Tag Archives: patanii

Am patit-o si pe asta…

Nu am pierdut în viaţa mea nimic, de când am început să umblu cu cheia de la casă-n gât. Am avut întotdeauna mare grijă cu tot ce mi s-a dat pe mana, bani, chei, telefoane, acte. Până ieri, când am realizat că mi-a dispărut cardul de ING. L-am pierdut, că de furat nu avea cine să- fure. De camd a, primit buletinul pe mână la 14 ani, NU am pierdut niciun act oficial, pana acum. Umblu cu portofelul la mine de când mă ştiu, cu buletin, carduri, carnet de student şi toate cele, dar niciodată nu am păţit să pierd ceva. Acum s-a întâmplat, din nefericire. Nu fac o tragedie din asta, dar am urmat totuşi procedura normală, cu sunat la bancă şi blocat cardul. Pentru orice eventualitate.

Unde l-oi fi pierdut, numai Dumnezeu ştie, cert e că nu era la locul lui. Când am ieşit la fotbal l-am pus în buzunar pentru că urma să merg până la bancomat să scot nişte bani, iar cum aveam buzunarele mici la pantaloni, nu puteam lua cu mine tot portofelul, că era mare totuşi. Probabil cum erau buzunarele mici şi poate s-a intamplat sa ma aplec, sa fac miscari bruste, nu stiu, mi-a căzut undeva si acolo a ramas. Când am realizat că lipseşte a doua zi dimineaţa am intrat în panică. De obicei eu sunt genul de om puţin mai ordonat şi care îşi ştie lucrurile pe unde le pune, îmi place să fie toate la locul lor şi într-o ordine perfectă, dar de data asta am avut o scăpare, nu m-am gândit că tocmai eu voi avea un asemenea “noroc” să-mi pierd cardul. Asta e, păţăşti.

Vorba aia, in viata trebuie sa treci si prin astfel de intamplari, ca numai asa inveti si prinzi experienta de viata. Nu-mi place ideea asta de a pierde ceva si nici situatia in care am intrat din prostia mea.

Mulţumesc, Joe!

Dragă Joe,

Vreau să-ţi mulţumesc pentru plăcerea cu care mi-ai încântat papilele gustative de-a lungul timpului, pentru bucuria care mi-ai oferit-o de fiecare dată când muşcam din tine, pentru clipele frumoase petrecute împreună. Fie că e vorba de fratele tău cu ciocolată, cu vanilie sau cu căpşuni, pentru mine toţi aţi fost cei mai buni.

Relaţia noastră s-a spulberat odată ce într-un frate de-al tău am descoperit o bucată mică de lemn. În momentul când am vrut să muşc din el, mi-a sărit în ochi ceva ciudat, am rupt-o în două şi am zărit o bucăţică de lemn. Habar nu am cum a ajuns acolo, probabil marmota are vreo legătură cu asta, dar nu mă mai interesează şi nu vreau să fac o anchetă pe treaba asta. Îţi spun sincer, prietene Joe, ca de la om la napolitană, că orice legătură dintre noi s-a rupt iar prietenia  noastră s-a sfârşit.

Cu dragă inimă îţi mărturisesc că am ales Bounty.