Tag Archives: familie
Un Crăciun fericit şi plin de împliniri vă doresc!
Se fac 4 ani imediat de când port cu mândrie eticheta de blogger pe frunte şi, aşa cum v-am obişnuit în fiecare an, vreau să vă urez un sincer şi călduros Crăciun Fericit alături de cei dragi. Mai ales alături de cei dragi vouă, pentru că, până una alta, Crăciunul e o sărbătoare de familie pe care nu merită să o petreceţi altundeva decât în sânul familiei . O dată pe an merită să staţi alături de ei la masă, să depanaţi amintiri şi… vedeţi voi ce mai faceţi că sunt atât de emoţionat că nu mai ştiu ce să zic. Petreceţi în tihă, beţi şi mâncaţi cu măsură, giftuiţi-vă şi bucuraţi-vă de aceste câteva zile magice de sărbătoare.
Întotdeauna simt aşa o emoţie în suflet şi îmi găsesc cu greu cuvintele pentru a vă transmite sincer câteva urări. Crăciunul a fost dintotdeauna o sărbătoare pe care am respectat-o cum se cuvine. Bradul îl fac în dimineaţa zilei de Ajun, e tradiţie la noi în familie, în timp ce sărmăluţele sunt pe foc şi casa luceşte de curăţenie.
La fel cum nu concep un Crăciun fără brad împodobit, la fel nu-l concep fără colinzi. Dincolo de glumele care se fac pe internet pe seama lui, mie unul îmi place Hruşcă, îmi place Fuego şi îi ascult cu foarte mare plăcere în fiecare an.
Totu-i bine şi frumos, atmosfera-i de sărbătoare, dar păcate că lipseşte zăpada, care sperăm să vină anul ăsta, cândva…
Închei postarea aceasta cu clasicul Sărbători Fericite, că acuş trebuie să sosească nişte prichindei din bloc la colindat, şi îmi plouă în gură în infernul acesta cu miros de sarmale care se simte în toată casa.
Unii au probleme serioase în familie
Nu mai reusesc sa ma ridic. Mama mea ma abuzeaza psihic si uneori fizic.
Uneori am moralul ridicat de prieteni, dar gandul ca trebuie sa ma intorc acasa ma copleseste. Imi e frica de ea, ma dor cuvintele prea tare. As vrea sa scap, sa ies, sa plec si sa nu ma mai intorc niciodata, insa varsta nu mi-o perminte.
Desi am 16 ani, ma simt ca un copil micut cand ma manipuleaza, cand ma injura. Imi spune intr-o maniera constanta ca eu sunt ii fac viata mizerabila si ca intervin in relatia ei cu tata. Imi spune ca sunt un nimic si ca nu voi fii niciodata, imi impune, ma ameninta.
Nu am incredere in mine si am ajuns sa imi fie frica de respingere mai mult decat orice. Mentin o imagine “perfecta” despre mine si ma ascund in spatele ei in public.
Am prieteni, dar nu foarte multi si numai unul din ei stie de abuzul psihic. De cel fizic imi e rusine sa vorbesc ( de aceea nu o voi face nici aici ).
Am inceput sa fumez, sa beau si sa ma maltratez. Cumva incerc sa ma pedepsesc, pentru ca nu sunt buna de nimic…
Saptamana trecuta am fugit de acasa dupa o bataie si am incercat sa ma sinucid…m-a gasit…Am nevoie de un psiholog dar imi e frica ca ar afla daca as merge la unu…
Nu vreau sa mai traiesc asa, vreau sa fiu happy asa cum ar trebui sa fiu. Stiu ca viata e frumoasa insa replicile “e vina ta! Mi-au distrus viata” si ” nu esti buna de nimic!”, ma trag parca in spate…Multumesc ca ati citit…
Unii dintre noi trebuie să fim recunoscători că avem o relaţie perfectă cu membrii familiei noastre, alţii din păcate au probleme serioase în a comunica cu proprii părinţi. Trist.
O relaţie recomandată
Nu e cel mai inspirat titlu pentru ce vreau să spun în articolul ăsta, dar sper că prindeţi din context esenţialul. Nu cred că vi se pare ceva ieşit din comun când auziţi, Xulescu a cunoscut-o pe Xuleasca, care e sora prietenei logodnicei fratelui, la nuntă. “Unchiumio mi-o făcut cunoştinţă cu o ea şi de atunci suntem un cuplu frumos. Ne înţelegem de minune. Ne avem unul pe altul”, de câte ori v-a trecut pe la urechi discuţia asta? Sunt sigur că de multe ori. Cred că înţelegeţi unde bat. O relaţie care se formează prin recomandarea cuiva din familie sau din gaşcă. Nu zic părinţi de părinţi pentru că ştiu şi io câte discuţii se poartă cu părinţii despre relaţii. Mătuşa şi unchiul ştiu întotdeauna cel mai bine cu cine să vă facă lipeala. Ei au ochiul format după aşa ceva. Dacă vă vede unul din ei că staţi singuri şi abătuţi la masă la o onomastică ştie imediat că n-ai pereche. Apoi îşi aduce aminte că are el/ea o nepoţică/nepot de aceeaşi vârstă cu voi. Şi aşa simte el/ea că voi doi vă potriviţi de minune. Iar la următoarea paranghelie în familie vă face lipeala imediat. Face tot posibilul ca să vă aducă pe voi doi împreună, dă telefoane, se agită din greu ca să-i iasă treaba. Nu uită niciodată de voi, până nu vă vede lipiţi nu are somn.
