Tag Archives: nunta
Nunta anului pe naiba. Doar o afacere de 8 ani
Cristi Borcea a făcut cel mai costisitor transfer din viaţa lui, şi-a luat nevastă cu 1 milion de euro, un transfer care nu-i va îndeplini visul etern – Champions League, dar va avea cine să-l înveselească atunci când marea iubire – Dinamo – pierde contra vreunei Vorskla sau Elfsborg.
8 ani a avut de aşteptat Alina Vidican pentru a putea ieşi în societate ca şi noua doamnă Borcea, pentru a se putea afişa prin Dorobanţi cu un inel de câteva zeci de mii euro, la bordul unui porşan, un cadou de nuntă umil.
8 ani de aşteptare pentru a intra în atenţia mass-mediei, a tabloidelor, a deveni un produs al showbiz-ului românesc.
8 ani de aşteptare pentru a avea acces mai uşor la contul barosanului, timp în care a trebuit să se mulţumească cu sume derizorii de câteva mii de euro.
Timp de 8 ani, Alina a fost nevoită să o privească cu invidie pe Mihaela (fosta soţie a lui Borcea) cum monopolizează totul; era normal, doar aveau o căsnicie de ceva mai mulţi ani, în care a apărut şi un copil in viata lor. Dar, începând de astăzi, a răsărit în sfârşit soarele şi pe strada Alinei, totul a devenit oficial la starea civilă.
Aşadar şi prin urmare, Alina Vidican este prima femeie care va accepta ca soţul să o înşele pe faţă. Cum cu cine, cu Dinamo, bre, nu echipa e marea iubire a lui Borcică?
Le dau maxim 2 ani până la prima înfăţişare pentru divorţ, hai să fie 3 ani cu indulgenţă.
Care e vârsta optimă pentru însurătoare?
Multe lucruri au încetat să mă mai surpridă ca locuitor al acestei prea frumoase țări, dar zău dacă am înțeles care e faza cu însurătoarea la vârste fragede, gen sub 25 ani. De ce vă grăbiți, oameni buni? Credeți că se sfârșește lumea mâine și trebuie să vă prindă la casa voastră? Aveți tot timpul din lume, trăiți-vă viața întâi și construiți-vă o carieră că aveți timp și de nuntă. Aveți un partener lângă voi care dacă vă iubește sincer, va aștepta până simțiți amândoi că e momentul să vă uniți destinele în fața altarului. E un lucru bun că femeia/bărbatul care v-a fost alături timp de 2 ani and counting, înseamnă că există o chimie strânsă între voi și sunt mari șanse, subliniez, mari șanse, să fie viitoarea/viitorul soție/soț. Felicitări! Scuzați-mă dacă greșesc, dar eu așa văd lucrurile în cazul ăsta.
Nu înțeleg de ce vor unii să-și distrugă tinerețea cu o căsnicie la 20 și ceva de ani! Pentru că, oricât de frumos ar părea din afară, realitatea e că din moment ce faci acest pas dai de niște probleme la care îți trebuie nervi tari și răbdare multă ca să le faci față, probleme pe care le poți stăpâni doar când începi să mai crești și să mai acumulezi ceva experiență de viață. Când ești tânăr și neliniștit ai parte de niște tentații pe care trebuie să ți le stăpânești dacă ai ajuns la casa ta, acolo unde nu mai e mama să-ți toarne un blid de supă, nu mai e tata să repare lustra sau să plătească niște facturi, toate astea cad de acum pe spatele tău. Te simți pregătit? Știu că majoritatea veți zice că da, doar orgoliul e mare în noi, dar ia mai gândiți-vă o dată la modul cât se poate de serios. Ești sută-n mie convins că ești pregătit? Nu ai nici măcar o urmă de incertitudine?
Un fost coleg de liceu s-a însurat zilele trecute, la 21 ani! Am rămas mască când am văzut pozele pe facebook de la nuntă, dar nu-l condamn, nu condamn pe nimeni care alege să facă acest mare pas la o vârstă sinonimă cu distracția și cublurile. Le doresc casă de piatră și multe felicitări pentru noua familie format, și sper, pentru binele lor firește, să reușească să rămână lucizi în noul statut.
