Tag Archives: nostalgie
Replici din copilărie
M-am jucat azi dimineaţă puţin pe twitter cu un htag #replicidincopilarie în care am strâns câteva din replicile pe care le foloseam când eram prunci. Ce a ieşit, vedeţi mai jos, că le-am pus pe toate aici, să le avem :)
1. Ai spart oalelele şi-ai mâncat sarmalele
2. Un, doi, trei la perete stop
3. Trecea un print calare, calare, calare. Trecea un print calare, adio dio da. Ce cauta printul aicea, aicea, aicea.
4. an tan te, dize mane pe, dize mane compane, an tan te
5. Mă iubeşte, nu mă iubeşte, mă iubeşte, nu mă iubeşte, mă iubeşteeee… yeee (aici imaginiţi-vă că rupeţi o floare)
6. Telefonul fără fir – întotdeauna ziceai un cuvânt şi ieşea altceva la final
7. Te spun!
8. Hai să ne jucăm de-a mama şi de-a tata
9. Nu vii pe la mine să-mi vezi colecţia de abţibilduri cu fotbalişti?
10. Cireşica are mere, Cireşel vine şi cere, Cireşica nu se-ndură, Cireşel vine şi fură
11. Mi-am pierdut o batistuţă, mă bate mămica. Cine-o află să mi-o dea, că-i sărut guriţa.
12. Ora 1 a sosit, omul negru n-a venit. Ora 2 a sosit, omul negru n-a venit. Bate ceasul ora 3… Omul Negru a venit
13. Împărate, împărate, cât e ceasul în cetate?
14. Alunelu, alunelu hai la joc. Să ne fie, să ne fie cu noroc. Cine-n horă o să joace. Mare, mare se va face. Cine n-o juca de fel. Să rămână mititel.
15. Căl-ca-tea PRIM! (adică, un fel de pe locuri, fiţi gata, start)
16. O popică măzărică trom pom pică.
17. Ţară, ţară vrem ostaşi… pe cine, pe Mirel…
Apoi au intrat şi alţii în hora momentului nostalgic al copilăriei şi au dat câteva replici.
Cine nu-i gata il iau cu lopata! Marius
Daca faci ce vreau eu iti dau un pupic. O blondă
Ala-bala, portocala, iesi Gheorghita la portita, ca te-asteapta Talion, fecior de domn… Alex
Ultimul pune duba! Alexandra
Mancarea facuta fara dragoste, nu are farmec! De la o companie importanta din Cluj – Farmec
Cînd mă fac mare, vreau să devin pompier sau doctor. Emil
Bine, au apărut şi replicile acelea mai din adolescenţă.
Maică-ta e acasă? Ciulea
Dă-mi şi mie un fum! Bogdan
Mami, pe mine m-a făcut barza? Bogdan
Du-te, bă, la scara ta! Lorincz
Ştiu că v-am trezit amintiri, asta era şi ideea, să ne mai aducem puţin aminte de copilărie, de vremurile acelea frumoase pe care le-am trăit cu toţii şi de care ne aducem aminte cu plăcere.
Amintiri din epoca Kodak
Luaţi-vă adio de la Kodak pentru că nu veţi mai auzi de el – în ianuarie a demarat procedura de intrare în insolvenţă, iar brandul Kodak cel mai probabil va intra în istorie, asta dacă nu vine un investitor la fel de nostalgic ca noi care să-l revitalizeze şi să-i de-a strălucirea de altădată, când era un important pilon în imortalizarea momentelor cheie ale vieţii cu o cameră foto. Această companie a definit practic noţiunea de fotografie, a fost pionierul ei, un pionier care nu a reuşit să ţină pasul cu “noua generaţie”, Nikon, Canon şi alte mărci de renume, nu s-a adaptat vremurilor de azi şi a pierdut. Cuvintele sunt de prisos pentru a descrie ce a însemnat Kodak pentru noi toţi, fiindcă indiscutabil este o pierdere imensă pentru întreaga lume. Sunt convins că în acest moment toţi aveţi cel puţin două poze kodak printr-un album foto prăfuit sau chiar un film păstrat amintire, dacă nu chiar aţi păstrat şi aparatul foto vechi.
