Tag Archives: religie
O modalitate de aţi cumpăra locul în Rai
Îmbrăcat cu hainele de duminică, alea bune, sâmbătă seara am fost şi eu ca tot românul la una dintre multele biserici din cartier pentru a asista la slujba de Înviere, unde am observat ceva, că nu se putea altfel, căci atunci când te dai blogger ajungi să vezi câte un subiect de articol la fiecare pas.
După ce şi-a terminat domn’ părinte poveştile din evanghelie, a dat undă verde la împărţirea paştilor, invitând cu un drum lumea să intre şi în biserică pentru a vedea ce s-a mai făcut, pe ce s-au dat banii şi nu a uitat ă precizeze (subtil, desigur!) că mai au nevoie doar de câte lucrări la faţadă şi speră că anul viitor pe vremea asta să facă marea deschidere, a se înţelege că mai e nevoie de ceva bănuţi fireşte. Apoi a trecut la mulţumirile pentru generozitatea unei familii care a plătit tot sfintele paşti împărţit anul acesta, familia Trandafir, strigându-le numele ambilor membrii din familie, că erau doi la număr, probabil amândoi trecuţi demult de prima tinereţe.
Şi m-am gândit la gestul ăsta.
Care e motivul pentru care ai face un asemenea gest atât de generos decât dacă nu vrei să-ţi asiguri locul în lumea celor drepţi? Oare chiar şi în Rai îţi poţi cumpăra locul? Şi oare o fi valabilă şi în realitate faza aceea din filme cum că, dacă numărul de lucruri bune depăşeşte numărul de lucruri rele, ai asigurat un loc lângă Sfântul Petru? Dilemă religioasă…
Hristos a Înviat!
Moaștele sfantului Așteaptă
Au fost aduse moaștele unui sfant oarecare la Catedrala Ortodoxă din Cluj, nu mă interesează cine e și nici ce a făcut la viața lui, nu mi se pare relevant acest lucru din punctul meu de vedere, ce mi se pare ciudat este încrederea pe care inca o acordă cei mai mulți dintre cetățenii patriei moaștelor, bisericii și religiei în general. Tristul adevar este ca acesta a ramas poate singurul lucru in care să mai creadă, într-o țară în care alții se îmbogățesc, iar alții plang și suspină la vremuri mai bune.
Cand am trecut azi dimineață pe la catedrală era o coadă infernală, de peste 20 metri care se intindea in toata piata, civilizat, nimeni nu se ingramadea la poarta bisericii, asa cum sunt prezentate genul acesta de manifestatii in buletinele de stiri. E o imagine dezolantă care surprinde Romania de azi. Și cred, defapt nu cred, sunt convins de asta, ca dacă ar apărea maine în oraș moaștele sfantului Așteaptă, oamenii s-ar ruga și la el. Chiar daca multi nu stiu a cui sunt resturile alea, ei se roaga la el, ca ce altceva sa mai faca? Dacă ne uităm la cine frecventează genul acesta de adunări creștine: oameni simpli, amărați, pensionari, ajungem să ne întristăm nu alta. E un tablou al naibii de trist.
Acestor oameni numai credința în Dumnezeu le-a mai rămas. Si eu sunt creștin, dar nu sunt intr-atat de bisericos încat să frecventez lacasul de cult în fiecare duminică la slujbă, dar acești oameni care se agață de cele sfinte cu speranța că le va merge mai bine, mă întristează. Un tablou trist, o Romanie trista…
Îndobitocirea oamenilor cu religia
Pentru a înţelege ideea articolului, urmăriţi materialul de mai jos, ca să vedeţi de unde am tras concluzia cu îndobitocirea oamenilor cu religia. De la Vax Populi citire.