Și înainte să dau publish, am și eu o curiozitate, care e vârsta optimă pentru însurătoare, dacă există una? Nu știu, să zicem de la 27-28 ani în sus. Merge?
La nuntă se merge din obligaţie sau din plăcere?
Astăzi am de mers la o nuntă, ca invitat de data aceasta, zic de data aceasta pentru că nu am mai fost la una de câţiva ani buni, ca invitat, să tot fie 5 deja. Ultimele nunţi la care am participat au fost în rolul ospatarului, la care nu am avut cum să scot gagicile singure la dans pentru că eram în timpul serviciului, şi erau har Domnului de multe, cel puţin la nunţile pe care le-am prins :D. Nu mai ştiu care sunt obiceiurile, dar bănuiesc că încă se mai fură mireasa, se mai prestează pe dansul pinguinului, puşca şi cureaua lată şi alte asemenea şlagăre mioritice.
M-am pregătit cum se cuvine. Mi-am scos de la naftalină costumul, nu l-am mai purtat de la banchet când am terminat liceul, chemeşa albastră (nu o iau pe aia albă că iar dau a ospătar şi mi-or cere nuntaşii ceva de băut. îs păţit) cravata (iau cravata nu papionul din acelaşi motiv ca şi cămaşa albastră) şi pantofii eleganţi.
Nunta la care am de mers e a unui vecin de palier, băiatul ăl mai mare din familie, cu care am crescut de mici. Vă spun sincer că nu prea sunt fan al nunţilor şi în general al evenimentelor astea kitchoase la care trebuie să-ţi pui hainele alea bune, să te îmbraci la patru ace, ca să faci impresie bună când intri în sală, să arăţi a domn/doamnă/domnişoară elegantă, cu stil. Nu mă simt în largul, mie îmi plac evenimentele unde te simţi relaxat, nu privit din toate părţile de tot felul de oameni cu care nu ai nimic altceva în comun decât faptul că eşti rudă/tovarăş/prieten/ă cu mirele ori mireasa. Dar mi s-a atras atenţia că e oarecum datoria mea să merg la nunta vecinului, o obligaţie cum ar veni, ca atunci când mă însor io (în curând va veni şi ziua aia) să aibă cine veni la nunta mea, că vezi doamne nu a avea cine să vină. Principiul pe care ar funcţiona nunţile în ziua de azi: io vin, mănânc, beau, eventual mă şi distrez dacă am cu cine şi cotizez la sfârşit, dar şi tu eşti obligat să dai curs invitaţiei mele la nunta mea, să bei, să mănânci bine, eventual să te şi distrezi dacă ai cu cine şi să cotizezi la final.
Am mai fost şi la alte nunţi şi de fiecare dată am simţit acel disconfort la început. Până vezi lumea, până bârfesc femeile de la masa ta toate rochiile şi costumaţiile nuntaşilor, până se dă startul la haleală (aţi văzut că aici întotdeauna există un om lihnit de foamne care dă startul la îngurgitat aperitivele, folosind o vorbă clasică, “no, mâncăm şi noi astăzi…”. Până atunci nimeni nu a îndrăznit să se atingă de platoul din faţa lui, doar aşa, o măslinuţă, un căşuţ, o bucată de sălămel pe furiş când nu se uită nimeni. Cum a deschis curajosul subiectul cu mâncarea, imediat toţi au sărit ca şacalii pe pradă, dând impresia că nu la asta le-a stat gândul tot timpul.
După ce scapi de starea aia de disconfort de la început, începi să te destinzi, mai cu o bere, mai un păhărel de tărie, mai schimbi o vorbă cu comesenii, mai un dans până ce curge apa pe tine, mai o domnişorică luată la un bluz. Şi uite aşa, mai trece o nuntă, iar ce ai făcut pe acolo vei vedea poate a treia zi după scripturi pe fosbuc, dacă a fost cineva atât de treaz încât să mai dea cu bliţul.
