Trebuie să înţelegeţi că aşa cum unii dau like unei pagini, la fel de uşor pot da şi I don’t like dacă eşti nesimţit.

Nimănui nu-i place să-şi vadă wall-ul plin de link-uri de la acelaşi site, hai unul, cel mult două la intervale regulate de timp, dar nu patru, cinci unul după altul, mai dă-o naibi de treabă, unde ajungem aşa! Asta e deja nesimţire 2.0. Nu vă puteţi bate joc chiar în halul acesta de audienţa voastră pentru că veţi sfârşi prin a nu a mai avea cui să vă promovaţi.

Oferiţi şi altceva în afară de link-uri pe bandă rulantă pe pagina voastră. Diversificaţi subiectele, mai daţi un banc bun (pe cât posibil făcut de voi), mai daţi un documentar, aşa cum fac eu din când în când. Mai daţi o imagine, o piesă faină, câteva citate, aşa strângeţi like-uri şi vă creşteţi engagement-ul la pagină. Şi încercaţi să vă stârniţi fanii cu întrebări interesante, stimulându-i să mai lase şi câte un comentariu din când în când. Fidelizaţi-vă fanii cu diverse concursuri cu premii simbolice. Trataţi-vă pagina ca pe al doilea copil al vostru, primul fiind blogul fireşte :D. Îngrijiţi-o şi creşteţi-o frumos. Nu va fi uşor, n-a zis nimeni că ar fi. Spor.

Bunul simţ e principala regulă în promovarea pe facebook, sau cel puţin aşa ar trebui să fie.

Să nu vă fie jenă să spuneţi mulţumesc atunci când situaţia o cere. Nici nu ştii cât de fericiţi îi veţi face pe cei din jur.

Cred că fiecare blogger trebuie să se mai dea jos din turnul său de fildeş şi să mulţumească oamenilor pentru că-l citesc. Unu, doi… cinci… o sută, o mie de cititori, nu contează câţi ai, important e să le mulţumeşti oamenilor că te vizitează.

Există însă ceva care mă enervează totuşi la culme şi mă roade pe interior de nu-i adevărat, iar acel ceva este atunci când nu-mi găsesc cuvintele când am un subiect interesant de scris. Am toată ideea articolului în cap, ştiu ce am de scris, dar nu ştiu cum să încep, cum să-i fac introducerea aia care, nu numai să să sune bine, dar să-i dea articolului consistenţă.

Această însemnare este o tentativă de articol, eu de fapt având alt subiect pe care urma să-l scriu, dar din cauza unui blocaj inspirativ am ajuns să scriu rândurile acestea, plus că nu v-am mai mulţumit demult pentru onoarea pe care mi-o faceţi să mă urmăriţi zilnic. Mă înclin.

La cinema, trei pusti de 13-14 ani galagiosi, au comentat tot filmul, de vreo doua ori m-am intors si le-am spus ca-i bat daca nu se potolesc. Ei, nimic. Dupa film, le-am dat feed-back-ul putin asteptat. Cateva palme la doi dintre ei (incepusera sa dea vina unul pe altul), iar celui de-al treilea i-am spus ca e urat modul in care creste. Nu stiu ce m-a apucat.

Am stat puţin şi m-am gândit dacă să scriu sau să nu scriu despre subiect, dar am zis, la naiba, e blogul meu şi scriu ce vreau pe el. Sunt părerile şi opiniile mele aici, eu plătesc chiria, am tot dreptul să spun ce simt.