Dacă-ţi ia foc casa în sfânta zi de duminică, e semn divin. Dacă se întâmplă să ai Doamne fereşte un accident după ce ai muncit duminica, e semn divin, Dumnezeu te-a pedepsit. Când faci curăţenie într-o zi de sărbătoare şi ţi se întâmplă vreun năcaz după, e clar, ai păcătuit şi mulţi, enorm de mulţi oameni, îţi vor reproşa că a fost un semn divin, Dumnezeu vede tot, Dumnezeu te pedepseşte şi alte asemenea bullshit-uri. Toate sunt semne divine, toate problemele ce le ai sunt semne divine, te-a pedepsit Domnul pentru că n-ai mers la biserică, te-a pedepsit Domnul pentru că… mai lăsaţi-mă cu aiurelile astea că mă lasă rece. Nu, nu am trecut la subiecte sfinte, toate astea sunt mărturii clare ale îndobitocirii rasei omeneşti.
Jumătate din populaţia ţării a ajuns să fie mai aproape de biserică, de religie, de Dumnezeu, îngrijorător de mulţi. Unii au ajuns să-şi doneze cei 2% bisericii! E regretabil ce se întâmplă, dar e realitatea noastră. Oamenii au găsit alinare la biserică, o alinare care nu le va aduce binele dorit, banii, succesul în afaceri şi satisfacţia pe plan financiar, ci le va cel mult liniştea sufletească, nimic altceva. Religia le prelungeşte agonia: poţi să mergi în fiecare duminică la biserică, să te rogi zilnic, să fi un bun creştin, dacă rămâi acelaşi sărac lipit chinuit de sistemul românesc. Te zbaţi în sărăcie, abia ai bani să-ţi plăteşti întreţinerea şi să pui o pită pe masă, dar te lauzi că eşti un bun creştin, mergi la biserică în fiecare duminică şi donezi frecvent bani bisericii. Ţi se pare că procedezi corect? Am auzit de astfel de oameni, sunt mulţi, unii sunt tineri şi în putere, alţii-s bătrâni şi amărâţi, toţi cotizează din salariul/pensia lor de mizerie bisericii. Pe bătrâni îi înţeleg, lor le-a trecut vremea, dar enoriaşii mai tineri de ce mama dracului nu fac ceva să se profesionalizeze într-un domeniu, să înveţe o meserie calumea şi să pună osul la muncă. Ah, dar munceşti zici şi tot degeaba? Păi ia pune-te tu şi mai taie din cheltuielile inutile, mai pune un ban deoparte, mai învaţă să faci şi altceva pe lângă ceea ce ştii deja ca să-ţi poţi lua un alt job pe lângă cel actual. Ia, nu mai avem un cizmar la care să ne ducem papucii, nu mai avem ceasornicari la care să ne ducem un ceas obosit, bine că avem enoriaşi…
Încă o dată repet, mi se pare regretabil ce se întâmplă. Enorm de mulţi au ajuns atât de reduşi încât fac acte de binefacere pentru biserică, donând sume de ordinul milioanelor, considerând că astfel îi va ajuta nenea din ceruri. Am refuzat şi voi refuza în continuare să donez un ban bisericii, refuz să aştept ajutor de la Ăl de sus şi nu mă voi ruga niciodată pentru bani şi avere, astea ţi le faci singur, pe propriile puteri. Dacă eşti capabil să munceşti, ai bani, dacă nu, roagă-te în continuare la un bărbos şi cotizează la biserică că va ploua cu bani când şi-o vedea porcul ceafa.
Nu mă înţelegeţi greşit, sunt creştin, am mai spus-o aici pe blog, merg şi eu la biserică (cam rar, ce-i drept), dar nu merg ca să mă rog la succes, bani, noroc în viaţă. Consider că norocul în viaţă ţi-l faci singur, succes şi bani ai dacă eşti om muncitor şi serios.
