Şi asta aşa, doar să aud imnul ăla celebru. Că nici nu mai ştiu de când se pregăteşte Dinamo pentru Champions League. Anu’ ăsta trebe să ajungem acolo. Musai.

Şi să rămână “U” CLUJ pe prima scenă a fotbalului românesc şi nu mai cer nimic de la viaţă. Astea două dacă se întâmplă io îs cel mai fericit om din Univers, să ajungă câinii în Ligă şi să rămână Şepcile Roşii în Liga 1.

Am zis ca nu mai pariez si nu m-am tinut de cuvant. Pfoaai. Pariurile astea sunt ca si un drog, ca norocul ca nu pariez sume mari. 1, 2, maxim 5 lei pe un bilet. Pun 1 scot 5, pun 5 scot 20 lei. Nu ma imbogatesc eu de pe urma asta, la “norocul” meu, dar asa de distractie sunt bune si pariurile astea.

A treia oara sigur n-o sa-mi mai pierd biletul din cauza Frantei si a Italiei. Pe astea nu mai pun in vecii vecilor. Amin.

Să nu vorbească la televizor decât 20 de ore după meci şi atunci să nu atace jucătorii şi staff-ul tehnic la teve, să nu deie din casă! Asta sună exact ca şi aia cu, mutu îi zice surdului că orbul se uită la ei. Cum să-i închizi gura lui Becali? Nu poţi. A zis-o chiar el, “mor dacă nu vorbesc”. Şi 20 ore după meci? Păi voi credeţi că tărtăcuţa lui poate să păstreze informaţiile atâta timp. Ăsta uită după două ore cu cine a jucat Steaua şi cine a dat gol, darămite după 20 de ore. Dacă nu vorbeşte “la cald” de meci nu mai are ce vorbi şi moderatorii de emisiuni sportive nu mai au de cine se distra şi pe cine să facă rating.

Să facă pace cu suporterii! La cum îi văd io pe fanaticii suporteri ai Stelei şi ăia care iubesc cu adevărat culorile clubului, asta e ultimul lucru la care se gândesc – pace cu omul negru.

Să nu mai ţină jucătorii neplătiţi, să aibă cel puţin 1 milion de euro în contul clubului. L-aţi văzut vreodată pe Becali să se complice cu conturi, carduri şi alte tehnologii din astea? El e adeptul valizei şi a punguţei cu doi bani.

Buget de 4 milioane de euro pentru transferuri. Care transferuri? A mai făcut Steaua vreun transfer mai serios în ultimul timp, în afară de Tănase? La B dacă jucătorul nu e gratis şi nu acceptă salar de douăjde mii n-are ce căuta.

Piţurcă nu va face faţă la Steaua, aşa cum n-au făcut nici Bergodi, Stoichiţă, Dorinel, Lăcătuş, Hagi şi cine a mai fost că am pierdut şirul. Şi Mourinho dacă ar antrena pe Steaua n-ar putea să-şi facă treaba. Eu chiar nu înţeleg de ce Becali nu-şi dă licenţa de antrenor, dacă se crede aşa de deştept.

Hai că asta, ultima parte, a fost bună, atât de bună încât m-am gândit să lansez o provocare pentru toţi steliştii. Care ar fi reacţia voastră dacă Becali s-ar trezi mâine şi ar face şcoala de antrenori şi ar antrena Steaua, pe bune, cu licenţă?

După o oră jumate’ de El Clasico, o singură echipă putem spune că a existat pe teren şi a ieşit în evidenţă printr-un joc cursiv de echipă: FC Barcelona. Îmi pare rău că spun asta dar n-am ce altceva să spun despre un asemenea meci. Spre disperarea mea şi a altor câteva milioane de fani madrileni din întreaga lume, care ne-am fi aşteptat măcar la o victorie cu 1-0 cu marea rivală, Realul s-a prezentat PENIBIL. Socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea de pe stadion iar ai noştrii ne-au arătat încă o dată cum nu trebuie să se joace fotbalul într-un derby. La fel ca şi anul trecut când am pierdut pe Camp Nou. Parcă a fost un meci tras la indigo, aceeaşi evoluţie ştearsă, gafe în apărare şi lipsa de concentrare.

