Tag Archives: Muzica
Voi nu v-aţi săturat să-l tot auziţi pe Puya cântând?
În fiecare an sunt vreo câteva bâlciuri în Cluj, bâlciuri care poartă denumirea de festivalul berii aici la noi organizate pe platoul Sălii Sportului. Dincolo de faptul că nu mă mai atrag genul acesta de manifestaţii zgomotoase în aer liber, am constatat că există anumiţi cântăreţi care prestează de câteva ori pe an într-un oraş, la bâlciurile respective. Şi anume, îi menţionez aici: Puya, Paraziţii, Voltaj. Pe ăştia i-am văzut cel mai des, dar mai sunt şi alţii care-mi scapă acum. Pe absolut toate afişele care anunţă câte un concert în aer liber sau prin ceva crâşmă (club) din Cluj găseşti cel puţin un nume dintre cele menţionate, şi mă întreb, e chiar atât de mare foamea în muzica românească de trebuie să cânţi de mai multe ori în acelaşi oraş. Nu zic că o fi greşit, nu mă pricep, doar îmi dau şi eu cu părerea, dar nu e mai rentabil dacă ai susţine un singur concert pe an într-un oraş? Nu ştiu, zic şi eu, mi se pare mai profitabil şi mai indicat dacă lumea nu te vede atât de des. Vedeţi Bănică jr., pe care nu-l vezi în concerte prin ţară, dar de Crăciun e bătaie mare pe bilete la concertul lui de la Sala Palatului (sau unde l-o susţine) şi umplă o sală întreagă, iar preţurile la concertul lui nu sunt tocmai ieftine.
Nu mă înţelegeţi greşit, eu mi-s fan Voltaj de mic, le ştiu aproape toate piesele pe dinafară, numai că m-am săturat să-i văd aproape lunar sau o dată la două luni. E prea mult, sincer!
Era o vreme când era plăcut să mergi la festivalul berii, era o atmosferă drăguţă, beai o bere liniştit, mâncai un mic dacă-ţi era foame şi asculta-i o piesă bună (pe atunci artiştii veneau mai rar în Cluj în concerte şi era o mândrie să-i vezi, acum vin atât de des încât te plictiseşti.
Weekend-ul acesta ce vine are loc o mega-giga manifestaţie în aer liber – Transilvania Music Event (18-20 mai) pe platoul Sălii Sporturilor, 2 scene – 50 de concerte în două zile. Pe afiş apar, printre alţii, Puya, Guess Who, Grasu XXL, pe care ştiu sigur că i-am mai auzit anul acesta. Ca norocul că nu cântă Paraziţii sau Voltaj la TME, dar anul nu e gata, este timp să mai vină cel puţin o dată. O surpriză plăcută va fi BUG Mafia, pe care chiar nu i-am mai auzit demult, dar şi concurenţii de la Vocea României: Aminda şi Robert Patai. O să detaliez într-un alt articol motivele pentru care nu-mi mai prezintă interese genul acesta de bâlciuri în aer liber.
Muzică la maxim în căşti
Mulţi ascultă muzică în căşti când sunt în maşină, autobuz sau chiar când se află perpedes prin oraş. E ceva normal. Unii o fac la volum mic, decent, alţii în schimb ascultă la maxim, să audă toată lumea din jur. C’aşa-i la noi.
Dau de câte un individ din ăsta în autobuz care mă face să pun un mare semn de întrebare în dreptul judecăţii lui, că trebuie să fi cel puţin nebun să-ţi placă să îţi bubuie muzica în urechi. Zău dacă înţeleg de ce ţi-ar plăcea să-ţi chinui urechile în halul acesta, că eu nu văd în asta o plăcere normală, de om întreg la minte, e mai mult o plăcere din aia sadică, de om puţin trilulilu la cap?
Am întâlnit deunăzi un tip din categoria asta în autobuz, care asculta muzica în căşti de auzea tot autobuzul. Fără să exagerez. Am întors capul convins că omul cu muzica e la un metru de mine de aud aşa clar ce ascultă el. Vezi-ţi de treabă, domle, el era în celălalt căpat al busului pe un scaun, privind neputincios pe geam, fără să realizeze că muzica lui s-ar putea să deranjeze. No fain, zic. Şi nu era cine ştie ce muzică de calitate demnă de ascultat, era heavy metal din ăla bolund, zdringhi-zdringhi din ăla în tobe, mă scuzaţi dacă sunteţi fani ai acestui gen, dar eu aşa văd piesele astea, ca o zdrăngănitoare în urechi. Vă rog, nu-mi ziceţi din alea, nu ştii tu ce-i fain sau care-i muzică de calitate că vă înjur, pe bune. Unde naiba e calitatea într-o bubuială din asta?
De fiecare dată când se întâmplă să dai peste câteva lucruri bune în România, că mai sunt şi din astea, puţine ce-i drept, dar sunt, din categoria uite, nu e totul pierdut în ţara asta, dai peste o chestie din asta aparent inofensivă care te readuce rapid cu picioarele pe pământ, asta aşa, ca să nu uiţi că eşti în România.
Despre piesa momentului: Ai se eu te pego
Având în vedere că peste tot numai Ai se eu te pego se aude, prin cluburi, la radio, tv şi toată lumea o fredonează, m-am gândit că n-ar strica să vedem şi câteva informaţii despre ea, asta aşa, pentru cultura noastră generală. Poate dacă se întâmplă să discutaţi cu cineva despre melodie, să vă puteţi lăuda cu câte ştiţi :)
Este o piesă de origine braziliană care a văzut lumina zilei în 2008, când a fost înregistrată prima dată în portugheză de către Sharon Acioly şi Antônio Dyggs şi interpretată prima dată de către Os Meninos de Seu Zeh. A fost înregistrată şi lansată în 2010 şi de către trupa braziliană Cangaia de Jegue, o trupă foarte populară în sud-vestul Braziliei, regiunea Bahia, care a luat fiinţă în 2002, când 4 studenţi brazilieni plictisiţi de cursuri s-au gândit să formeze o trupă, căreia i-au pus numele “A cidade do sol” – City of sun. Albumul “Ai se eu te pego” a fost vârful de iceberg în cariera lor muzicală, piesa devenind rapid cover pentru alte trupe din Brazilia.
