Am în jurul meu numai oameni corecţi şi de încredere, niciodată n-am avut parte de persoane care să mă dezamăgească. Unii ar zice acum că sunt un norocos, cum să am eu bafta asta să nu fiu dezamăgit de nimeni? Chiar niciodată? Da, niciodată… ştiu că sunt tare, dar îmi place să mi-o spună şi alţii, glumesc aici. Ok, dar nu despre apropiaţii mei vreau să vorbesc, ci despre relaţia mea cu vecinii şi despre vecini în general. Eu stau într-un bloc mare, de 10 etaje, cu oameni corecţi, respectuoşi şi plin de bun simţ. N-am avut absolut nimic de împărţit cu vreunul dintre ei. Niciodată nu mi s-a întâmplat să fiu înjurat sau luat la mişto de cineva în blocul în care mi-am petrecut ultimii 21 de ani din viaţă. Ne vedem fiecare de viaţă, ne salutăm reciproc, mai schimbăm două vorbe când e cazul şi atât. Pot să spun chiar că am cei mai de treabă vecini şi chiar să mă laud cu ei, mulţi ar vrea să fie în locul meu, credeţi-mă. Fără manele, fără certuri, fără gălăgie noaptea şi în primul rând fără nesimţiţi. Iar dacă se întâmplă cumva ca cineva să dea o petrecere de onomastică sau să îşi facă lucrări în apartament, cu o zi înainte apar şi scuzele de deranj din partea respectivului la uşa noastră şi un afiş pe uşa scării cu anunţul de deranj între orele X şi Y.

N-am nicio babă senilă pe palier care să se uite din 5 în 5 minute pe vizor şi pe geam cine vine şi cine pleacă din bloc de zici că e de la SRI. Niciun grup de pensionari care să stea în faţa scării, pe băncuţă, şi bârfind pe toată lumea. N-am nici băncuţă la scară, iar pensionarii stau pe malul Someşului, în parcul de copii, babele la pălăvrăgeală iar moşii la cărţi şi remmy. Aici în cartierul minunat unde-mi duc traiul în tihnă fiecare are locul lui. Unii în parcul de copii, alţii pe terenul de fotbal, alţii la şah/cărţi/remmy. Toţi trăiesc în deplină armonie, ca să-i zic aşa.

Revenind la vecini şi de unde mi-a venit mie să scriu despre ce oameni corecţi am în bloc. Nu, nu scriu ca să mă laud, doamne fereşte, ci pur şi simplu pentru că rar întâlneşti pe bloguri vorbindu-se despre lucruri bune. Astăzi a sunat la uşă un domn în vârstă care mi-a spus că tocmai ce s-au mutat la etajul doi, eu fiind la unu, şi că în zilele următoare îşi vor face nişte renovări în casă. Să nu ne deranjeze cumva. Omul părea destul de afectat de treaba asta şi se vedea că nu vrea să se pună rău cu vecinii. L-am liniştit zicându-i că nu e nicio problemă pentru noi . Ce m-a mişcat a fost gestul omului de a merge din uşă în uşă cerând oarecum un “ok” din partea vecinilor pentru a-şi face lucrări în apartament. N-a vrut să fie criticat şi înjurat pentru că a îndrăznit să strice liniştea (îmi scapă cuvântul pe care vroiam să-l folosesc aici). Rar mai găseşti oameni corecţi în ţara asta! Şi pot spune că nu e primul om care se mută în bloc şi face gestul acesta, de a merge din poartă-n poartă şi a-şi cere scuze pentru deranj. A mai fost un cuplu de tineri căsătoriţi care a făcut asta. Asemenea oameni merită cu adevărat RESPECT.

Nu vreau sa fiu luat drept Toma Necredinciosul, dar nu vi se pare un pic cam prea exagerata faza aia cu facutul crucii de fiecare data cand treci pe langa o biserica? Eu chiar o consider deplasata de-a binelea.

