Tag Archives: carti
Drumul spre înalta societate
“Eram cineva: eram amantul unei femei măritate, ieşeam cu fiica unuia dintre cei mai bogaţi oameni din Warley, nimic nu-mi rezista. Puteţi să spuneţi tot ce vreţi despre mine, dar că eram blazat, asta în niciun caz”.
Joe Lampton, un tânăr charismatic, orfan şi modest, dar foarte ambiţios, s-a mutat dintr-un oraş mic şi cam sărăcios cum e Dufton, în Warley, un oraş la fel de mic, dar prosper, unde nivelul social e mult mai ridicat. Acesta urmăreşte să se remarce într-o societate unde bogăţia, maşinile de lux şi femeile frumoase predomină, pe scurt, o societate care, aparent, îi este total străină tânărului Joe, dar în care se acomodează destul de repede şi ajunge rapid în centrul atenţiei. Nu prin jobul său zilnic ca şi funcţionar public la primăria din localitate, ci prin prezenţa sa pe lângă câteva femei frumoase din micuţul oraş.
“Drumul spre înalta societate” este un roman a cărui fir narativ se derulează în Anglia postbelică, scris de John Braine.
Ideea de a urca pe treptele societăţii este surprinsă în această carte într-un mod de-a dreptul picant, presărat pe alocuri cu multă pasiune. Personajul principal dă dovadă de mult bun simţ când se afişează la braţ cu femei de carieră, a căror standarde sunt mult mai ridicate. M-a surprins plăcut romanul acesta, nu l-am terminat încă, sunt cam pe la jumătatea lui, dar am simţit nevoia să vă împărtăşesc şi vouă plăcerea unei cărţi bune.
Românul la Gaudeamus
Profitând de cele câteva ore libere pe care le-am avut ieri, am dat o fugă până la târgul de carte Gaudeamus din P-ţa Unirii, să văd ce găsesc bun în materie de cărţi. Dap, mă mai culturalizez şi io, ce naiba; trebuie s-o facem şi pe asta.
Ajung, intru în cort şi mă loveşte cultura faţă. Multe cărţi, multă lume, iar dacă aş fi fost Dan Puric aş fi avut orgasm cultural. Îmi croiesc drum prin mulţime până la primul stand.
Ce caut, nu ştiu, dar parcă aş vrea ceva SF-uri, îmi plac tare mult astea. Găsesc cărţi interesante, multe, dar cum nu mă dau banii afară din casă şi nici din blogging n-am făcut mia de euro încă, nu pot să iau prea multe. Mă pretez la una singură, dar ce să aleg oare? Am atâtea opţiuni. Dileme, dileme…
Trecând peste momentul acesta, vreau să vorbesc un pic despre oamenii care trec pe la Gaudeamus. Există mai multe tipuri de persoane pe care le-am observat cât timp am zăbovit pe acolo:
1. Tipul “hai, fată, unde mai adus, tu, la cărţi??? nu eşti normală…” Aici intră gagicile care nu au nicio treabă cu lucruri din astea sfinte ca şi cultura, iar pentru ele cartea este doar un obiect de decor din biblioteca prăfuită a bunicilor. Stau eu ce stau în faţa unui stand răsfoind o carte de Liiceanu, nu ştiu ce m-a apucat, dar am vrut să văd ce scrie domnul ăsta, se proptesc lângă mine două duduiţe. Opinia mea de bărbat le-a pus automat eticheta de “bune” judecând după aspectul fizic, dar când le-am auzit dialectul mi-am retras imediat cuvintele, l-am pus pe Liiceanu pe raft şi m-am sustras încet de acolo. Nu vă puteţi imagina cum vorbesc două pitzi autentice: foarte tare, mestecând gumă şi în stil de mess
2. Tipul “aştept pe cineva şi am zis să intru să văd ce-i aici” Ăştia n-au de gând să cumpere nimic, doar se uită. Ei n-au timp de citit, munca le ocupă mare parte din timp. Să zicem că au dreptate, nu toţi s-au născut norocoşi ca să facă bani din cărţi.
3. Tipul “intelectualului convins” La ăsta îi plac cărţile la nebunie, le mănâncă pe pâine. Are mai multe cărţi citite decât am io beri băute, şi am destule. Intelectualul a venit cu gândul de a şi cumpăra ceva, nu doar a face prezenţa.
