Tag Archives: pasiune
Tehnici de pus în practică pentru un blogging curat
Atunci când am aplicat la toată nebunia asta cu blogurile, în 2007, am făcut-o pentru că am găsit fascinantă această activitate. Mi s-a părut mişto să scrii ce simţi, ce gândeşti, să-ţi spui părerea într-un spaţiu public şi să primeşti feedback pentru asta, iar nimeni să nu-ţi stea în spate în timp ce scrii dându-ţi ordine cum să-ţi faci treaba. Încă mi pare la fel de mişto şi de asta am rămas aici. Ba mai mult, scrisul a început să-mi intre încet-încet în sânge şi nu trec două zile fără să nu furnizez un text pe blogu-mi.
Cred cu tărie că pasiunea e ceea ce defineşte un blog bun şi, cu cât pui mai mult suflet în ceea ce faci, cu atât vei avea mai multe de câştigat de pe urma acestei activităţi pe viitor. Stau cu convingerea că blogging-ul curat e acela făcut cu sufletul şi după un timp se transformă într-un hobby. Din experienţă, nu din poveşti inventate, că n-am descoperit eu roata la căruţă, vreau să vă dau câteva idei de tehnici pentru un blogging mai curat, adică cum îl văd io pe el. Cinci idei de pus in practică pentru un blogging curat.
1. Nu fi prea comercial – Înţeleg că ai crescut mare, nu tu, blogul tău, ai mulţi unici pe care sunt convins că i-ai făcut prin multă muncă, dar încearcă să nu te transformi într-un spaţiu comercial pentru că vei sfârşi prin a scrie iarăşi pentru doi oameni şi încet îţi vei pierde toţi cititorii. Textele în care scrii din suflet, la fel cum o făceai la începuturile tale blogosferice, au devenit o raritate şi nu faci decât ca zilnic să promovezi ceva, nu e ok, cu toată sinceritatea ţi-o spun, nu faci bine ceea ce faci. Mi se pare că ai uitat de unde ai pornit. Adu-ţi aminte pentru ce a început lumea să te urmărească, să-ţi dea follow, să te adauge în reader, să se aboneze la blogul tău, reciteşte-ţi câteva din articolele scrise la început pentru că acolo e esenţa blogging-ul tău, pentru acele articole ţi-ai atras admiraţia oamenilor.
2. Maschează-ţi advertorialele – Când scrii un articol plătit, încearcă să nu atragi prea mult atenţia asupra lui, spunând din start că e reclamă pentru că nu faci decât să cazi în derizoriu, iar lumea să te numească drept cel-care-se-vinde-uşor. Nimănui nu-i place să vadă numai reclamă în faţa ochilor şi de asta cred cu tărie că un advertorial bine scris, din suflet, despre ceva are mult mai multe şanse să-şi atingă obiectivul.
3. Lasă evenimentele, pune-te pe scris – Sunt convins că prezenţa la cât mai multe evenimente în calitate de blogger nu-ţi va aduce prea multe beneficii. Nu zic că nu îţi va aduce deloc, doar că nu e bine să faci din treaba asta o activitate obişnuită.
4. Nu te crede jurnalist – Nu încerca să fi jurnalist, nu scrie ca un jurnalist, că nu eşti şi nici nu vei fi niciodată. Eşti blogger, poartă-te ca atare! Jurnalistul nu va fi blogger niciodată, el va rămâne tot timpul doar un jurnalist cu blog. Un blogger nu va putea să concureze niciodată cu un jurnalist, jurnalistul are surse, are un backround solid în presă, el a studiat enorm de mult până să ajungă să scrie. Bloggerul e mai libertin în limbaj, mai rebel, ca să zic aşa.
5. Share – Încearcă să ai o prezenţă constantă pe toate mediile sociale şi reţelele de socializare, dar nu e de ajuns doar că eşti prezent, ci să şi contribui cu ceva. Gen, împarte link-uri care duc spre articole interesante, imagini funny, glume care-ţi aparţin.