Daca autobuzul trece pe langa o biserica, jumatate din calatori isi fac cruce. Personal, nu vad rostul acestei miscari credincioase. De fapt, daca ma intrebi pe mine, nu stiu cat la suta este credinta si cat la suta este o baliverna toata povestea asta? Chiar daca totusi exista credinta intr-o simpla pendulare a mainii in forma crucii, eu de ce nu o vad? Poate o vedeti voi si-mi dati de veste ca exista, ca sa nu mor prost.

Cu ce te ajuta pe tine ca iti faci cruce cand treci pe langa o biserica daca in restul zilei nu faci decat sa injuri, sa blestemi si sa faci toate alea de-ale lui necuratu’. Unde iti mai e credinta atunci?

Credinta, credinta, dar respectul, bunul simt si bunatatea cand devine o prioritate pentru oameni.

Daca ar merge dupa mine, maine as infinta partidul bunului simt. As strange o mana de oameni si am forma un partid, apoi ne-am lupta cu institutile statului pentru infintarea politiei bunului simt. Crearea unei institutii specializate pe educarea morala a cetateanului de rand ar fi primul pas spre o Romanie mai buna, mai decenta, mai civilizata, parerea mea.

Printre specializarile politiei si partidului bunului simt, as enumera aici:
- interzicerea manelelor in spatii publice
- cursuri gratuite la locul de munca/scoala pentru educarea cetateanului si punerea la curent cu cei 7 ani de acasa
- legi drastice privind limbajul neadecvat in spatii publice, nefolosirea cosurilor de gunoi si deranjarea linistii publice la ore tarzii in noapte

Cineva trebuie sa ia ATITUDINE. Ne-am saturat! Vrem fapte nu vorbe! Sunt satul pana peste cap de zeci de ONG-uri care pur si simplu nu fac NIMIC, decat consuma bani fara rost. Niciunul din ele nu stiu sa puna piciorul in prag si sa se faca auziti mai bine. Toti se plang ca romanii sunt necivilizati, nerespectuosi, ca padurile stau sub tone de jeguri, dar nimeni nu se ridica in doua picioare sa zica: gata, amu infintez partidul bunului simt si propun legi severe. Pentru ca totul se rezuma la bun simt. Chiar nimeni nu are coaie in tara asta?

Eu as fi in stare sa ma alatur unui astfel de proiect, dar singur nu pot. Nu pot sa fac singur un lucru pentru 22 de milioane de oameni, la fel cum nici Basescu nu poate sa munceasca in locul nostru.

Chiar nu ma intereseaza revolutia bunului simt a lui Basescu sau Antonescu pentru ca nu sunt decat niste tertipuri ieftine de campanie. Daca Basescu avea bun simt trecea la fapte demult. De vorbe suntem satui pana peste cap, VREM FAPTE! Iar faptele alea, daca nu le fac ei, atunci le facem noi.

Coşul de gunoi e locul acela special amenajat din domiciliul nostru, conjugal sau nu, pentru o activitate care se subînţelege. De reţinut. Există 99,9% şanse ca să existe un coş de gunoi în apartamentele românilor, că nu e folosit asta deja nu mai e problema noastră. Vreau să mă refer la acea categorie de oameni care totuşi deţine un coş de gunoi, dar uită care îi sunt atribuţiile. În primul rând trebuie să clarificăm o chestie. Coşul de gunoise foloseşte pentru resturile menajere de care lumea încearcă să se dispenseze. Hârtii, mucuri deţigară, coji de nucă, ş.a.m.d. Simplu ca bună ziua, nu? Pentru unii nu e aşa de simplu.

