Tag Archives: cronica de meci
Ne-am găsit antrenorul care ne lipsea
Claudiu Niculescu poate completa pe viitor cu brio veriga lipsă din angrenajul echipei Universitatea Cluj – postul de antrenor principal, post ocupat de-a lungul timpului de multe persoane instalate în funcţie mai mult ca să-şi îndeplinească patronul un moft personal. Dacă i se va da încredere şi nu va fi mazilit la prima înfrângere, Claudiu va face minuni pe banca tehnică.
Cu Niculescu pe bancă am văzut altă Universitatea, una diferită faţă de cea din perioada Ionuţ Badea. Asta e părerea mea.
Victoria obţinută pe teren propriu în compania Astrei din Ploieşti, scor 3-1, ne dă aripi. Trei puncte esenţiale de care aveam nevoie ca de aer în economia îndeplinirii obiectivului îndrăzneţ fixat la începutul sezonului, şi anume: clasarea pe un loc de cupă europeană la final. Obiectivul rămâne încă realizabil, mai sunt multe etape până la final şi ne despart doar 6 puncte faţă de ultimul loc care duce în Europa League. Orice se poate întâmpla.
Primele patrujcinci de minute ale jocului au fost dominate de ai noştri, Şepcile Roşii dictând posesia şi având marile ocazii în cont, dar primul gol al partidei le-au aparţinut oaspeţilor, după o fază care l-a avut în prim-plan pe nefericitul Bornescu. Fostul rapidist a comis o chiflă jenantă atunci când a respins un şut în faţă, punându-i astfel mingea ca pe tavă lui Fatai, care nu a mai avut ce face altceva decât să îndeplinească o simplă formalitate şi a împins mingea în poartă (’27). N-a trecut mult timp şi Super-Cojo (n.r. Sebastian Cojocnean) a găsit o breşă în apărarea ploieştenilor şi a înscris cu un şut printre picioarele celuilalt nefericit, Silviu Lung jr. (’35). Tribunele s-au încălzit iar Universitatea continuă să fie în ofensivă.
1 la 1 a fost scorul cu care s-a intrat la cabine şi se pare că Niculescu i-a motivat foarte bine pe băieţi, care au ieşit altă echipă de la vestiare. Rând pe rând, Tony, Cristea şi Grozav hăituiesc apărarea Astrei, dar golurile vin abia după minutul 70.
Tânărul jucător de 21 ani cu o valoare de piaţă de 150 de mii de euro şi împrumutat de la Standard Liege, GICU GROZAV, înscrie un gol antologic – care nici în FIFA pe calculator nu-ţi reuşeşte – dintr-o foarfecă pe spate de mare spectacol (’76) şi duce scorul la 2 la 1. Universitatea s-a dezlănţuit şi continuă să preseze. Cu succes, deoarece a venit şi golul de 3 la 1, care aduce liniştea în sufletele spectatorilor. Un henţ în careu îl face pe Robert Dumitru să arate punctul cu var pentru alb-negri şi cartonaş galben pentru Mihalache – Adrian Cristea înscrie fără emoţii (’84). Sunt trei puncte care o saltă pe Universitatea un loc în clasament – urcăm până pe 7 cu 33 de puncte şi un golaveraj pozitiv – 30 de goluri marcate şi 23 primite – 8 victorii, 9 egaluri şi 5 înfrângeri.
Adevărul e că după seria de insuccese şi semi-insuccese din ultinele meciuri, am luat o gură importantă de oxigen cu victoria asta, dar să nu fim euforici, următorul meci îl vom juca pe 24 martie (20:30) la Chiajna, în compania echipei din localitate – Concordia – care vine după o victorie uriaşă pe Ilie Oană, 3-4 cu Petrolul. Nu ne va fi uşor deloc acolo.
