Tag Archives: Orange

Atenţie: CNP-uri la liber pe net

Nu aş fi realizat asta dacă nu aş fi dat o căutare pe google de curiozitate după CNP-uri pentru Orange Young şi mi-am făcut cruce când am văzut rezultatele, tot felul de generatoare de CNP, site-uri care publică CNP-uri nefolosite pentru Orange Young. Nu ştiu sigur, dar ieri când aveam de gând să-mi activez o opţiune din Young, după ce am introdus CNP-ul meu, surpriză, aceasta a mai fost folosit. WTF, îmi zic. Eu nu-mi aduc aminte să mai fi folosit vreodată Orange Young, am avut o dată o intenţie, dar nu s-a concretizat nimic, dar se poate totuşşi să fi activat mai demult ceva opţiune şi să nu-mi aduc aminte acum. Oricum, nu asta e important, ce contează este că nişte oameni au mers atât de departe încât au pus la dispoziţie CNP-uri la liber pe net pentru Orange Young, CNP-uri care pot fi ale noastre.

Evident, Orange nu cred că are ceva de obiectat, ei se spală pe cap de acest lucru şi îşi vede în continuare de treabă. Ce să schimbe sistemul, lasă că fraieri sunt destui.

Toată lumea numai pe furat şi pe şmecherii îi în ţara asta.

Galaxy S II şi HTC Cha Cha, două telefoane senzaţionale

M-am jucat puţin cu Samsung Galaxy S II şi HTC Cha Cha la Orange Center-ul din Cluj şi nu pot să spun altceva decât că sunt două telefoane senzaţionale. Încă pe HTC Sensation nu am apucat să pun mâna, dar am auzit numai lucruri bune despre el şi abia aştept să ajungă şi la noi.

Galaxy S II e magistral, are o claritate perfectă pe ecranul tactil de 4.3 inch Super Amoled Plus cu cele 16 milioane de culori din dotate, te lasă mască nu altceva, iar camera de 8MP cu autofocus face nişte poze ireproşabile. Chiar dacă e destul de mare pentru gusturile mele în materie de telefoane (eu le prefer pe alea mici şi inteligente :D), sunt foarte încântat de terminalul acesta, cum arată şi ce oferă, m-a vrăjit nu altceva, dacă pot să spun asta. Detaliile tehnice care s-ar putea să vă intereseze şi pe voi aşa cum mă interesează şi pe mine sunt: procesor dual core de 1.2 Ghz, sistem de operare Android 2.3 Gingerbread , bateria standard Li-Ion de 1650 mAh, spaţiu de stocare de 16/32 Gb, 1 Gb RAM, ecran de tip Gorilla Glass şi interfaţă Touch Wiz v4.0. La capitolul conectivitate, are GPS cu suport A-GPS, suport NFC, Bluetooth 3.0, USB 2.0, Wi-Fi 802.11 a/b/g/n, GPRS/EDGE, slot pentru carduri microSD de până la 32 Gb, radio FM şi mufă audio de 3.5 mm.

Cha Cha nu am putut să-l butonez prea mult pentru că era codul pin blocat şi nu aveam acces la meniu, dar mi-a plăcut tare mult cum se simte tastatura qwerty sub buricele degetelor şi aspectul exterior e fenomenal, îmi place cum arată. Pentru cei care nu le ştiţi, detaliile tehnice sunt: ecran tactil TFT de 2.6 inch, cu 256.000 culori, este format şi el din celebra Gorilla Glass, rezistentă la şocuri şi pe care, teoretic, nu se depune praful. Sistem de operare Android 2.3 (Gingerbread), procesor de 800 Mhz, cameră de 5 MP cu autofocus, Bluetooth 3.0, GPRS/EDGE, 3G, Wi-Fi 802.11 b/g/n şi Wi-Fi Hotspot, USB 2.0, slot pentru carduri microSD, 512 Mb RAM, mufă audio de 3.5 mm, GPS cu suport A-GPS, iar bateria de care dispune este Li-Ion de 1250 mAh.

