Merg pe stradă şi dau de mulţi întreprinzători care fac un ban cinstit din orice. În faţa la Sora Shopping Center dau de tanti cu papagalii ăia verzi, peruşi le zice, care-ţi ghicesc norocul, destinul şi îţi aduc un strop de speranţă pe chipul tău plin de probleme cotidiene.  Îţi cere vreo 10-20 lei pentru ca unul din papagali să scoată cu ciocu-i un bilet din cutia respectivă, bilet pe care stă scris mereu aceleaşi lucruri ce ţin de succes, faimă, bani şi viaţă prosperă.

Înaintez câţiva metri pe Regele Ferdinand şi ajung în faţă la Central, unde dau de băiatul cu cărţile de rugăciuni. Pe ăsta îl găseşti în mai multe zone din oraş, niciodată nu stă locului. E un tip pişpiriu, slăbuţ şi cu o voce tremurândă. Am trecut de două ori pe lângă el în aceeaşi zi şi de fiecare dată mi-a înmânat o cărticică de rugăciuni, zicându-mi cu ochii înlăcrimaţi şi vizibil întristat, “e pentru centrul de copii, e pentru centrul de copii”. Teatrul pe care-l joacă acest om ar face invidios orice actor cu mulţi ani pe scenă. Mereu se preface că îţi dă o carte de rugăciuni de bună voie, iar dacă vede că o iei, îţi cere 5-10 lei, depinde cum te vede îmbrăcat. Dacă nu-i dai bani, se ţine ca scaiul după tine câţiva metri cu diverse texte lacrimogene şi i-o dai înapoi dacă vrei să scapi.

Mai sunt afaceriştii cu telefoane de pe Memorandumului (realizez acum când îl scriu ce lung poate fi numele străzii ăsteia, îi zicem Memo pe scurt). Pe ăştia îi găseşti de obicei într-un gang lângă-un fast-food, făcând tranzacţii cu telefoane. Sunt mereu în grup, niciodată singuri, dar n-am văzut ca cineva să facă “afaceri” cu ei vreodată. Din când în când mai întreabă câte un trecător: “băiatu’, nu-ţi dau un telefon? ‘eftin băiatu”. Culoare pielii lor este cafenie, ca să ştiţi despre cine vorbim fără să fim rasişti.

Mergem mai departe în “periplul” nostru urban şi ne urcăm într-un mijloc de transport în comun, unde nu putem să nu dăm peste cel care are copilul bolnav de leucemie de câţiva ani, cu nu-ştiu-câţi fraţi acasă şi care a apărut într-un reportaj la Observatorul Antenei 1. Ciudat, căci acum câţiva ani era cu reportajul la “Dăruieşti şi Câştigi”, a lui Cristian Tabără. Omul şi-a învăţat poezia şi o foloseşte prin autobuze pentru a căuta mila cetăţeanului de rând. Şi lumea îi dă, fiindcă povestea pe care o spune are un pic de credibilitate, iar primul tău instinct este să duci mâna la portofel şi să-i dai. Povestea nu trebuie să fie adevărată, trebuie să fie credibilă şi bine spusă. Să nu mă înţelegeţi greşit, nu încurajez, Doamne fereşte-mă, cerşetoria şi nu pot să sufăr când văd oameni în toată firea care imploră milă, doar că e interesant cum profită el de naivitatea unora.

Printre toţi aceşti mici “afacerişti” din oraş, mai sunt şi cei de sezon, care se adaptează după fiecare sărbătoare. De 14 şi 24 februarie îi găseşti vânzând flori şi inimioare roşii. De 1 martie sunt în spatele unei măsuţe plină de mărţişoare, de 8 martie tot flori, probabil ciordite de pe cine ştie de unde, de Paşti se află răsfiraţi prin tot Clujul făcând comerţ cu ouă încondeiate şi alte cele necesare acestei sărbători. De Luminaţie vând lumânări, flori, coroane. De Crăciun brazi, ornamente de pom şi alte cele necesare sărbătorii. De Revelion sunt cu “vâscul şi norocul”, artificii, petarde, pocnitori. Ăştia sunt, oameni buni, micii antreprenori de sezon.