foto: gsp.ro
Acelaşi Niculescu, zero omogenitate
Ultimul meci din acest an pe Cluj Arena s-a încheiat într-o notă tristă pentru suflarea şepcilor, jucătorii nu le-au făcut un cadou prea frumos de sărbători suporterilor, aşa cum probabil aţi observat din live-text-ul pe care l-am realizat de la masa presei, ca un reporter-blogger muncitor ce sunt. Doar un doi la doi frăţeşte cu “lanterna roşie”, CS Mioveni, echipă pregătită de fostul tehnician de pe malul Someşului, Marian Pană. Ambele goluri au fost reuşite de eternul Claudiu, iar acest lucru mă face să concluzionez că Universitatea se bazează exagerat de mult pe execuţiile de geniu ale lui şi nu e ok pentru un club cu pretenţii la cupele europene şi cu obiectivul stabilit pentru locurile 1-5. Dacă nu era Claudiu pe teren, Mioveniul ne trimitea la colindat cu zero puncte în straiţă. Ei au venit la Cluj pentru un punct şi l-au obţinut, dar totuşi rămân la părerea că ai noştri s-au bătut singuri, când puteau tranşa lejer partida, cam cum îl tranşează românii pe Ghiţă de Ignat în decembrie.
Am văzut o echipă a Universităţii lipsită de omogenitate şi cu mari probleme la construcţie. Şablonul din meciul acesta a fost acelaşi cu cel din partida cu Oţelul (1-1) şi Vaslui (0-1), tot de pe teren propriu. Ţinem de minge, încercăm să construim în jumătatea adversă, dar lipsesc golurile şi ocaziile. Iar asta spune multe despre felul cum jucăm, în sensul că nu arătăm nimic.
Nervii suporterilor au fost întinşi la maxim, fie din cauza deciziilor arbitrului Cojocaru, a fragmentărilor acestuia, a tragerilor de timp ale adversarilor, a deciziilor ciudate ale lui Badea şi a apatiei jucătorilor care îmbracă tricoul alb-negru, dar mai ales a gestului nesimţit a lui Machado, care şi-a permis să le arate suporterilor degetul mijlociu în momentul când a fost schimbat în finalul primei reprize. Cu asta cred că brazilianul nostru şi-a pus cenuşă în cap şi s-a zis cu susţinere din partea peluzei. Pe ce că unii l-au surprins colindând cluburile clujene pe la 3-4 dimineaţa, a avut tupeul să le arate m**e suporterilor.
Scandările nu foarte ortodoxe adresate lui Machado în faţa intrării principale după meci, demisia lui Badea strigată de către suporteri şi clasicele scandări: “Mercenarii, mercenarii”, “Nu meritaţi, nu meritaţi, la U să jucaţi”, “Mergem peste tot cu voi şi vă bateţi joc de noi”, sunt absolut normale într-o perioadă în care haosul şi incertitudinea plutesc deasupra celui mai iubit club din Transilvania.
Chit că realmente am îngheţat, dar dragostea pentru “U” mi-a ţinut de cald.
Cronica în alb şi negru (I)
De undeva din înaltul tribunei a doua relatez această cronică de mare angajament care va rămâne în arhiva internetului pentru că reprezintă însemnările despre prima partidă oficială pe care Universitatea Cluj a disputat-o pe noua arenă municipală Cluj Arena în compania răzeşilor de sub Tâmpa, FC Braşov. Meciul începea la ora 19, eu am ajuns pe la 17:30, am urcat până la rândul 24 de la un moment dat m-a luat cu ameţeli când am văzut la ce cotă mă aflu şi am aşteptat ca un suporter civilizat începerea meciului. Apropo, ce îmi place pe Cluj Arena: oamenii respectă numărul scaunului şi rândul, se vine cu femei şi copii pe stadion la fotbal, este interzis cu seminţe şi alcool.
Pe un frig pătrunzător şi încurajaţi de un public format din puţin peste 10.000 de oameni aproape îngheţaţi, şepcile roşii au obţinut o victorie muncită cu 1-0 la care nu puteau lipsi emoţiile. Scorul ar fi putut fi mai mare dacă centralul Istrate ar fi fost mai competent, el refuzând un 11 metri perfect valabil la Cristea în repriza a doua, plus alte lovituri libere şi henţuri neacordate, care au dezlănţuit un cor de huiduieli şi fluierături la adresa lui.