Succesul piesei numărul 1 în majoritatea ţărilor europene şi America Latină la ora actuală i se datorează solistului Michel Teló, cântăreţ, compozitor şi dansator în vârstă de 31 ani, originar din Brazilia, născut în oraşul Medianeira, oraş care face parte din regiunea Paraná.
Unul dintre cei doi părinţi spirituali ai piesei, Antônio Dyggs, a mai rescris încă o dată piesa pentru Teló, convins că de data aceasta va da lovitura iar piesa va ajunge departe. Şi a dat, rezultatul îl ştim cu toţii.
Prima interpretare. A doua – Cangaia de Jegue. A treia – Michel Telo.
Nu că nu-mi place şi varianta lui Teló, dar parcă nici cea interpretată de Cangaia de Jegue nu sună rău. Prima e varză rău şi n-ar fi prins niciodată la public.
Câteva lucruri interesante despre Teló.
Ca orice tânăr ajuns pe culmile gloriei în industria muzicală, aflăm că pasiunea brazilianului pentru muzică a început la vârsta de 6 ani, când, ca orice copil de altfel, a fost pus să dea o reprezentaţie solo pe o piesă de Roberto Carlos şi Erasmo Carlos. Şi a fost atât de bun atunci încât părinţii, vecinii şi cine l-a mai auzit cântând au zis că băiatul ăsta va ajunge mare star internaţional. De atunci pasiunea pentru cântat a continuat, iar la 12 ani a format alături de nişte prieteni o trupă, “Guri” se numea ea la vremea respectivă, unde el era vocea întâi şi liderul trupei, până la 16 ani, când a fost acceptat în Grupo Tradição, trupă din care a făcut parte 11 ani, din 1997 până-n 2008, când şi-a început cariera solo. Printre hiturile lor, amintim aici Barquinho, care a umplut câteva săli la vremea aceea.
Cariera lui solo a început în 2008, dar primul său album – Balada Sertaneja – a fost lansat în 2009, format din două piese, Ei, psiu! Beijo me liga şi Amanhã sei lá, produse de Ivan Myazato. Albumul cu care şi-a făcut practic un nume în industrie este Michel Teló – Ao Vivo (2010), care i-a adus şi un disc de aur şi o prezenţă de aproximativ 50k de oameni la mega-concertul din 16 septembrie 2011.
2011 a fost un an foarte bun pentru el: a lansat cel de-al doilea album solo, Michel na Balada, din care face parte şi piesa momentului, care a prins şi o versiune în engleză, “If I catch you“, care nici măcar nu se compară cu originalul în portugheză.
Conform Forbes, Teló are o avere estimată în 2011 de 18 milioane de dolari, 240 de concerte şi numeroase premii şi nominalizări internaţionale.
În Social Media stă bine: Peste 2M de fani pe pagina oficială de Facebook şi un engagement de peste 300k. Canalul de Youtube a strâns 122.577 de abonaţi şi peste 300M de vizualizări. Numai clipul oficial Ai se eu te pego are peste 200M.
Finala la Karaoke în seara asta în Euphoria Music Hall!
Vă raportez că în această seară, începând cu orele 22, are loc finala la karaoke în Euphoria Music Hall, iar locul 1 merge la Kaprun în Austria şi va cânta în deschidere la Şuie Paparude, Hazard, Voltaj etc.
Un brav onliner din Cluj, Mihai Labo pe numele lui, cunoscut drept “ăla de doi metri şi-un pic pe care îl cheamă Labo”, s-a calificat în finală, după ce a măturat pe jos cu puţinii adversari pe care i-a avut. Eu, care nu prea am nicio tangenţă cu muzica şi nici nu mă pasionează domeniul aşa tare, vă spun că omul ăsta cântă dumnezeieşte, mai ales Coldplay – Viva la Vida. Şi nu cred că exagerez când vă spun că, cu un pic de antrenament şi nişte lecţii de canto, ar face faţă cu brio la Vocea României. Nu mă credeţi, haideţi în seara asta de la 22 în Euphoria Music Hall să vă convingeţi. Are nevoie de galerie!
Sa apreciem impreuna valoarea unui nou artist hip-hop
Stiti ca eu cu muzica sunt total pe langa, dar astazi voi face o exceptie pentru un tanar clujean care se lanseaza in rap-ul romanesc, un new-entry in fenomenul numit hip-hop romanesc, ca sa vorbim in termeni de artist. Il cheama Adi Filip a.k.a. Born Black si este din Cluj-Napoca, iar pe 3 noiembrie si-a lansat primul videoclip pentru piesa Go to Hell. Si-a infintat anul acesta primul label pe care l-a denumit Temperamental Production si sub numele caruia vrea sa-si lanseze cariera muzicala, are si cateva piese interesante cum ar fi: “Romania”, “Piesa asta-i pentru…”, “Mesaj integru”, piese pe care le gasiti pe contul de youtube al sau.
Cum eu nu ma pricep sa apreciez piesa si nici valoarea artistului, va rog pe voi sa ziceti cateva cuvinte despre prestatia lui Adi si videoclipul acestuia, care va simtiti mai pasionati de muzica si mai in tema.
