Tag Archives: Paşti
Primul an în care nu am fost la Înviere
Este primul an în care am renunţat la a merge la înviere. Nu ştiu exact motivul, dar parcă nu am mai simţit că mă atrag cele sfinte. M-am plictisit să-l ascult pe popa, nu am răbdare să stau la slujbă, m-am plictisit să merg şi să văd în fiecare an cum fac unii prezentarea modei în jurul bisericii, nu mai găsesc fascinaţia aia ce o aveam în copilărie cu mersul la înviere. Parcă mă simt mai altfel, nu mai simt sărbătoarea aşa cum o simţeam când eram copil, numai gândul că trebuia să merg cu udatul prin vecini mă făcea foarte fericit sau venirea iepuraşului cu cadouri, acum toate astea s-au schimbat.
Îmi repugnă tot ce ţine de biserică. Numai când mă uit la un preot îmi dau seama cât de fals şi de ipocrit e omul acela. Nişte profitori ordinari pe care nu-i interesează decât să te stoarcă de bani pentru a mai pune o căramidă la temelia bisericii sale. Muriţi!
Mi-s destul de credincios de felul meu, nu am gânduri de ateu şi nici nu port rănchiună, dar nu pot să sufăr ipocrizia preoţilor. Când aud câte un preot când zice că e sărac, că trăieşte de pe o zi pe alta îmi vine să-l dau cu capul de pereţi şi să-l întreb, da’ biserica din ce bani ţi-ai ridicat-o, din micile tale economii? Nici un preot nu e sărac, nu au cum să fie săraci din moment ce mulţi oameni creditează la biserici săptămânal. Dar să trecem peste asta.
Am impresia că Paştele şi-a pierdut din farmec. În ziua de azi marile sărbători creştine sunt un bun prilej de a umple frigiderul, a face curăţenie generală în casă, a umple cămara cu băuturi şi a te relaxa în cele câteva zile pe care le primeşte fiecare de la lucru. Puţini de la oraş ţin cu adevărat la adevăratele tradiţii de Paşte, zic de la oraş fiindcă pentru cei de la ţară tradiţiile sunt o religie. La oraş singurul gând este să ai cât mai multe bucate alese pe masă şi băuturi care mai de care şi să petreci sărbătoarea în tihnă. Copii la udat nu mai vin că ori nu-i lasă părinţii ori sunt plecaţi la bunici, de rude în vizită puţini au chef, de vizitat pe alţii iar nu au chef şi uite aşa trece sărbătoarea şi ne reîntoarcem iar la stresul cotidian, job, facturi, cumpărături şi alte cele. S-a dus dracului şi armonia sărbătorilor pascale.
Desigur, există şi părţi bune de Paşte, casa-i curată, masa-i bogată, prăjituri la discreţie şi multă bere la îndemână. De ar fi aşa tot timpul ce bine ar fi, numai că nu putem să trăim în sărbătoare toată ziua aşa că nu ne rămâne decât să savurăm momentul din plin.
Acum o să vă las că am nişte beri şi nişte prăjituri de dat gata. Distracţie faină!
Hristos a înviat!
Un “Fie ca” de la Alin Tişe
Serios? Mesajul ăsta l-am primit şi prin SMS anul trecut şi pe mail acu doi ani.
Domnule Alin Tişe ştiu că puteaţi mai mult de atât, gen să concepeţi un mesaj aşa mai din suflet , dar vi se iartă totul că ne faceţi stadionul, trecem cu vederea această mică scăpare.
Gurile rele spun că domnul Tişe nu ar fi plătit aceste felicitări din buzunarul propriu, dar domnia sa neagă acest lucru declarând că sunt plătite de el. Să-l credem, să nu-l credem, aceasta e întrebarea? Eu zic să-l credem că-i om cu viziune şi se implică foarte mult în dezvoltarea oraşului. Nu cred că se pretează la asemenea furtişaguri.
Cristos sau Hristos
Hristos a înviat! sau Cristos a înviat!
Unii folosesc prima variantă, alţii pe a 2-a, fiecare cum a fost învăţat la ora de religie. Ştiu că totul depinde de cult, religie şi modul cum e văzut El în diferite zone de pe glob, dar totuşi nu ar fi mai bine dacă s-ar folosi varianta cu Hristos peste tot şi nu s-ar mai crea un precedent pe tema asta. N-am înţeles niciodată de ce Cristos şi nu Hristos, aşa cum ştie toată lumea?
Cronica de inviere
Rămâneţi aproape, urmează o cronică ardelenească de la învierea lui Hristos. Pentru că nici nu ştiţi ce pierdeţi. Cum am trăit eu momentul când El a înviat, precum şi alte picanterii de la învierea lui aflaţi în rândurile ce urmează. Desigur eu vroiam să scriu asta imediat ce am ajuns acasă cu lumina cea sfântă, dar din motive deoboseală am lăsat pe dimineaţă.
Acţiunea Î a pornit pe la ora 00:05 când am ieşit din casă rupt de somn şi cu o candelă în mână, că am zis că nu-mi mai iau lumânare că tăt tăt mă picur’ cu ceară pe lăbuţe şi hăinuţe. Aşadar, am luat drumul crucii şi m-am îndreptat spre lăcaşul de cult din împrejurimi. Ţin să precizez că lăcaşul de cult încă se află under constructionde când eram eu la grădiniţă. Lumina sfântă am luat-o de acasă, că m-am gândit că poate la biserică nu mai este lumină la reducere şi eu nu plătesc în bonuri de masă şi lei grei.