4. Tipul “generaţia a treia” A citit mai multe cărţi la viaţa lui decât ne-am putea imagina noi vreodată. Din pensia lui de nimic îşi mai ia o carte.
Rafturi întregi de Liiceanu, Pleşu şi Cărtărescu. Nu am avut încă norocul să-i citesc pe nici unul dintre ei, dar vă întreb pe voi, merită osteneala? :D
În rest am văzut mulţi puştani şi puştoaice care cum au scăpat de la şcoală au dat pe la târgul de carte, mai multă lume interesată să cumpere o carte decât să se uite, semn că încă nu e totul pierdut în ţara asta.
Mi-am cumpărat “Din Cluj se vede altfel” de Ovidiu Blag şi trag nădejde că voi mai da o tură până la târg zilele astea că am văzut o carte mişto thriller, nu i-am reţinut numele şi mi-ar plăcea s-o iau la răsfoit :D
Votez, citesc
Maine e ziua Z pentru Romania, ziua cand schimbam liderul, sau cel putin asta intentionam unii din noi sa facem.
De azi incep sa citesc cartea lui Iulian Comanescu, “Cum sa devii un Nimeni”, despre online, bloguri, branduri personale, media, notorietate, alea-alea. Pentru clujeni, cartea se gaseste in Cora, la pretul de 25 de lei. Si pe langa asta, mai citesc si numarul 17 din Revista lu’ Dinescu, “Plai cu Boi”.
Înca se mai dau carti la sfârsit de an?
Prin clasele I-IV am luat premii si mentiuni la greu, în fiecare an luam câte 2-3 premii. Cele mai frecvente erau pentru purtare, desen si religie. Da, râdeti cât vreti, dar eu macar am luat ceva diplome spre deosebire de altii. Pe lânga diplomele frumos colorate care m-au facut mândru de mine pe atunci, mai primeam si câte o carticica ca premiu. Nu era cine stie ce, dar îmi aduc aminte ca întotdeauna m-am bucurat când primeam câte o carte si abia asteptam sa ajung acasa sa încep sa citesc din ea. Eram fericit si mândru în acelasi când stateam în fata clasei alaturi de ceilalti premianti iar restul colegilor ne aplaudau. Frumoase momente.
cls. a II-a
cls. a VII-a
În generala nu prea am avut ocazia sa iau prea multe premii, dar când am luat iarasi primeam carti pe lânga diploma. De data asta mândria era mare, premiul pe care ti-l înmâna diriginta se dadea în curtea scolii si trebuia sa iesi în fata când ti se striga numele. Si daca în clasa primara acordam mai multa atentie cartilor primite ca premiu, în generala nu mai eram atât de entuziasmat. Cartile le aruncam undeva prin biblioteca fara ca macar sa le rasfoiesc, iar diplomele le puneam frumos lânga celelalte. Totusi dupa câteva zile tot aveam sa încep sa citesc cartile primite, doar nu aveam sa le las în plata Domnului pe cine stie unde aruncate. Astea doua (foto) mi-au placut cel mai tare, cel putin Lassie cred ca am citit-o de vreo 3 ori, iar Popasuri australiene mi-a placut foarte tare. Eu fiind un tip caruia îi place geografia foarte mult.
La liceu nu am avut ocazia sa iau premii, deci nu intram în discutii.
Astazi am vazut multi elevi cu diplome si carti în mâna. Mi-am dat seama de ce dintr-o data s-a umplut Clujul de tineri îmbracati la patru ace si cu flori în mâna. S-a terminat scoala. Cei care nu prea au dat pe la scoli în timpul anului, au venit în ultimele zile sa recupereze si sa-si încheie socotelile cu profesorii, constinciosii si-au revendicat diplomele obtinute pe merit si într-un final toata lumea e multumita, unii ca au evitat corigenta, altii ca au încheiat scoala cu brio. A venit vacanta de vara si asta e tot ceea ce conteaza pentru ei. Chefuri în Bamboo, destrabalari pâna dimineata în discoteci si multe multe betii. C-asa-i în ziua de azi… Dar sa revenim la cartile oferite ca premiu la sfârsitul unui an scolar. Am si eu o curiozitate. Cartile alea primite le citeste cineva sau ajung doar într-o biblioteca în care doar praful e cel care le mai atinge? La ce dor nebun de citit au tinerii din ziua azi nu ma mai mira nimic.