Aşadar la nuntă se merge din obligaţie mai mult decât din plăcere, iar faptul că unii încerc să pară fericiţi şi zâmbăreţi e doar pentru a-şi masca cumva frustrarea banului lăsat ca dar de nuntă.
Vârsta perfectă de însurătoare
Nu ştiu ce credeţi voi despre vârsta perfectă la care un cuplu trebuie să devină oficial soţ-soţie, dar ştiu un lucru, oamenii nu mai vor să-şi trăiască tinereţea şi vor cu tot dinadinsul să se însoare/mărite, sau nu mai au răbdare, e şi asta o variantă. Chiar dacă asta înseamnă să spună da la primărie la o vârstă considerată destul de fragedă pentru măritiş, cel puţin din punctul meu de vedere. 20 şi ceva de ani nu mi se pare vârsta optimă la care să-ţi întemeiezi o familie alături de femeia visurilor tale, oricât de multă iubire ar exista între voi. Consider că sub 30 de ani reprezintă o perioadă a tinereţii, tinereţe care trebuie exploatată la maxim pentru că o dată în viaţă o poţi trăi.
Am aflat săptămâna trecută că o fostă vecină cu care ne-am jucat cu puţa în nisip când eram mici, ca să zic aşa, se mărită anul ăsta. Are 19 ani. Nu contează religia, deşi nu e ortodoxă, pentru că unele religii au reguli tâmpite. No, spuneţi-mi voi mie dacă vi se pare normal să te măriţi la vârsta asta? Mie unul nu. Şi am rămas şocat când am auzit, dar nu e prima dată când aud treaba asta. Şi de fiecare dată mă întreb de ce. Pur şi simplu nu reuşesc să înţeleg unde se grăbesc oamenii ăştia? Ce-i cu graba asta? De ce se grăbesc toţi de 20 şi ceva de ani să-şi întemeieze o familie după, surprinzător, câteva luni sau 2-3 ani de relaţie? Hai să zicem că vârsta perfectă, pentru mine cel puţin, la care să începeţi să faceţi planuri de nuntă este 27 de ani. Nu 21, 22… 25 şi categoric nu 20.
Am impresia că unii cred că nu vor avea destul timp să fie soţ-soţie de la 30 de ani în sus şi de-aia încep toţi să se gândească la nuntă.
La dracu.
Voi nu sunteţi normali, oameni buni? Ce vă mâncă atâta în cur să vă însuraţi la 20 de ani? Nu sunteţi pregătiţi încă să daţi ochii cu viaţa adevărată after-wedding, nimeni nu e pregătit de însurătoare la o vârstă la care îi place să o ardă prin cluburi cu prietenii, petrecând până târziu în noapte. Nimeni.
Haz de nunta
Pentru că prestez ca ospătar pe la diverse evenimente de rang înalt, cum ar fi nunţi, botezuri, banchete, m-am gândit să vă spun câteva glume observate pe la nunţile româneşti. Deocamdată doar nunţi, la botezuri, banchete şi înmormântări n-am avut prilejul să lucrez.
1. Ştii de ce sunt fetele mai mereu copilăroase, unele?
R: Pentru ca le place să ia în gură mai tot ce prind. (auzită de la un coleg) 
2. Un nuntaş pe la ora 10 seara îmi cere să-i mai pun nişte vin. Zis şi făcut. Am luat o carafă de vin şi i-am turnat în pahar. După un moment îmi zice:
- Da’, ce mi-ai pus aici?
- Vin, ce mi-aţi cerut (dohh)
- Da’ roşu n-ai?
- Nu.
- Auzi, da’ pune-mi şi neşte apă… minerală
- Două secunde
După ce i-am turnat şi apă peste vin, mă întreabă iar:
- Da acum ce mi-ai pus aici?
- Apă minerală.
Am fost pe spate. Vezi ce face beţia din om. Ţin să spun că n-am exagerat deloc, totul s-a întâmplat exact cum scrie, când am rămas singur pe raion şi nunta era pe sfârşite.
