Tag Archives: Romania
Muzică la maxim în căşti
Mulţi ascultă muzică în căşti când sunt în maşină, autobuz sau chiar când se află perpedes prin oraş. E ceva normal. Unii o fac la volum mic, decent, alţii în schimb ascultă la maxim, să audă toată lumea din jur. C’aşa-i la noi.
Dau de câte un individ din ăsta în autobuz care mă face să pun un mare semn de întrebare în dreptul judecăţii lui, că trebuie să fi cel puţin nebun să-ţi placă să îţi bubuie muzica în urechi. Zău dacă înţeleg de ce ţi-ar plăcea să-ţi chinui urechile în halul acesta, că eu nu văd în asta o plăcere normală, de om întreg la minte, e mai mult o plăcere din aia sadică, de om puţin trilulilu la cap?
Am întâlnit deunăzi un tip din categoria asta în autobuz, care asculta muzica în căşti de auzea tot autobuzul. Fără să exagerez. Am întors capul convins că omul cu muzica e la un metru de mine de aud aşa clar ce ascultă el. Vezi-ţi de treabă, domle, el era în celălalt căpat al busului pe un scaun, privind neputincios pe geam, fără să realizeze că muzica lui s-ar putea să deranjeze. No fain, zic. Şi nu era cine ştie ce muzică de calitate demnă de ascultat, era heavy metal din ăla bolund, zdringhi-zdringhi din ăla în tobe, mă scuzaţi dacă sunteţi fani ai acestui gen, dar eu aşa văd piesele astea, ca o zdrăngănitoare în urechi. Vă rog, nu-mi ziceţi din alea, nu ştii tu ce-i fain sau care-i muzică de calitate că vă înjur, pe bune. Unde naiba e calitatea într-o bubuială din asta?
De fiecare dată când se întâmplă să dai peste câteva lucruri bune în România, că mai sunt şi din astea, puţine ce-i drept, dar sunt, din categoria uite, nu e totul pierdut în ţara asta, dai peste o chestie din asta aparent inofensivă care te readuce rapid cu picioarele pe pământ, asta aşa, ca să nu uiţi că eşti în România.
A crescut rata şomajului, hai la proteste că timp este destul
Rata somajului a fost de 5,26 la suta in prima luna a acestui an, cu 0,14 puncte procentuale in crestere fata de luna decembrie. Romania numara, in total, peste 470.000 de someri, potrivit datelor Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM).
Decât 470 de mii de şomeri la început de 2012. Mâine hai cu toţii la Universitate, umpleţi pieţele oraşelor. Să protestăm, păi se poate aşa ceva? Jos guvernul, jos Băsescu.
Şi un banc de sezon, în ton cu această ştire: De ce sunt aşa mulţi protestatari în România? A crescut rata şomajului.
“Revoluţia” voastră nu e şi revoluţia mea
Revoluţie e un cuvânt mult prea mare pentru a descriere evenimente ce s-au derulat în ultimele zile în România. Sunt doar nişte manifestaţii venite ca o consecinţă a lipsei de viziune a celor care ne conduc. Lipsă de viziune doar în opinia unora, nu generalizăm că nu toţi gândesc aşa.
Am aşteptat să se mai liniştească apele tulburate de protestele care au lovit România în ultimele zile ca să pot să scriu şi eu o simplă părere de cetăţean al acestei mult prea frumoase ţări în care ne ducem traiul. Din punctul meu de vedere, repet, al meu, părere proprie şi personală, este că, manifestaţiile începeau indiferent de cine era la putere. Că era PD-L, că era PSD, PNL… USL, oamenii tot nemulţumiţi erau, că aşa am fost dintotdeauna, de 20 ani, veşnic nemulţumiţi. Parcă suntem construiţi, noi ca naţie, să fim nemulţumiţi. Şi pe vremea lui Iliescu s-au “răsculat” oamenii şi au ieşit în stradă, dar nu s-a schimbat nimic, iar atunci chiar a fost groasă rău (Remember: Mineriada).
