Atenţiune, naţiune! Un moment de atenţie vă rog! Dragi clujeni călători cu mijlocul de transport în comun;

Dacă vineri 5 martie 2010, între orele 10 şi 12 dimineaţa, vă aflaţi din pură întâmplare într-un autobuz 24b cu destinaţia Polus ori Iulius, nu vă impacientaţi dacă vedeţi multă lume citind în jurul vostru. Nu, nu visaţi şi nici nu v-a teleportat nimeni într-o altă lume, sunt doar voluntarii “Lecturi urbane” ghe la Cluj.

30 de sufletele pasionate de citit se vor plimba cu autobuzul 24b timp de două ore având o carte în mână şi citind din ea nu doar plimbând-o, încercând să stimuleze apetitul pentru citit în locuri publice (parcuri, autobuze sau aşteptând la coadă la doctor) a călătorilor.

Să dea Domnu să prindă la public iniţiativa asta că merită, mai ales când toţi ne batem cu pumnul în piept că suntem hiper-ocupaţi şi nu mai avem timp să ne relaxăm. De ce n-ar fi cititul în locuri publice un mijloc de relaxare? cluj.orasulciteste.ro

Toate lucrurile bune din Cluj-Napoca ies în evidenţă foarte uşor. O stradă asfaltată, un parking, un parc amenajat, un stadion, o şcoală renovată, toate sunt motive de laudă pentru clasa politică locală şi un bun prilej de zâmbete, pupături şi felicitări la tăierea panglicii. Dar ce te faci, tu ca om care reprezintă interesele cetăţeanului clujean, când unii află şi de lucrurile rele, partea nevăzută a oraşului. Acele lucruri pe care administraţia locală preferă să le ascundă sub preş precum rahatul decât să le remedieze în secunda doi. Ştiţi voi foarte bine despre ce vorbesc. Unii cu maşina personală, alţii cu RATUC-ul, toţi ne zdruncinăm serios pe străzile oraşului, iar asta nu din cauza noastră sau a maşinii în care ne aflăm.

O altă parte nevăzută a Clujului, şi cea despre care vreau să vorbesc, este cea a oamenilor străzii. Nu vreau să dau deloc vina pe primărie pentru asta, deşi s-ar putea face mult mai multe pentru aceşti oameni decât să-i culegi de pe stradă şi să-i arunci într-un centru. Acele persoane care şi-au pierdut casa, familia, prietenii dintr-un motiv anume. Acele persoane care nu mai au pe nimeni şi nu mai au un loc al lor care să le spună “casă”. Casa lor e pe stradă, prin ghetourile oraşului, de la gară şi până-n Mănăştur, de la cinematograful Republica şi până pe Cetăţuie. Îi găsim peste tot, răsfiraţi prin oraş, cu mâna-ntinsă, încercând să-şi facă de-o pâine. Unii mai cu dare de mână îi ajută, alţii trec nepăsători pe lângă ei. “Nu avem ce să le facem, se scuză primăria. Noi îi ducem în centre specializate, le dăm o supă caldă, un pat şi ei a doua zi sunt iar pe stradă”. Şi pe bună dreptate, nu e vina autorităţilor. Lor nu le place să stea închişi, să li se impună reguli şi să nu aibă libertatea de a face orice. Ei s-au obişnuit să fie solitari, să se ducă oriunde vor ei, să facă ce vor, chiar dacă asta înseamnă să doarmă pe stradă. O baie caldă, nişte haine curate, un pat sunt lucruri de care are nevoie un om al străzii să se pună pe picioare, să-şi găsească un loc de muncă şi să-şi refacă viaţa. Toate astea le-au fost puse la dispoziţie de către primărie şi alte ONG-uri. Există centre unde pot sta gratis, de unde îşi pot reface viaţa, totul în schimbul respectării unor reguli clasice. Dar ei preferă canalul în locul unei vieţi normale.

Fiecare dintre ei îşi doreşte o casă a lor, dar din păcate uită că pentru asta trebuie să munceşti. Nimeni nu-ţi dă casa pe gratis în ziua de azi. Munca e grele, e mai comod să stai cu mâna întinsă şi să aştepţi mila cetăţeanului. În majoritatea din cazuri vezi oameni în toată firea, tineri pe la 20 şi ceva de ani, cerşind câţiva lei, când ar fi mult mai câştigaţi dacă s-ar angaja. N-ai ce să le faci, mentalitatea lor e una proastă. De ce să munceşti şi să trăieşti mai bine, când poţi cerşi şi trăi de pe o zi pe alta.