Aşa cum pentru Dinamo un meci cu Steaua e cât un campionat, aşa şi pentru Real un meci cu Barca ar trebui să fie cât un campionat. N-a fost să fie aseară. Ne-au dominat catalanii ca la ei acasă şi, ce-i foarte interesant, nici n-au tras prea tare. Un 0-2 sec şi 3 puncte care vor cântării serios în lupta pentru titlu. O vorbă veche din lumea fotbalului spune cam aşa, dacă nu eşti în stare să te concentrezi şi să scoţi un rezultat bun contra Barcelonei atunci ce pretenţii să mai ai la titlu? Bine, nu e chiar aşa, dar am adaptat-o eu un pic. Cert e că, Realului i-a lipsit aseară luciditatea şi concentrarea. Evoluţia “marelui” Cristiano Ronaldo a lăsat de dorit, mult de dorit. Multă alergătură, maratoane, biciclete, triciclete, mingi printre craci pentru nimic. La un moment dat nu ştiam pentru cine joacă, pentru Real sau pentru el. Dacă ne luăm după care cum a jucat, Pedro, colegul din atac al lui Messi, a pus mai multe probleme decât “vedeta”, şi el nu e jucător de 1 miliard de euro asta-i clar. S-a simţit foarte mult absenţa la mijloc a lui Kaka, poate că altfel curgea jocul dacă era brazilianul pe teren.

Orice antrenor ai fi, dacă l-ai avea pe Raul la dispoziţie, chiar nu poţi să-l ţii pe bancă într-un meci cu Barcelona. Nu poţi, pur şi simplu. Atâta timp cât îl mai ţin picioarele trebuie să fie titular în El Clasico.

Messi, imperial ca de obicei. Xavi, omul pe la care trec toate mingile. După părerea mea, cei mai buni jucători din acest meci.

În concluzie, jocul în echipă a bătut individualismul. Cam de doi ani încoace tot îl bate, dar nimeni nu face nimic.

Foto: gsp.ro

Aseară, Kapetanos a fost din nou omul potrivit la locul potrivit, pentru a nu ştiu câta oară, salvând un punct miraculos pe arena Tineretului din Urziceni. Dacă ne uităm pe statistici câte meciuri a salvat Kape de când e la Steaua, ajungem la concluzia că 3 sferturi din punctele Stelei din acest campionat le-a făcut grecul, cu golurile sale din ultima secundă de joc. Bulan? Categoric, altceva nu poate fi. Să dai gol în ultimul minut din 10 meciuri mi se pare că îţi trebuie mult noroc pentru asta. Grecul are o evoluţie mediocră până prin minutul 80, dar vine cu golul salvator exact când nimeni nu mai spera.

În comparaţie cu “prinţul” Adrian Cristea de la Dinamo, Kape se lipeşte de gol. Grecul n-are tehnica lui Cristea asta-i clar, dar are ceva ce “prinţul” nu are: NOROC. Se lipeşte mingea de el exact când trebuie şi marcă golul când ţi lumea mai dragă. “Prinţul” o fi el tehnic, dar e indolent şi crede că dacă e preferatul lui Borcea nu mai trebuie să joace fotbal.

Bulanul lui Kapetanos îl aduce în inimile suporterilor şi în graţiile conducerii, în schimb, indolenţa “prinţului” îl duce direct acolo unde nu-şi doreşte niciun fotbalist să ajungă: ţinta criticilor suporterilor, conducerii şi tuturor oamenilor de fotbal de pe la noi.

Ne-am făcut de râsul curcilor de atâtea ori, naţionala noastră nu mai sperie pe nimeni aşa cum o făcea odată (a ce vremuri, CM 94), pentru că nu e prima dată când jucăm aşa de prost, şi cu siguranţă nu va fi nici ultima. Ce e mai trist e că de fiecare dată, la finalul unui astfel de meci, se găseşte cineva care să ia apărarea naţionalei. “Am întâlnit un adversar bun”, “au avut mulţi jucători cu experienţă”, “naţionala are nevoie de susţinerea noastră în continuare”, “trebuie să fim alături de naţională pentru că are nevoie de noi”, cam astea sunt vorbele pe care le auzi după oricare din înfrângeri. Asta cu “am întâlnit un adversar bun” deja e frustrant, mai ales când ai avut adversari ca Israel sau Insulele Feroe. Acum vin eu şi întreb, cât să mai suportăm umilinţele astea, până când mai trebuie să ne chinuim urmărind mizerii din astea de meciuri în care, echipa reprezentativă de la care ne aşteptam să vedem ceva fotbal, ne dezamăgeşte. Belodedici zicea ceva de genul la finalul meciului că, trebuie să avem în continuare încredere în naţionala României pentru că am început o nouă campanie de calificare şi echipa are nevoie de aportul fanilor. Până când să mai susţinem naţionala asta de marionete şi gloabe? Mai merită să susţinem o naţionala ca şi cea de acum? Eu zic că nu, dar asta e părerea mea.

Urmează un amical cu Ucraina. Oare la ce să ne aşteptăm de la meciul ala?

Nu ştiu cum se simt jucătorii într-un meci când primesc indicaţii din 3 părţi, dar din moment ce echipa câştigă înseamnă că merge treaba.

Să fie oare reţeta succesului? Unde-s doi puterea creşte, dar unde-s trei e şi mai bine.