Tag Archives: Cluj
Mă scuzaţi, eu n-aş da 6-7 lei pe o bere…
Am ieşit aseară în oraş cu nişte preteni şi după ce am colindat câteva localuri, aşa ca de sâmbătă seara, în căutarea unui loc bun în care să ne aşezăm şi să ne relaxăm la o bere, până să găsim o crâşmă bună şi cu preţuri decente, am ajuns la concluzia că pentru ţigări şi băutură românul are bani tot timpul, pentru că sâmbătă şi vineri seara tot e full. Nu, serios, am vrut să intrăm la Shto Bar de pe Memo, plin ochi, două mese libere, dar înainte să ne aşezăm la una dintre ele, ne uităm pe un meniu la bar să vedem ce au bun şi la ce preţuri, nu de alta, dar să nu ne facem singuri viaţa amară când vedem nota de plată la sfârşit. Cum cocktail-uri nu ne interesa atunci, am dat pagina la rubrica de bere, unde ne-am crucit de ce preţuri erau afişate. Cea mai ieftină bere – 6 lei. Punem meniul jos şi ne retragem uşor spre ieşire. Înainte să ieşim, arunc un ochi pe mesele românilor, majoritatea consumau numai bere, unii aveau ceva mai mult de cinci sticle pe masă – şi zici că n-are românul bani. Trecem peste drum la Phenomeno Club, unde începea ceva retro party, intrăm, puţină lume, luăm un meniu să vedem ce preţuri sunt şi aici, dat fiind că n-am mai călcat nici acolo până atunci am vrut să vedem cum stau cu preţurile şi iar ne-am făcut cruce când am deschis meniul – 7 lei cea mai ieftină bere! Ok, punem jos meniul şi o luăm spre ieşire, gândindu-ne, cum mama dracului să dai 7 lei pe o bere, zău aşa? Nici să am salar de 2000 de euro pe lună n-aş da, sincer vă spun. Mi se pare un preţ aberant pentru o bere, mai ales că, e totuşi o bere.
Am mai văzut şi alte localuri unde cea mai ieftină bere era 6 lei, dar nu am mai călcat pe acolo de curând. Hai că 5 lei înţeleg totuşi, deşi şi cinci lei mi se pare mult pentru o bere, dar să zicem că nu ieşi în fiecare zi în oraş şi măcar o dată îţi permiţi şi tu luxul acesta, dar 6-7 lei e deja mult prea mult. Ce urmează, o bere 10 lei?
Iar motivul pentru care le merge bine localurile de îşi permit să ţină astfel de preţuri e pentru că oamenii intră, se aşează la masă şi, vezi Doamne, e ruşinos să se ridice de la masă după ce au văzut meniul. Şi de asta ajung să consume ceva la un preţ care în mod normal l-ar evita.
PS: Dacă vouă vi se pare normal 7 lei pe o bere, foarte bine, mă bucur pentru voi, înseamnă că faceţi parte din acea categorie socială care nu vă uitaţi la bani şi o ardeţi în lux.
Familia 2.0 din #cluj
Simt nevoia să precizez că această postare a fost scrisă la două noaptea, oră la care de obicei somnul e foarte dulce.
Când îmi cade curentul la doişpe noaptea fără nicio explicaţie în prealabil sau am ceva treabă pe la Electrica, mă gândesc la Daniel. Când ajung să ascult (din greşeală, ce-i drept) Radio Cluj sau trec pe lângă Casa Radio când mă duc La Mureşan după crenwuşti şi salam bun, mă gândesc la Hurducash. Când mă aflu în bucătărie încercând să gătesc ceva bun, fie şi cartofi prăjiţi sau paste, mă gândesc la Adi. Când ajung în Zorilor şi trec pe lângă Sigma în drum spre facultate, mă gândesc la Crivăţ şi crâşma lui. Când mă aflu pe sintetic la un fotbal, ocupându-mi locul de fundaş central care m-a consacrat de-a lungul timpului sau când vorbim de jurnalism sportiv, mă gândesc la Emil. Când vine vorba de muzică, mă gândesc la Mirona sau Labo. Când am planuri pentru un nou logo sau cu ceva pe bază de design, mă gândesc la Zăineasca. Când beau o nefiltrată sunt cu gândul la Răzvan. Când văd un câine beagle pe stradă sau aud ceva de voluntariat, mă gândesc la Ursa. Când aud de chestii economice, mă gândesc la Ciulea. Când aud de norvegiană, mă gândesc la Nicoleta. Când zici presă în Cluj, zici colosul Tibi Fărcaş. Când sunt într-o vizită de curtoazie la cimitir, mă gândesc la Groparu. Când am treabă pe la primărie, mă gândesc la Marius. Când visez cum va arăta noua mea căsuţă, mă gândesc la domn’ inginer Mone. Când mă duc dimineaţa la Recuperare, la balneo, pentru tratament şi în general când am drum pe la doctor, mă gândesc la Cucu. Orice pe bază de sport, eveniment sportiv, este sinonim cu Dan Olteanu. Când discutăm de moarte şi rock din ăla greu, inevitabil mă gândesc la omul care aduce moartea, Coste. Când aud de mentalism, citit gânduri, magie, iluzionism şi alte asemenea şmecherii, mintea-mi fuge la Gog. Aud de marketing, mă gândesc la Robi şi Lorand. Când aud de web development, mă gândesc la Tudor. Când aud de cosmetice, beauty şi treburi din astea femeieşti, mă gândesc la Sigina. Când vreau să ies în oraş şi nu ştiu prin ce cluburi să atentez, mă gândesc la Gabi şi site-ul lui care mă scoate din casă. Când trec pe lângă Muzeul Farmaciei, mă gândesc la Andrei. Când văd un barman sau când am drum prin Le General, mă gândesc la Vio. Şi aşa mai departe…