Părerea mea este că, acestor oameni le e frică să se reintegreze în societate şi de aceea preferă să trăiască singuri, în umbra oraşului. Absolut toţi au avut o viaţă normală înainte de a ajunge pe stradă, sunt convins de asta, un job decent, o casă a lor, o familie, prieteni, dar, din varii motive, au pierdut totul şi nu mai vor să aibă parte de aşa ceva a doua oară.

Iată nişte interviuri cu oamenii străzii din oraşul european Cluj-Napoca, luate de nişte studenţi de la Sociologie.
Continue reading »

Am tot amânat, am tot amânat articolul despre primul blogmeet clujean din 2010, ba din motive de stresiune prea mare, ba din motive de lipsă de inspirație, ba din prea multă lene. Atâta am amânat încât unii mi-au luat-o înainte (Oana și Doru) și au scris (bine, e drept că n-au trecut decât 6 zile, dar dacă ar fi să ne gândim că în două zile se schimbă guverne aici la noi în Românica și noi nu suntem în stare să scriem un post, atunci ce bloggeri suntem noi, of

Nu știu cum să-i zic la blogmeet mai pe românește. Eveniment sună prea pompos, întâlnire are o nuanță prea romantico-gay, reuniune mă duce cu gândul la misa, așa că o să-i zic simplu meet, restul care nu aveți nicio tangență cu zona asta a bloggingului vă prindeți voi despre ce-i vorba.

No, și fuserăm, și băurăm, și povestirăm, și comunicarăm, și ne cunoscurăm, și plecarăm. Cam asta făcurăm noi la acest meet, de fapt cred că asta a fost și scopul principal, că doar a fost primul. Ca să v-o spun pe aia dreaptă, mie unul chiar mi-a plăcut. E fain să te rupi pentru două-trei ore de rutina zilnică și să auzi alte subiecte, să cunoști oameni noi, oameni cu aceleași preocupări și idealuri, într-o mică sau mai mare măsură, ca și tine. Subiectele de discuții au fost de toate, nu mă apuc să le înșir pe toate. Personajele principalele ale acestei scenete au fost, în ordinea numerelor de pe tricouri (da, aici vine partea cu link-urile ):

- Oana – gazdă bună, povestitoare, o companie plăcută
- Mitză
- Doru, cu încă un tip la care nu i-am reținut numele și nici blogul.
- Cristina aka Blue4inna (dacă așa o cheamă, sper să nu greșesc)
- UrbanCJ Team (Cristi și Mitză)
- Costi
Și pentru că nu puteau să lipsească, îi mai amintim aici și pe cei din elita online-ului clujean, fără de care n-ar exista Clujul pe harta onlineană a României:
Andrei, Lorand, Psaico și Ruben
(auto)Invitat special: Cetățeanul turmentat care a întreținut atmosfera pe acolo, la care încă îi caut blogul.

Concluzii: – Tot berea băută în offline e cea mai bună.
- Eu fac parte din ăștia mici, chit că fac blogging de prin 2007.
- Am promis (Lorand mi-a fost martor) că o să fac tot posibilul să nu mai ratez niciun eveniment blogosferic din Cluj, sper să și reușesc. Acuma astea de pe twitter, tweet-meeturile, nu-s așa importante. Și oricum io nu-s fan twitter, am numai 4400 de update-uri și 400 de omeni care mă urmăresc .
- Titlul acestui articol a fost preluat de la chinezu, care sper că nu are nimic împotrivă și nu are drepturi de autor pe el.
- Îmi place că înce-încet încep să se miște treburile în blogosfera clujeană, bloggerii mici ies la rampă, se fac auziți, și asta e un lucru bun pentru online, zic eu.

Să vedem acum când e următorul, că subiectele despre blogging nu se termină veci.

Se anunță blogmeet în Cluj-Napoca, pe data de 8 ianuarie 2010, la ora 18:00. În Cuba Cafe, pe str. Mărășești nr. 85, colț cu strada București. Nici eu nu știu unde e locația exact, dar taximetristul va ști.

Organizatorii, Mitza și Oana, promit că o să avem toata sala la dispoziție dacă suntem mulți. Așa că, hai să fim cât mai mulți.

Bloggeri, twitertriști, fakebookiști, haifaiviști, internauți de cu seamă, adunați-vă!

PS: Promit să nu mai ratez întâlnirea asta.

Nu-ti fa program pe 18, de la ora 8 seara! Se anunta party de party! In inima Ardealului – Cluj-Napoca!

WWW Party

Unde? In Irish & Music Pub
Cand? 18 decembrie a lui 2009, ora 20:00
De ce? De ce nu. Sa ne distram altfel decat cu tastatura si mouseul, sa ne cunoastem face-to-face.

