Tag Archives: inspiratie
Amintiri din viitor III
Fiindcă mi-au plăcut primele două povestiri din seria “Amintiri din viitor” scrise în 2009, azi le reiau. Prima şi a doua.
E ora cinci fără douăzeci, am fugit mai repede de la serviciu fiindcă trebuia să ajung la timp pentru şedinţa cu părinţii a lu’ ăla micu’. Acum a trecut în clasa a cincea şi e prima şedinţă cu părinţii, trebuie s-o cunoaştem pe dirigă ca să ştim cui ne adresăm când vrem să vedem situaţia odraslei noastre. Nevastă-mea e ocupată până peste cap cu organizarea evenimentului de celebrare a şase ani de activitate a firmei unui cunoscut politician român a cărui nume îmi scapă. Sau ceva de genul. Aşa că trebuie să mă duc eu şi să mă întâlnesc cu diriginta lui Vlăduţ. A căzut pe mine tot greul.
Mă iau şi mă pornesc spre şcoală. L-am lăsat pe Vlăduţ afară, în curte, jucându-se cu băiatul lui Dorel de la scara patra şi cu fata lui Gigi de la a doua. Pe drum, la volanul Touaregului propriu, îmi aduc aminte de cum stăteam eu în tensiune când era mama la şedinţa cu părinţii. Oare ce o să-i zică iar diriga’, oare cu ce o va aburi iar şi tot felul de astfel de întrebări îmi treceau prin minte.
Ajung la şcoală. Găsesc rapid un loc de parcare între un mercedes şi porsche. Bine am nimerit. E surprinzător cât de uşor se găsesc locuri de parcare în ziua de azi. Intru în şcoală. Cu greu găsesc sala de curs, după ce am avut o scurtă discuţie de douăjde minute cu portarul, care într-un final mă ghidează la etajul doi. Sala 231.
Bat la uşă, iar de partea cealaltă se aude un Da hotărât. Intru. În momentul când am trecut pragul, toţi ochii erau aţintiţi spre mine, vreo 15 perechi.
- A, domnul Manu, tatăl lui Vlăduţ. Luaţi loc.
- Bună ziua, mă scuzaţi de întârziere. Traficul e groaznic la ora asta…
Reperez un loc în banca a treia, rândul din mijloc şi mă îndrept înspre el. Mă aşez lângă o brunetă de vreo 35-36 ani, estimativ. Doamne, ce femeie! Îi zâmbesc şi mă prezint.
- Bună ziua, Vasile, tatăl lui Vlăduţ.
- Oh, bună ziua, Carmen Apostolescu, mama Danei, colega lui de bancă. Mi-a povestit multe Dănuţa mea despre Vlăduţ. Se înţeleg bine.
- Da, al meu numai despre ea vorbeşte. Ce am făcut cu Dana, azi am învăţat cu Dana, Dana a luat un 10 şi eu un 9.
- Asta e bine… dar eu nu mi-am închipuit niciodată că Vlăduţ are un tată aşa chipeş cum sunteţi dumneavoastră…
Şedinţa a început.
Am vrut să scriu ceva şi am uitat ce…
Faza asta mă urmăreşte din ce în ce mai des, şi cred că nu sunt singurul. Am o idee de articol, de multe ori îmi vine când sunt pe stradă, dacă apuc o notez pe telefon, dar când nu, îmi rămâne pentru puţin timp în cap şi zboară. Când ajung într-un duel unu la unu cu laptopul, constant că ideea genială pe care am avut-o a plecat demult de acasă, la plimbare, fără să lase măcar un bilet, fie el şi de adio. Şi tot timpul am impresia că era o idee excelentă, ieşea un articol cu care aş fi înălţat traficul până la stele, că aş fi avut doldora de comentarii, că aş fi…
Când faci blogging de 2-3 ani ajungi inevitabil să pui niţel suflet în ce scrii, mă rog, postările la caterincă le excludem din discuţie, dar rămân celelalte pentru care te chinui ceva până să le aduci într-o fază finală. Nu e uşor să scrii un text pornind de la o idee banală, ai de scornit mult, uneori de aberat, alteori de adunat informaţii, îţi ia cam minim o jumătate de oră un articol destul de complex, care nu e de 5 rânduri, dar după ce dai publish satisfacţia e mare când vezi că un om a lăsat un comentariu, şi mai mare când vezi doi, trei oameni care au făcut asta, şi realizezi că însemni ceva când vezi că postarea ta a strâns peste 50 de vizualizări. Cu toate că sunt un uituc de felul meu şi am pierdut de-a lungul celor câţiva ani de blog sute de idei de subiecte, asta nu m-a oprit să continui ceea ce am început.
Ca să adaptez un banc cunoscut care se potriveşte de minune aici: După autobuze, femei şi idei să nu alergi niciodată, întotdeauna vin altele.
La întrebarea “de ce nu-ţi faci blog?” cu care i-am obosit pe mulţi cunoscuţi, eternul răspuns pe care îl primesc tot timpul este, “şi ce să fac eu cu blogul, ce să scriu io, la ce-mi foloseşte”. Întrebările sunt de-un scepticism atroce şi mă surprind aceşti oameni care nu realizează că prin blog îţi poţi îmbogăţi vocabularul, construi un brand personal puternic cu ajutorul căruia poţi vinde mai uşor în viitor (deci câştiga nişte bani), îţi faci relaţii, legi nişte prietenii, primeşti feedback la opiniile şi ideile ce le expui pe blog şi dacă mă mai gândesc vă mai înşir o serie de beneficii pe care ţi le aduce blogul.
