Tag Archives: interviuri
Gabriel Iosa: “Fac două facultăţi şi mă uit la emisiunea lui Gâdea”
Rubrica de interviuri continuă astăzi cu un tânăr de 19 ani din Lugoj, care în timpul liber se ocupă, printre altele, şi de blog, dar contribuie şi la dezvoltarea unui ziar. Când nu stă în faţa calculatorului, îl găseşti studiind pentru cele două facultăţi pe care le face şi se declară fan al emisiunii lui Mihai Gâdea, Sinteza Zilei. Fie vorba între noi, Gabriel e primul care îmi recunoaşte că urmăreşte emisiunea asta pe care eu, sincer, nu pot să o sufăr dintre toate producţiile televizate care există la noi. Oricum, fiecare cu gusturile lui. Vă invit să-l descoperim împreună pe bloggerul Gabriel Iosa, care întreţine atmosfera pe iosazaur.com.
1. Salut. În primul rând să facem o scurtă prezentare. Tu mă cunoşti pe mine, dar eu nu te cunosc pe tine. Fă-mi un scurt rezumat de două-trei rânduri despre tine: cine şi de unde eşti, câţi ani ai, cu ce te ocupi în afara blogului?
Saltut. Tehnic şi eu te cunosc la fel de puţin, că în afară de blog nu ştiu ce faci. Sunt Gabriel din Lugoj, am 19 ani cu bucurie şi mă ocup cu trăitul în afara blogului. Mănânc, beau, stau, mă plimb şi în timpul care a mai rămas, puţin de altfel, scriu la un ziar, fac două facultăţi şi mă uit la Gâdea în fiecare seară, în loc de rugăciunea de noapte bună.
2. De când ai blog şi ce te-a atras în această minunată lume a blogging-ului? Ce te ţine aici, ca să zic aşa, în blogosferă?
Nu e prea minunată. De fapt, cu cât o descopăr mai mult, cu atât e mai greţoasă. Toţi cretinii se cred mari bloggeri când în realitatea au articole de 3 rânduri despre nimic. Aici mă ţin prietenii şi oamenii care mă citesc, dar să vedem, că poate nu mă mai ţin nici ei. E plătit interviul ăsta? Că am de plătit hostingul…
3. Ce planuri ai de viitor ai strict dpdv al blogging-ului?
Vreau să scriu cât mai bine, să fac şi câteva videoclipuri bune (vloguri) şi să arăt cât mai multor bloggeri de top că sunt de fapt coaieless.
4. Văd că te reprezinţi în online printr-un dinozaur, iar asta a fost şi motivul principal pentru care am hotărât să îţi iau acest interviu, pentru că mi se pare interesantă identitatea blogului tău. De ce dinozarul şi nu altceva, te reprezintă? Ce te-a făcut să alegi un asemenea brand, ca să zic aşa?
N-am pierdut nici un pariu, dacă asta e ideea. În liceu am purtat multă vreme porecla asta, Iosazaur, pentru că sunt mai solid aşa. Mi-a plăcut, că altfel îi călcam pe colegi cu laba, sau copita, sau ce au dinozaurii, şi am pus-o la blog.
5. Despre ce îţi place să scrii mai mult şi care sunt subiectele care predomină la tine pe blog?
Mai nou m-am apucat să fac videoclipuri cu trucuri, ca reacţie a dezamăgirii mele faţă de ce a făcut Cristian Gog în finala de la RAT, dar în general scriu despre orice: lucruri interesante, prostioare, din trafic, drumeţii, recenzii, tot ce vrei. Dacă ai bani, îmi pun şi cercei şi pene.
6. Văd că încerci să te joci pe twitter promovând „Stânca din Coşteiu”. Permite-mi să te întreb, de ce şi ce vrei să realizezi cu asta? Mie unul mi se pare o joacă ceea ce faci tu, dar poate ai şi alte implicaţii mai serioase sau planuri cu ea, cu stânca, zic :D.