Ar mai fi şi altele, dar mă opresc la cinci, că şi aşa e prea mult de procesat. Oricum, putem să povestim despre lucrurile astea la nesfârşit. Poate că or să vi se pară banale şi veţi zice că s-au mai spus, nu aşa, sub altă formă, dar eu vă zic că eu nu scriu pentru cei care ocupă un loc în blogosferă de câţiva ani. Mă adresez celor care sunt new-entry în acest mediu sau celor care ar vrea să intre şi ei în joc, dar nu găsesc motivaţia necesară să o facă. Be part of the game if you want to win it!
Frumuseţea şi nebunia surfing-ului
Am un respect deosebit pentru oamenii care se dedică pasiunii lor, oricare ar fi aceea, fie că e alpinismul, parapantismul, patinaj, ski nautic şi surfing. Normal, mai sunt şi altele, nu le enumerăm pe toate.
Surferii mi se par cei mai plini de adrenalină şi de curaj, nu că restul n-ar fi, nu mă înţelegeţi greşit, dar să călăreşti un val de cinci-şase metri chiar nu mi se pare o activitate pe care oricine să fie capabil să o facă într-o după amiază. Trebuie să fi puţin dereglat la minte, dar nu în sensul de dus cu pluta sau genul de om internat la zâmbilici, să te aventurezi în largul mării/oceanului când apa e obraznică, ca să zic aşa, dar când eşti dedicat unui hobby nu mai ţi cont de limite şi bariere.
Ceea ce face tipul din filmarea de mai jos e un exces de nebunie curată, dar e genul acela de nebunie frumoasă la care ne uităm cu admiraţie. Am urmărit de câteva ori filmuleţul şi de fiecare dată nu m-am putut abţine să mă minunez de curajul pe care îl poate avea acest om, lucru care m-a făcut să încerc să mă văd pe mine în locul lui, adică io să fiu pe placa aia luptându-mă cu valul fioros. Fireşte, am sfârşit prin a-mi declara că, nici plătit cu de trei ori greutatea mea în aur şi nu m-aş urca pe o placă de surf. Cine are îndeajuns de mult curaj ca să o facă, are toată stima şi respectul din partea mea, dar eu prefer să admir de pe margine acest spectacol, fiindcă e un adevărat spectacol să-i vezi pe unii cum plutesc pe un val înalt de câţiva metri, chit că un spectacol al naibii de periculos.
Bloggerii devin încet dar sigur mult prea comerciali
Am tot observat de ceva timp un fenomen care transformă blogosfera românească într-un talcioc unde fiecare are ceva de vândut/promovat. Link-uri în fiecare postare de pe blog, promovare agresivă pe reţelele sociale, promovare de produse şi servicii. Campanii peste campanii au ajuns să abunde în blogosfera mioritică de ceva timp, stricând practic frumuseţea blogging-ului curat, blogging-ul prin care mulţi au ajuns unde sunt acum. Rar mai găseşti bloggeri care să scrie din pasiune, să scrie frumos şi cursiv despre un eveniment, o întâmplare, să aibă o dilemă despre ceva, să COMUNICE o idee, un gând. Cei mai mulţi au ajuns la acel nivel în care blogul lor contează şi, oarecum, se simt obligaţi să livreze cât mai multe advertoriale şi postări de campanie, iar fiind ocupaţi să livreze advertorialul şi campania la timp, îi mai rămâne oare timp şi de articolele acelea plăcute care l-au consacrat ca blogger, scrise din suflet? Nop.
Ce scriau unii la început de drum şi ce scriu acum? Dacă iei 5 bloguri şi le răsfăieşti arhiva, la primele luni de existenţă în blogosferă, vei găsi articole plăcute, din suflet, care te-ar fi făcut să te transformi într-un cititor fidel. Ce găseşti acum, în 2011? Plin de articole insipide despre promovarea unui nou serviciu, produs, eveniment etc. Multe. Dacă înspre asta se îndreaptă blogosfera noastră cea dragă, mă scuzaţi, eu cobor la prima staţie pentru că nu vreau să iau parte la mascarada asta ieftină. Nu-mi voi transforma blogul într-o cârciumă online unde să vând “de toate” pentru toţi. Iertaţi-mă, eu nu pentru asta m-am înscris aici. Nu zic că eu nu scriu advertoriale şi particip la campanii, dar o fac cu măsură, pentru că cititorii nu asta vor să vadă.