Problema e că toate frustrările acumulate de popor de-a lungul timpului s-au spart în capul lui Băsescu, Boc şi celorlalţi din jurul lor. Ghinionul lor a fost ca paharul să se umple când au fost ei la conducere, dar la fel s-ar fi întâmplat şi dacă erau alţii la putere. Părerea mea. Corectaţi-mă dacă greşesc.
Iar când îi aud pe protestatarii care cer libertate îmi vine să-mi iau jucăriile şi să mă mut în Australia. Ce libertate, fraţilor? Cine vă îngrădeşte libertatea, cine nu vă lasă să fiţi liberi? Faptul că vă puteţi manifesta în piaţă nu e un motiv destul de bun că nimeni nu are nicio treabă cu voi şi nu sunteţi liberi? A, că jandarmii menţin ordinea publică, nu înseamnă că au treabă cu “libertatea” voastră, e meseria lor să facă asta, iar pentru asta au depus un jurământ solemn.
Mai sunt şi scandările alea cu vrem locuri de muncă, vrem salarii mai mari, pe care iarăşi nu le înţeleg. Prietene, sunt undeva la 30 de mii de locuri de muncă care aşteaptă să fie ocupate, poate şi mai multe. Din păcate, posturile de directori sunt cam ocupate. Salarii mari? Ştiu, nu iei leafă ca-n Vest, multe cheltuieli mari, preţuri neconcordante cu salariile, e greu, dar nu ştiu dacă se rezolvă ceva cu lozinci anti-guvernamentale. Pe bune acum. Când pur şi simplu îţi zice preşedintele şi premierul în faţă, la televizor, că NU sunt de unde, cum să crească lefele? Nu realizaţi că banii se duc la oamenii deştepţi cu firme care au un contract cu statul român pentru diverse servicii, oameni deştepţi care de obicei sunt câte o rudă cu vreun reprezentant al Statului, om sus-pus?
Mai este şi clasica întrebare la care protestatarii nu ştiu ce să răspundă şi se blochează: dacă-i dăm pe ăştia jos, pe cine punem în loc? Nu, serios, gândiţi-vă că a fost toată clasa politică la putere, şi ce făcură? Nimic. România e ca barca din imaginea de mai sus, nici scufundată în totalitate, dar nici nu pluteşte triumfătoare. Problema e că lucrurile sunt împuţite demult, nu de câteva zile, ţara e virusată cu mulţi trojeni care la rândul lor s-au înmulţit ca iepurii şi au infestat totul, iar ca să scăpăm de dăunători, singura soluţie rămâne un format general. Cum îl vom face, asta nu mai e problema mea, dar sper să mă prindă în România când se va întâmpla.
Corupţie, pasăre sură
Când vine vorba despre corupţie toată lumea are ceva de spus, toţi ne simţim datori să ne dăm cu părerea despre acest subiect, care a ajuns de mainstream în secolului 21. Se vorbeşte peste tot despre asta, şi nu doar în România, în toate ţările, buletinele de ştiri au cel puţin o ştire despre ea, tema de dezbatere la talk-show-uri o are în prim-plan pe mândra corupţie, analiştii politici se bat care mai de care în argumente să demonstreze dacă a luat sau a dat mită unul sau altul.
Şi, printre atâţia specialişti, apare o întrebare de la un simplu cetăţean, foarte logică de altfel, tu ai lua dacă ţi-ar oferi cineva bani?, că de dat ştiu că toţi suntem de-o moralitate ieşită din tipare şi nimeni nu dă mită, niciodată. Sau nimeni nu recunoaşte că dă mită. Vai, cum să dau şpagă, eu nu fac aşa ceva, zic toţi în cor atunci când îndrăzneşti să-i loveşti cu o asemenea întrebare. Realitatea îi contrazice, dar să nu intrăm în detalii că nu e momentul acum. Totuşi, când vezi mulţi bani în faţa ta, de preferat euro, primului instinct pe care îl ai este să faci in aşa fel încât să îi ai, nu? Aşa gândim toţi. Cum să refuzi banii pe care ţi se oferă? Nicio fiinţă bipedă nu poate să refuze aşa ceva. Aşa cum tigrul nu poate refuza să se înfrupte dintr-o căprioară când îi trece pe sub nas, aşa şi omul nu poate refuza bani când îi primeşte. Asta e natura omului, i se activează instincul acela de prădător când vede bani în faţa ochilor.
