Tag Archives: probleme
A crescut rata şomajului, hai la proteste că timp este destul
Rata somajului a fost de 5,26 la suta in prima luna a acestui an, cu 0,14 puncte procentuale in crestere fata de luna decembrie. Romania numara, in total, peste 470.000 de someri, potrivit datelor Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM).
Decât 470 de mii de şomeri la început de 2012. Mâine hai cu toţii la Universitate, umpleţi pieţele oraşelor. Să protestăm, păi se poate aşa ceva? Jos guvernul, jos Băsescu.
Şi un banc de sezon, în ton cu această ştire: De ce sunt aşa mulţi protestatari în România? A crescut rata şomajului.
Bunul Dumnezeu m-a testat să vadă dacă rezist psihic. Sau m-a trollat :))
După cum bine aţi putut observa, vreo două zile am avut blogul jos. Nimic grav, s-a rezolvat într-un final, trecem mai departe. Ei bine, pe lângă această mare problemă 2.0 care a fost, în cursul zilei de joi, bunul şi dragul de Dumnezeu mi-a mai dat şi altele pe cap, moment în care am ajuns la concluzia că a vrut să mă testeze să vadă dacă rezist psihic, altă explicaţie nu găsesc. Mi-a pus în cârcă o serie de trei probleme de olimpiadă şi a vrut să vadă cum mă descurc. Eu zic că am făcut-o bine, în sensul că nu am ajuns să cedez psihic când m-au lovit concomitent toate frontal ci le-am privit cu foarte mult calm în suflet. La suprafaţă am fost foarte calm, deci nu am apucat să izbucnesc ca şi vulcanul Eyjafjallajokull, chiar dacă pe interior fierbeam mai rău ca şi vulcanul respectiv.
Nu are rost să scriu ce probleme am avut pentru că nu e relevant acest lucru, ceea ce contează însă este ideea în sine de rezolvare a problemelor cu care ne faultează din când în când viaţa. Cred că singura soluţie ca să-i dai de cap unei probleme este să o abordezi cu foarte mult calm. Pentru că, dacă te cramponezi în jurul uneia şi ajungi să te stresezi din cauza ea, să nu dormi nopţile, să te preseze 24 din 24, chiar nu vei avea sorţi de izbândă în a rezolva-o.
Dar asta e părerea mea, voi faceţi cum vreţi că sunteţi majori şi vaccinaţi.
Moartea văzută ca o rezolvare simplă a problemei
Moartea e văzută diferit de multă lume, dar de cei mai mulţi e văzută ca o rezolvare simplă a acelei ecuaţii deosebit de complicate ce se numeşte viaţa, drept pentru care foarte mulţi, îngrijorător de mulţi, recurg la ea.
A mai murit un student în căminul 16 din Haşdeu, era la mate-info, anul 3. Cauza pentru care s-a sinucis ar fi cele două restanţe pe care le avea, cel puţin asta cred apropiaţii şi cei care l-au cunoscut personal. Eu cred că a fost altceva, despre care voi vorbi într-un articol viitor, că nu vreau să-l lungesc pe ăsta.
Mie, sincer, persoanele care recurg la astfel de gesturi îmi par nişte oameni slabi care se tem să facă faţă provocărilor vieţii. De frică să nu fie călcaţi în picioare de societate îşi pun capăt zilelor, considerând că îşi fac un bine lor, fără să se gândească la cei care le sunt alături. Sunt ipocriţi, se gândesc numai la ei şi să le fie lor bine, nu contează suferinţa şi râul de lacrimi ce-l lasă în urmă gestul său prostesc.
Unii au fost daţi afară de la jobul la care au trudit ani buni, aleg să se sinucidă. Pe alţii i-au lăsat nevasta/prietena, aleg să se sinucidă. Pentru ei singura alternativă la problemele ce le au rămâne moartea. Acum, fie vorba-ntre noi, e drept că e cea mai uşoară şi mai rapidă metodă de scăpa de orice problemă, îţi pui ştreangu de gât şi la revedere, s-au dus toate problemele, dar totuşi, să te duci în lumea celor drepţi de tânăr, asta nu pot concepe. Şi ce dacă te-a lăsat femeia, nu mai sunt altele pe tot globul ăsta cât e el de mare? Şi ce dacă te-a dat afară, nu mai găseşti alt job? Oameni ăştia mi-s total antipatici, proşti şi cretini, alte adjective nu am pentru ei.
Când dai de greu indicat ar fi să te lupţi până reuşeşti, nu fi laş şi abandona lupta. Dacă cazi în fund, te ridici, te ştergi de praf şi continui să lupţi pentru aţi atinge scopul. Nu te gândi la moarte, viaţa e atât de frumoasă, de ce să o umpli cu gânduri morbide?