Nimic nu e o joacă. Ideea a fost să promovez o chestie care practic nu are nici o valoare, un pietroi în cazul ăsta. Se pare că nu prea am timp să o fac, dar cu proxima ocazie îi fac o campanie cum scrie la carte şi vom vedea ce succes va avea.
7. În ce direcţie crezi că se îndreaptă blogosfera românească, în sus sau în jos? De ce?
Se duce dracului. De-aia.
8. Îţi adresez o întrebare tipică de la interviurile de angajare: Unde te vezi peste 5 ani, vorbind strict de viaţa de blogger?
Într-o oglindă.
9. După tine, care crezi că ajută mai mult la dezvoltarea blogului, twitter sau facebook?
La mine vin mai mulţi de pe Facebook, deci Facebook.
10. 5 bloggeri pe care îi citeşti cu plăcere şi 5 bloggeri care îţi sunt antipatici.
Cu plăcere: Andreea Iulia Toma, Graţian Lascu, Pitici Gratis, Tiulian şi Wanderingearl
Antipatici: Chinezu & co., adică mizeria numită Blogal Initiative.
Eu îţi mulţumesc pentru sinceritate şi îţi doresc success în tot ceea ce faci.
Graţian Lascu – scriitor la 18 ani
Lansez o nouă rubrică pe acest blog. Rubrica de interviuri cu diverşi oameni pe care îi găsesc interesanţi prin ceea ce fac şi scriu. Vor fi oameni din diverse domenii de activitate pe care îi voi lua la un tir de întrebări.
Primul invitat al acestei rubrici este Graţian Lascu, un adolescent orădean, blogger, care are tot viitorul în faţă, iar pe lângă asta, a devenit şi scriitor la o vârstă la care mulţi dintre tineri se ocupă cu diverse activităţi de adolescenţi. A intrat în rândul autorilor cu cartea sa de debut “Amintiri din Prezent”
1. Salut. Zi-mi pentru început câteva vorbe despre tine, gen, scopul şi durata vizitei pe acest Pământ. Glumesc, cine eşti, cu ce te ocupi, câţi ani ai, din astea mai personale… pentru cei care află prima dată despre tine, ca să ştie cu cine povestim.
Salutare! Nume: Graţian Lascu. Vârsta: 18 ani. Scriitor şomer. Peste 3 luni termin şi eu incubatorul de roboţi numit liceu. Privesc cu nepăsare marii învăţaţi de la catedră care ne dau ei sfaturi din manuale despre ce trebuie să facem in Viaţă. Încă mai sunt fumător, am gropiţă în obrazul drept când zâmbesc şi de obicei sunt un ghimpe in coastă. Misogin în timpul liber.
2. Ai debutat la 18 ani în lumea scriitorilor. Ia zi-mi, cum te simţi când ştii că poţi să te lauzi cunoscuţilor cu, „ştiţi, eu am scris o carte la 18 ani, voi ce aţi făcut la vârsta asta”?
(hahahaha) În România nu mai există o lume a scriitorilor. Sunt câteva oraşe care mai adăpostesc câţiva scriitori mari, dar ei nu ajung în atenţia publicului larg. Îţi spun sincer: să încerci să fii scriitor sau sa publici în ziua de azi nu e nimic special. Eu nu sunt nici măcar scriitor. În imaginea omului de rând, scriitori sunt doar Creangă, Slavici, Sadoveanu, Caragiale – despre care au învăţat la şcoală. Mulţi nici n-au auzit de Eliade, Cioran, Ionescu…
3. Cartea ta se numeşte „Amintiri din prezent”. Unii scriu amintiri din trecut, alţii din viitor, tu de ce ai ales prezentul?
Cartea are acţiunea stabilită în perioada adolescenţei. Personal, această perioadă o consider total diferită. Mulţi o trăiesc la fel, mai ales când e vorba de dragoste. Prima dragoste, o ţigară, o revoltă interioară. Acolo e un prezent, atunci trăim toţi, existăm! Atunci avem sentimente şi simţim cu adevărat. Apoi întrăm într-un sistem care va hotărî pentru noi şi aproape ne este planificat viitorul.
