Tag Archives: idei

Domeniul care să nu fie populat de femei este…

Mă ştiţi, eu nu sunt deloc misogin de felul meu, dar voi scrie însemnarea asta care s-ar putea să sune uşor misogină: Am tot cugetat zilele astea la următoarea chestie: există un domeniu în lumea asta în care să nu fi călcat vreo femeie? Serios, există vreo activitate pe acest Pământ la care să nu participe o reprezentantă a sexului frumos? Ziceţi-mi voi una şi vă dau un premiu, nu ştiu ce încă, dar găsesc eu ceva. Dau o bere, dau un pişcot, something, numai ziceţi-mi o zonă în care femeia să nu se priceapă, să nu duc dilema asta cu mine în mormânt că-i păcat.

La fotbal, sportul rege care se presupune că e teren preponderent masculin, se pricepe, uneori mai bine ca bărbatul. Merge pe stadion, asistă la meci, îl comentează, se uită la televizor, îl comentează, cunoaşte jucători, antrenori, ştie clasamente, ştie cine s-a calificat mai departe în champions league anul ăsta, ştie câştigătoare europa league din 2002, câteodată mai bagă şi o înjurătură mică, aşa subtilă, iar dacă vorbim de fotbalul feminin, îl mai şi practică. Bine, nu generalizăm, nu toate sunt aşa, dar există câteva, un procent mic. În fotbalul american, un sport cu adevărat dur, există o divizie de femei. Da, chiar există, pe bune, în State, nu mai ştiu cum se cheamă. În absolut toate sporturile găseşti cel puţin o femeie care participă. Până şi în box sau wrestling există o competiţie dedicată femeilor. Şi recunosc că singurele două sporturi în care n-am zărit nicio femeie sunt hocheiul şi baseball-ul, dar asta nu înseamnă că nu or fi, probabil sunt, dar eu nu prea sunt la curent cu ele. Într-o firmă de soft există cel puţin o femeie-programator. În business idem. Chiar şi pe un şantier de construcţii am zărit o dată o femeie. Amesteca mortarul, sau ceva maglavais, că nu mă pricep.

Cred că dacă i s-ar scula cuiva mâine să înfiinţeze un nou sport dedicat doar bărbaţilor, genul de sport dur care necesită forţă şi vigoare masculină, organizatorii ar realiza că succesul ar fi mai mare dacă ar exista şi o divizie pentru femei.

Calmul şi autocontrolul în pokerul online

În Franţa există o lege prin care oricine poate să solicite să i se interzică accesul pe site-urile de jocuri de noroc, poker online în cazul de faţă.

Un amator de jocuri de noroc a deschis un proces împotriva statului și cere daune de 100.000 euro, deoarece guvernul nu a reușit să îi restricționeze accesul la siteuri de poker online. Iar din cauza unui funcţionar care a greşit o adresă, nu i-a mai fost blocat accesul şi a continuat să joace.  Voi realizaţi cât de prostesc sună plângerea asta. Pe principiul, “statule, ajută-mă tu să mă opresc din jocuri de noroc, că io sunt un imbecil şi nu mă pot controla, iar acum mi-am pierdut toţi banii”. Cred că e de înţeles că tipul a pierdut bani grei până să descopere legea asta, că sunt convins că n-ar mai fi făcut plângerea dacă juca cu cap şi era deştept, e logic.

Ca şi om care a jucat la viaţa lui poker online, ştiu ce înseamnă autocontrolul, fără de care poţi ajunge chiar să-ţi pierzi casa sau maşina. Se pot face bani frumoşi cu, să zicem, 10-20$, dar trebuie să te ştii controla când eşti la masă. Adică dacă vezi că începi să pierzi bani la masa X şi tu continui să rămâi la ea, ori ai prea mulţi bani şi joci la vrăjeală, ori eşti masochist şi-ţi place să vezi cum pierzi. În poker îţi poţi da foarte uşor seama dacă merge treaba într-o zi sau nu, iar prin treabă mă refer la câştiguri. Depinde de starea de spirit pe care o ai în ziua respectivă. Dacă eşti stresat, nervos, obosit, vei face gafe mari şi vei pierde bani. Din experienţă vă spun, dacă vreţi să aveţi noroc la masă şi să plecaţi cu câteva zeci/sute de dolari, încercaţi să vă odihniţi şi să vă calmaţi înainte de a vă aventura la o masă de poker. Bineînţeles, cred că e lesne de înţeles că trebuie să şi cunoaşteţi foarte bine regulile de bază ale jocului că să puteţi emite pretenţii la câştiguri.