Susţinuţi de o mână de braşoveni care şi-au încurajat frenetic echipa pe toată durata partidei, s-au auzit şi ei doar atunci când îşi dregeau glasul şepcile roşii din peluză, trupa lui Isăilă nu a avut prea multe ocazii periculoase, dar au ţinut garda sus şi nu s-au baricadat în apărare, ba mai mult chiar i-au dat ceva emoţii lui Popică în a doua repriză.
Tânărul număr 10 Chipciu, om de naţională, sau Marian Cristescu au încercat să producă ceva deranj în apărarea care astăzi a stat foarte bine în teren, comparativ cu alte meciuri în care ne-a îngropat în cimitirul din Mănăştur. Grecu a alergat mai mult pe lângă minge, toate fazele periculoase ale braşovenilor au venit de pe partea lui. Adrian “Bianca” Cristea, la fel de indolent şi leneş cum îl ştie toată lumea, şi-a arătat clasa în câteva rânduri de le numeri pe degetele de la un picior cu nişte driblinguri cum numai în FIFA 2012 mai reuşeşti. Şi cam atât, căci ştiţi cum e la Cristea, nu-ţi ajung mâinile şi picioarele să-i numeri fazele în care e în plus pe teren. Chiar dacă Badea a aliniat trei atacanţi pe teren, Cristea, Niculescu şi Cojocnean, golul a venit din gheata unui mijlocaş, Laurenţiu Marinescu a marcat singurul gol în minutul 39 după ce a pătruns în careu devansând doi fundaşi şi şutând de la marginea careului mare. Păcurar a fost şi el în plus astăzi, ca de obicei, Marinescu e cu trei clase peste el la mijloc. De Clau-gol nu s-a lipit nici un gol şi a fost cam apatic, iar Super-Cojo şi-a pus în valoare viteza pe partea stângă a terenului. Tony e fotbalist, nu glumă. Intrat în locul lui Niculescu în repriza a doua, Tony fost aproape de gol în minutul 64 după ce a fost lansat senzaţional de Cojocnean cu o pasă ca-n fotbalul pe calculator, dar finalizarea nigerianului a fost lamentabilă. Achim a scos un gol ca şi făcut la Chipciu în ultimele minute, păstrând astfel toate cele trei puncte la Cluj.
Despre suporteri nu mai zic nimic că deja a devenit un clişeu să spun că iar au fost de excepţie, senzaţionali, magnifici şi alte asemenea metafore. V-am mai spus că eu în faţa lor îmi scot pălăria fără să stau pe gânduri.
Meciul s-a încheiat în aplauzele publicului, o mulţime de fulare alb negre părăsesc fericite arena. Ne-am întors acasă, şi ce dor ne-a mai fost de o victorie pe Ion Moina.
Steaua very well
Steaua – Motherwell nu a stârnit cine stie ce interes din partea microbistilor, rezultatul din tur dându-le o oarecare liniste. Steaua nu avea cum sa scape calificarea. Doar o minune pentru ei si un blestem pentru noi putea sa schimbe soarta partidei.
Meciul nu mi-a stârnit prea mult interes nici mie, primele 20 de minute din prima repriza le-am ratat, cu tot cu golul de 1-0. În momentul când am deschis televizorul si am vazut 1-0 pentru Motherwell, un zâmbet ironic mi s-a asezat pe fata si am zis: “Ai de viata mea, conduc astia…incredibil”. La un moment dat aveam impresia ca se reediteaza meciul de trista amintire cu Middlesbrough, dar n-a fost sa fie asa.
Contrar tuturor asteptarilor celor mai mari sceptici anti-stelisti, care nici macar în meciurile europene nu sunt în stare sa renunte la rivalitatea din campionat si sa fie români, Steaua a câstigat în Scotia într-o maniera categorica, 1-3, 1-6 la adevar. Dupa o prima repriza stearsa, Motherwell a preluat conducerea, iar Steaua a dat serioase emotii fanaticilor stelisti ramasi acasa în fata televizoarelor. La pauza scorul era 1-0 pentru scotieni si Motherwell dadea semne ca e capabila sa întoarca rezultatul în favoarea sa.
Primul gol al lui Bogdan Stancu poate concura lejer la categoria golurilor de generic, iar la al 2-lea meritul este al lui Banel care a reusit sa treaca printre doi adversari – mingea a ajuns la Stancu care a sutat la coltul lung.