Cu lumina cea sfântă în mână am ajuns la biserică. De la depărtare se putea auzi vocea preotului în difuzoare, că deh mulţi pensionari nu mai au urechi ca-n tinereţe. Am ajuns tocmai când s-a încheiat ultimul maraton în jurul bisericii. Păcat. Şi eu care vroiam să mă iau la întrecere cu bătrânii ca să fiu şi eu mândru că aveam şansa să înving pe cineva la alergare. M-am proptit lângă un stâlp şi am stat. Toată aşteptarea a durat până când a fost anunţată oficial învierea Lui şi s-a dat undă verde spre paşti. Dar până acolo mai avem ceva evenimente notabile.
În timp ce eu mă chinuiam să fiu atent la ce zice popa şi să înţeleg ce vorbeşte dânsul acolo, o don’şoară simpatică şi-a îndreptat lumânarea spre candela mea vrând să se servească din lumina mea. După cum a insistat credeam că vroia să-mi dea numărul ei de telefon, dar m-am resemnat doar cu împărţitul luminii sfinte cu ea. Remarc că pe domnişoara am mai întâlnit-o cu 2 zile înainte, la spovedanie, unde am împărţit aceaşi coadă împreună şi am făcut schimb de locuri sub sutana preotului. A 3-a oară sper să împărţim patul împreună, zic. M-am uitat prin jur să văd dacă nu văd vreo cunoştinţă să pot schimba şi eu 2 vorbe că altfel adorm, nimic. Cu un singur vecin m-am întâlnit, dar prea multe n-am povestit în liniştea aia de mormânt care era acolo că ne auzeau şi ăia din partea cealaltă a curţii.
Am continuat cu câteva încercări eşuate de a suna pe cineva pentru că vroiam să fiu eu primul care-i dă vestea că Hristos a înviat, dar din motive de reţea ocupată n-am putut. Pentru un moment aveam impresia că eram în noaptea dintre ani, numai atunci se pune tot arborele genealogic al românului pe telefon.
Mi-am continuat momentul de silenzio-stampa în aşteptare, singur, până când s-a dat undă verde la pită cu vin. Nici n-a apucat popa să-şi termine discursul şi să anunţe programul bisericii în zilele de Paşti, că în secunda 2 toată populaţia prezentă la slujbă a năvălit pe intrarea bisericii. Aşe’ se grăbeau românii zici că li se răceşte mielu’ acasă. M-am aşezat şi eu la coadă, cuminte, fără să mă împing ca nebunu. Făceam un pas la 2 minute, dar nu-mi era niciun stres, până dimineaţă aveam vreme.
Treptele bisericii le urcai ca şi când trebuia să urci multele Golgota cu crucea-n spate. Mai greu a fost momentul când trebuia să te ridici de pe treapta inferioară pe care erai.
În biserică, mi-am luat cutia cu pita sfântă, am pus 1 leu în coşul pentru mălai şi m-am îndreptat spre ieşire. Multă lume a pus acolo în coş câte 5-10 lei, n-ai zice că-i criză la români. Mai bine strângeam eu banii la colţ destradă, cu garanţia că banii or să ajungă acolo unde trebe’ – în portofelul bisericii mele personale.
Toată învierea a fost supervizată de doi copoi. Nu au fost deloc evenimente nefericite, nu am avut de-a face cucocălarus religiosus şi piţiponcus credinciosus, nu au fost tembeli la blocul vecin care să pună manele la maxim ca şi anul trecut. A fost linişte şi pace. Trăiesc într-un cartier unde nu se întâplă nimic interesant, trist.
Una peste alta. Această cronică este un pamflet şi trebuie tratată ca atare. Dacă este un pamflet, asta nu înseamnă ca nu e adevărată. Purul adevăr, doar nu degeaba m-am spovedid.
Hristos a Înviat!
Orice sarbatoare musai sa treaca prin stomac
Oare sunt singurul care am observat ceva foarte interesant referitor la sărbătorile astea mai importante, Crăciun şi Paşti? Şi anume că totul se rezumă la mâncare şi băutură în cantităţi industriale pe care musai să le aibă fiecare, altfel n-ar mai fi sărbătoare. Că doar nu-i sărbătoare dacă nu mânci şi tu un cozonac, o sărmăluţă, bei vreo 23 de beri, bagi în tine un platou de prăjituri şi nu mânci de 3 ori pe zi 3 feluri de mâncare.
De sărbători toată lumea are un singur gând, să aibă cât mai multă mâncare în frigider, băuturi de toate soiurile pe masă şi ordine în casă. Când e sărbătoare toată lumea-i fericită pentru că e singura dată când găseşti în frigider toate bunătăţile pe care nici nu ţi-ai închipuit vreodată că o să ajungi să le guşti. E singura dată când toată casa străluceşte de curăţenie şi circulă un aer de sărbătoare în ea.
Nu mai continui cu poveştile că n-are rost, toată lumea ştie cum se desfăşoară nişte sărbători în ziua de azi. Avem şi câteva poze, de Paşti.
Ouălele mele pictate… de fapt nu-s pictate, vopseaua era mai ciudată 
4 blonde de Paşti. E sărbătoare şi na’ se-nţelege…
câţiva nori au ameninţat că se descarcă…
