Tag Archives: facultate
Mesaje pentru posteritate pe bancile scolii
Una dintre placerile nevinovate ale elevului roman si, mai tarziu, a studentului roman este sa-si lase urma pe unde a fost, sa se semneze peste tot, in cazul de fata pe bancile scolii unde l-a trimis destinul prin intermediul calculatorului. Profitand de faptul ca in timpul liceului nu are o clasa stabila unde se tin orele zilnic, elevul roman tine neaparat sa-si lase amprenta pe banca unde a stat, in toate clasele unde a avut si are ore. Cu pixul sau creionul in mana incepe sa deseneze si sa scrie diverse mesaje pe banci. Aceste inscriptii hieroglifice pe care le lasa pentru posteritate variaza, de la un “te iubesc, bibi” spus din suflet, la tot felul de desene si caricaturi desprinse parca dintr-un muzeu de arta. Unele sunt adevarate capodopere, picturi lupestre, de te minunezi numai cand le vezi si nu-ti vine sa crezi ca a fost realizata in 50 de minute de curs, iar unele, majoritatea dintre ele, sunt replici clasice de peluza, acele care incep cu hai steaua, hai dinamo, forza U si se termina cu cele care contin limbaj licentios pe care nu le putem exemplifica din motive lesne de inteles.
Aceste inscriptii surprind poate chintesenta invatamantului romanesc de astazi, evoca un fapt deosebit de trist: ca elevul roman nu e interesant de aiurelile ce i se preda, teoria in cantitati industriale predata de cate un profesor sictirit nu ii este pe plac si lipsa de interactivitate in timpul unei ore duce la plictiseli crunte. In facultate, cele mai multe dintre ele sunt mesaje “de bine” adresate profesorilor, caricaturi ce-l surprind pe omul de la catedra in diverse ipostaze si ironii subtile la adresa vreunui curs, profesor mai sever sau coleg/a. La Poli, caci nu puteam sa nu amintesc de aceasta mareata universitate, trei sferturi din inscriptiile de pe banci il au in prim plan pe clasicul: “Nu te du la Poli“, scris probabil de vreun ghinionist care s-a trezit student la poli fara voia lui si a realizat prea tarziu teribila greseala pe care a putut-o face. In anul 1 cand m-am asezat prima data intr-o banca de universitate primul lucru pe care l-am vazut nu a fost un profesor, ci mi-a atras atentia acest mesaj cu Nu te du la Poli dintr-un amfiteatru, iar doi centimetri mai jos era insemnata o replica ce facea referire la mesajul acesta antologic, pe care atunci, pe loc, nu am inteles-o: “prea tarziu…“. Dupa 3 ani de Poli pot spune ca am inteles intreg mesajul :)).
Nu cred ca exagerez cand spun ca toate aceste mesaje scrise pe bancile din scoala vor ramane material didactic pentru arheologii viitorului. Cand va fi gasita o bucata din lemnul ce alcatuia candva o banca din scoala, istoricii vor avea multa treaba ca sa-si dea seama care e semnificatia mesajului “te iubesc, veta”. Probabil acestia isi vor pune intrebari serioase, ca de exemplu: s-a iubit pe vremea aceea?, ce reprezinta iubirea?, cine o fi misterioasa Veta?, cine o fi romanticul care a fost autorul acestui mesaj? s.a.m.d. Si raspunsul vine prompt de la un batranel care a prins vremurile acelea de aur: Pe vremea mea, iubirea era in suflet, nu ca acum cand se afla in nanobiti.
Perspective de viitor
Mă gândesc la viitor. E normal să fac asta fiindcă mai am doar un an de facultate şi închei încă un ciclu din viaţă. Asta ar trebui să facă toţi care sunt în cazul meu sau au terminat recent o facultate. Orice etapă nouă din viaţă trebuie pregătită şi gândită din timp, asta-i filosofia după care mă ghidez. Nu prea sunt adeptul planurilor de lungă durată, dar câteodată le fac pentru că sunt un om organizat. După facultate, începe viaţa adevărată, după cum îi spun unii. Totul porneşte de la un job stabil, iar de acolo totul se leagă.
Nu am mai ieşit cam de multişor din ţară pentru o vacanţă prin alte zări, dar vreau să o fac imediat ce-mi dau licenţa. Planul meu pe termen lung la rubrica călătorii este să vizitez toate continentele existente pe acest glob, câte una-două ţări de pe fiecare continent, poate şi mai multe dacă mă ţine buzunarul! Îmi va lua probabil câţiva ani, dar amintirile cu care voi veni în ţară vor fi de nepreţuit. Ştiu, e un plan îndrăzneţ şi foarte costisitor, ştiu foarte bine în ce mă bag, dar ca orice pasionat de călătorii, geografie şi descoperirea de noi culturi, oameni şi locuri, musai să-mi îndeplinesc acest vis, sau moft, dacă pot să-l numesc aşa.