Prin intermediul blogului ajungi fără doar şi poate să cunoşti oameni faini, iar asta doar dacă alegi să nu stai anonim, să scoţi capul din spatele monitorului şi să începi să te afişezi pe la evenimentele organizate de comunitate, care sunt multe al dracului. Nu e de ajuns doar să-ţi faci blogul şi să începi să scrii diverse pe el, trebuie să pui un pic umărul la treabă. E pentru binele tău 2.0 să ai o prezenţă constantă pe la evenimente. Ştiu, e uşor să dăm din gură pe internet, nu faci febră musculară, ca să zic aşa, dar dacă vrei să ajungi departe, trebuie să faci efortul ăsta minuscul. Practic, la ora actuală, nu cred că mai există oraş în care să nu existe o comunitate online, comunitate activă care începe să se mişte, să organizeze diverse evenimente plăcute, să scoată lumea din online în offline.
Ia te uită, o postare care a pornit practic din nimic a ajuns să aibă peste 500 de cuvinte. This is what I’m talking about!
Poate fi viaţa în sine inspiraţională?
Citeam pe net un articol legat de lucruri inspiraţionale şi ceea ce îi inspiră pe oameni şi îi ajută să reuşească în viaţă, să se descurce în situaţii limită, să aibă succes, să fie fericiţi. Sunt multe lucruri care pot inspira o persoană. O carte bună, un citat, un text bine redactat, un film, o piesă dintr-un gen muzical, o emisiune televizată, un show, un speech. Cam astea sunt cele mai frecvent întâlnite.
Personal, nu mi-am pus niciodată întrebarea ce mă inspiră. Pentru mine, ca blogger, inspiraţia e foarte esenţială, dar nu există ceva anume care să mă inspire. Totul vine de la sine putere, fără să o stimulez în vreun fel. Pur şi simplu mă inspiră viaţa. A mea evident, doar nu a vecinului. Tot ceea ce fac în viaţă, fac cu un scop, să asimilez cunoştinţe noi în domenii diferite, să mă bucur de succes. Mă inspiră absolut totul. Găsesc o fărâmă de inspiraţie în tot, cărţi, texte, filme, speech-uri, show-uri tv.
Viaţa în sine poate fi inspiraţională, părerea mea. Pe tine ce te inspiră în lumea asta? Şi tu eşti caz special ca mine care te inspiră viaţa în general?
Citam sursa ideilor de unde ne inspiram?
Ca blogger cu state destul de vechi, gasesc o gramada de surse de inspiratie de unde concep câte un articol pe zi. Unele dintre ele, cele mai multe, sunt din offline, iar restul sunt din online, fiind blog personal nu prea acord foarte mare atentie subiectelor despre mediul online. Despre acestea din urma vreau sa discut în acest articol pentru ca mi se pare un subiect bun de dezbatut.
Forumurile, editiile online a ziarelor, site-urile nisate pe un anumit domeniu si blogurile, sunt sursele de inspiratie cele mai des întâlnite ale bloggerilor de pretutindeni. Si daca regula de baza în blogging îi sa citezi sursa din care preiei un anumit material cu un link (filmulet, imagine sau un text), lucrurile stau altfel când vine vorba de citarea ideii de unde te-ai inspirat pentru un articol.
Personal, eu citez de fiecare data ideile de unde ma inspir pentru un eventual articol. Nu-mi e greu sa fac asta, nu ma doare mâna sa adaug un rând prin care sa mentionez cu link blogul/site-ul de unde m-am inspirat, în asa fel are si bloggerul-sursa-de-inspiratie o satisfactie ca mesajul lui si-a atins tinta.
Ceea ce am observat este ca multi dintre cei care scriu pe bloguri nu citeaza deloc sursa ideilor de unde se inspira si prefera sa transpuna ideea într-un articol ca si cum ar fi a lor.
De ce sa te lauzi cu ceva ce nu-ti apartine? Dupa parerea mea, chiar si însusirea unei banale idei poate fi un furt de informatie si poate sta lejer lânga clasicele furturi în online fara creditarea sursei. Nu dati cu parul, e doar o parere umila. Eu asa vad lucrurile cu citarea sursei ideilor, daca exista una.
Hai sa fim seriosi. Toate articolele se bazeaza pe o idee culeasa de pe un anumit site/forum, de ce n-ai cita site-ul respectiv de unde ai preluat ideea?
Când mintea-mi fuge de raspundere
De câteva zile m-a lasat inspiratia, de tot. Nu am nici cea mai mica idee pentru un subiect de articol pentru blog, totul e vag în mintea mea. Am avut doua trei tentative de subiecte pe care le-am trecut în drafts, dar au ramas doar la faza de concept, nicidecum nu sunt într-o faza de publicare, cam doua-trei rânduri scrise la fiecare.
Nu stiu ce se întâmpla, o fi vremea calduroasa de afara care ma moleseste, o fi lenea acuta de care sufar, o fi ceva. Sper sa scap de acel ceva care ma tine în loc si sa revin cât mai repede cu material de citit. Ma manânca degetele când îmi citesc reader-ul si vad nenumarate articole misto de care ramân impresionat, iar la mine bate vântul.
