Toate lucrurile bune din Cluj-Napoca ies în evidenţă foarte uşor. O stradă asfaltată, un parking, un parc amenajat, un stadion, o şcoală renovată, toate sunt motive de laudă pentru clasa politică locală şi un bun prilej de zâmbete, pupături şi felicitări la tăierea panglicii. Dar ce te faci, tu ca om care reprezintă interesele cetăţeanului clujean, când unii află şi de lucrurile rele, partea nevăzută a oraşului. Acele lucruri pe care administraţia locală preferă să le ascundă sub preş precum rahatul decât să le remedieze în secunda doi. Ştiţi voi foarte bine despre ce vorbesc. Unii cu maşina personală, alţii cu RATUC-ul, toţi ne zdruncinăm serios pe străzile oraşului, iar asta nu din cauza noastră sau a maşinii în care ne aflăm.

O altă parte nevăzută a Clujului, şi cea despre care vreau să vorbesc, este cea a oamenilor străzii. Nu vreau să dau deloc vina pe primărie pentru asta, deşi s-ar putea face mult mai multe pentru aceşti oameni decât să-i culegi de pe stradă şi să-i arunci într-un centru. Acele persoane care şi-au pierdut casa, familia, prietenii dintr-un motiv anume. Acele persoane care nu mai au pe nimeni şi nu mai au un loc al lor care să le spună “casă”. Casa lor e pe stradă, prin ghetourile oraşului, de la gară şi până-n Mănăştur, de la cinematograful Republica şi până pe Cetăţuie. Îi găsim peste tot, răsfiraţi prin oraş, cu mâna-ntinsă, încercând să-şi facă de-o pâine. Unii mai cu dare de mână îi ajută, alţii trec nepăsători pe lângă ei. “Nu avem ce să le facem, se scuză primăria. Noi îi ducem în centre specializate, le dăm o supă caldă, un pat şi ei a doua zi sunt iar pe stradă”. Şi pe bună dreptate, nu e vina autorităţilor. Lor nu le place să stea închişi, să li se impună reguli şi să nu aibă libertatea de a face orice. Ei s-au obişnuit să fie solitari, să se ducă oriunde vor ei, să facă ce vor, chiar dacă asta înseamnă să doarmă pe stradă. O baie caldă, nişte haine curate, un pat sunt lucruri de care are nevoie un om al străzii să se pună pe picioare, să-şi găsească un loc de muncă şi să-şi refacă viaţa. Toate astea le-au fost puse la dispoziţie de către primărie şi alte ONG-uri. Există centre unde pot sta gratis, de unde îşi pot reface viaţa, totul în schimbul respectării unor reguli clasice. Dar ei preferă canalul în locul unei vieţi normale.

Fiecare dintre ei îşi doreşte o casă a lor, dar din păcate uită că pentru asta trebuie să munceşti. Nimeni nu-ţi dă casa pe gratis în ziua de azi. Munca e grele, e mai comod să stai cu mâna întinsă şi să aştepţi mila cetăţeanului. În majoritatea din cazuri vezi oameni în toată firea, tineri pe la 20 şi ceva de ani, cerşind câţiva lei, când ar fi mult mai câştigaţi dacă s-ar angaja. N-ai ce să le faci, mentalitatea lor e una proastă. De ce să munceşti şi să trăieşti mai bine, când poţi cerşi şi trăi de pe o zi pe alta.

Părerea mea este că, acestor oameni le e frică să se reintegreze în societate şi de aceea preferă să trăiască singuri, în umbra oraşului. Absolut toţi au avut o viaţă normală înainte de a ajunge pe stradă, sunt convins de asta, un job decent, o casă a lor, o familie, prieteni, dar, din varii motive, au pierdut totul şi nu mai vor să aibă parte de aşa ceva a doua oară.

Iată nişte interviuri cu oamenii străzii din oraşul european Cluj-Napoca, luate de nişte studenţi de la Sociologie.
(more…)