Iar acum că am clarificat despre ce vorbim, să spun şi cum am ajuns aici, la acest subiect. Eu stau la etajul 1, sub balcon există o grădină de câţiva metri pătraţi. Până aici nimic anormal. În grădina de câţiva metri pătraţi există gunoaie, multe gunoaie şi resturi menajere. Nu au ajuns acolo din greşeală şi nici nu le-a adus vântul. Cineva le-a aruncat, de sus. Şi nu sunt nişte simple gunoaie care se degradează repede. Sticle de vodka Polar, prezervative folosite, borcane cu dulceaţă stricată. Astea nu mi se par deloc simple, pentru că ele se degradează în câţiva ani buni. Atâta ecologie ştiu şi io.

De ce dracu e atât de greu să pui gunoaiele la coşul de gunoi din casă? Până când să mai suport nesimţirea crasă şi lipsa de bun simţ? Să nu mai vorbim şi de prostul gust, prezent tot mai des în casele românilor. Oameni buni, care locuiţi la etajele superioare, nu vă mai aruncaţi dejecţiile pe balcon, pentru că, inevitabil, când stau pe balcon la aer curat, mă uit şi în jos, şi văd rahaturile voastre în iarbă, şi mă enervez, şi sudui la greu, şi promit de fiecare dată că-i urmăresc pe ăia care aruncă gunoaie de la balcon şi le pun căcat pe preş. Niciodată nu mă ţin de promisiune. Puneţi naibii prezervativul ăla coşul de gunoi şi nu-l mai azvârliţi peste balcon, dacă vă e frică să nu-l vadă mama, tata sau bunica, puneţi-l într-un şerveţel sau futeţi-vă în altă parte. Prezervativele nu sunt biodegradabile, să ştiţi. Parol.

Când nu esti sigur de ceva, nu vorbesti. Când nu vorbesti despre ceva, înseamna ca nu stii nimic despre acel ceva. Când cineva vorbeste despre ceva, tu ar trebui sa-ti tii gura si sa-l asculti pentru ca s-ar putea ca si el sa faca la fel când vorbesti tu. E vorba de chestia aia ce se numeste RESPECT. N-ai de unde stii daca te va respecta si te va lasa sa vorbesti fara sa te întrerupa, dar mai bine sa o faci tu si sa-i dai peste nas mai târziu, decât sa o faca el si sa-ti dea el peste nas mai târziu. Astea sunt lucruri simple pe care orice umanoid ar trebui sa le stie, si sa le aplice, ca nu-i de ajuns numai sa le stie, trebuie si aplicate ca altfel n-ai facut nimic.

Atunci când vine vorba de respectul pe care suntem obligati sa-l acordam cuiva, indiferent de vârsta, ne facem ca ploua. Sunt unele persoane care nu au auzit de cei 7 ani de acasa, de respect sau de bun simt. Termeni cu care, teoretic, am pornit la drum pe cararile vietii, practic, unii i-au pierdut pe traseu fara sa ajunga prea departe.

Nimic nu e mai placut decât sa vezi un grup de oameni respectându-se între ei, vorbind civilizat despre subiectele care se afla în aria lor de interes, neîntrerupându-se unul pe altul. La polul opus se afla, aproape cel mai enervant lucru pe care-l poti vedea la oameni, discutiile dintr-un grup restrând de persoane care se desfasoara mai ceva ca la piata, în contradictoriu si toti deodata, fiecare ridicând tonul de fiecare data când se simte încoltit de ceilalti, creîndu-se astfel un vacarm de nedescris. De înteles esentialul discutiilor, nici nu se mai pune problema! Cu ce ramâi dupa o astfel de conversatie? O mare durere de cap si probabil niste nervi întinsi la maxim care ti-au stricat toata ziua.

Zâmbetul fals al bunului simt se poate citi pe chipurile unor indivizi ca cei din grupul nr. 2, cel care-ti da dureri de cap. De ce? Pentru ca ei sunt aceia care nu-ti acorda atentie când vorbesti cu ei, nu te lasa sa vorbesti si se baga peste tine, vorbeste în contradictoriu cu tine si te ia la misto cu un rânjet ostil.