Mă bucur că se învârt bani grei în online-ul românesc, asta înseamnă că începem să contăm, e un plus pentru viitor, dar comercialismul acesta prostesc mă face să-mi fie scârbă să mai răsfoiesc bloguri româneşti, fiindcă nu vezi altceva decât, cum a fost la evenimentul cutare, ce bine m-am distrat la lansarea produsului X, s-a lansat serviciul nuştiucare – link aici.
Încetaţi să mai participaţi la toate concursurile posibile şi imposibile, cu premii în vouchere şi alte minuni. Deveniţi curve de lux pe internet şi vi se duce vestea că vă vindeţi ieftin. Vă transformaţi blogul într-un centru comercial unde toată lumea ştie că dacă vă aruncă un pumn de caramele veţi scrie numai de bine de el şi de mica lui afacere. Mi se pare jenant, sincer. Şi nu dă bine deloc la imaginea voastră. Blogul este un potenţial imens pentru promovarea oricărui tip de afacere, nu abuzaţi de ea!
Nu sunt ipocrit să zic să nu participaţi deloc la niciun concurs, dar faceţi-o cu măsură şi decent. Cred că un singur concurs pe lună ar fi destul de ok, din punctul meu de vedere. Şi nu atrageţi foarte mult atenţia asupra participării voastre la concurs, scrieţi frumos, din suflet, postarea cu care participaţi pentru că asta vrea să vadă omul care dă banul, indiferent că scrieţi despre lansarea unui nou GPS sau despre un nou sortiment de pizza la restaurantul Y.
Fiţi bloggeri, nu cârpe de şters praful prin online!
Am vrut să scriu ceva şi am uitat ce…
Faza asta mă urmăreşte din ce în ce mai des, şi cred că nu sunt singurul. Am o idee de articol, de multe ori îmi vine când sunt pe stradă, dacă apuc o notez pe telefon, dar când nu, îmi rămâne pentru puţin timp în cap şi zboară. Când ajung într-un duel unu la unu cu laptopul, constant că ideea genială pe care am avut-o a plecat demult de acasă, la plimbare, fără să lase măcar un bilet, fie el şi de adio. Şi tot timpul am impresia că era o idee excelentă, ieşea un articol cu care aş fi înălţat traficul până la stele, că aş fi avut doldora de comentarii, că aş fi…
Când faci blogging de 2-3 ani ajungi inevitabil să pui niţel suflet în ce scrii, mă rog, postările la caterincă le excludem din discuţie, dar rămân celelalte pentru care te chinui ceva până să le aduci într-o fază finală. Nu e uşor să scrii un text pornind de la o idee banală, ai de scornit mult, uneori de aberat, alteori de adunat informaţii, îţi ia cam minim o jumătate de oră un articol destul de complex, care nu e de 5 rânduri, dar după ce dai publish satisfacţia e mare când vezi că un om a lăsat un comentariu, şi mai mare când vezi doi, trei oameni care au făcut asta, şi realizezi că însemni ceva când vezi că postarea ta a strâns peste 50 de vizualizări. Cu toate că sunt un uituc de felul meu şi am pierdut de-a lungul celor câţiva ani de blog sute de idei de subiecte, asta nu m-a oprit să continui ceea ce am început.
Ca să adaptez un banc cunoscut care se potriveşte de minune aici: După autobuze, femei şi idei să nu alergi niciodată, întotdeauna vin altele.
La întrebarea “de ce nu-ţi faci blog?” cu care i-am obosit pe mulţi cunoscuţi, eternul răspuns pe care îl primesc tot timpul este, “şi ce să fac eu cu blogul, ce să scriu io, la ce-mi foloseşte”. Întrebările sunt de-un scepticism atroce şi mă surprind aceşti oameni care nu realizează că prin blog îţi poţi îmbogăţi vocabularul, construi un brand personal puternic cu ajutorul căruia poţi vinde mai uşor în viitor (deci câştiga nişte bani), îţi faci relaţii, legi nişte prietenii, primeşti feedback la opiniile şi ideile ce le expui pe blog şi dacă mă mai gândesc vă mai înşir o serie de beneficii pe care ţi le aduce blogul.
