Tag Archives: evenimente

September fest, din rău în mai rău

Între 17 şi 19 septembrie are loc cel mai tare festival al berii din Cluj, September Fest, singurul festival care adună toate mărcile de bere la un loc.

Anul acesta vor cânta Compact, Spitalul de Urgenţă, Grimus, Mircea Baniciu, Korsar şi trupa festivalului Septemberfest band. Nu vor lipsi soliştii de muzică populară şi pentru iubitorii muzicii cu influenţe germane vor cânta cei de la Transilvania Bras.

Personal, am fost la toate ediţiile până acum şi am constatat că festivalul ăsta se schimbă de la un an la altul. Nu în bine evident, ci merge din rău în mai rău. Cu fiecare an ce trece, Septemberfestul se degradează la capitolul organizare.

Altădată veneau la festival trupe care ştiu să fac atmosferă, gen Voltaj, acum resimţim criza financiară şi la capitolul concerte, va trebui să ne mulţumim doar cu Compact, Spitalul de Urgenţă şi Mircea Baniciu anul acesta. Anul viitor poate-l avem pe Fuego sau Copilu de aur, cine ştie unde ne duce criza?

Altădată festivalul se ţinea în aer liber, sub cerul înstelat, acum se ţine în cort. Asta şi era farmecul festivalului berii, că era afară, puteai sta la aer cu berea în mână pe malul Someşului şi ascultând muzică, iar dacă aveai chef te puteai apropia de scenă să urmăreşti prestaţia trupelor preferate. Acum toată şmecheria se ţine într-un cort. Unde mai e farmecul festivalului berii aici? Să mă afum ca un porc înăuntru, că tare mă îndoiesc că nu se va fuma în incinta cortului care cică poate găzdui 2000 de persoane. Să obligi 2000 de oameni pe zi să stea la o bere într-un cort fără să fumeze e faliment curat. Decât să merg la un concert într-un cort mai bine stau acasă, că tot una îmi e, îmi iau nişte beri şi mă pun la un film. Măcar stau comod şi nu mi se îmbibă hainele de fum.

Până şi concertele în aer liber şi-au pierdut farmecul.

În plus, în fiecare an, la orice festival al berii, platoul se umple de ţigani şi cocălari veniţi să facă impresie, să-şi etaleze pectoralii şi braţele pline de naposim, iar pitzipoancele-n fustiţe scurte şi cu kilograme de lanţuri, brăţări, cercei cât roata de la cărucior şi câte vreo 3-4 inele la o mână, să fie în centrul atenţiei. Nu, nu e un tablou la mall. Toate şi toţi se gătesc pentru festivalul berii ca pentru o noapte în obsession ori bamboo, ceea ce mi se pare prostesc. September fest şi orice alt festival al berii e un eveniment outdoor unde se prespune că mergi să te relaxezi, să uiţi de griji şi probleme, nu să faci impresie, impresie faci în cluburi.

Să vedem cum o să arate September fest-ul 2010, care din start are o bilă neagră la capitolul organizare, pentru că se ţine în cort.

Zilele culturii maghiare la Cluj

Zilele astea, frumosul nostru oraş e luat cu asalt de unguraşi şi alte naţii la zilele culturii maghiare. Au şi ungurii o zi a lor în care pot zburda în voie prin oraş – glumesc, evident :-) Am trecut şi io pe acolo şi m-am enervat la culme. Nu vreau să fiu răutăcios, dar de ce nu există tăbliţe şi cu explicaţii în limba română la un asemenea eveniment care se ţine pe pământ străin totuşi, pentru că eu n-am văzut niciuna, sau poate mi-a scăpat. Dar de ce? Nu mi se pare normal. Atâta bun simţ n-au avut ungurii ăştia să pună explicaţii şi în limba ţării care le găzduiesc evenimentul storcător de bani publici. Ruşine primăriei! Ruşine organizatorilor! Măcar atâta de ar fi făcut, fiindcă primăria nu era deloc obligată să accepte nici un fel de manifestări de genul acesta în centrul oraşului, încurcând circulaţia, care nu e dintre cele mai perfecte.

Dincolo de faptul că m-am înţeles şi nu prea cu o vânzătoare unguroaică de acolo când am vrut să-mi iau ceva, oriunde mă uitam vedeam afişe şi anunţuri în ungureşte. Apoi stai, vere, dar unde suntem? Ce facem aici, ne jucăm de-a ‘ghiceşte ce scrie’ în ţara noastră? Mi se pare de-a dreptul sinistru să nu înţeleg ce scrie pe afişe în ţara mea. Nu zicea nimeni să nu fie scris în maghiară, dar OBLIGATORIU trebuia scris şi în ROMÂNĂ. Aşa era normal şi de bun simţ, că nu toată lumea ştie ungureşte, nu?