Un alt punct la ordinea zilei este eterneul şi fascinantul permis de conducere pe care îl voi face imediat ce-mi reglez toate conturile cu facultatea. Nu îmi plac maşinile, dar ştiu câtă nevoie am de el şi cât de util îmi e, aşa că voi face acest efort pentru viitor.
Acum să trecem la o chestie care mă macină de câteva zile, un gând, care e defapt o idee pe care o am io de ceva timp legată de mediul universitar. Din punctul meu de vedere, orice student/absolvent trebuie să se angajeze pe un post în domeniul pe care l-a terminat. Adică mie unul nu-mi convine ca după patru ani de Poli, calculatoare mai exact, să mă angajez ca şi contabil, operator call-center sau chelner, şi de asta voi face tot posibilul ca să îmi găsesc un post în domeniu din timp, adică de pe băncile facultăţii. Adică să fim serioşi, ai făcut 3-4 ani de pomană, ţi-ai tocit posteriorul patru ani pe băncile unei facultăţi tehnice ca să te angajezi ca manipulant marfă la Metro sau marketing manager? E un exemplu… mai sunt sute.
Aici intervine şi greşeala sistemului care nu pune la dispoziţie locuri de muncă pentru fiecare absolvent. La o adică, să zicem că în 2011 avem 200 de studenţi care au terminat construcţiile civile la Univ. Tehnică din Cluj. Statul ar trebui să fie obligat în cazul ăsta să pună la dispoziţie 200 de posturi în construcţii. În străinătate, la firme partenere, oriunde, numai să fie o firmă din domeniu. Valabil şi pentru celelalte facultăţi, calculatoare, electronică, mecanică, etc. u aşa ar fi normal? Poate aşa nu am avea atâţia proaspeţi absolvenţi cu gradul de şomer care reazămă gardurile prin parcuri, scuipă seminţe în faţa blocului şi trăiesc din ajutorul de şomaj. Ştiu şi eu că nu prea găsiţi posturi în domeniu, dar cine vă opreşte să vă căutaţi din timp, adică încă de când umblaţi la o cafea între cursuri şi seminarii?
Serverul Universităţii Tehnice se află într-un aragaz
Odată cu fiecare sesiune ce începe şi se termină, cu bine pentru unii, rău pe alţii, pe depinfo.utcluj.ro, catalogul online al studenţilor, nu se poate intra şi eşti nevoit să stai la coadă mult şi bine ca să ajungi să-ţi vezi o notă la un examen. Nu ştiu ce plan de hosting au, dar judecând după erorile pe care le dă frecvent în perioada asta şi cum îţi rogi moartea în faţa monitorului până reuşeşti să te conectezi, cred că sigur nu unul bun. Serios, la ce bani se învârt din restanţe şi cum se ridică câte un corp de clădire nou pe an, s-ar fi putut achiziţiona un server dedicat pentru Departamentul de Informatică, unul care să reziste când năvălesc politehniştii pe el să-şi vadă sfântul cinci luat, şi n-am mai fi fost nevoiţi să ne chinuim câteva ceasuri până să ne vedem o notă.
Pe domeniul principal, utcluj.ro, nu intră nimeni că n-au ce vedea acolo, cu depinfo sunt probleme, acolo unde apar notele, de unde concluzionez că domeniul principal şi subdomeniul depinfo.utcluj.ro sunt pe două servere diferite, probabil ambele proprii, găzduite pe nişte calculatoare obosite din 1800 toamna. Vă daţi seama, douăjde mii de studenţi în toată universitatea asta, douăjde mii de unici în perioada sesiunii şi un server obosit!
Aşadar catalogul online al studenţilor din Universitatea Tehnică Cluj, universitate de prestigiu renumită în lume, arată cam aşa în perioada asta. Şi stai, că la erorile de cod ce apar nu le-am făcut print, poate altădată.