Bergodi i-a resuscitat bine pe jucatori la pauza, au iesit mai determinati de la vestiare. Problema e ca meciul începe în minutul 1, nu 45. Steaua începe sa arate very well, pentru o echipa care în sezonul trecut a prins cu greu locul 6.
Aplauzele spectatorilor si bucuria copiilor din tribune aratau de parca Motherwell ar fi fost calificata, dar bucuria suporterilor a venit ca un gest de multumire pentru fotbalul spectaculos oferit de români. Demult nu cred ca au mai vazut suporterii lui Motherwell un meci mai spectaculos, poate doar atunci când pe gazon se afla echipele mari din Scotia, Celtic si Glasgow. Astazi a fost o echipa mare pe stadion: Steaua.
Cronica de miezul noptii
Ghinion. Deziluzie. Neşansă. Cam aşa am putea caracteriză în 3 cuvinte marele meci România-Serbia, pe care ai noştrii ca brazii l-au pierdut într-o manieră nu foarte plăcută. Cred că acesta e primul meci în care am arătat o atitudine matură timp de 90 minute. Jocul a fost bun, trebuie să spun că nu mă aşteptam să marcăm şi să controlăm jocul până la final, mai ales după cele două goluri din prima repriză. Un 3-2 destul de nedrept din păcate pentru noi, care am dominat Serbia din primul minut şi până în ultimul. Asta e, n-avem ce face, ăsta-i fotbalul. Mi s-a părut mai mult că atitudinea astea pe care au afişat-o jucătorii dădea mai mult într-un joc haotic. Toată echipa s-a aruncat în atac, toate mingile îl căutau pe Mutu.
Practic, meciul acesta nu l-a câştigat Serbia, noi l-am pierdut, pe greşeala şi pe prostia noastră, ca multe alte meciuri de altfel. Trist. Noi avem pretenţia la o calificare la mondiale şi nici măcar n-avem cu cine să jucăm, adică avem, dar trebuie cineva să-i caute şi să-i selecţioneze.
Sârbii n-au jucat nimic tot meciul, un singur contraatac periculos de unde a rezultat primul gol, norocos, 2 faze fixe, alte două goluri, unul e autogol şi altul dintr-o bâlbâială în apărare. În rest, sârbii n-au făcut altceva decât să tragă de timp şi să deie la picioare şi coaste în stil mare. Noroc cu Mutu şi Contra care au tras echipa după ei, s-a văzut experienţa. Dacă nu erau ei, nu ştiu zău ce am fi făcut. Iar am stat în Mutu, care a scos din joben 2 pase de geniu de unde au şi rezultat golurile noastre, dar şi execuţia lui Marica a fost frumoasă trebuie să recunoaştem.
Tănase de la Argeş, Tamaş de la Dinamo, Rădoi, Contra şi Mutu au fost cei mai buni jucători, părerea mea. În rest, Codrea, Costea nu au fost puşi unde trebuie, Cociş – o dezamăgire totală, iar lui Lobonţ chiar nu avem ce să-i reproşăm. Niciun gol nu a fost din vina lui, nu ai ce face când ai tăi bâlbâie mingea în careul propriu şi vine un sârb şi o împinge în poartă.
Am o curiozitate, de ce acest jucător Max Nicu, lider în Germania cu Hertha Berlin, a fost trimis în tribună fără măcar să fie inclus în lot, după ce s-au făcut atâtea presiuni pentru a i se obţine cetăţenia?
Selecţii praf, tactică groaznică, jucători aşezaţi aiurea, pe scurt, Piţi ar trebui să facă un gest de onoare şi să-şi dea demisia. Dacă nici acum nu o va face, atunci chiar e de o nesimţire cruntă.
Mergem în Austria, să ne rugăm să nu luăm de la 5 în sus!
În concluzie, nu mai ştiu ce să zic. Nu mai am cuvinte. Nu mai am nici chef să-l înjur pe Piţi. M-am săturat pur şi simplu să mă uit la meciurile naţionalei. Simt că nu mai am ce vedea, simt că România nu mai are echipă defotbal.
Un sec “Hai Romania!”