Şi încă o bilă neagră pentru primărie: De ce nu există evenimente ca “Zilele culturii române” şi “Zilele oraşului Cluj-Napoca”, într-un municipiu care se vrea a fi capitală culturală europeană peste câţiva ani? Ştiu că întrebarea asta a mai fost pusă şi de alţii înaintea mea, dar de ce nu ia nimeni atitudine. Mă refer la dom’ primar şi consilierii locali puşi acolo să reprezinte interesele cetăţeanului clujean.

Să-mi fie cu iertare dacă era ceva tradus în româneşte pe acolo şi nu am văzut eu cât timp m-am învârtit pe acolo, poate mi-a scăpat. Se prea poate fiindcă n-am zăbovit decât vreo o jumătate de oră pe acolo. Dar oricum bila neagră pentru primărie nu mi-o retrag.

“Biblioteca Vie”, un eveniment care nu trebuie ratat

Centrul de Voluntariat Cluj-Napoca (CVCN) organizează mâine în Piaţa Muzeului începând cu ora 16:00 şi terminând cu ora 20:00 “Biblioteca Vie”, care funcţionează ca o bibliotecă obişnuită, doar că nu împrumuţi cărţi ci oameni. Oameni cu poveşti, oameni cu care vei putea purta un dialog de cca 30 de minute.

Cum e viata unui imigrant din Moldova sosit in Romania? De ce si-a lasat in urma tara, ce sperante are, ce asteptari? Cum isi percepe semenii un nevazator, cum e pentru el zi de zi lumea care incepe la capatul bastonului alb? Dar pentru un jandarm, cum e viata in uniforma, cum e sa se expuna mereu pericolelor? Cum e sa fii maghiar in Romania? Dar protestant? Toate aceste personaje, dar si altele, care nu joaca decat rolul vietii lor cotidiene, vor fi pentru cateva ore „Carti Vii” intr-o „Biblioteca Vie” care va sta joi, intre orele 16:00 20:00, la dispozitia clujenilor, in Piata Muzeului.

Evenimentul „Biblioteca Vie” este organizat de Centrul de Voluntariat Cluj-Napoca cu scopul de a atrage atentia asupra diversitatii umane. „Diferentele dintre oameni nu sunt valorificate intotdeauna ca fiind resurse, ci, din contra, aceste diferente duc deseori la etichetare, crearea sau intarirea prejudecatilor, care in cele din urma duc la discriminare, suspiciune si excludere. De aceea credem ca valorificarea diferentelor dintre oameni poate sa aduca o schimbare pozitiva in randul acestora”, a afirmat Nicoleta Racolta, directorul CVCN.

“Biblioteca Vie” face parte din proiectul “Învaţă de la TV (Tineri Voluntari)!”, un proiect care se derulează în Cluj de CVCN şi are ca prim scop promovarea voluntariatului în comunitatea clujeană. Evenimentul este susţinut de Uninea Europeană prin programul “Tineri în acţiune”.

Acestea fiind spuse, vă invit să luaţi parte la o treabă faină care este şi unică în Cluj şi poate că şi în România. :-)

Două evenimente în Cluj

  • Pe 27 aprilie 2010 va avea loc la hotel Opera Plaza, Online Business Forum. Un eveniment la care puteţi afla cum poate mediul online să influenţeze mediul de afaceri. Printre vorbitori îl amintim aici pe nimeni altul decât Sergiu Biriş – cunoscut drept crocodilul şef de la Trilulilu. obf.ro
  • În perioada 19-23 aprilie 2010 are loc Jobshop – eveniment naţional dedicat carierei, la Casa de cultură a Studenţilor. Printre vorbitori se va afla şi Lorand Minyo, un cunoscut onliner clujean, care va vorbi despre mediul online şi cum poate acesta să fie un business de actualitate. Info!

WWW Party – microrev de internauti

Nu-ti fa program pe 18, de la ora 8 seara! Se anunta party de party! In inima Ardealului – Cluj-Napoca!

WWW Party

Unde? In Irish & Music Pub
Cand? 18 decembrie a lui 2009, ora 20:00
De ce? De ce nu. Sa ne distram altfel decat cu tastatura si mouseul, sa ne cunoastem face-to-face.

Cica o sa fie fain. Asa cum Vanghele garanteaza in PSD, asa si Andrei Crivat – intaiul blogger al Ardealului – garanteaza ca o sa ne distram! Bine, a nu se intelege ca-l compar pe Crivat cu Vanghele, dar am o presimtire ca va strange mai multi oameni la WWW Party decat strange Marean la Vanghelion.

Comedica o sa ne faca sa radem, Mishu & Trupa de Acoperire o sa ne cante si capodopera lui Adi Hadean, sandwichul WWW o sa ne tina de foame.

Sa va mai zic una buna de tot: Intrarea e libera! Si e binevenit oricine are tzava de internet, buna sau nu, se converseaza pe mess, ii pe hi5, facebook sau ciripeste pe twitter. Am zis destule.

No, cu cine ma vad la WWW Party?