4. Povesteşte-mi pe scurt, în două, trei rânduri despre ce e vorba în „Amintiri din prezent”, fără să dai prea multe picanterii. Asta e aşa, pentru cei care încă nu au descoperit-o, printre care mă număr şi eu, cu toată ruşinea ţi-o spun :)) Oricum eu clar o voi citi în scurt timp numai că nu am avut încă timp de ea :D
Cred că aceasta a fost una dintre cele mai frecvente întrebări care mi s-au pus. Eu îmi prezint cartea ca fiind o poveste de dragoste adolescentină într-o lume a viciului şi vulgarităţii feminine. Personajele sunt adolescenţii obişnuiţi din liceele orădene care încearcă să-şi păstreze sentimentele pure printre pachetele de ţigări fumate, alcoolul ce le curge prin sânge şi drogurile ce le rulează în foiţe. Sexualitatea şi erotismul adolescentin dau cărţii un aer tabu fiind recomandat doar celor care tânjesc să-şi trăiască Viaţa.
5. Cu blogul cum merge? Nu te întreb de trafic şi câţi bani ai făcut cu el, mă interesează de când ai blog, ce subiecte obişnuieşti să abordezi şi dacă ţi-a adus vreun beneficiu până acum? Pe scurt, dacă eşti fericit cu blogul, ca să zic aşa?
Da, sunt fericit cu blogul pe care îl deţin. Am trecut pe domeniu propriu acum 6 luni după nenumărate presiuni venite din partea unor bloggeri cu experinţă. Nu regret această mutare, pot să spun că mi-a adus mai multe beneficii şi o uşoară încredere după 2 ani în care am scris pe domeniile gratuite. Plus că am găsit o sursă de inspiraţie după ce am văzut o creştere semnificativă a vizitatorilor. Aşa că am abordat câteva subiecte mai diferite decât scurtele rupturi din realitate mea zilnică, promovarea noilor artişti sau recenziile de carte. Am observat o reacţie foarte bună la rubrica de bancuri misogine pe care o postez aproape în fiecare luni ca să avem o săptămână frumoasă.
6. Mă uit pe blogul tău şi văd că ai o temă gratuită instalată. Te gândeşti în viitorul apropiat să investeşti în dezvoltarea lui, să-i dai o haină aşa mai personalizată?
Cunosc câţiva băieţi care sunt specialişti în domeniul acesta şi pot aproape oricând să le cer ajutorul. Chiar gratuit. Docamdată nu am investit atât de mult în blog pentru că nu apare printre primele 3 prioritatăţi din lista profesională. Curând totul se va schimba oricum, mai ales că îmi fac atestatul din Marketing cu tema bazată pe creare sau îmbunătăţire de site-uri.
7. Cum a mers promovarea cărţii tale prin intermediul blogului? Sau altfel spus, cum au primit cititorii tăi vestea când le-ai zis, „fraţilor, am scris o carte”? Nu ai primit comentarii din alea de hater, gen: la ce-ţi trebuie ţie o carte, du-te la muncă, bă, şi lasă scrisul”?
Blogul m-a ajutat foarte mult în promovare. Am anunţat, am direcţionat informaţia, iar de acolo câţiva prieteni din blogosferă au preluat-o şi împărţit-o mai de parte. Mediul Online m-a ajutat mult, având un fel de aură mai serioasă vazându-se că scriu aproape zilnic şi nu am apărut din senin cu o carte. Comentarii răutăciose? Au fost din toate părţile. Chiar şi din interiorul familiei mele…
8. Citesc la tine pe blog că ţi-ai luat permisul de conducere din a treia încercare, dar că încă nu prea ai la ce să-l foloseşti. Ia zi-mi eşti genul de tânăr care şi l-a luat permisul doar pentru că e la modă sau chiar îţi place să şofezi, îţi plac maşinile?
