Tag Archives: ganduri
Gânduri la 23 de ani
Între 21 şi 25 ani e perioada în care te gândeşti foarte mult la viitor, încerci să te aşezi la casa ta, mai întâi cu chirie că n-ai atâta buget să-ţi permiţi încă să cumperi una, ai mândruţa alături şi viaţa e frumoasă. Te străduieşti să îţi găseşti jobul ideal, eventual acela la care ai visat dintotdeauna. Ai terminat facultatea sau urmează să o termini şi îţi stabileşti priorităţile în viaţă.
Te macină gândul pe ce drum să o apuci, să fie oare drumul străinătăţii, aşa cum te sfătuiesc toţi, te întrebi frecvent? Te tot gândeşti că în România nu ai niciun viitor, că salariile-s mici şi nici nu se compară banii pe care i-ai putea câştiga muncind la străinezi cu banii obţinuţi muncind pentru o întreprindere românească.
E momentul în care pui pe hârtie toate planurile de viitor, stai, analizezi şi te gândeşti foarte bine încotro s-o apuci. Poate că vă întrebaţi de ce am omis vârsta de 20 ani? Am lăsat-o pe dinafară pentru că 20 e vârsta la care eşti încă sub influenţa euforiei schimbării prefixului, dacă mă-nţelegeţi la ce mă refer?!
La 23 de ani pot spune sincer că m-am mai responsabilizat, sunt mai matur, văd lumea cu alţi ochi şi mă străduiesc să nu mai fiu copil, uneori nu prea îmi iese, că deh, sufletul de copil e prezent în fiecare dintre noi şi din când în când se mai activează aşa din senin, fără să vrem :D. Nu mă plâng că am îmbătrânit pentru că, în mod logic, toţi ajungem la etapa aceea, nu sunt eu mai special, şi plus de asta, a devenit deja un clişeu folosit excesiv de toată lumea asta cu bătrâneţea.
Încerc să evit clasicele vorbe “a mai trecut un an” sau “ce repede trece timpul” şi prefer să mă bucur de viaţă şi de tot ce am primit până acum de la ea, decât să mă cramponez în jurul expresiei vai, am mai îmbătrânit cu un an. Ajungi să cunoşti şi să preţuieşti mai mult valoarea banului, încerci să contribui şi tu la cheltuielile casei, realizezi cât de mult contează fiecare leu în casă, pentru că atunci când nu-l ai nu poţi să-ţi plăteşti întreţinerea, chiria şi pâinea de la magazin. Conştientizezi că părinţii tăi nu degeaba au făcut economii, au umblat numai după oferte prin supermarket-uri şi au ales numai produsele cele mai ieftine. Banii se câştigă greu, prioritare devin cheltuielile şi întreţinerea, apoi distracţia.
Impozit pe iarba, taxa pe aerul expirat
Motanul meu are nevoie de iarba pentru a-si regla stomacul. Nu stiu cum ajuta iarba la asa ceva, dar stiu ca trebuie sa-i aduc o mâna de iarba în fiecare zi daca vreau sa mai exista flori în casa. Când nu-i aduc iarba începe sa se urce peste tot unde zareste câte o planta numai buna de ros. Despre cum arata planta dupa o “întâlnire” cu motanul nu mai are rost sa vorbim.
Mama zice ca nu trebuie sa iau numai câteva fire de iarba ca oricum nu manânca mai mult, dar eu nu si nu, îi iau cam un pumn de iarba, sa-i ajunga, ca oricum nu dau banii de pita pe ea. Bine, iarba nu tine mai mult de 3 ore proaspata, da’ te pui cu mine…
Chiar asa, oare ce s-ar întâmpla daca ar exista un paragraf prin care statul ne obliga sa achitam o suma relativ mica de bani, 20 de lei sa zicem, pentru iarba verde de acasa. Sa presupunem prin absurd ca pe lânga impozitul pe casa si restul taxelor ce trebuie platite la stat, mai vine si una prin care suntem obligati prin lege sa achitam si taxa pe iarba adaugata. Adaugata de mama natura evident. :)
Sau taxa pe aerul expirat. La fel. Un paragraf prin care suntem obligati sa achitam o taxa pe aerul expirat.
- Cât aer ai folosit luna asta. – Nu stiu, cât sa nu mor, cred. – Bun, ai de platit 20 de lei luna asta pe aer. Plus alte 20 de lei pe simpla prezenta a ierbii în jurul casei sau blocului.
Daca-i vorba de asta, betonez toate gradinile si toate petecele de pamânt din jurul blocului si respir în punga ca sa fac economie de aer.
Zâmbetul fals al bunului simt
Când nu esti sigur de ceva, nu vorbesti. Când nu vorbesti despre ceva, înseamna ca nu stii nimic despre acel ceva. Când cineva vorbeste despre ceva, tu ar trebui sa-ti tii gura si sa-l asculti pentru ca s-ar putea ca si el sa faca la fel când vorbesti tu. E vorba de chestia aia ce se numeste RESPECT. N-ai de unde stii daca te va respecta si te va lasa sa vorbesti fara sa te întrerupa, dar mai bine sa o faci tu si sa-i dai peste nas mai târziu, decât sa o faca el si sa-ti dea el peste nas mai târziu. Astea sunt lucruri simple pe care orice umanoid ar trebui sa le stie, si sa le aplice, ca nu-i de ajuns numai sa le stie, trebuie si aplicate ca altfel n-ai facut nimic.
Atunci când vine vorba de respectul pe care suntem obligati sa-l acordam cuiva, indiferent de vârsta, ne facem ca ploua. Sunt unele persoane care nu au auzit de cei 7 ani de acasa, de respect sau de bun simt. Termeni cu care, teoretic, am pornit la drum pe cararile vietii, practic, unii i-au pierdut pe traseu fara sa ajunga prea departe.
Nimic nu e mai placut decât sa vezi un grup de oameni respectându-se între ei, vorbind civilizat despre subiectele care se afla în aria lor de interes, neîntrerupându-se unul pe altul. La polul opus se afla, aproape cel mai enervant lucru pe care-l poti vedea la oameni, discutiile dintr-un grup restrând de persoane care se desfasoara mai ceva ca la piata, în contradictoriu si toti deodata, fiecare ridicând tonul de fiecare data când se simte încoltit de ceilalti, creîndu-se astfel un vacarm de nedescris. De înteles esentialul discutiilor, nici nu se mai pune problema! Cu ce ramâi dupa o astfel de conversatie? O mare durere de cap si probabil niste nervi întinsi la maxim care ti-au stricat toata ziua.
Zâmbetul fals al bunului simt se poate citi pe chipurile unor indivizi ca cei din grupul nr. 2, cel care-ti da dureri de cap. De ce? Pentru ca ei sunt aceia care nu-ti acorda atentie când vorbesti cu ei, nu te lasa sa vorbesti si se baga peste tine, vorbeste în contradictoriu cu tine si te ia la misto cu un rânjet ostil.
