Tag Archives: nesimtire
Muzică la maxim în căşti
Mulţi ascultă muzică în căşti când sunt în maşină, autobuz sau chiar când se află perpedes prin oraş. E ceva normal. Unii o fac la volum mic, decent, alţii în schimb ascultă la maxim, să audă toată lumea din jur. C’aşa-i la noi.
Dau de câte un individ din ăsta în autobuz care mă face să pun un mare semn de întrebare în dreptul judecăţii lui, că trebuie să fi cel puţin nebun să-ţi placă să îţi bubuie muzica în urechi. Zău dacă înţeleg de ce ţi-ar plăcea să-ţi chinui urechile în halul acesta, că eu nu văd în asta o plăcere normală, de om întreg la minte, e mai mult o plăcere din aia sadică, de om puţin trilulilu la cap?
Am întâlnit deunăzi un tip din categoria asta în autobuz, care asculta muzica în căşti de auzea tot autobuzul. Fără să exagerez. Am întors capul convins că omul cu muzica e la un metru de mine de aud aşa clar ce ascultă el. Vezi-ţi de treabă, domle, el era în celălalt căpat al busului pe un scaun, privind neputincios pe geam, fără să realizeze că muzica lui s-ar putea să deranjeze. No fain, zic. Şi nu era cine ştie ce muzică de calitate demnă de ascultat, era heavy metal din ăla bolund, zdringhi-zdringhi din ăla în tobe, mă scuzaţi dacă sunteţi fani ai acestui gen, dar eu aşa văd piesele astea, ca o zdrăngănitoare în urechi. Vă rog, nu-mi ziceţi din alea, nu ştii tu ce-i fain sau care-i muzică de calitate că vă înjur, pe bune. Unde naiba e calitatea într-o bubuială din asta?
De fiecare dată când se întâmplă să dai peste câteva lucruri bune în România, că mai sunt şi din astea, puţine ce-i drept, dar sunt, din categoria uite, nu e totul pierdut în ţara asta, dai peste o chestie din asta aparent inofensivă care te readuce rapid cu picioarele pe pământ, asta aşa, ca să nu uiţi că eşti în România.
Bun simţ în promovarea pe facebook
Înţeleg că facebook a ajuns o pită bună de mâncat pentru majoritatea companiilor, site-urilor şi bloggerilor, dar asta nu înseamnă că trebuie să-ţi arunci într-un mod de-a dreptul nesimţit câte cinci link-uri consecutive în aceeaşi zi pe perete, câteva zile la rând, iar după aceea să te întrebi oare care ar fi cazul de îţi scade numărul de fani. Nu aşa se face promovare 2.0, asta e o mişcare de-a dreptul josnică de a creşte în online, iar cei care recurg la ea nu cunosc nici măcar lucrurile elementare despre marketing online, facebook, social media şi tot ce ţine de promovare pe internet. Ieri, alaltăieri, nu mai ştiu exact când a fost, m-am enervat tare când am intrat pe facebook de pe telefon cu scopul de a citi ceva interesant şi nu mică mi-a fost mirarea să văd un spam jegos al unui site, nu mai reţin care era fiindcă nici n-am stat deloc pe gânduri când am dat fără ezitare “I don’t like”. Păcat că nu eram la calculator că făceam un print-screen. Le dădusem like paginii lor pentru că la momentul respectiv îi găseasm conţinutul interesant şi merita să fiu la curent cu el, dar când a început să mă spameze în cel mai mizerabil mod, m-am despărţit prieteneşte de el. E ca şi cum ai intra în casă la mine cu bocancii plini de noroi fără să întrebi măcar şi să mai ai şi tupeul jegos să-mi ceri un pahar cu apă, cam aşa e şi asta cu promovarea nesimţită pe facebook.
Trebuie să înţelegeţi că aşa cum unii dau like unei pagini, la fel de uşor pot da şi I don’t like dacă eşti nesimţit.
Nimănui nu-i place să-şi vadă wall-ul plin de link-uri de la acelaşi site, hai unul, cel mult două la intervale regulate de timp, dar nu patru, cinci unul după altul, mai dă-o naibi de treabă, unde ajungem aşa! Asta e deja nesimţire 2.0. Nu vă puteţi bate joc chiar în halul acesta de audienţa voastră pentru că veţi sfârşi prin a nu a mai avea cui să vă promovaţi.
Oferiţi şi altceva în afară de link-uri pe bandă rulantă pe pagina voastră. Diversificaţi subiectele, mai daţi un banc bun (pe cât posibil făcut de voi), mai daţi un documentar, aşa cum fac eu din când în când. Mai daţi o imagine, o piesă faină, câteva citate, aşa strângeţi like-uri şi vă creşteţi engagement-ul la pagină. Şi încercaţi să vă stârniţi fanii cu întrebări interesante, stimulându-i să mai lase şi câte un comentariu din când în când. Fidelizaţi-vă fanii cu diverse concursuri cu premii simbolice. Trataţi-vă pagina ca pe al doilea copil al vostru, primul fiind blogul fireşte :D. Îngrijiţi-o şi creşteţi-o frumos. Nu va fi uşor, n-a zis nimeni că ar fi. Spor.
Bunul simţ e principala regulă în promovarea pe facebook, sau cel puţin aşa ar trebui să fie.
Cum reacţionăm la nesimţire şi proasta creştere?
