Tag Archives: ce ma enerveaza
Centrul Clujului a ajuns un pericol pentru siguranţa cetăţenilor!
Astăzi am driblat periculos moartea în propriul careu şi era să primesc un gol, adică era să-mi fie retezat capul de o tablă de 2 metri care s-a desprins de pe un acoperiş şi s-a prăvălit la 2-3 metri în spatele meu, pe strada Napoca, chiar lângă terasa de la Napoca 15. Vorbeam la telefon şi aud dintr-o dată o bubuitură în spatele meu. Întorc capul şi văd o tablă de culoarea ţiglei prăbuşită pe trotuar. Din fericire nimeni nu a păţit nimic, dar în jur toată lumea îşi făcea cruce, o doamnă care era cea mai aproape de locul unde s-a prăbuşit bucata aia de metal a început să-i mulţumească lui Dumnezeu că a scăpat, iar un poliţist a pus mâna pe telefon. Nu e posibil aşa ceva, nu se poate ca în anul 2012 să-ţi cadă tencuiala de pe clădiri în cap, bucăţi din balcoanele unor clădiri vechi de când mama m-a făcut să fie un pericol public pentru trecători şi să mergi cu frică pe stradă că ştii că oricând îţi poate cădea o ţiglă sau o bucată de tablă de pe acoperişuri. De ce, pentru că cineva protejează autenticitatea unor clădiri şi împiedică să primească avizul ăla de reamenajare/amenajare, sau cum mama dracului s-o numi? Poate când va muri primul om din cauza asta o să ne trezim şi noi la realitatea.
Astăzi puteam fi eu cel nenorocit, puteai fi tu, putea fi mama sau tatăl tău, sau iubita, sau nevasta… putea fi oricine.
Iar asta nu e un caz singular. Mai ţineţi minte când a căzut tencuiala de pe una din clădirile de pe str. Universităţii? Parcă atunci a şi căzut pe cineva, dacă bine mai ţin minte. Eu zic că asta e o problemă majoră care trebuie rezolvată urgent şi ar trebui să fie în capul listei de priorităţi a primăriei. Până nu e prea târziu.
În rest e frumos Clujul, în afară că mai este câte o chestie din asta care îţi pune efectiv viaţa în pericol, e plăcut să te plimbi prin oraş. Parcul Central arată foarte bine amenajat şi e relaxant să stai la umbra unui castan bătrân citind un ziar sau o carte, lucrările la linia de tramvai sunt în toi şi sunt pe ultima sută de metri, iar aglomeraţia şi traficul sunt neschimbate.
credit foto
N-ar fi mai bine?
Mă adresez în special proaspeţilor părinţi. Nu credeţi că ar fi mai bine pentru toată lumea dacă nu le-aţi mai cumpăra copiilor obiecte care, acţionate de un buton, scot un sunet enervant, gen: claxon de bicicletă sau fluier. Ştiu că bucuria celor mici e de nepreţuit şi aţi face tot posibilul să-i vedeţi fericiţi, dar nu vă gândiţi şi la restul muritorilor de rând care au de suportat zgomotul acela enervant care-i face pe copii să jubileze. Din respect pentru restul oamenilor ar trebui că unii părinţi să nu le mai cumpere copiilor obiecte care scot sunete infernale care îţi provoacă migrene. Zic şi eu aşa, din respect măcar.
Fiind la doi metri de două parcuri de copii aud zilnic astfel de sunete de-a dreptul enervante. Dincolo de strigătele din toţi rărunchii ale picilor, există tot felul de jucării care te scot din sărite cu zgomotul pe care-l produc. Săptămâna trecută a fost un copil în parc care chinuia de zor un claxon de bicicletă, din ăla cu mai multe sunete. Vreo o jumate de oră cât s-a dat cu bicicleta l-a frecat în continuu, fără ca maică-sa care stătea pe bancă şi citea o revistă glossy să-i zică să se oprească. Suna măgăoaia aia în draci şi nimeni nu-i zicea nimic mamei să-l oprească. Până la urmă s-a plictisit singur de bicicletă şi a lăsat-o să se odihnească. Până a doua zi când a reluat recitalul. Şi la fel încă vreo 2 zile.
N-am nimic cu copiii, să nu mă înţelegeţi greşit, dar mă enervează la culme gălăgia şi pur şi simplu nu înţeleg de ce trebuie să-i dai unui copil un fluier sau să-i pui pe bicicletă claxon. Îmi place liniştea, şi cred că şi vouă.
Ce mă enervează
Sunt câteva chestii care mă enervează la culme. Când cineva aduce vorba despre bloguri întotdeauna se găseşte vreunul care pute de deştept ce e şi care crede că a descoperit apa caldă dacă îşi părerea despre ceva ce nu cunoaşte, în cazul de faţă blogging-ul. Mă scoate din ultimele răbdări să aud vreun părerist din ăsta, dar precum am zis-o şi mai demult, fiecare înţelege internetul cum vrea iar eu nu sunt obligat să explic cum stau lucrurile şi, mai mult, să mă enervez cu astfel de oameni. Ce urăsc cel mai mult este:
- Să fiu întrebat de fiecare dată ce am scris nou pe blog. Eşti curios ce am mai scris nou, intră prietene şi citeşte singur, nu mă întreba pe mine. Ce vrei să-ţi redau mot-a-mot ce am scris ieri? Tu crezi că eu nu am altceva mai bun de făcut decât să-mi memorez textele proprii? De asta e blogul, să scrii acolo ideile care-ţi vin pe moment.
- Să mi se ceară să scriu, mai în glumă mai în serios, despre ceva anume sau despre cineva pe blog. Asta urăsc cel mai mult. Adică tu îmi ceri să scriu despre tine pe blogul meu? Scuză-mă că te dezamăgesc, dar cred că uiţi un lucru important: a cui e blogul. Omule, site-ul ăsta pe care tocmai ai intrat se află înregistrat pe numele meu şi eu aleg să scriu ce vreau pe el. Dacă vreau scriu despre metoda de contracepţie la vaci, voi scrie despre asta. Nu-ţi place, eşti liber să mă ignori.
- Să mi se facă tot felul de reproşuri pentru faptul că scriu pe blog, de genul: blogurile sucks, sunt o mare prostie, îţi pierzi timpul, la ce îţi trebuie ţie blog, etc. Fraţilor, mă doare la 10 metri în spate de ce credeţi voi despre bloguri şi activitatea asta în care am ales să mă bag singur. Dacă nu vă place şi consideraţi că bloggingul e plictisitor, o pierdere de vreme pentru societate, e problema voastră, nu vă obligă nimeni să citiţi vreun blog, la fel cum nu vă obligă nimeni să-mi daţi dreptate când eu zic că blogging-ul e viitorul. Fiecare are o concepţie diferită faţă de ceva, e dreptul vostru să nu vă placă ceva-ul respectiv, dar nu-l trataţi pe omul la care-i place ceea ce face ca şi cum ar fi vreun pierde-vară şi un antisocial incurabil.