Prin intermediul blogului ajungi fără doar şi poate să cunoşti oameni faini, iar asta doar dacă alegi să nu stai anonim, să scoţi capul din spatele monitorului şi să începi să te afişezi pe la evenimentele organizate de comunitate, care sunt multe al dracului. Nu e de ajuns doar să-ţi faci blogul şi să începi să scrii diverse pe el, trebuie să pui un pic umărul la treabă. E pentru binele tău 2.0 să ai o prezenţă constantă pe la evenimente. Ştiu, e uşor să dăm din gură pe internet, nu faci febră musculară, ca să zic aşa, dar dacă vrei să ajungi departe, trebuie să faci efortul ăsta minuscul. Practic, la ora actuală, nu cred că mai există oraş în care să nu existe o comunitate online, comunitate activă care începe să se mişte, să organizeze diverse evenimente plăcute, să scoată lumea din online în offline.
Ia te uită, o postare care a pornit practic din nimic a ajuns să aibă peste 500 de cuvinte. This is what I’m talking about!
De ce nu investim mai mult în pasiuni?
Sunt surprins şi totodată consternat când văd că prea puţini investesc în pasiuni. Nu mă refer la timp, că timp investim cu toţii în ce ne place, ci la bani, pentru că oricât ne-am bate cu pumnii în piept de cât de grozavi suntem, tot banii ne conduc şi fără ei nu am putea face nimic. Sunt mulţi care fac anumite lucruri din pasiune, dar nu pot scoate bani pentru că nimeni nu riscă să investească în ceva dacă nu are siguranţa că-şi va recupera investiţia. Foarte, foarte puţini sunt aceia care chiar câştigă bine din pasiunea lor, nu cred că găseşti 10 oameni în ţara asta care au ajuns să câştige bani frumoşi de pe urma pasiunii lor.
Şi dacă tot suntem la capitolul pasiuni, vreau să fac un pic referire la gaming, o adevărată pasiune, cam costisitoare, pentru mulţi. Sunt oameni, unii însuraţi deja, care se joacă câteva ore bune pe calculator şi au ajuns să participe la fel de fel de competiţii naţionale şi internaţionale, plus că au adus tot felul de premii şi medalii în ţară, dar, spre surprinderea noastră, nu se pot întreţine din ceea ce le place să facă, din pasiunea lor, adică gaming-ul. Au ajuns să fie buni la unele jocuri, le-au plăcut prea tare şi au exersat zile la rând până să ajungă buni.
Am cunoscut acum 4 ani, când eram un mic zeu la counter-strike-ului (hehe, ce vremuri…) un tip care practicase CS-ul de câţiva ani şi care a participat până atunci la câteva competiţii internaţionale unde a câştigat nişte premii frumoase în bani şi în produse (tastaturi, laptopuri, monitoare, camere foto, telefoane, etc). Făcea parte din PGL (Professional Gamers League) la acea vreme, deci nu era orice atârnache de pe un server oarecare, le avea bine cu mânuirea armei. Nu am ţinut legătură cu el deloc, vorbisem câteva minute atunci şi nimic mai mult. Nu l-am cunoscut personal, doar ne-am conversat pe IRC. Acesta mi-a zis o chestie de care mi-am adus acum aminte când mă gândeam la pasiuni: “Mă, eu aş fi mult mai bun decât acum dacă n-aş fi nevoit să muncesc. Dacă aş reuşi să mă întreţin din CS, aş fi cel mai bun din România, şi poate acolo sus în clasamentul mondial. Dar trebuie să şi muncesc pe lângă joc, aşa că îmi rămâne foarte puţin timp să mă antrenez. Îmi place să mă joc, dar nu pot să câştig din asta cât să mă întreţin”. Nu e chiar cuvânt cu cuvânt ce a zis, dar e aproape.
Ideea de bază cred că a înţeles-o toată lumea, dintr-o pasiune nimeni nu câştigă atâţia bani ca să-şi permită luxul să se întreţină. Şi ce frumos ar fi dacă…