Damn… Îmi plac unele maşini, am un fel de manie pentru modelele Dacia. Dar… Doar atât! Îmi place să le privesc din exterior, mai analizez cum este aranjat bordul şi câteodată întreb de preţul second-hand al maşinii. Niciodată nu am fost atras de şofat şi nici nu cred că voi fi vreodată. Folosesc maşina doar dacă este necesar şi am făcut şcoala de şoferi la insistenţa părinţilor. Mama îmi zicea că e necesar un carnet de conducere categoria B aproape oriunde, mai ales dacă ţi se oferă maşină de serviciu. Tata cred că m-a trimis doar să mai profite de un păhărel la o întâlnire cu rudele
9. Cum au primit colegii tăi de la şcoală vestea când ai anunţat că ai scris o carte? Te întreb asta pentru că ştiu cum e la liceu, mulţi dintre colegi au tendinţa să facă mişto când le zici că faci ceva ce lor li se pare greu, ca de exemplu să scrii pe blog sau să scrii o carte.
Am creat în jurul meu o altă viziune când e vorba de scrierile proprii. Indiferent că sunt pentru blog sau pentru o revistă, mereu sunt direct şi sincer. Dacă voi crede că profesorul vine la catedră doar să aibe şi el un loc de muncă, atunci asta voi scrie. Aici a intervenit şi problema tabu legată de mine şi de scris în liceu. Mi s-au refuzat toate articolele pentru revista liceului… Nu spun că au fost excepţionale, însă erau realiste, directe şi transmiteau o părere comună a generaţiei mele despre viaţa de licean. Mereu mi-a plăcut să fac puţin tam-tam dacă am dreptate şi am primit o susţinere uriaşă din partea colegilor. Cartea mea fiind una tipic adolescentină a prins în liceu şi am avut un feed-back pozitiv în proporţie de 90%. Restul de 10% venea din partea unor fete mai sensibile şi frigide care au găsit cartea mult prea misogină.
10. Dacă ai putea să schimbi trei lucruri la tine, care ar fi acelea şi de ce?
- Nu ştiu să-mi împart timpul şi de acea prefer o ieşire la o cafea decât 5 pagini de integrale
- Răzbunător, consum prea multă energie cu planurile
- Găsesc foarte greu motivaţie pentru a duce la capăt anumite proiecte din care aş fi putut câştiga, pe toate planurile
5 întrebări scurte
1. Trei calităţi pe care crezi că le ai?
- Sincer (uneori prea sincer)
- Spirit analitic
- Umorul dezvoltat (mai mult cel cu tentă sexuală…)
2. Dă-mi trei hobby-uri pe care le ai, altele decât lectura, asta se presupune că e by default?
- Misoginism
- Contemplez diferite obiecte în căutarea sensurilor ascunse
- Ţigările, brandurile vechi, îmi place aroma şi dansul jucăuş al fumului
3. Genul muzical preferat?
Hip-hop
4. Bere, cafea sau vin?
Bere la terasa cu colegii, cafea la discutiile mai lungi, vin doar la o seara mai speciala.
5. Oraşul preferat din Romania sau Europa, altul decât Oradea?
România: Cluj-Napoca
Europa: Paris
Eu îi doresc succes în tot ceea ce face şi multă baftă la aşa zisul examen de maturitate pe care îl va avea – bacalaureatul – deşi simt că nu are nevoie de aşa ceva :)
Îl găsiţi pe facebook şi twitter.
Un om împlinit
Daniel Negreanu. Omul care a avut tăria să renunţe la şcoală la 16 ani şi să se apuce serios de poker, iar acest lucru i-a adus 12 milioane de dolari în cont. Are 36 de ani şi e milionar în dolari, câştigaţi în mod cinstit din cel mai popular joc de noroc la ora actuală. E născut în România, trăieşte de ani buni în Canada şi spune cu mândrie “mă consider român”.
Scuzaţi-l pe jurnalistul Andrei Călin, cel care i-a luat interviul. Nu are el treabă cu pokerul. Când ajungi să-l întrebi pe Daniel Negreanu dacă se poate trişa la poker şi ce sentimente ai avut după ce ai câştigat primul milion de dolari (chiar, ce sentiment ai putea avea? LOL) înseamnă că eşti prost.