Revenim la băiatul ăsta, că am deviat puţin de la subiect. Despre el s-a zis că a fost un student bun, un copil cuminte şi în afară de cele două restanţe pe care le avea, nu avea nicio problemă şi nici dintr-un anturaj nu făcea parte ca să zici că s-a înhăitat cu cine ştie ce derbedei. Apropo, n-aţi sesizat că majoritatea sinuciderilor la adolescenţi au acelaşi pattern: copil cuminte, simplu, elev/student bun la învăţătură. Serios? Chiar toţi care se sinucid sunt perfecţi, cuminţi şi buni la învăţătură? N-aş prea crede, dacă sunt aşa de buni şi deştepţi cum de nu au avut atâta creier încât să se gândească de două ori înainte să recurgă la gestul ăsta?
Unde am ajunge dacă ne-am plânge toţi de milă?
Printre lucrurile care le urăsc cel mai tare, şi sunt câteva har Domnului, pe unele le-am expus şi aici pe blog, se numără şi plânsul de milă. Dumnezeule, cât pot să-i urăsc pe oamenii care nu fac altceva decât să se plângă din te miri ce motiv absolut bizar. Problemele pe care le auzi cele mai des sunt legate de viaţă: muncă, bani şi dragoste. Sfânta treime! Astea-s cele mai frecvent utilizate şi sunt exploatate la maxim. Un singur lucru am să le spun oamenilor ăstora: băi, oameni buni, încetaţi să vă mai plângeţi de milă pentru că nu interesează pe nimeni. Credeţi-mă, nimeni nu dă nici două cepe degerate pe supărările şi problemele voastre! Chiar dacă cel/cea căruia îi mărturisiţi dă impresia că îi pasă de problemele tale, în realitate nu dă doi bani pe ele. Încearcă să vă arate că-i pasă doar ca să nu vă rănească sentimentele, să vă acorde un pic de compasiune, încearcă să vă susţină ca şi prieten, dar în sinea lui îl doare-n bască de problema voastră. Chiar, nu aţi observat ceva ciudat la interlocutorul căruia vă destăinuiaţi, cum încerca el/ea să schimbe subtil subiectul? Dacă nu, chiar sunteţi chiori, iertaţi-mă că vă spun asta.
Nevasta sau iubita şi părinţii se exclud din start. Sper că v-aţi dat şi singuri seama de asta :D
Gândiţi logic, cine credeţi că are atâta timp liber încât să vă asculte problemele când fiecare are problemele lui cu care să se confrunte? Cine credeţi că va da doi bani pe păsurile voastre? Fiţi serioşi! Încercaţi să meditaţi asupra unei întrebări: dacă ne-am apuca cu toţii să ne plângem de milă unde credeţi că am ajunge, noi ca popor? Nu e o opţiune să te plângi că ce rău o duci, că nu ai bani, că nu ţi-a intrat salariul pe card, că Boc a tăiat salariile şi pensiile, că femeia sau bărbatul te-a lăsat, că nu ştiu ce şi nu ştiu cum. O opţiune ar fi să încerci singur să-ţi rezolvi problemele, fără să-i implici şi pe restul în ele, pentru că, repet, nimeni nu dă doi bani pe problemele voastre, toţi au problemele lor la care să se gândească nu le mai arde de altele.
Refuz să mă plâng când am o problemă. Refuz să-i fac părtaşi la păsurile mele pe cei care mi-s mai apropiaţi (prieteni, colegi, amici). Refuz să-mi plâng singur de milă. Încerc să privesc lumea relaxat şi calm, fără nervi şi frustrări. Şi eu am frustrări interioare, ca orice om de altfel, dar mi le controlez şi le ţin doar pentru mine pentru că nu vreau să-i obosesc pe cei de lângă mine cu ele fiindcă ştiu clar că nici mie nu mi-ar plăcea să mă obosească alţii cu problemele lor. Să nu ne obosim reciproc, vă rog, că mai câştigaţi suntem.
Cum rezolvăm problemele critice?
Mie îmi trebuiesc 4 planuri ca să rezolv o problemă care se prezintă a fi critică. Încep cu planul A, dacă nu merge trecem la planul B, dacă nici planul B nu merge trecem la planul C, şi dacă nici planul C nu merge apoi planul D sigur va merge pentru că e cel mai nedorit plan. Ultimul plan e întotdeauna planul pe care nu doreşti să-l pui în aplicare pentru că vor fi nişte repercusiuni de pe urma lui. Te rogi la toţi îngerii şi sfinţii să meargă C ca să nu ajungi la D, ăl mai al dracului şi mai nedorit, dar salvator plan.
Se întâmplă de multe ori să rezolv problema cu primul plan, alteori cu al doilea şi de puţine ori am nevoie să recurg la D pentru a mă scoate din rahat. Bine, iau în calcul şi varianta ca planul D să mă scoată dintr-un căcat şi să mă bage în altul, dar ăsta e caz super-hiper-special de care n-am avut parte încă. Am avut însă probleme care s-au rezolvat cu ultimul plan, dar niciodată nu m-a băgat planul D în alt rahat, poate mai mare poate mai mic decât cel din care tocmai am ieşit.
Voi la câte planuri recurgeţi de obicei pentru a rezolva problemele critice?
