Cred că fiecare blogger trebuie să se mai dea jos din turnul său de fildeş şi să mulţumească oamenilor pentru că-l citesc. Unu, doi… cinci… o sută, o mie de cititori, nu contează câţi ai, important e să le mulţumeşti oamenilor că te vizitează.

Există însă ceva care mă enervează totuşi la culme şi mă roade pe interior de nu-i adevărat, iar acel ceva este atunci când nu-mi găsesc cuvintele când am un subiect interesant de scris. Am toată ideea articolului în cap, ştiu ce am de scris, dar nu ştiu cum să încep, cum să-i fac introducerea aia care, nu numai să să sune bine, dar să-i dea articolului consistenţă.

Această însemnare este o tentativă de articol, eu de fapt având alt subiect pe care urma să-l scriu, dar din cauza unui blocaj inspirativ am ajuns să scriu rândurile acestea, plus că nu v-am mai mulţumit demult pentru onoarea pe care mi-o faceţi să mă urmăriţi zilnic. Mă înclin.

Am tot observat de ceva timp un fenomen care transformă blogosfera românească într-un talcioc unde fiecare are ceva de vândut/promovat. Link-uri în fiecare postare de pe blog, promovare agresivă pe reţelele sociale, promovare de produse şi servicii. Campanii peste campanii au ajuns să abunde în blogosfera mioritică de ceva timp, stricând practic frumuseţea blogging-ului curat, blogging-ul prin care mulţi au ajuns unde sunt acum. Rar mai găseşti bloggeri care să scrie din pasiune, să scrie frumos şi cursiv despre un eveniment, o întâmplare, să aibă o dilemă despre ceva, să COMUNICE o idee, un gând. Cei mai mulţi au ajuns la acel nivel în care blogul lor contează şi, oarecum, se simt obligaţi să livreze cât mai multe advertoriale şi postări de campanie, iar fiind ocupaţi să livreze advertorialul şi campania la timp, îi mai rămâne oare timp şi de articolele acelea plăcute care l-au consacrat ca blogger, scrise din suflet? Nop.

Ce scriau unii la început de drum şi ce scriu acum? Dacă iei 5 bloguri şi le răsfăieşti arhiva, la primele luni de existenţă în blogosferă, vei găsi articole plăcute, din suflet, care te-ar fi făcut să te transformi într-un cititor fidel. Ce găseşti acum, în 2011? Plin de articole insipide despre promovarea unui nou serviciu, produs, eveniment etc. Multe. Dacă înspre asta se îndreaptă blogosfera noastră cea dragă, mă scuzaţi, eu cobor la prima staţie pentru că nu vreau să iau parte la mascarada asta ieftină. Nu-mi voi transforma blogul într-o cârciumă online unde să vând “de toate” pentru toţi. Iertaţi-mă, eu nu pentru asta m-am înscris aici. Nu zic că eu nu scriu advertoriale şi particip la campanii, dar o fac cu măsură, pentru că cititorii nu asta vor să vadă.

Mă bucur că se învârt bani grei în online-ul românesc, asta înseamnă că începem să contăm, e un plus pentru viitor, dar comercialismul acesta prostesc mă face să-mi fie scârbă să mai răsfoiesc bloguri româneşti, fiindcă nu vezi altceva decât, cum a fost la evenimentul cutare, ce bine m-am distrat la lansarea produsului X, s-a lansat serviciul nuştiucare – link aici.

Încetaţi să mai participaţi la toate concursurile posibile şi imposibile, cu premii în vouchere şi alte minuni. Deveniţi curve de lux pe internet şi vi se duce vestea că vă vindeţi ieftin. Vă transformaţi blogul într-un centru comercial unde toată lumea ştie că dacă vă aruncă un pumn de caramele veţi scrie numai de bine de el şi de mica lui afacere. Mi se pare jenant, sincer. Şi nu dă bine deloc la imaginea voastră. Blogul este un potenţial imens pentru promovarea oricărui tip de afacere, nu abuzaţi de ea!

Nu sunt ipocrit să zic să nu participaţi deloc la niciun concurs, dar faceţi-o cu măsură şi decent. Cred că un singur concurs pe lună ar fi destul de ok, din punctul meu de vedere. Şi nu atrageţi foarte mult atenţia asupra participării voastre la concurs, scrieţi frumos, din suflet, postarea cu care participaţi pentru că asta vrea să vadă omul care dă banul, indiferent că scrieţi despre lansarea unui nou GPS sau despre un nou sortiment de pizza la restaurantul Y.