Un blogger a scris pe facebook un status în care declara foarte nonşalant cum i-a pus el la respect pe nişte puşti de 14 ani după ce a ieşit din sala de cinema. Pe motiv că, reţineţi, au comentat tot filmul şi l-au deranjat. Bănuiesc că n-a fost singur în sală, deci i-au deranjat şi pe alţii, dar, ca un adevărat erou al bunului simţ s-a sacrificat el pentru această cauză. Mai jos vedeţi exact ce a zis, luat cu copy paste:
La cinema, trei pusti de 13-14 ani galagiosi, au comentat tot filmul, de vreo doua ori m-am intors si le-am spus ca-i bat daca nu se potolesc. Ei, nimic. Dupa film, le-am dat feed-back-ul putin asteptat. Cateva palme la doi dintre ei (incepusera sa dea vina unul pe altul), iar celui de-al treilea i-am spus ca e urat modul in care creste. Nu stiu ce m-a apucat.
Am stat puţin şi m-am gândit dacă să scriu sau să nu scriu despre subiect, dar am zis, la naiba, e blogul meu şi scriu ce vreau pe el. Sunt părerile şi opiniile mele aici, eu plătesc chiria, am tot dreptul să spun ce simt.
Când vine vorba de violenţă eu sunt ultima persoană cu care să vorbeşti despre asta. Sunt un tip pacifist şi extrem de calm, adică nu mă enervez prea des şi încerc să ignor cât pot de mult ceea ce nu-mi place, mai exact nesimţirea, disrespectul, lipsa bunului simţ şi proasta creştere, dar asta nu înseamnă că dacă mă ataci fizic stau şi mă uit la tine, staţi liniştiţi, nu-i nici chiar aşa :)). Nu-mi place bătaia, dar dacă mă calci pe coadă rău de tot, pot să-ţi răspund cu aceeaşi monedă. Bun, trecem peste asta. Nu încurajez deloc violenţa, chiar urăsc oamenii care răspund cu violenţă atunci când nu le convine ceva, dar aş vrea să ştiu, voi cum aţi fi răspuns la nesimţirea şi proasta creştere a puştilor respectivi dacă aţi fi fost voi în loc? Pentru că, degeaba tot vorbim noi aici şi încercăm să demonstrăm cât de mult a greşit omul, să vorbeşti în sala de cinema, deranjându-i pe alţii care au venit să urmărească un film, nu să asculte analiza lui făcută de un neica nimeni, te califică automat în grupul celor prost-crescuţi. Fără supărare dacă se simte cineva ofensat de afirmaţiile mele, dar am impresia că atunci când nu primeşti o educaţie bună acasă de la părinţi tinzi să ieşi aşa în societate. Pe principiul, dacă părinţii nu te învaţă că e bine să te descalţi când intri în casa unui străin sau să-l întrebi politicos dacă poţi intra încălţat, iar tu intri ca boul cu bocancii plini de noroi pe mocheta omului fără să-i zici nimic, denotă faptul că-ţi lipsesc cei 7 ani de-a casă.
Revenim la subiectul iniţial. Şi a pornit o întreagă polemică în comentariile de pe facebook şi pe twitter pe această temă. Unii l-au luat pe “dacă părinţii nu-i educă trebuie să o facă cineva” în braţe şi au fost de acord cu gestul, iar alţii, mai realişti de altfel, s-au suit în barca celor “nu ne facem singuri dreptate şi mai ales cu pumnul, ce suntem în evul mediu?”. Părerile sunt împărţite ca de fiecare dată. Unii sunt pro, alţii contra, iar ceilalţi, cum sunt eu, stau cu popcornul în mână şi se uită la spectacol. Fiecare se bate în argumente care mai de care mai interesante, ca şi cum ar fi fost ei cei afectaţi de acest gest.
Doar că vin eu şi spun că uneori am impresia că oamenii tind să dramatizeze din orice. Vezi cazul Băsescu şi copilul, când dintr-o mică atingere s-a transformat într-un adevărat KO. La fel cred că e şi în cazul de faţă, îmi rezerv dreptul de a crede acest lucru, că cele două palme nu au fost tocmai palme. Nu cred că i-a lovit pe puşti ci i-a luat după cap şi le-a dat un sfat părintesc, de genul ce vedem prin filme când un copil face o boacănă şi-l ia tacsu de după gât şi-i explică unde a greşit. Am îndoieli că povestea e veridică, mai ales când vine de la un om care nu e recunoscut ca fiind un tip violent ci genul de om mai pacifist şi calm. Nu l-am cunoscut, dar bănuiesc că aşa e, nu ştiu care e limita omului la care îi sare ţandăra şi reacţionează violent. N-am de unde ştii dacă promoterul cititului urban nu e vreun om iute de mânie şi fioros în realitate, asta o ştiu doar cei care l-au cunoscut personal.
Cum aş fi procedat eu?
Dacă aş fi văzut că nu-mi răspunde la rugăminţi să înceteze, m-aş fi dus frumos la cei care se ocupă cu ordinea la cinema şi i-aş fi rugat să facă ceva în sensul ăsta. Pentru că, să fim serioşi, nimănui nu-i place să audă pe cineva în timpul unui film chicotind şi hlizindu-se pe toată durata filmului.
Părerea mea.
Dam cu sare de bucatarie si avem pretentii
Sarea iodata mai are si alta intrebuintare, alta decat cea de uz casnic. In Cluj-Napoca, sarea de bucatarie se foloseste pe post de antiderapant pe trotuar. Ninsoarea care a cazut de 3 zile intruna s-a depus, formand un strat consistent de zapada. Ce s-au gandit desteptii? Sa arunce un pumn de sare in fata buticului unde lucreaza, ca sa nu lunece lumea. Nu, nu trebuie dat cu lopata sa dai zapada la o parte, arunca sarea si lasa fleasca aia ce ramane ca se strange singura. Eventual pune si un anunt din ala smecher a doua zi cu: atentie gheata! Dar sa nu o cureti, bine?
Ce pretentii sa avem de la autoritati, cand sunt anumiti indivizi care nu sunt in stare sa dea zapada pe 2 mp2 in fata magazinului?!