Când te gândeşti la Kodak primul lucru care îţi vine în minte este cuvântul amintiri. Dacă deschidem sertarul unde ne ţinem albumele foto (toată lumea trebuie să aibă unul), nu avem cum să nu dăm peste ceva de Kodak. Înainte de apariţia şi viralizarea aparatelor foto digitale, părinţii noştri scoteau aparatul foto bătrân, pe film, dintr-o husă neagră de piele la fiecare mare eveniment în familie, sărbătoare sau zi de naştere şi începeau să facă poze în stânga şi-n dreapta. Toţi trebuia să aibă câte o poză, era literă de lege, nimeni nu pleca acasă nefotografiat, iar acum când deschidem acum albumul foto devenim nostalgici. Am două sertare de albume foto, plus câteva sute de poze care n-au loc albume. Poze vechi, alb-negru, de dinainte să mă nasc, de când mama şi tata erau tinerei, iar eu nu eram în plan.
Bătrânul aparat foto învelit în clasica husă de piele neagră era un accesoriu nelipsit din vacanţele la mare, munte şi concediile în străinătate pe vremuri. Aveam tot timpul câte două, trei filme de rezervă la noi, oriunde plecam, dar de multe ori tot nu ne ajungeau. Făceam câteva sute de poze, iar când ajungeam acasă, a doua zi dădeam fuga la magazin să le developăm. Aşteptam 4-5 zile până erau gata, uneori chiar şi o săptămână, dar emoţia de pe drum în ziua ridicării plicului cu pozele era de nepreţuit, ca un adevărat moment kodak. Ce vremuri…
Într-o lume în care fotografia a ajuns digitalizată, iar toate pozele noastre ajung acum într-un album foto virtual sau găzduite într-un folder pe o partiţie de pe hard-ul PC-ului sau laptopului din dotare, existând şansa ca oricând să rămânem fără ele din cauza unor probleme de natură tehnică, parcă ne e dor de fotografiile clasice pe care le puneam în albume şi acolo rămâneau pe vecie, fără să stăm cu teamă că le putem pierde oricând dacă se strică hard-disk-ul sau se întâmplă vreo nenorocire cu facebook.
Sunt curios, mai face cineva poze pe film şi le developează?
Şi câteva imagini cu aparatul foto pe film, aşa, din categoria oldies but goldies.
Nostalgie…
Privim cu regret albumele de fotografii strânse de părinţii noştri, iar când ajungem să ne uităm peste ele ne loveşte nostalgia direct în mufă. Noi la 1 an, noi la 2 ani, noi la 3… noi la 8 ani, 12, 13 şi evoluţia continuă, fiecare moment important din viaţa noastră a fost imortalizat şi ţinut în zeci de albume.
Acum cu marea tehnologizare, aparatele foto cu film au devenit şi ele o amintire, iar toate pozele noastre din vacanţe, de la zile de naştere, petreceri, etc. sunt ţinute pe un stick de memorie, hard extern sau direct pe hard, şi trebuie să avem mare grijă cu ele ca nu cumva să le dăm erase din greşeală sau neatenţie atunci când schimbăm windows-ul. Parcă altfel stau albumele într-un sertar, unul peste altul, frumos aranjate, sunt mai în siguranţă ca şi atunci când le găzduieşti direct pe calculator, care, fie vorba-ntre noi, nu eşti sută la sută sigur că le vei avea peste câţiva ani, oricând îţi poate crăpa hardul şi ţi s-au dus dracului toate amintirile.
Să ma destindem un pic atmosfera, zic, aşa de duminică :D
Eu şi Renegade
Când auzeam piesa de început a serialului Renegade la tv mă opream din tot ce făceam în acel moment şi eram numai ochi şi urechi la tema serialului, melodia aia mi-a rămas adânc întipărită în minte şi nu ştiu dacă va dispărea de acolo prea curând. Renegade era serialul meu preferat iar Lorenzo Lamas era tizul meu. Idolul meu, eroul meu de atunci. Când începea un episod nu mă puteai mişca din faţa televizorului, acolo stăteam până ce se termina. Voi vă daţi seama că am ajuns să-mi las părul lung şi să-mi fac coadă numai ca să arăt ca el. Bine nu creştea el foarte repede, părul, dar cât să se poată face coadă era perfect. Aveam o coadă mică prinsă cu elastic :-) şi tare mă mai ofticam că nu puteam avea şi eu coada lui Lorenzo Lamas din film. Apoi câte lucruri dădeam jos prin casă când intram în pielea lui Renegade şi începeam să dau din toate membrele imitând bătaia pe care le-o aplica el la băieţii răi. Şi chinezul ăla cu care era el îmi plăcea cum se bate, dar stilul lui Renegade era fabulos, inconfundabil şi încă n-am găsit un serial care să-l detroneze pe Renegade din ierarhia mea, iar eu am văzut destule seriale la viaţa mea, şi încă văd.