Fiţi bloggeri, nu cârpe de şters praful prin online!

foto

Ce înţeleg eu prin beneficii bune, şi aici vă povestesc din experienţa mea de aproape 4 anişori de blogging. Cu ajutorul blogului ajungi să cunoşti oameni, oameni foarte faini, să-ţi faci relaţii importante pe care, eventual, să te şi bazezi în viitor când ai nevoie. Articolele tale, dacă sunt bune şi citibile, să aibă parte de expunere în alte medii (print, televiziune, radio). Mai primeşti un bilet gratuit la ceva eveniment sportiv sau cultural, o invitaţie la vreo conferinţă, un gadget în teste, plus o campanie plătită din partea vreunei agenţi, o propunere de advertorial din partea firmei X, lucruri din astea. Ce trebuie să ştii este că nimeni nu-ţi dă nimic fără să primească ceva în schimb, în cazul de faţă, un articol despre produsul X, firma Y, lansarea Z etc. Aţi înţeles ideea, sper. Pe scurt, dacă tu eşti invitat la un eveniment, cel care te invită o face cu un scop, ca tu să scrii despre el, ca firmă, şi despre evenimentul lui.

Rezoluţia mea 2.0 pentru 2012 este să continui şi mai mult dezvoltarea blogului, şi voi face mai multe decât am făcut până acum în acest sens, dar toate astea la timpul lor, nu dau detalii acum, cert este că 2012 vreau să fie decisiv pentru evasile.com, să fie vârf de aisberg al evoluţiei lui, ca să zic aşa.

Şi pentru că tot am observat că unii dintre voi vă întrebaţi, la ce-mi trebuie mie blog, ce să scriu pe el, că n-am talent la scris, nu ştiu cum să caut subiecte etc., gândiţi-vă că toţi care au ajuns acum mari vectori de opinie datorită blogului au trecut prin faza asta când se aflau la început şi habar nu aveau cu ce se mănâncă minunea asta. Şi ei şi-au pus întrebările astea, şi ei au avut momente când se întrebau, ce caut eu în mediul ăsta, sunt sigur de asta, şi ei au avut zile în care au fost în pană de inspiraţie şi chiar nu aveau ce scrie. E ceva normal să se întâmple.

Îmi aduc aminte de ce articole scriam eu la început pe primul meu blog, unul pe wordpress.com, care acum nu fac decât să mă distreze când le citesc. Bine, am şters blogul respectiv, nu are sens să căutaţi că nu mai găsiţi nimic, dar am păstrat articolele, care nu vor mai vedea lumina zilei, le-am păstrat doar aşa, ca să nu uit de unde am pornit. Ideea e că toţi am trecut prin asta, iar cu multă muncă unii am ajuns unde suntem acum. Odată ce începi să scrii câteva articole vei vedea că te prinde şi cu timpul vei începe să descoperi subiecte de blog oriunde mergi.

Bloggerul este într-o continuă evoluţie şi prin ceea ce scrie se redescoperă pe sine, iar blogurile încep să conteze din ce în ce mai mult.

Nu sunt eu vulpoi bătrân în blogosferă, am doar 4 ani de blogging, nu pot să spun că am ajuns sus pentru că mai am mult de muncit până să ajung acolo, şi ştiu foarte bine acest lucru, dar în tot timpul acesta am observat şi eu unele lucruri pe aici. Ca de exemplu, există câţiva semeni 2.0 care nu se simt bine dacă nu se lamentează cu întrebări de genul, de ce ăla are mai multe campanii ca mine, de ce celălalt face mai mulţi bani din blog, de ce ăla are mai multe bannere publicitare ş.a.m.d. Ştiţi voi, invidii din acestea de preşcolari, de genul, de ce Popescu are ghiozdan cu spiderman şi eu nu sau de ce Maria are penar cu barbie şi eu nu. În 2011 unii nu realizează încă că totul se face prin muncă, chiar şi blogging-ul. După faptă şi răsplată, vorba aia.