Şi atunci ne mai mirăm că numai ştiri despre oameni arestaţi pentru acte de corupţie vedem, când şi noi am face la fel? Nu s-a născut încă omul acela care să fie atât de incoruptibil şi corect încât să refuze bani. Mai avem de aşteptat vreo câteva zeci de ani.
La fel cum meseriile de pantofar, ceasornicar, croitor nu vor muri niciodată, că întotdeauna se va strica un pantof, un ceas sau se va rupe o haină, aşa nu va muri niciodată meseria de agent DNA, că întotdeauna vor exista corupţi de arestat. Iar copiii când vor fi întrebaţi ce vor să se facă când vor fi mari, vor spune că vor să lucreze la DNA, ca să-i aresteze pe oamenii răi. În curând meseriile de pompier sau poliţist va dispărea dintre preferinţele copiilor. Foarte curând.
De ce iubesc Romania?
Eu sunt convins că în fiecare din noi există o părticică care iubeşte România, în unii părticica aceasta e mai mare, în alţii e mai mică. Nici nu am avea de ce să nu o iubim, e ţara unde am venit pe lume, e ţara unde am făcut primii paşi, unde am grăit primele cuvinte, unde am învăţat alfabetul, tabla înmulţirii şi a împărţirii, unde am sărutat prima fată/primul băiat, unde ne-am trăit copilăria, unde am trăit prima beţie la vârsta majoratului, unde am făcut primii noştri bani de buzunar, unde ne-am trăit anii de liceu, şi studenţia, şi multe altele care ne vor rămâne veşnic întipărite în minte. De această ţară ne leagă multe amintiri, plăcute sau neplăcute, multe dezamăgiri, succese şi insuccese, dar indiferent despre ce vorbim, nu putem să nu ne iubim ţara, pentru că doar pe asta o avem. E ţara unde putem spune că ne simţim ca acasă.
România ne oferă atâtea şi atâtea bogăţii naturale de care nu ştim să ne folosim, nu ştim să le apreciem la adevărata lor valoare. Concediile, majoritatea dintre noi tot la unguri, bulgari, turci sau greci le facem, pentru că la ei îi mai ieftin, dar ţară ca a noastră nu mai găseşti, care să le aibă pe toate, munte şi mare. Avem Transilvania, Maramureşul, Bucovina, Moldova şi alte locuri mirifice.
Ştiu că nu ni se oferă motive să ne iubim ţara, vedem acest lucru în fiecare seară la buletinul de ştiri şi pe internet, dar dacă dăm la o parte uscăturile şi părţile negative, vom observa că rămân mai multe lucruri pozitive despre ea decât ne-am putea imagina. Ce ziceţi, încercăm să facem asta? Haideţi să observăm mai mult lucrurile pozitive la ţara noastră decât pe cele negative. Să facem abstracţie de scandaluri, birocraţie, trafic greu, lipsa de infrastructură, corupţie etc. şi să ne canalizăm toată energia pe lucrurile pozitive.
Chiar dacă până acum am tot ameninţat că primul lucru pe care îl voi face imediat cum îmi închei socotelile cu facultatea este să o iau spre ţări străine pentru a-mi construi un viitor, nu pentru că aş vrea sau mi-ar plăcea acest lucru, ci pentru că în ţară nu mi se oferă aceleaşi alternative pentru un trai decent. Poate dacă voi găsi o alternativă aici în ţară, nu voi mai pleca, deocamdată nu e nimic bătut în cuie, orice e posibil, dar iau serios în calcul varianta plecării pentru o perioadă de timp, nici nu mă gândesc ca această plecare să fie definitivă. Indiferent de destinaţia pe care o voi alege, întotdeauna mă voi întoarce cu foarte mare drag în ţară. Pentru că iubesc România şi sunt foarte mândru de acest lucru.
Dragă Românie, eu nu te voi părăsi niciodată!
Tu iubeşti România?