Unii au spus pa studenţiei, alţii mai rămân un pic
În perioada aceasta a lunii mai e forfotă mare în centrul oraşului. E perioada festivităţilor la facultăţi, terasele sunt pline de studenţi cu toca pe cap, diploma pe masă şi un braţ de flori ocupă abuziv un loc la masă. Universităţile clujene au mai scos un batalion de absolvenţi! De la Poli ies cei mai traumatizaţi, dintre care ăştia de la Calculatoare au fost cei mai chinuiţi în cei patru ani, nici construcţiile sau telecomunicaţiile nu or fost mai menajaţi, dar măcar ei nu or stat 4 ani cu ochii într-un monitor scriind ‘jde mii de linii de cod. “Ce Master să mai fac, nu mi-or ajuns 4 ani de facultă?”, îşi discută viitorul noii absolvenţi la berea de după festivitate. Jumătate nu or prins licenţa din cauză unei restanţe, două, trei, dar nu-i stres, este vreme şi de aia, numai bani să ai.
FSEGA a mai dat un set de păpuşi barbie cu studii economice aproFUNDate în trei ani prin centrele comerciale din urbe. FŞPAC a pregătit şi ea un comando de piariste, iar de la Business au ieşit viitorii antreprenori la casieria din Cora sau KFC. Unii/unele au gânduri de ducă afară, alţii/altele rămân în ţară să mai facă un master şi să mai bea un cico pe Piezişă. Viaţa e frumoasă.
Noi ăştia de la Poli din anul 3 stăm liniştiţi. De la anul avem treabă. Cât îi toca, cât îi roba, flori, poze, zâmbete, mama, tata, unde-i costumul ăla ce l-am purtat la banchetul din liceu, oh, mai are încă pata aia de bere pe cămaşă, nu-i stres, merge şi aşa.
Unii se distrează pe la banchete în Obseşăn, alţii se pregătesc de examene, colocvii, proiecte şi restanţe, pentru toate există Mastercard şi Visa.
Unii au spus pa studenţiei şi probabil se vor îndrepta spre alte zări, alţii mai rămân un pic, nu de bună voie ci siliţi de câte un profesor care nu vrea să le dea un examen amărât.
Ca student, nu cred că procedăm bine…
Dragi prieteni studenţi, din Cluj şi nu numai, nu cred că procedăm bine. Mulţi dintre noi suntem bugetari, deci nu mai cotizăm taxa anuală de ţâşpe milioane pentru a urma cursurile la zi ale unei facultăţi, unii mai primesc şi o bursă de câteva milioane, deci ia şi ceva bani de la facultate pentru a învăţa, şi totuşi unii dintre voi, noi, avem gânduri de ducă după ce ne vedem cu diploma-n mână. Odată ce ne-am văzut cu sacii-n căruţă, ne luăm şi ne ducem, ca să zic aşa. Nu mi se pare corect cum gândim! Statul român ne ţine în facultate 3-4 ani ca să ne facem un viitor şi după ce terminăm să ne angajăm în ţară şi să ajutăm statul din postura de angajat, plătind taxele şi impozitele aferente. Ori noi ce facem, ne facem planuri şi nu ştim cum să plecăm mai repede din ţară. Îmi înţelegeţi nemulţumirea?
Statul ne întinde o mână de ajutor nouă, studenţilor, cu multe locuri la buget disponibile şi ne scuteşte de o grămadă de taxe, cu multe reduceri pentru diferite categorii sociale, ca să-şi asigure el, acelaşi stat, un potenţial angajat al sistemului peste 3-4 ani când ieşim de pe băncile facultăţii şi dăm piept cu viaţa adevărată, cu sistem bolnăvicios care guvernează această ţară. Noi în schimb, studenţii, ne băgăm picioarele în el de ajutor pe care l-am primit timp de 3 sau 4 ani şi plecăm mândrii afară, trântind uşa şi uitând să închidem lumina, lăsându-l pe el, statul român, cu ochii-n soare.
Sigur, unii probabil îmi vor reproşa aici că salariile-s mici, joburile în domeniu sunt puţine şi de asta pleacă mulţi. Da, e corect ce ziceţi, dar ce nu înţeleg eu aici, de ce nu v-aţi dus să faceţi facultatea în străinătate, unde se presupune că e mai bună. Nu e de pe o zi pe alta faza asta cu, salariile-s mici şi joburile în domeniu puţine, se ştie de 20 de ani treaba asta, aşa că, de ce nu v-aţi gândit la asta înainte să faceţi facultăţi gen ISE, business, silvicultură, spiru şi alte asemene.
Nu e corect nici că statul nu-ţi oferă o siguranţă după ce termini facultatea, gen un job în domeniu, dar nu e corect nici, tu, ca student, să pleci afară după ce ai stat 3-4 ani pe spinarea statului român, bugetar fiind.