img_1063 img_1064 img_1051 img_1060

img_1047img_1048img_1049 img_1050

Cu abonamentul orange vorbesc în internaţional fără taxe suplimentare

Abonamentul orange de 7 euro pe care îl posed de câţiva ani buni are acelaşi număr de când am pus prima dată mâna pe telefon şi până în ziua de azi, aceleaşi 70 de minute naţionale. Îmi ajunge, la cât vorbesc eu la telefon e mai mult decât suficient. Bine, dacă chiar am nevoie şi vreodată îmi vine brusc cheful de a sta la poveşti pe tel, am şi o cartelă prepay, ceea ce nu se va întâmpla niciodată. Revenim la abonament. Nu ştiu cum se face că, de fiecare dată când vorbesc internaţional de pe abonament îmi ia din minutele naţionale şi nu am deloc cost suplimentar atâta timp cât euro credit există. Vorbesc cam o dată la două luni în internaţional, vreo 15-30 minute, şi niciodată nu am plătit cost suplimentar pentru asta. Nu pot deloc să explic fenomenul, dacă e vreo eroare sau e ceva normal. În contract nu e stipulat deloc cum că aş avea minute internaţionale incluse pentru acest tip de abonament.

Oare ar fi cazul să mă îngrijorez şi să merg la un orange shop să mă interesez de ce e aşa sau să îmi văd de treaba mea şi să mă bucur că m-am putut conversa internaţional fără taxe suplimenare?

Blesteme, mi s-o gatat minutele

Unul din lucrurile ce ma enerveaza în ultima vreme îi sa mi se termine minutele, din abonamentul orange ce expira la sfârsitul lunii, mai repede de a 11-a zi. În data de 11 a fiecarei luni îmi intra minutele pe luna respectiva. Nu sunt io mare vorbitor la mobil, din contra, o conversatie la mine tine mult mai putin de 5 minute, dar urasc sa ramân fara minutele gratuite care mi se cuvin conform abonamentului pe care-l platesc si sa vorbesc pe costul suplimentar.

Am la dispozitie în jur de 100 de minute nationale si ceva semese-uri gratuite, tot în jur de 100, cred, nu m-o interesat niciodata numarul lor. Atâta timp cât io trimiteam mesaje în prostie si nu plateam nimic în plus era perfect, înseamna ca bate undeva pe la 100. Abonamentul e de 7 euro. Pâna luna trecuta îmi ajungeau alea 100 de minute nationale lejer, înca îmi si ramâneau mai mult de 10, care se adunau la alea noi de pe luna respectiva. Toate bune si frumoase, pâna luna asta când am consumat tot, minute si semese-uri… si e abia 3 august, pâna pe 11 mai sunt 8 zile. O saptamâna si o zi în care vom aplica câteva metode de criza: economie de cuvinte, scurt si la obiect, bip-bip si iar bip.

Sa mor io de stiu cum s-au dus asa de repede aproape 100 de minute, când io nu stau mai mult de 5 minute la o conversatie. 5 minute în cazuri extreme. Sa moara bibi de pot sa-mi explic cu cine am putut vorbi atâta de am reusit sa le consum pe toate. Îi prima luna când mi se duc minutele dintr-un sut, fara sa am habar cum le-am vorbit. N-am afaceri, nu-mi plâng copiii acasa si totusi am vorbit nu gluma luna asta la telefon.

Din prima zi de când mi s-o dat un telefon mobil pe mâna n-am suportat ideea sa stau la povesti cu o cutie la ureche mai mult de 2-3 minute, hai 5. Nu cred ca am stat vreodata mai mult de 5 minute la telefon. Nu-mi place. Decât sa vorbim povesti cu pesti la telefon prefer sa-mi trimiti un e-mail sau sa vorbim pe skype sau messenger.

Procedeu

În august expira contractul cu Orange si odata cu el si abonamentul. În septembrie expira contractul de cablu cu UPC. Nimic nou pâna aici. Zilele trecute, luna trecuta mai exact, am fost cautat intens de cei de la Orange pentru a-mi prelungi abonamentul si, evident, a-mi face un nou contract cu ei. M-au sunat de vreo doua ori, mi-au trimis niste SMS-uri. Oferte peste oferte, telefoane moca, reduceri, bla bla bla. Stiti, am povestit de faza cu EURO-GSM-ul. Scopul lor era sa-mi prelungesc contractul cu ei care a intrat în ultima luna.

În acelasi timp, adica când portocala ne cauta intens, si upeceul a avut si are aceleasi practici. Te cauta de numa-numa cu fel de fel de oferte si reduceri la abonament când intri în ultima luna de contract cu ei, doar-doar ti-i face din nou un contract cu ei.

Ma, nu stiu, o fi ceva procedeu secret care se aplica când un client intra în ultima luna de contract cu o anumita firma.