Tag Archives: grigorescu
Case răvăşite şi sparte în pădurea de lângă cartierul Grigorescu
Weekend-ul care tocmai a trecut am făcut o plimbare la aer curat prin pădurea de pe dealurile din cartier, sâmbătă mai exact (zona Uliului-pădurea Hoia, pentru clujeni) şi unde am constatat că multe dintre căsuţele de vacanţă sunt sparte şi răvăşite serios. Dar ştiţi cum, varză sunt. Pereţi sparţi, mobilier distrus, geamuri sparte, casa întoarsă pe dos. Câteva le vedeţi în imaginile de mai jos, că aveam şi aparatul foto cu mine aşa că am luat dovezi. Unele erau cu gardul doborât de tot, la altele a rămas lanţul şi lacătele pe porţi şi era spart gardul de sârmă cât să încape un om. Am numărat 4-5 astfel de case prădate de hoţi. Nu ştiu dacă trebuia să alertez poliţia, nu aveam chef de încă o bătaie de cap, dar am zis să scriu poate-poate cineva care are o casă în zona respectivă va citi acest articol şi îşi va aduce aminte să o verifice.
O căsuţă dintre blocuri în care m-aş vedea locuind
Există o casă destul de veche în Grigorescu, între blocuri, pe strada Eremia Grigorescu pentru cunoscători, care mie îmi place tare mult cum e construită şi de fiecare dată când trec pe langă ea, nu pot să mă abţin să nu arunc un ochi, să o admir şi să mă imaginez locuind în ea. Nu ştiu dacă întradever e locuită, perdele la ferestre există, dar judecând după aspectul exterior, proprietarii nu par sa investească prea mult în ea şi înclin să cred ca nişte oameni bătrâni stau acolo. Mă gândesc că o fi având ceva valoare sentimentală pentru oricine deţina casa asta, iar pereţii ăia par încărcaţi de istorie la cum arata arhitectura căşii.
De asta e vorba
Grigorescu, cartierul cu de toate pentru toţi!
În cartierul unde-mi duc traiul de zi cu zi, care este şi cel mai select dintre toate, îmi permit să mă laud, vă rog, există o pătură socială care are gena aia afacerist şadea, dar nu orice fel de afacerist, ci unul cu o minte limitată, adică nu îl duce mintea la mai mult şi preferă să-şi deschidă o afacere deja existentă pe piaţă. Să mă explic. Sunt vreo 4 frizerii în acest cartier (din ce ştiu eu), vreo 5 second-hand-uri şi zeci de ABC-uri. Practic, în cartierul minunat Grigorescu fiecare bloc are propriu-i butic alimentar. Cam până acolo s-a ajuns. Unor oameni pur şi simplu ne le bate faza lungă mai departe de un ABC, un second-hand, o frizerie şi, mai nou, aprozar. Păi ce are românul nevoie? De o tunsoare, de un ABC cu de toate: mâncare, cosmetice, papetărie, băuturi. Nu contează că mai sunt vreo cinci ABC-uri pe o rază de 200 de metri, să ne deschidem şi noi unul că nu strică.
Şi second-hand-urile. Deci eu nu reuşesc să înţeleg de ce ţi-ai mai deschide şi tu un second-hand când şi-au deschis alţii înainte ta, iar dacă te pui şi urmăreşti câţi clienţi are unul într-o săptămână de exemplu, poţi număra pe degetele de la o mână câţi oameni îi trec pragul.
Mai nou în peisaj au apărut aprozarele. În jurul blocului meu sunt două. Ce contează că există o piaţă Agroalimentară care-ţi oferă fructe şi zarzavaturi la preţuri rezonabile, să ne deschidem şi noi un aprozar şi dăm kilul de roşii cu 20 de bani mai ieftin decât îl dau ţăranii din piaţă. Succes garantat, vere!