Cica o sa fie fain. Asa cum Vanghele garanteaza in PSD, asa si Andrei Crivat – intaiul blogger al Ardealului – garanteaza ca o sa ne distram! Bine, a nu se intelege ca-l compar pe Crivat cu Vanghele, dar am o presimtire ca va strange mai multi oameni la WWW Party decat strange Marean la Vanghelion.

Comedica o sa ne faca sa radem, Mishu & Trupa de Acoperire o sa ne cante si capodopera lui Adi Hadean, sandwichul WWW o sa ne tina de foame.

Sa va mai zic una buna de tot: Intrarea e libera! Si e binevenit oricine are tzava de internet, buna sau nu, se converseaza pe mess, ii pe hi5, facebook sau ciripeste pe twitter. Am zis destule.

No, cu cine ma vad la WWW Party?

Perioada aia faina din decembrie pe care io o denumesc simbolic efort financiar maxim. Perioada cadourilor. Incepe cu ziua de 5-6 decembrie si se termina cu ziua de 31 decembrie. Imposibil sa eviti perioada asta fara sa-ti seci portofelul de bani, n-ai cum. Si daca ai un familion mare atunci lucrurile stau din rau in foarte prost pentru tine. Io am terminat repede cu ele, dar tovarasul cu care am fost azi prin centru a avut viata grea. Eu cu tot cu ganditul si drumul intre magazine am facut vreo 2 ore, restul de 5 le-am umblat cu el, ca nah, trebuie cineva sa-l ajute la cele 8 cadouri, si mari si mici. El numai de 4 ori a trecut pe la bancomat sa scoata malai. La un moment dat imi era mila de bietu om, scotea 30 lei, scotea 40, scotea 50, iara 30 de lei, si tot asa. Toata distractia l-a lasat mai usor cu vreo 2 milioane. Familie numeroasa, nene.

In alea doua ore cat am zabovit de unul singur prin oras in cautarea cadourilor perfecte, am observat o chestie: nici un magazin nu ar face un gest sa mai lase din pret, chiar daca esti decis sa cumperi un anumit produs si odata ajuns in fata casei de marcat constati ca-ti lipseste 1 leu, iar fara leul respectiv nu poti sa iei ceva pentru ce ai venit. Degeaba tot incerci sa ii explici tipului din spatele tejghelei ca, “acuma pentru 1 leu nu pot cumpara asta, si am venit pana aici”, si cauti cumva sa-l convingi sa ti-o lase mai ieftin, el n-o sa para interesat deloc. N-ai un leu, nu cumperi! Scurt. Ce vroiam eu sa cumpar era 29 de lei si aveam doar 28 lei iar la ora 13:00 se inchidea magazinul. Ceasul arata in acel moment 12:40. Trebuia sa fiu superman ca sa ajung inainte si inapoi in 20 de minute, la traficul care era la amiaza. Cadoul ce trebuia sa-l cumpar nu era pentru mine. Bun, il sun pe tovaras si ii zic ca n-am cum sa iau aia fara un leu si umanul ala nu vrea s-o lase la 28. Asa ca de 20 de lei am pornit-o sa mai iau eu niste cadouri pentru ai mei, oricum imi era dator el fix cu 20 lei. Banii mei s-au dus demult, nu stiu cum si pe ce, dar s-au dus, si acum imi astept fericirea – ziua de salar. Au picat bine banii astia, pe criza asta.

Dupa doua ore de cumparaturi, vorba vine cumparaturi, nu luasem prea multe, dar m-am dus acasa cu cea mai mare punga de cadouri. N-am mai vazut una asa de mare, avea vreo 80 de centi in lungime. Atrageam priviri instant. Se uitau fetele la mine ca la un manechin cand vedeau ce punga cu crini imperiali desenati pe ea am. Sa nu mai zic ca in autobuz m-or barfit un grup de 3 tipe. Eu aud foarte bine ce se vorbeste in jurul meu, iar distanta era de vreo 2-3 metri, dar m-am prefacut ca nu dau atentie. Una dintre ele zicea ceva de genul: “uite-l tu pe asta ce punga mare are”. Da la care eu, in gandul meu, ai vrea tu sa primesti ce am eu in punga asta.

Am ajuns acasa, am lasat cadourile si dupa o jumatate de ora am luat-o iar la pas prin centru, de data asta cu tovarasul care avea de cumparat nu gluma, precum ziceam la inceput. Cand vedeam cum tot cumpara-cumpara, mie mi s-o facut mila de bani. Dar intr-un fel chiar ii fain sa fi familie mare, dar in astfel de cazuri, cadourile, e cam naspa.

Si cand ma gandesc ca mai este Craciunul – alti bani, alta distractie… Vorba aia: It’s just the beginning…

Uite-l pe mister prostănac ce mândru mă priveşte de pe stâlpul din faţa balconului. Aproape că mă imploră să-l votez.