Pe lângă cei care se dau cu curul de pământ şi aspiră la campaniile altora, mai sunt şi clienţii fideli ai evenimentelor cu şi despre online, căci la ei vroiam să ajung. O promovare a unui produs/serviciu, diverse conferinţe, evenimente despre social media, sunt multe, iar majoritatea dintre ele sunt mai concentrate la Bucureşti decât în provincie. La aceste evenimente vezi aceleaşi şi aceleaşi personaje, aceeaşi care activează pe twitter, aceeaşi care apar în poze, de zici că oamenii ăştia trăiesc în mediul 2.0 doar pentru a ajunge la cât mai multe evenimente, ăsta e scopul lor în online, altceva nu mai ştiu. Unii le zic pişcotari, alţii le zic fripturişti, eu le zic simplu, oameni trişti. Pentru că trebuie să ai o viaţă extrem de anostă şi plictisită ca să nu mai ai şi altceva de făcut în viaţă decât să-ţi afişezi mufa pe la toate evenimentele posibile. Unii se duc invitaţi de gazde, alţii merg neinvitaţi convinşi că dacă tot e intrare liberă, e loc pentru toată lumea. Ce e surprinzător, sau nu, este că printre ei vezi mulţi bloggeri. Majoritatea dintre ei sunt bloggerii care aspiră şi ei la ziua când vor ajunge să trăiască cu banii din blog, iar asta mă face să mă gândesc, oamenii ăştia când mai au timp să facă blogging, adică acea activitate pentru care ajungi plătit dacă o faci cât mai bine, dacă sunt în fiecare săptămână la câte un eveniment?

Blogging-ul nu e pe bază de semnarea condicii la cât mai multe tweetmeet-uri, blogmeet-uri şi alte meet-uri, blogging-ul e pe bază de scris, dacă atâta lucru nu sunteţi în stare să pricepeţi, atunci continuaţi să vă afişaţi mutra pe la toate evenimentele insipide, chiar dacă nu aveţi nicio tangenţă cu domeniul, că veţi ajunge să faceţi bani din blog când s-or fute curcile în aer, scuzaţi limbajul neconvenţial. Pe blog dacă nu eşti consecvent, ai pauze de 3-4 zile între articole, iar postările tale sunt trei sferturi despre evenimentele la care ai fost, ar trebui să-ţi regândeşti strategia, că e clar că ceva nu funcţionează.

Câteva concluzii personale:

• trebuie să lucrez asupra charismei, pe care nu o am
• trebuie să devin mai fotogenic în faţa camerei şi în poze. cum, încă nu ştiu, dar o să încerc să fac ceva
• la următorul interviu video pe care îl voi avea, voi privi direct în cameră
• eu nu sunt om de video, eu sunt om de conţinut.
• sunt timid şi nu prea, în sensul că dacă sunt într-un grup în care mă simt confortabil, îmi dau drumul la gură de nu mă mai puteţi opri. Eu nu sunt genul de om care să se bage în seamă şi nici să se dea bufon într-un grup sau să se apuce să vorbească peste alţii şi neîntrebat, eu vorbesc doar când am ceva de spus şi când cineva mi se adresează.

Aşa cum v-am mai spus câtorva dintre voi când ne-am întâlnit, pe mine nu mă deranjează trolling-ul care se face asupra mea pe twitter, atâta timp cât glumele nu trec de limita aceea a bunului simţ şi se încep cu jigniri, atunci nu mai am mamă nu mai am tată, nu mai am internet şi consider că deja ai o problemă personală cu mine pe care trebuie să o rezolvăm cumva, ca-ntre bărbaţi. Sunt conştient că dau apa la moară haterilor de pe internet prin ceea ce scriu, asta e, îmi asum chestia asta şi îmi asum orice zic, în fond şi la urma urmei, un blogger dacă nu-şi asumă ceea ce zice nu e blogger. Am crescut mult în online în ultimul timp, mulţi mă cunosc, mulţi au auzit de mine, chiar şi vedete ca Delia Matache sau Cosmin Tudoran de la Cassa Loco :)). Câteodată şi eu sunt surprins de evoluţia aceasta pe care am avut-o, dar iarăşi sunt conştient că sunt un produs al haterilor, iar acest lucru poate fi schimbat foarte uşor.

Când am scris articolele alea celebre, ştiţi cu toţii care, le-am scris mai mult la caterincă, pamfleturi pamflete şi nu m-am gândit nici în ruptul capului că voi ajunge chiar aşa în centrul atenţiei din cauza lor, lucky me ce să zic, dar îmi place shaorma, asta nu pot s-o schimb. Nu am văzut-o ca pe o strategie de creştere a brandului personal, aş minţi dacă aş zice că da, dar acum, recunosc, încep să o văd. Unii faceţi glume cu ideea cum că eu aş fi ceva mare antreprenor online. Ei bine, greşiţi, eu nu am zis niciodată chestia asta, că sunt pasionat de antreprenoriat asta e altceva, dar că sunt unul nici nu se pune problema. Poate doar un antreprenor wannabe aflat la început de drum.

Mulţumesc.