Când vine vorba de violenţă eu sunt ultima persoană cu care să vorbeşti despre asta. Sunt un tip pacifist şi extrem de calm, adică nu mă enervez prea des şi încerc să ignor cât pot de mult ceea ce nu-mi place, mai exact nesimţirea, disrespectul, lipsa bunului simţ şi proasta creştere, dar asta nu înseamnă că dacă mă ataci fizic stau şi mă uit la tine, staţi liniştiţi, nu-i nici chiar aşa :)). Nu-mi place bătaia, dar dacă mă calci pe coadă rău de tot, pot să-ţi răspund cu aceeaşi monedă. Bun, trecem peste asta. Nu încurajez deloc violenţa, chiar urăsc oamenii care răspund cu violenţă atunci când nu le convine ceva, dar aş vrea să ştiu, voi cum aţi fi răspuns la nesimţirea şi proasta creştere a puştilor respectivi dacă aţi fi fost voi în loc? Pentru că, degeaba tot vorbim noi aici şi încercăm să demonstrăm cât de mult a greşit omul, să vorbeşti în sala de cinema, deranjându-i pe alţii care au venit să urmărească un film, nu să asculte analiza lui făcută de un neica nimeni, te califică automat în grupul celor prost-crescuţi. Fără supărare dacă se simte cineva ofensat de afirmaţiile mele, dar am impresia că atunci când nu primeşti o educaţie bună acasă de la părinţi tinzi să ieşi aşa în societate. Pe principiul, dacă părinţii nu te învaţă că e bine să te descalţi când intri în casa unui străin sau să-l întrebi politicos dacă poţi intra încălţat, iar tu intri ca boul cu bocancii plini de noroi pe mocheta omului fără să-i zici nimic, denotă faptul că-ţi lipsesc cei 7 ani de-a casă.

Revenim la subiectul iniţial. Şi a pornit o întreagă polemică în comentariile de pe facebook şi pe twitter pe această temă. Unii l-au luat pe “dacă părinţii nu-i educă trebuie să o facă cineva” în braţe şi au fost de acord cu gestul, iar alţii, mai realişti de altfel, s-au suit în barca celor “nu ne facem singuri dreptate şi mai ales cu pumnul, ce suntem în evul mediu?”. Părerile sunt împărţite ca de fiecare dată. Unii sunt pro, alţii contra, iar ceilalţi, cum sunt eu, stau cu popcornul în mână şi se uită la spectacol. Fiecare se bate în argumente care mai de care mai interesante, ca şi cum ar fi fost ei cei afectaţi de acest gest.

Doar că vin eu şi spun că uneori am impresia că oamenii tind să dramatizeze din orice. Vezi cazul Băsescu şi copilul, când dintr-o mică atingere s-a transformat într-un adevărat KO. La fel cred că e şi în cazul de faţă, îmi rezerv dreptul de a crede acest lucru, că cele două palme nu au fost tocmai palme. Nu cred că i-a lovit pe puşti ci i-a luat după cap şi le-a dat un sfat părintesc, de genul ce vedem prin filme când un copil face o boacănă şi-l ia tacsu de după gât şi-i explică unde a greşit. Am îndoieli că povestea e veridică, mai ales când vine de la un om care nu e recunoscut ca fiind un tip violent ci genul de om mai pacifist şi calm. Nu l-am cunoscut, dar bănuiesc că aşa e, nu ştiu care e limita omului la care îi sare ţandăra şi reacţionează violent. N-am de unde ştii dacă promoterul cititului urban nu e vreun om iute de mânie şi fioros în realitate, asta o ştiu doar cei care l-au cunoscut personal.

Cum aş fi procedat eu?

Dacă aş fi văzut că nu-mi răspunde la rugăminţi să înceteze, m-aş fi dus frumos la cei care se ocupă cu ordinea la cinema şi i-aş fi rugat să facă ceva în sensul ăsta. Pentru că, să fim serioşi, nimănui nu-i place să audă pe cineva în timpul unui film chicotind şi hlizindu-se pe toată durata filmului.

Părerea mea.

Ceea ce mi se pare greşit aici este faptul în sine de a citi un mesaj privat al cuiva. Dacă vezi pe cineva că scrie un SMS, de ce eşti tu curios ce scrie el/ea acolo? Nu se face aşa ceva, serios acuma, e o lipsă crasă de bun simţ şi e imoral pe deasupra. Ilegal ştie toată lumea că e atunci când intri cu forţa în inbox-ul cuiva, dar faptul că citeşti un mesaj privat în public nu e ilegal, dar e un gest deplasat rău. Românul e foarte curios din fire şi tare mă tem că va suferi de pe urma curiozităţii sale, iar dacă curiozitatea ar fi o boală, mulţi oameni ar urla pe stradă de durere.