Cât de păcătos sunt dacă n-am pus niciodată mâna pe biblie
Asta în caz că păcătoşenia se măsoară prin timpul petrecut cu biblia în mână, deşi cred că a fi păcătos îţi trebuie multă prostie, lipsă de respect şi de bun simţ. Multă prostie pentru că numai unul care nu gândeşte se apucă de furat în loc să meargă la muncă. Lipsă de respect pentru că trebuie să fi prost ca să nu-ţi dai seama că dacă-l tratezi pe unul cu curul aşa te va trata şi el pe tine. And so on…
Nu am deschis şi nu am citit niciodată biblia, spre stupefacţia unora. O am în bibliotecă, ca să nu ziceţi că uite-l mă pe ăsta că nu are o biblie în casă. Deşi nici pe asta nu o înţeleg, cu ce te ajută dacă ai o biblie în casă? Probabil afirmaţia mea o să-i intrige pe unii, pe alţii, dar ghiciţi ceva, nu-mi pasă. Nu ştiu cum arată interiorul acelei cărţi pe care unii o citesc cu atâta patos pentru că nu am citit un cuvinţel din ea. De ce? Pentru că prefer să citesc cărţi din care pot să învăţ ceva, cărţi în care se întâmplă ceva, au un fir epic interesant, nu o carte scrisă acu 100000 de ani şi în care se povesteşte tot felul de aventuri religioase din vremea cu mult înainte de Hristos. Ce pot învăţa din biblie, ce mă învaţă pe mine biblia de merită s-o citesc? Ia explicaţi-mi vă rog şi mie să nu mor prost.
Sunt mai păcătos dacă nu am pus niciodată mâna pe biblie? Eu unul consider că respectul şi bunul simţ, pe care-l ai sau nu, sunt cu mult mai importante decât psalmii şi pildele ce se regăsesc acolo. Dacă respecţi oameni şi ei te tratează cu respect. Cu ce m-ar ajuta pe mine propovăduirile omului din cer scrise în biblie?
Şi dacă-mi daţi 3 argumente solide care să mă facă să mă gândesc serios la “greşeala” asta io promit că de mâine mă apuc de citit biblia.
PS: nu-s ateu. cred în Dumnezeu. dispreţuiesc şarlatanii în sutană.
Miracol divin vs stiinta
Sa presupunem ca, Doamne fereste, va aflati pe patul de spital de cateva saptamani si ati fost diagnosticati cu o boala care nu are leac, iar doctorii va dau teribila veste ca nu se mai poate face nimic pentru voi, nu exista tratament pentru ceea ce aveti voi. Mai aveti cam 2 luni de trait, estimeaza acestia. Atat voi cat si apropiatii vostrii ar fi daramati fizic si psihic de halucinanta veste, dar una din cunostintele voastre, foarte credincioasa de altfel, s-ar ruga la Dumnezeu ore/zile/saptamani in sir, non stop, pentru viata voastra, dar, intr-un final, tot doctorii sunt cei care v-ar salva viata. Dupa lungi cercetari amanuntite acestia au descoperit un tratament care v-ar putea salva viata. Primiti tratamentul, rezultatele testelor incep sa arate normal si va simtiti din ce in ce mai bine. Pe scurt, sunteti pe cale sa plecati din spital pe picioarele voastre. Tratamentul a functionat foarte bine! Cunostinta voastra, cea care pe toata durata tratamentului s-a rugat la Dumnezeu pentru ca sa va faceti bine, a pus vindecarea voastra miraculoasa pe seama divinitatii. Si nici nu vrea sa auda ca doctorii au fost cei care v-au salvat viata. Da, mai sunt si asemenea oameni care nici nu vor sa auda de miracolul stiintei si pun totul pe seama divinitatii. “Ai vazut daca m-am rugat, m-o ajutat Domnu sa scap cu bine de probleme…”
Daca toate acestea enumerate mai sus vi s-ar intampla, cui i-ati multumi cel mai mult, Domnului sau doctorilor care s-au luptat pentru viata voastra? Catre cine ati redirectiona mai multe multumiri, mai multe doctorilor sau mai multe lui Dumnezeu, sau in egala masura ambelor parti.
