru de 1 decembrie sau la orice eveniment care implica artificii si concerte in aer liber, sa mor de ii inteleg! Se stie ca e agloratie mare, dar in fiecare an se gasesc vreo 100 de indivizi care sa vina cu masina. Si culmea, tot ei sunt aia nemultumitii si nervosii la volan. Cine pana mea te-a pus sa vi cu masina? Ti-a fost greu sa iei autobuzul sau sa o iei chiar pe jos, sau esti din pula de domn si noi nu stim, noi fiind oamenii aia la care le futi tu claxoane si de la care te astepti sa se dea din calea ta. Iti strica un pic de miscare in vremurile astea stresante?!

Scuza-ma, soferule de 1 decembrie, dar nu esti tu un pic cam prost venind cu masina stiind ce nebunie e si n-ai cum sa scapi mai devreme de o jumate de ora, sau chiar o ora. Nu, nu e o scuza ca stai departe. Asa cum altii au putut sa vina cu autobuzul sau chiar pe jos de la distante pe care dimineata le face intr-o ora atunci nu e o scuza.

Am zis ca nu mai scriu despre politica, dar nu ma pot abtine cand vad in ce hal a ajuns Romania si cine incearca sa puna mana pe putere. Pesedeul si-o gasit tocmai la Timisoara sa faca campanie. Fix de ziua nationala, no nu-i pacatu’ lui Dumnezeu sa vezi proteste astazi? Comunistii s-or dus sa promita acolo de unde a pornit totul, in ‘89. Moment de comedie in toata regula. Astia vor sa coloreze Cimisoara in rosu! Ha, ce? Timisoara in rosu? Poate la Pastele Cailor. Era clar ca o sa iasa scandal, doar nu credeau ca o sa-i primeasca cu flori.

Ma, nu stiu ce credeti voi, dar eu presimt ca pe 6 decembrie ma voi cracana de ras. Indiferent cine iasa presedinte, tot rau o sa ajungem. De fapt ce zic io rau, o sa mergem din rau in mai rau, si foarte rau. De aceea ma vad nevoit sa fac urmatorul anunt: NU MA DUC LA VOT! Acum, dupa trei ani de cand mi-am primit dreptul la vot, am dreptul sa zic si eu, n-ai cu cine, frate. Chiar n-ai pe cine sa pui stampila. Cu cine sa ma duc, cu Basescu? Mai bine imi anulez votul decat sa-l mai vad inca 5 ani acolo. M-am lamurit ce fel de presedinte e. Sa ma duc cu Geoana? Sa votez cu cel_care_va_vinde_tara_daca_ajunge_presedinte, sa votez cu omul care e doar o marioneta in mainile lui Iliescu. Doamne fereste! N-am fost scapat in cap cand am fost mic. Am trait in era Iliescu si nu pot spune ca am fost mandru de asta. Pana la alegerile astea am fost de fiecare data la vot, am votat pe cine am crezut eu de cuviinta ca merita, l-am votat si pe Basescu, de doua ori inca. Dar gata, pana aici. M-am trezit la realitate.

Astfel de melodii te fac sa fii mandru ca esti roman. Sa-i dea Dumnezeu sanatate domnului Nicolae Furdui Iancu, ca doar muzica lui mai trezeste in romani patriotismul. Patriotism care, nu mai exista demult.

E bine cand cineva ne mentioneaza tara pe undeva. In astfel de cazuri, cand vezi arborat tricolorul tocmai pe google, sunt mandru ca sunt roman.

Vă vine să credeţi că au trecut 20 de ani de democraţie? Mie nu. Schimbările în bine întârzie să apară. De 20 de ani tot întârzie, nu se ştie până când.

Urmărind noul clip Paraziţii – Noi vrem respect, stau şi mă gândesc. S-au făcut 5 lucruri bune pentru ţara asta în 20 de ani de democraţie?! 5 numai, nu mai mult. Autostrăzi nu există, “spitalele sunt ultima haltă pe ultimul drum”, şpaga e în floare, mafia e la putere, o stradă nu se asfaltează fără circ şi un scandal, cerşetori există la fiecare colţ de stradă, gunoaie prin parcuri/păduri câte vrei, inculţi găseşti la tot pasul, şcolile sunt adevărate fabrici de stres, asta ca să nu zic proşti. Nu de alta, dar sunt şi eu un produs al şcolii româneşti, din păcate, şi n-aş vrea să mă întristez pe mine însumi. Deşi eu n-am dat zilnic pe la şcoală ca să am de unde merge acasă, am încercat să învăţ ceva nou, să acumulez nişte cunoştinte. Că n-am avut ce învăţa e cu totul altă problemă, în afară de istorie, geografie şi biologie, nu cred că mai există alte materii mai interesante, cu toate că şi astea au o materie din care înveţi fix nimic. Nu o să găseşti 5 lucruri bune nici dacă meditezi o lună la asta.

Aşa că, în concluzie, nu e mai bine să iradiem toată România, să-i dăm un format general, să dăm nişte Shift+Delete-uri pe aici, şi apoi, după ce am curăţit-o complet de toate uscăturile, să ne apucăm să construim totul de la zero. Aaa, şi pentru că nu e de ajuns să curăţăm doar exteriorul, trebuie să scăpăm şi de paraziţii din interiorul ei. Una din metode: memoria ştearsă la toţi românii, trebuie să scăpăm cumva de mentalitatea de 20 de ani de democraţie a românului. Nu generalizez, mă refer la românul acela care nu ştie ce-i aia apă şi săpun, care nu ştie la ce foloseşte un coş de gunoi, o batistă, care nu ştie cei ăla un limbaj civilizat. Aştia-s adevăraţii paraziţi ai ţării. Lichelele acelea care papă banul public cu o uşurime incredibilă sunt un alt soi de paraziţi, de rang înalt.

Aşa că vin eu şi pun o întrebare nevinovată, de la cine să vrem respect?