Tag Archives: personal
Eu nu îmi voi duce copilul la circ!
E o promisiune pe care mi-o fac singur pentru ziua când mă veţi vedea cu pruncu-mi de mână prin parcuri – eu nu-mi voi duce copilul la circ. Şi vă spun şi de ce. În primul rând pentru că nu vreau să înveţe că locul animalelor sălbatice e în mijlocul ringului, nu vreau să înveţe că animalele sălbatice se ţin legate. Vreau să ştie că leii, tigrii, elefanţii şi restul necuvântătoarelor de acolo trebuie să trăiască libere, în sălbăticie, să zburde în voie pe coclauri, să se înmulţească şi să populeze pădurile, că şi aşa, vai de mama lor, multe dintre aceste fiinţe ajuns să fie pe cale de dispariţie. Nu vreau ca odrasla mea să fie distrată de nişte animale chinuite şi ţinute în cuşti de câţiva metri. Nimeni nu mă poate convinge că animalele alea sălbatice care fac show într-un circ se simt bine şi adoră habitatul în care se află. Nimeni. Nu mă interesează că animalele sunt foarte bine dresate, iar dresorii lor ştiu să se comporte în preajma unui leu sau tigru, de exemplu. E un animal sălbatic totuşi, oricât de bine pregătit eşti tu ca dresor şi oricâtă experienţă ai, o sălbăticiune e greu de ţinut în lesă, ca să zic aşa.
O singură dată am fost la circ, când eram pitic, asta era pe la vreo 5 ani (cred), dracu mai ţine minte câţi ani am avut, dar ştiu că eram un metru şi-un şniţel de mare. Erau anii de glorie ai fostului stadion Ion Moina, iar pe bucata de teren de alături poposea şandramaua circarilor, unde se construieşte acum noua sală polivalentă. M-am dus de mânuţă cu mama, ne-am ocupat locurile şi am aşteptat să înceapă numărul. Nu mai ţin minte detaliile, dar un lucru ştiu sigur, de distrat nu m-am distrat. Poate că oi fi râs puţin de clowni (apropo, am o poveste tare de tot cu clowni, v-o zic mai încolo), dar când intrau animalele, mă întristam când vedeam cum erau tratate. Ţinute în lesă, care lesă era ori nişte sfoară groasă cât pumnul, ori nişte lanţuri grele care-i ţineau picioarele strâns legate. Am şi o poză călare pe un elefant. Când m-am apropiat de animalul ăla şi l-am privit în ochi parcă am simţit cât e de nefericit. De atunci nu am mai avut ce căuta la circ. Mai vedeam animalele de la gard când treceam pe lângă cort şi ştiu sigur că bine nu le era legate şi închise.
De ce există circ cu animale sălbatice până la urmă, de ce nu putem să ne amuzăm, dacă tot e până acolo, doar de oameni care fac pe bufonii şi de acrobaţii care-şi riscă viaţa pentru buna dispoziţie a plătitorului de bilet? Aceeaşi întrebare legată de grădina zoologică.
Mersul la sala de forţă nu e deloc sănătos
Mi-au spus-o toţi medicii cu care am lucrat la secţia de balneologie a Spitalului de Recuperare din Cluj în timpul tratamentului pe care l-am urmat pentru gimnastica medicală. 4 proceduri, 10 şedinţe. Ieri am terminat-o pe ultima. Ca să vă liniştesc, nu e nimic grav, am doar câteva probleme la coloană de la prea mult stat la calculator şi la birou – o boală destul de rar întâlnită: coastă cervicală bilaterală. Nu mă întrebaţi ce înseamnă că nu ştiu să vă explic în termeni ştinţifici, ştiu doar că netratată la timp e posibil şi neţinută sub control poate să aibă repercusiuni mai târziu, gen paralizie.
Am aflat un lucru ce-l ştiam de mai mult timp, dar având norocul să nu fiu nevoit să merg prin spitale foarte des abia acum mi s-a confirmat din surse avizate: mersul la sala de forţă nu este sănătos deloc. Toţi medicii care m-au întrebat ce sport fac dat fiind “situaţia” cu care m-am prezentat la tratament, au dat din cap dezaprobator când le-am zis că fusei la sală de curând şi acolo mi-am îndoit oasele, am făcut mişcare trăgând de fiare puţin… Au urmat apoi câteva minute de mustrări cum că nu fac bine cu mersul la sală, că nu-i bine pentru organism, că te forţezi prea tare şi nu e deloc benefic, bla bla bla.
Merg la sală numai cei care vor să se umfle cât dulapul, să se facă mari luând tot felul de vitamine şi anabolizante ca să impresioneze, iar dacă pui mâna pe ei ai impresia că ai pus mâna pe un burete.