Noi, locuitorii din Grigorescu, spre deosebire de alţi cetăţeni din celelalte cartiere, nu ducem lipsă de nimic, le avem pe toate. Avem supermarket-uri: Profi, Oncos, Unicarm, piaţă agroalimentară, un hipermarket la vreo câţiva metri, 4 bănci, câteva hoteluri, 5 biserici, (e posibil să fie mai multe, nu ştiu exact câte sunt), second-hand-uri şi frizerii/coafor, ABC-uri la fiecare colţ de bloc. Principalul stadion e la noi, sala sporturilor, parcuri de agrement şi viitoarea sală polivalentă. Terase şi crâşme sunt. Un mall, un club, poate un cinematograf şi o cafenea de fiţe ne-ar mai trebui şi putem spune că Grigorescu a devenit noul centru multi-cultural al Clujului.
Aşa că, dacă aveţi de gând să investiţi aici, evitaţi sectorul alimentar, vestimentar, bancar şi divin, că nişele astea sunt ultra-aglomerate.
Scrisoare deschisă către primăria Cluj
Zona de agrement din cartierul Grigorescu are nevoie de o cosmetizare generală urgentă, până nu ajunge mai rău de cât e acum. Pe strada 1 Decembrie 1918 – două parcuri de distracţii, un teren de fotbal din zgură şi o plajă pe malul Someşului – toate amenajate cu mare fast în mandatul domnului Emil Boc. De atunci nu s-a mai intervenit decât de foarte, foarte puţine ori pentru reparaţii şi întreţinere. Acuma e drept, oamenii sunt răi şi nu respectă ce se face, orice grădină are uscăturile ei, dar să nu le lăsăm de izbelişte totuşi că-i mare păcat.
Nu e vorba de curăţenie, căci când vine vorba de asta, ROSAL-ul îşi face cu brio treaba şi nu găseşti nicio hârtiuţă pe jos, iar pentru asta merită tot respectul cuvenit, dar e vorba în primul rând de terenul de fotbal care se degradează pe zi ce trece. Gardul care îl împrejmuieşte e distrus pe alocuri, porţile de fotbal nu mai sunt cum erau înainte, marcajul terenului e inexistent, iar nocturna de care ne-am bucurat câţiva ani în fiecare seară nu se mai ţine decât într-un bec. Şi zău dacă nu e mare păcat.
A, şi să nu uit, tot legat de teren, coşurile de baschet sunt varză şi ele. Le lipseşte plasa, vopseauna şi marcajul terenului e inexistent şi el.
Cât despre cele două parcuri de copii arată tot mai rău. Unele coşuri de gunoi sunt rupte, unele jucării sunt distruse şi au ajuns să fie un pericol pentru copii, iar vopseaua de pe anumite obiecte e dusă. Să nu mai pun la socoteală şi că unele becuri din amândouă parcuri nici nu mai ard.
În plus, vestita “plajă a lui Boc” începe să se înversească, iar nisipul fin ce era odată aproape că nu mai există.
Sper că cineva din primărie se va sesiza şi va trimite o echipă să rezolve această zonă faină.
Şi încă o sugestie foarte importantă. Singurul lucru care lipseşte, dar singurul şi singurul lucru de care ducem lipsă în această zonă este o cişmea pentru apă de băut. În parcul mare există şi nu se face sport atât de intens cum se joacă fotbal la noi pe Faleză, aşa că, n-ar strica să fie o cişmea şi aici, amplasată undeva aproape de terenul de fotbal. Că tare bună ar fi o gură de apă rece după un fotbal seara, mai ales pe căldurile astea.
Mulţumesc
Cu deosebit respect,
Vasile Manu
un tânăr care a bătut mulţi ani mingea pe Faleză
Si o galerie foto a locului, pentru a va face o idee cum arata zona. Sper ca, macar acum, in prag de campanie electorala sa se mai miste ceva.
Birturile cu care am crescut
Dacă unii au crescut cu cărţi, alţii mai norocoşi au crescut cu birturi. Reţineţi, cu birturi, nu prin, da? Le denumesc astfel pentru că cluburi nu sunt, restaurante nici aşa, au o terasă în care mai ardem şi noi câte o bere din când în când, după un fotbal. În Grigorescu, cartierul minunat unde-mi duc traiul în tihnă e foarte populat de astfel de “instituţii de cultură a berii”, poate nu chiar la fel ca celebra stradă Piezişă, dar e pe aproape. Să începem aşadar topul nostru.
