Tag Archives: carti
Recenzie: “Amintiri din Prezent” – Graţian Lascu
Pentru cei care nu aţi apucat să citiţi interviul pe care i l-am luat lui Graţian acum o lună, îl aveţi AICI.
Volumul “Amintiri din Prezent” este, aşa cum zicea şi tânărul autor în interviu, o poveste de dragoste între adolescenţi scrisă sub forma unui jurnal personal. Personajul principal scrie la persoana I despre suişurile şi coborâşurile le dintr-o relaţie cu o fată din liceu, evocând foarte bine atât problemele clasice ce apar într-o relaţie, dar având grijă să scoată mult în evidenţă lucrurile frumoase din ea, extazul şi iubirea dintre cei doi. Ceea ce mi-a plăcut la cartea asta este că are cap şi are coadă, adică începe într-un punct şi se termină în altul, nu te lasă cu ochii-n soare la mijlocul cărţii, ci te poartă prin toate stările posibile unei poveşti de dragoste tipice, de la agonie la extaz. Evenimentele sunt înlănţuite perfect şi îţi dă starea aceea pe care trebuie să ţi-o dea orice carte, să nu mai vrei să o laşi din mână până nu ajungi la final. Cartea te ţine bine ancorat în poveste şi vrei să citeşti tot mai mult, tot mai mult.
Totodată, dacă citeşti acest volum şi nu ştii nimic despre autor, cum că ar avea 18 ani, nu-ţi dai seama din conţinutul ei că e scrisă de un tânăr de clasa a doişpea. Citind-o mi-am dat seama că are o doză de maturitate în ea şi felul cum gândeşte când pune pe hârtie anumite evenimente, nici prin cap nu-ţi trece faptul că autorul poate fi chiar el un adolescent. Mie aşa mi s-a părut în timp ce o parcurgeam. Desigur, nu e aşa cum am crezut eu, dar asta o face să fie bună.
Mi-au plăcut felul cum s-a comportat fiecare personaj, şi fetele, şi băieţii. I-a costruit bine Graţian, ca să zic aşa. Şi ce a fost iarăşi interesant, care i-a dat cărţi un plus de valoare, este faptul că a recunoscut nişte lucruri acolo pe care în mod normal nu le zici chiar aşa, pe faţă, în văzul lumii, a recunoscut consumul de droguri, ţigări şi alcool. Chiar abuz de alcool sau ţigări, aş zice. Volumul este, dacă vreţi, o carte plină de dezinhibiţi adolescentine, tipice oricărui grup de tineri şi pe care le găseşti în orice liceu.
Nu ştiu cât la sută din Graţian se regăseşte în personajul principal, dar îmi dau seama că amorezul din carte a fost construit oarecum după chipul şi asemănarea lui, iar asta nu e deloc un lucru rău, chiar îi dă un plus cărţii la capitolul credibilitate şi calitate. Mi-a plăcut cum a facut legătura şi cu blogul, gen, am scris pe blog despre, am scris poezia aia pe blog – e un lucru bun pentru blogosferă. Din carte nu lipsesc citatele din diverse piese hip-hop, însuşi autorul fiind pasionat de acest gen muzical.
Vă recomand cu toată căldura să încercaţi cartea, pe care o puteţi cumpăra de AICI. Preţul este de 10 lei, plu-is 6-7 lei taxele poştale. Hai că nu-i o avere.
Cadouri pe care ne place să le primim tot timpul
Când vine vorba de cadouri unii ştiu să le aleagă bine, alţii mai puţin. Nu cred că trebuie să staţi mult pe gânduri când să-i spuneţi cuiva, aşa, mai pe şleau, că n-aţi primit chiar ceea ce aveaţi nevoie de la altcineva, că nimeni nu cred că i-a spus vreodată în faţă cuiva, prietene, n-aveam nevoie de ce mi-ai luat tu, te rog să-l duci înapoi şi să-mi cumperi altceva ce-mi doresc. Nu cred că a făcut nimeni aşa ceva niciodată. Maxim v-aţi plâns unui alt cunoscut că n-aţi primit tocmai ce aţi vrut, care de cele mai multe ori era prieten cu cel care v-a dat cadoul nedorit şi, din vorbă-n vorbă, a aflat şi el că n-aţi fost prea mulţumit de cadoul lui. Toţi am trecut o dată sau de două ori prin asta.
Doar că subiectul acestui articol sunt cadourile pe care ne place să le primim de fiecare dată când se iveşte ocazia. Sunt convins că toţi aveţi un anumit lucru pe care vreţi să-l primiţi mai tot timpul când vine vorba de cadouri. Unora le place să primească gadget-uri, altora haine. Unii se simt bine când primesc lucruri de artizanat, alţii bijuterii, alţii bibelouri, alţii diverse obiecte necesare căminului propriu. Toate astea le poţi afla studiind puţin persoana respectivă, gen, ce-i place să facă, ce hobby-uri are ş.a.m.d.
