Tag Archives: Catalin Voicu
Aduceţi-l pe Gregory House pentru cazul Voicu
Cine e Cătălin Voicu nu contează, este doar un senator român prins cu mâţa-n sac de organele abilitate, sau nu. Nu e nici primul, nici ultimul individ care este luat la bani mărunţi de către statul român. Nu prea ştiu de ce a fost acuzat nenea asta şi, fie vorba-ntre noi, nici nu mă interesează. Ce am aflat totuşi zilele astea frunzărind presa este că senatorul Voicu a resimţit ceva dificultăţi medicale, adică s-o simţit beteag mai pe româneşte, fix când a venit vorba de arestarea sa. Nu o să ne dăm cu presupusul dacă chiar e beteag ori e doar un tertip prin care să mai tragă de timp înainte de a ajunge după gratii, dar e clar că avem nevoie de un diagnostician de calibru în cazul asta. Un om care să-l scape pe Voicu de povara care îl încearcă. Eu aş merge pe mâna lui Gregory House, cel mai bun diagnostician din lume dacă ne luăm după serial. House l-ar “repara” pe senatorul nostru de toate bolile pe care nici el nu ştie că le are. I-ar pune un diagnostic foarte uşor, bazându-se pe nişte criterii foarte evidente, chiar şi pentru noi.
Judecând după faţă, eşti corupt. Judecând după vestimentaţie, te ocupi cu treburi murdare. Nu mai ai mult de trăit. Toţi astia care-l iau pe necuratu’ în braţe nu apucă să se bucure de “agoniseală”. Neinteresant. O să mori cândva! N-ai nimic acum, dar o să mori. Tipic House.
Da, eu nu pun botul la vrăjeala asta cu problemele de sănătate. Dacă avea probleme şi le trata din timp, nu fix când vine vorba de arest.