Pokerul e 40% noroc, 60% ştiinţă.

 

Cât e de greu să zici “nu, nu știu sau nu-mi pasă”?

M-am intersectat de-a lungul timpului cu oameni care pur și simplu nu au putut să zică niciodată ‘nu’, ‘nu știu’ sau ‘nu-mi pasă’, chiar dacă ce se aștepta de la ei i-a depășit total. Ei nu pot să se descurce cu ce li se cere, nu au o expertiză în domeniul de care se vorbește, dar totuși preferă să încerce să facă ceva, să-și chinuie neuronul asupra problemei, să piardă vremea făcand ceva ce nu se află în aria lui/ei de acoperire, în loc să zică un nu știu hotărât și să meargă mai departe cu ce se pricepe. Încercatul ăsta cauzează cele mai frecvente dureri de cap la job, atât celui care se ocupă de problemă, cât şi şefului acestuia. Încercatul ăsta se face direct răspunzător de multe dintre insuccesele firmei.

Unii simt nevoia să ajute tot timpul, să se facă utili, iar de multe ori aceştia ajung chiar să se facă singuri de rahat pentru a demonstra că pot să rezolve taskul primit, fără să aibă vreo idee cum se face acest lucru.

Ar trebui să învăţăm să zicem nu, nu ştiu sau nu-mi pasă şi să mai dăm şi dislike-uri, unfriend-uri pe facebook din când în când, nu de alta, dar nu suntem datori nimănui, cu câteva excepţii fireşte, să facem ceva pe ce nu ne simţim stăpâni sau să-i dăm friend request sau like cuiva pe care nu l-am văzut în viaţa noastră sau abia l-am cunoscut. Decât dacă avem o datorie morală faţă de el/ea.

Să eliminăm trecerile de pietoni clasice

Nu serios, v-aţi gândit vreodată că sunt inutile şi provoacă prea multe accidente. V-aţi gândit că am ajuns ca nici pe zebră, acolo unde se presupune că ai prioritate, nu mai eşti în siguranţă? Eu da, şi am soluţia perfectă prin care le putem elimina. Nu le eliminăm de tot, ci doar să le ridicăm un pic mai sus. Eu zic că am avea mai multe de câştigat dacă trecerile de pietoni ar fi la un nivel mai ridicat peste stradă, aşa de vreo câţiva metri în sus. Poate aşa scăpăm de accidente, că prea s-au înmulţit în ultima vreme, mai ales în oraşul candidat la capitala culturală europeană, Cluj-Napoca.

Imaginaţi-vă ceva de genul exemplificat în desenul de mai jos, dar de-a latul străzii. Este că am scăpa de accidente, de statul la semafor şi de datul în judecată şoferii care te-au luat pe capotă?

O idee proastă de promovare

Împărţitul fluturaşilor pe stradă nu mi se pare o idee prea bună pentru promovarea unei afaceri. Şi există un singur motiv pentru care cred asta: Oamenii vor citi fluturaşul printre rânduri, pe sărite, şi nu vor reţine nimic din el, sau în cel mai rău caz nu-l vor citi deloc. Din ce am observat nimeni nu ţine mai mult de 2 min bucăţica aia de hârtie în mână şi la primul coş de gunoi întâlnit îl aruncă. Altfel spus nu au reţinut nimic din el, nici adresa şi nici numele magazinului/clubului respectiv, pentru că ori nu l-au citit ori au citit în diagonală. Deci bani aruncaţi pe fereastră.

Ca să-şi atingă target-ul o reclamă trebuie să fie cât mai simplă, viu colorat şi la subiect. Dacă eu o văd trebuie să mă convingă că merită să-mi răpesc din timpul meu preţios şi să intru în magazinul/clubul sau ce o fi.

Cu cât o reclamă e mai convingătoare cu atât există mai multe şanse ca afacerea să se aleagă cu clienţi.