Pentru cei care vreţi să faceţi gimnastică medicală, vreau să vă dau câteva idei:
Am avut patru procedori, voi poate veţi avea două sau trei, depinde la ce concluzii ajunge doctorul care vă examinează, pentru că, totul porneşte de la medicul care vă scrie biletul de trimitere la tratamentul balnear. Eu am urmat tratamentul cu băi galvanice, parafină, ionizare cu calciu şi exerciţii de gimnastică (kineto). Băile galvanice sunt pentru mâini şi picioare, depinde pe unde vă doare, şi durează 10 minute şedinţa. Staţi cu mâinile sau picioarele în nişte recipiente cu apă caldă şi simţiţi mici furnicături din cauza electrozilor. Parafina e pentru spate, picioare, şolduri, umeri. Îţi pune pe spate sau unde aveţi probleme nişte pungi cu ceară încălzite la 40+ de grade şi stai cu ele aşa 20 de minute, învelit bine cu pături ca să-ţi ţină de cald. Ce-i fain e că în alea 20 de minute poţi băga lejer un somn, iar când se duc cele 20 minute eşti ud leoarcă de transpiraţie :) Ionizarea cu calciu durează 10 minute şi, la fel ca la parafină, stai întins pe pat şi cu câteva plăcuţe pe spate conectate la un aparat, timp în care simţi mici furnicături în zona cu probleme. Iar gimnastica e gimnastică, aici nu e nicio noutate. Faci nişte ture pe bicicletă, îţi dă medicul nişte tipuri de exerciţii pentru situaţia ta pe care să le faci în fiecare zi, pe toată durata celor 10 şedinţe, şi, bineînţeles, să le continui şi acasă.
Înotul e cel mai indicat sport şi sănătos fiindcă îţi lucrează toate grupele de muşchi.
Predestinat a fi un neîndemânatic
În fiecare an, lună, săptămână şi chiar zi mi se confirmă că am o problemă de neîndemânare, fapt care mă face să cred că am fost predestinat să fiu neîndemânatic pe vecie. Nu ştiu dacă voi reuşi vreodată să scap de “boala” asta, dar ştiu sigur că viaţa m-a pus la grea încercare când mi-a dat-o. De-a lungul celor 23 de ani de existenţă mi-am creat un renume negativ de tipul-care-pe-ce-pune-mâna-îi-mort: am spart câteva bibelouri la viaţa mea, destule pahare la care le-am pierdut şirul şi diverse alte chestii mici din sticlă despre care nu-mi aduc aminte acum. Fără nici cea mai mică intenţie, fireşte, doar nu sunt atât de tâmpit încât să sparg lucruri intenţionat, de distracţie. Nu am chiar asemenea plăceri.
Mi-am scăpat un telefon în WC o dată – n-a mai funcţional la fel de atunci. Acelaşi telefon l-am scăpat într-o găleată plină cu apă – cu greu a fost resuscitat. Noroc că era un nokia clasic, vechi, că altfel şi acum aş fi plâns după el dacă era smartphone.
Marea problemă la mine este că, atunci când iau ceva în mână există 90% şanse să nu-l pun la loc întreg. Nu-i vina mea, ăsta-s eu, ce pot să fac? Cu toate că încerc să fiu foarte focusat pe cum umblu cu sticlăria de prin casă, tot se întâmplă câteodată inevitabilul ca într-o fracţiune de secundă să rezolv ceva. Când şterg praful la mine în cameră, fiindcă eu sunt aşa mai harnic de felul meu, trebuie să fiu ultra-mega-atent cum umblu cu lucrurile de pe rafturi ca să nu le împrăştii într-o mie de bucăţele pe parchet. Atunci când eşti păţit, ai mai multă grijă data viitoare – exact ca-n viaţă, dacă o dată ai făcut-o o trăznaie, a doua oară eşti mult mai atent să nu o repeţi. Câteodată îţi iese, câteodată eşuezi şi sfârşeşti cu mătura şi făraşul în mână strângând cioburile.
Oare mă voi vindeca vreodată?
Metode anti-stres, convenţionale sau nu
Suntem stresaţi de multe lucruri, de bani, de cheltuieli, de rate, de examene, de taxe şi impozite, de ce mai vreţi voi. Doar trăim în România, iar aici ni se dau constant motive să fim stresaţi. Ei bine, mă întreb eu, ce metode folosim să ne destresăm, convenţionale sau nu?
Pentru că sesiunea îmi dă palpitaţii la inimă şi motive de stres continuu, eu mă calmez cu o minge micuţă de cauciuc, pe care îmi vărs nervii şi frustrările interioare. Voi?
Situaţia colecţiei mele la început de an
Am atins un prag în ceea ce priveşte colecţia mea de doze de bere şi m-am gândit să vă împărtăşesc şi vouă această mică realizare a mea, şi ca să vedeţi că încă mă ţin de colecţie şi n-am uitat de ea bineînţeles.
50 de doze de bere. Diferite.
Unii ar zice că sunt multe, dar eu zic că sunt chiar foarte puţine şi aş fi putut strânge mai multe. Mă aşteptam ca până acum să depăşesc suta, dar având în vedere că n-am făcut-o, obiectivul colecţiei pentru 2012 s-a schimbat: 200 de sortimente. Să ne depăşim limitele e deviza mea în 2012. Am zis!
Încă nu ştiu ce voi face cu ele, sincer, dar planul e să le strâng, apoi voi vedea eu ce oportunitate va apărea în viitor. Poate chiar să le vând unui alt colecţiar, dacă găsesc unul într-un colţişor de lume.
Fiindcă sunt atât de multe nu am putut să le cuprind pe toate într-o imagine aşa că le-am cuprins în opt.