Care zicea că online-ul clujean nu e ca o mare familie, nu ştie ce vorbeşte…
Ne place să stăm la cozi…
În fiecare an după perioada sărbătorilor şi la început de octombrie, când revine studenţimea în urbea de pe Someş pentru a-şi continua cu succes studiile universitare şi post-universitare, se produce o coadă imensă, gen de câţiva metri, la o singură staţie de autobuz din frumosul municipiu Cluj-Napoca, cea de pe strada Memorandumului. Doar acolo e coadă, după cum bine puteţi observa în imaginea de mai sus, de zici că e singura staţie de autobuz unde se pot face abonamente. Normal că nu e singura, doar ce credeţi, că suntem în evul mediu? Mai sunt zeci de locuri unde îţi poţi face abonament, locuri care, evident, stau goale fiindcă toţi se adună într-un singur loc. Mereu acelaşi. Ok, înţeleg că e mai comod şi mai de fiţă să-ţi faci abonamentul în centru, dar totuşi, măcar nu te plânge că ai stat la o coadă… şi s-au mişcat ca melcul femeile alea de la ghişeu.
Nu-mi place să stau la coadă, chiar e unul dintre lucrurile pe care le urăsc cel mai tare în viaţă, iar din cauza asta prefer să-mi rezolv probleme din timp, ca să evit statul la coadă şi aglomeraţia din ultima zi. Ultima dată când am stat la coadă a fost recent, acum trei zile dacă nu mă înşel, la CAS pentru a depune o decizie, pentru că nu aveam încotro şi îmi era foarte urgent la momentul respectiv, dar astea sunt cazuri speciale la mine, statul la coadă mi se întâmplă foarte, foarte rar. Nu m-am plâns că am aşteptat o oră şi ceva până să-mi vină rândul, ştiam ce mă aşteaptă, dar dacă a fost urgent, am suportat, iar data viitoare voi face în aşa fel încât să-mi rezolv probleme din timp. Ceea ce vă doresc şi domniilor voastre. Asta dacă nu sunteţi uşor masochişti şi vă place să staţi pe la cozi, caz în care, iertaţi-mă că v-am deranjat.
Românismul de joi
Azi în supermarket-ul Profi din Grigorescu era mega ofertă la portocale la găleată, că atunci când am intrat să-mi fac ultimele cumpărături pentru Crăciun cu greu mi-am croit drum prin meleul de oameni ce s-a format în faţa coşului cu portocale. Unii au reperat acţiunea şi în Kaufland, alţii zic că a fost şi anul trecut, eu n-am mai prins-o, la Profi de unde îmi fac eu cumpărăturile n-a mai fost. Ideea e asta: cu 6 lei îţi cumpărai portocalele şi primeai găleata gratis. Evident, înghesuială mare, moncher, as usual, de ziceai că unii n-au mai văzut portocale de când sunt. Tipic românesc. Păcat că n-am apucat să fac fac o poză cum se înghesuia tot poporul. Şi, ce-i şi mai amuzant, sau trist, nu ştiu cum s-o iau, unii au intrat fix pentru portocalele la găleată, semn că veştile circulă repede în bloc, la telefon sau prin orice alte căi de comunicare. Parcă-mi şi imaginez discuţii pe scara blocului:
- Unde ai fost, vecină?
- Ia, să-mi cumpăr portocale la găleată. Cu 6 lei îţi umpli găleata pe care o primeşti gratis.
- Amu mă duc şi io să-mi cumpăr…
Deasupra coşului cu portocale scria negru pe alb, nu luaţi mai multe decât intră în găleată, dar credeţi că s-a putut abţine cineva să nu-şi umple găleata până ce dă pe afară? Bineînţeles că nu, doar ce credeaţi? Şi până să ajungă la casă, mai pierdea câte o portocală pe drum. Românul tot român rămâne…
Cuvinte care te scot din rahat întotdeauna
Atunci când primeşti o întrebare la care nu ştii răspunsul sau ai dubii, bagă liniştit un cred sau părerea mea la sfârşit şi ţi-ai salvat situaţia. Poţi să răspunzi orice, că eşti acoperit de cuvântul cred. Nu trebuie să fie neapărat adevărat răspunsul pe care îl dai, aşa crezi tu că e bine, asta e părerea ta, mergem mai departe.
Să luăm de exemplu reportajul de mai jos, realizat de nişte studenţi la jurnalism pe străzile Clujului. Dacă observaţi, nu neapărat în acesta şi în altele, unele răspunsuri sunt urmate de acel cred care salvează totul.
Şi ca să ne raportăm la DEX, cuvintele yală şi ială au două înţelesuri total diferite. Dar cine să mai aibă timp de citit şi dicţionare?
Mai multe astfel de reportaje stradale pe funinfo.ro via twitter.