1. Acvariul de la capăt. În ăsta mărturisesc că n-am intrat niciodată. Nici nu am cum fiindcă e veşnic plin, de dimineaţa până seara, de oameni ai munci veniţi să-şi ungă instalaţia cu un păhărel de jepeu. Mirosul care vine de acolo se simte în toată staţia de autobuz, că se află fix în staţie, te îmbeţi numai de la miros dacă stai 2 minute prin apropiere. L-am denumit acvariu pentru că seamănă exact ca un acvariu, şi la forma dreptunghiulară a clădirii şi la ce se găseşte înăuntru. Geamuri prin care nu vezi nimic, mese din alea la care trebuie să stai în picioare, un televizor micuţ pe care rulează digisport, o barmaniţă sictirită de mediul în care trebuie să lucreze. În acvariu toţi se cunosc între ei, la fel ca peştii. Se adună câte 4 în jurul unei mese şi depanează amintiri de pe vremea când lucrau ei la Metalul Roşu sau CUG. Toţi îs pensionari, din categoria foştilor frumoşi şi nebuni ai marelui oraş.
2. La unguri. Ăsta îi printre blocuri, în spatele blocului unde-i frizeria aia de pe malul Someşului, pentru cunoscători. Îi cel mai vechi birt din împrejurimi, datează de prin anii 90 şi încă rezistă. L-am văzut închis în ultima vreme, dar nu ştiu de ce, probabil că-l renovează. Cât sânge de ungur a curs în birtul ăsta nu-ţi poţi imagina. I se zice ‘La unguri’ pentru că clientela sa este preponderent de origine maghiară şi dacă vine un român mai iute de mânie instant se împart în două cete. Zboară sticlele, paharele, scaunele, mesele de zici că eşti în Star Trek. Nici aici n-am intrat şi nu voi intra vreodată aici.
3. La cabană. De “La unguri”, următoarea curte. Un cuplu, soţ-soţie, de 40+ ani şi-au deschis un mic bar cu teresă, foarte decent, cu acvariu cu peşti, din ăia reali, nu din ce am prezentat la prima categorie.
4. La nuc. Ăsta îi un birt în adevăratul sens al cuvântului. Nici nu intri bine în curte şi te loveşte un puternic miros de tărie şi bere, mai ceva ca acvariul de la capăt. Denumirea birtului despre care vorbim vine de la nucul bătrân care face umbră la poartă şi după care se ghidează toată lumea. Poţi lejer să-ţi dai o întâlnire de afaceri la nuc pentru că invitaţii nu au cum să-l rateze. Să nu fie numai întâlnire romantică, La Nuc nu e tocmai un mediu propice pentru a te întâlni cu iubita, mai ales cu atâţia “cavaleri ai rachiului” prin preajmă.
5. Cuba Cafe. Ăsta se încearcă să fie un mic Bamboo de provincie, construit acu’ vreo 2 ani. Terasă afară, canapele de piele înăuntru. Locaţie: la 20 de metri în spatele blocului meu, pe Ciortea. Nu prea intru aici de obicei, din simplul motiv că nu-mi place să beau aproape de casă, n-are niciun farmec. Altfel e când eşti pe Piezişă, acolo unde vine toată spuma studenţiei, crema din căminele de fete din Haşdeu. De aici am văzut Dinamo – Rapid de săptămâna trecută. Foarte fain locul şi preţuri bunicele, pentru toate buzunarele, zic.
No, cam astea sunt birturile cu care am crescut, unele mai vechi, altele mai noi. Birturi de cartier, de provincie, în care băutul pe datorie se poartă.
Topul nu include pizzeria Mamma Mia, restaurantul Hidalgo, Vila Europa. Astea fac parte din categoria locaţiilor mai selecte unde nu merge oricine.