Dar asta nu e tot. Să nu credeţi că a terminat-o cu voi după ce v-a făcut lipeala. Nu, din contră, după câteva săptămâni de la “eveniment” se interesează de voi, dacă mai sunteţi împreună, dacă sunteţi fericiţi, dacă vă iubiţi, etc. Dacă nu merge relaţia voastră îl puneţi pe el/ea într-o umbră proastă în familie şi nu mai are credibilitate. Toate rudele voastre or să-i reproşeze că numai el/ea e devină pentru eşecul în dragoste pe care l-aţi suferit. “Numai tu eşti devină, Dorele, ţi-o trebui să te bagi în viaţa lor”. Şi chiar nu vrea nimeni să-şi supere unchiul sau mătuşa, considerat/ă persoana cu o situaţie financiară bună pentru împrumuturi la nevoie, aşa că deseori relaţia lor e plăcută ochiului când sunt în preajma “cupidonilor”. Şi tare trist mai e unchiu când află de despărţire.
Ia ziceţi-mi voi, credeţi că o relaţie de asta ar merge? Şi câţi dintre voi v-aţi cuplat cu cineva după ce aţi cunoscut persoana respectivă prin intermediul unui prieten sau rude apropiate? Eu unul nu sunt de acord cu astfel de relaţii, din simplul fapt că nu o să meargă niciodată. Nu e mai mişto să te cuplezi cu cineva de care nu ştie tot “satul”? Nu de alta, dar apoi îţi auzi fel de fel de vorbe de la nuştiucine, după 2 săptămâni de relaţie, că aia are un trecut glorios ca şi curvă, respectiv un beţiv notoriu. No, nu ştiu, fiecare cu părerea lui.
Capitolul derizoriu: verisoarele mele
Am stat mult sa ma gandesc daca sa scriu sau nu despre verisoarele mele pe blog, dar intr-un final m-am am decis sa las de la mine sa vada si altii ce fel de pramatii de rude am. Pentru ca la ce persoane imi sunt rude, n-am cum sa fiu mandru. Si vorbesc exclusiv de cele din partea tatalui, nu ca celelalte din partea mamei ar fi mai breji.
De 3 saptamani am aflat un lucru care nici prin minte nu mi-ar fi trecut ca s-ar putea intampla cu cineva din familionul meu. Eu am doua verisoare la Botosani pe care nu le cunosc, nu le-am vazut in viata mea, dar stiu de existenta lor, si probabil si ele stiu de existenta lor, ca nu m-au cautat niciodata asta-i alta problema, dar nici eu nu m-am omorat cu firea sa le cunosc. Stiu ca una din ele e de-o varsta cu mine si cealalta a terminat facultatea. Ce am aflat despre ele e de-a dreptul sinistru. Vara-mea, aia mare, s-a insurat cu un arab. Ce sentimente poti avea pentru un araboi, iarasi nu inteleg, dar asta nu e treaba mea, tind sa cred ca e vorba de partea financiara la mijloc. Acum sa trecem la aia mica, studenta fiind, s-a apucat de consumat droguri. Iar tacsu, adica unchiu meu, a platit o groaza de bani ca sa o scape de puscarie, ca era sa intre la mitica din cauza asta. Nici batranul (unchiu) nu e mai breaz, are si el obsesiile lui: banii. In ziua cand a venit la Cluj pentru a-si lua partea ce i se cuvine din vanzarea casei lui bunicu, numai de sanatate nu m-a intrebat, parca n-as fi singurul lui nepot din partea lui frate-so. A luat banii, s-a suit in primul tren cu destinatia Botosani si dus a fost. Aceea a fost ultima data cand l-am vazut. Asta se intampla prin anii 2000-2005, nu mai stiu exact. Cat de tare am vrut sa iau legatura cu ei, sau sa le fac o vizita in vara, pe atat de tare m-am scarbit de ce am auzit de dragele mele verisoare. Acesta a fost primul set de verisoare.
Ai sa razi, dar daca-ti zic ca mai am un set de verisoare din astea bomba, pici in cur. Da, mai am un set de verisoare de care nici sa-mi aduc aminte nu pot, daramite sa mai si vorbesc despre ele. Tot asa, nu le cunosc si nu cred ca ele mai stiu de existenta mea, ultima data cand le-am vazut aveam vreo 14 ani. Sunt 6 la numar cred. Cand a venit una din ele acasa la mine, sa ceara bani de ce altceva, eu aveam vreo 13-14 ani, dar tin minte ca arata ca o curva, jur. Fusta scurta, tocuri, rujata si fardata de numa-numa. Acum cred ca face trotuarul pe undeva. A, din pacate trebuie sa mentionez ca setul acesta de verisoare fac parte din categoria romales, cred ca intelegeti la ce ma refer. Si cred ca se intelege de ce nu vreau sa mai aud de ele.
No cam asta a fost cu acest capitol derizoriu al vietii mele de care nu vreau sa-mi aduc aminte prea curand. Am facut o exceptie scriind despre el pe blog, cu atat o sa raman. Halal rude am, bata-ma norocul!