Mie, personal, îmi place să primesc cărţi. Adică cu ele mă simt împăcat când le primesc. Nu ştii ce să-mi iei de ziua mea de naştere sau de sărbători, ia-mi o carte şi o să fiu cel mai fericit de pe Pământ. Nu mă dau în vânt după gadget-uri, haine şi în general orice presupune cunoaşterea gustului persoanei. De cât să-mi cumperi ceva ce nu ştii că se află în preferinţele mele, mai bine ia-mi ceva ce ştii că-mi place, la mine o carte, poate la altcineva ceva gadget modern. Acum, evident, nu-mi lua o carte de bucate când ştii că singurul moment când mă apropii de aragaz este atunci când îmi fac cartofi prăjiţi, iar gătitul şi gastronomia nu sunt ceva care să mă atragă, prefer o carte de beletristică. Îmi plac romanele thriller. :) Acum, să nu credeţi că această regulă este general valabilă la toată lumea, fiecare aşteaptă să primească în dar altceva. Observaţi atent vreme de câteva săptămâni (cred că ar fi de ajuns) persoana înainte să daţi năvală prin magazine!
Lansare de carte – Mihai Găinuşă
Am reuşit să ajung cam târziu azi la Iulius Mall, la lansarea cărţii lui Mihai Găinuşă, a 6-a carte scrisă de celebrul cârcotaş, “Jurnal din viitor” se numeşte ea. Un volum se află deja la mine pe birou, cu semnătura autorului pe ea, şi aşteaptă cuminte să o răsfoiesc. Menţionez că asta e prima carte a lui Găinuşă pe care o citesc, nu ştiu cum e ca şi scriitor, dar voi reveni cu nişte concluzii într-o postare nouă după ce o termin.
Multă lume adunată azi în jurul echipei de la Cronică, prezentă şi ea, poze peste poze, blitz-uri, autografe, bebeluşele mici erau mai îmbrăcate ca de obicei, pruncii alergau după autografe, bărbaţii după poze cu bebeluşele, Mişu Găinuşă e un tip serios şi mic de statură, Dezbrăcatu e glumeţ, Hrubaru şi Puştiu au fost la post cu datul autografelor, bebelusha Oana arată trăznet. Şi aşa mai departe.
Iată şi câteva poze selectate, mai puţine şi mai sărăcăcioase, că încă nu mi-a dat Domnu’ un aparat foto profesionist pe mână şi trebuie să mă descurc cu săpuniera din dotare. Un punct important pe anul viitor – i-aţi în pana mea un aparat foto ca lumea. Am zis.
Cărţile nu or avut aşa mare trecere de Black Friday :)
Pentru cei care nu ştiu ce zi a fost astăzi, aflaţi că a fost ziua marilor reduceri în lume, aşa numitul concept Black Friday (vinerea neagră), preluat de la americani, nebunie mare, mega reduceri la majoritatea magazine online, şi nu numai, în special la cele de electronice şi electrocasnice. Site-uri căzute, preţuri atractive la diverse produse, carduri generoase, cam astea pot fi caracteristicile acestei zile. Emag.ro şi-a epuizat stocul destul de rapid, evomag.ro, koyos.ro, pcgarage.ro idem, iar altele care au mai fost implicate în acţiunea asta probabil că şi ele au rămas fără marfă pe rafturi. Azi dimineaţa pe la 10 când m-am trezit şi am intrat pe eMAG să văd care-i treaba, stocul era aproape epuizat pentru cele mai multe dintre produse, pe la ora 14 deja era epuizat totul. Unde-i criza, unde-i sărăcia românilor?
Ce mi se pare absolut fascinant este că, la cărţi nu a fost aşa înghesuială. Pe emag.ro, cărţile nu au avut mare trecere, niciun stoc nefiind epuizat. Şi sunt reduceri de 50% totuşi, dar nu, mai bine ne cumpărăm o plăsmuţă, un kindle sau un laptop, dă-le dracului de cărţi, cine mai are nevoie de ele? Şi pe bună dreptate, ce să mai faci cu o carte când ai o plasmă de toată frumuseţea în faţă? :D
Ora zilnică de lectură
Mi-am setat un task de care vreau să mă ţin serios in viitor, şi anume o oră de lectură pe zi. O oră, nu mai mult, o oră în care sa nu ştiu ce îi ăla facebook, mail, twitter şi nu am telefon. Da, dau shut down la tot, laptop, telefon, televizor, voi fi doar eu si cartea :) Bine, ştiu, ar trebui mai mult de o oră pe zi sa dedic cititului, dar să nu intindem coarda, sa fiu fericit dacă reuşesc să mă ţin şi de ora aia. Momentan am pe masă un roman de aventură de Nicolas Dickner – Nikolski (destine hoinare), care îţi stârneşte curiozitatea şi suspansul cu un fir epic foarte bogat în evenimente. Concluziile finale le scriu dupa ce termin cartea.