Partea nevăzută a Clujului
Toate lucrurile bune din Cluj-Napoca ies în evidenţă foarte uşor. O stradă asfaltată, un parking, un parc amenajat, un stadion, o şcoală renovată, toate sunt motive de laudă pentru clasa politică locală şi un bun prilej de zâmbete, pupături şi felicitări la tăierea panglicii. Dar ce te faci, tu ca om care reprezintă interesele cetăţeanului clujean, când unii află şi de lucrurile rele, partea nevăzută a oraşului. Acele lucruri pe care administraţia locală preferă să le ascundă sub preş precum rahatul decât să le remedieze în secunda doi. Ştiţi voi foarte bine despre ce vorbesc. Unii cu maşina personală, alţii cu RATUC-ul, toţi ne zdruncinăm serios pe străzile oraşului, iar asta nu din cauza noastră sau a maşinii în care ne aflăm.
O altă parte nevăzută a Clujului, şi cea despre care vreau să vorbesc, este cea a oamenilor străzii. Nu vreau să dau deloc vina pe primărie pentru asta, deşi s-ar putea face mult mai multe pentru aceşti oameni decât să-i culegi de pe stradă şi să-i arunci într-un centru. Acele persoane care şi-au pierdut casa, familia, prietenii dintr-un motiv anume. Acele persoane care nu mai au pe nimeni şi nu mai au un loc al lor care să le spună “casă”. Casa lor e pe stradă, prin ghetourile oraşului, de la gară şi până-n Mănăştur, de la cinematograful Republica şi până pe Cetăţuie. Îi găsim peste tot, răsfiraţi prin oraş, cu mâna-ntinsă, încercând să-şi facă de-o pâine. Unii mai cu dare de mână îi ajută, alţii trec nepăsători pe lângă ei. “Nu avem ce să le facem, se scuză primăria. Noi îi ducem în centre specializate, le dăm o supă caldă, un pat şi ei a doua zi sunt iar pe stradă”. Şi pe bună dreptate, nu e vina autorităţilor. Lor nu le place să stea închişi, să li se impună reguli şi să nu aibă libertatea de a face orice. Ei s-au obişnuit să fie solitari, să se ducă oriunde vor ei, să facă ce vor, chiar dacă asta înseamnă să doarmă pe stradă. O baie caldă, nişte haine curate, un pat sunt lucruri de care are nevoie un om al străzii să se pună pe picioare, să-şi găsească un loc de muncă şi să-şi refacă viaţa. Toate astea le-au fost puse la dispoziţie de către primărie şi alte ONG-uri. Există centre unde pot sta gratis, de unde îşi pot reface viaţa, totul în schimbul respectării unor reguli clasice. Dar ei preferă canalul în locul unei vieţi normale.
Fiecare dintre ei îşi doreşte o casă a lor, dar din păcate uită că pentru asta trebuie să munceşti. Nimeni nu-ţi dă casa pe gratis în ziua de azi. Munca e grele, e mai comod să stai cu mâna întinsă şi să aştepţi mila cetăţeanului. În majoritatea din cazuri vezi oameni în toată firea, tineri pe la 20 şi ceva de ani, cerşind câţiva lei, când ar fi mult mai câştigaţi dacă s-ar angaja. N-ai ce să le faci, mentalitatea lor e una proastă. De ce să munceşti şi să trăieşti mai bine, când poţi cerşi şi trăi de pe o zi pe alta.
Părerea mea este că, acestor oameni le e frică să se reintegreze în societate şi de aceea preferă să trăiască singuri, în umbra oraşului. Absolut toţi au avut o viaţă normală înainte de a ajunge pe stradă, sunt convins de asta, un job decent, o casă a lor, o familie, prieteni, dar, din varii motive, au pierdut totul şi nu mai vor să aibă parte de aşa ceva a doua oară.
Iată nişte interviuri cu oamenii străzii din oraşul european Cluj-Napoca, luate de nişte studenţi de la Sociologie.
