Tag Archives: basescu

Două filme care mi-au dat un feeling mai special, oarecum

Săptămâna asta am văzut două filme care nu pot să zic că m-au impresionat foarte tare, dar mi-au dat aşa un feeling mai special. Care m-au făcut să realizez unele lucruri.

Autobiografia lui Nicolae Ceaşescu. A rulat la Cinema Arta, ieri de la 19:30 în cadrul Cinemateca TIFF şi cred că v-a mai rula acolo pentru cei care nu l-au văzut. Vroiam neapărat să văd filmul ăsta pentru că în festival l-am ratat din cauza turelor şi a examenelor, aşa că de o săptămână era stabilit că mă duc ieri să-l văd. Nu-i bai că nu mai erau bilete pe scaun şi a trebui să stau vreme de 1 oră jumate în picioare, se mai întâmplă, important e că mi s-au confirmat unele lucruri despre comunis şi aşa numita epocă de aur despre care ştiam din auzite şi manualul de istorie de-a doişpea. Chiar dacă n-am trăit în acea vreme, aveam doar un an btw, pot să zic, acum după ce am văzut filmul, că se trăia mult mai bine atunci decât în epoca băsescu, iliescu, constantinescu. Şi se muncea, lucru rar întânit în ziua de azi. Şi vă zic şi de ce, nu vă grăbiţi să daţi X la pagina. Toată lumea avea un loc de muncă decent, oamenii îşi permiteau concedii cam de două ori pe an la mare, erau zâmbitori pe stradă nu încruntaţi şi nervoşi pe patron, viaţă, rate, cum e acum. Toată lumea avea unde sta, nimeni nu făcea foamea, nimeni nu dormea pe stradă, nimeni nu se plângea de sărăcie. A, că nu erau pe rafturi atâtea bunătăţuri, gen banane, portocale şi alte dulciuri mai sofisticate era altceva, nu cred că era o mare problemă asta. Nimeni nu a murit din cauza asta. A, dar se stătea la cozi. Ei şi, care-i problema, a murit cineva din cauza asta? Ai venit, ai stat la coadă, ţi-ai luat laptele, pâinea şi ce ai mai avut de luat şi ai plecat acasă. Probabil că mai erau momente când nu mai prindeai pâine şi lapte, dar no, asta e altă problemă.

Ce mama dracului de sărăcie era atunci, pe care toată lumea o invocă acum, când în zilele noastre unii fac foamea cu săptămânile?

Şi cum s-a trăit aşa de rău când pe atunci România reprezenta o forţă în lume, fără nicio datorie, iar acum se află fix la coadă, lângă cele mai de jos ţări posibile. Amintiţi-vă ce datorie de miliarde avem în momentul de faţă către Uniune şi mai vorbim. Ceauşescu avea o relaţie foarte bună cu China, Anglia, Franţa, Cehoslovacia de atunci. Cu cine are Băsescu relaţii foarte bune acum?

Era mai bine, fraţilor, lăsaţi-mă cu toate prostiile alea cu libertatea, egalitatea, democraţia şi alte baliverne occidentale. Ia, acum aveţi libertate, ce pula mea faceţi cu ea? Vă ştergeţi cu ea la cur. În afară că putem citi un ziar, un blog şi bârfi la colţ de stradă pe toată lumea nu văd altceva ce se face cu libertatea asta. Aduceţi-mi aminte ce s-a construit în vremea lui Ceauşescu şi a rezistat peste ani şi ce s-a construit în vremea lui Ilici, Constantinescu sau Băşescu. Tot ce s-a construit în perioada lui Ceaşcă, blocuri şi clădiri de instituţii, sunt în picioare de zeci de ani. Ce sa construit după el e vai ş-amar. Blocuri la care le pică tencuiala, slabe şi care la prima ploaie se scorojesc pereţii. No, poftim, mai aveţi nevoie de motive? Hai că mai am.

Ştiu că am zis două filme, dar despre al doilea voi scrie un alt articol pentru că de fiecare dată mă lungesc cu discuţia când vine vorba de comunism.

PS: nu-mi ziceţi că greşesc şi că nu ştiu ce vorbesc fără să-mi aduceţi argumente că iar fac cu nervii. Apropo acum ştiu despre ce vorbesc, pentru că am avut imaginile în faţă şi am văzut cu ochii mei cum se muncea şi se trăia.

Profitorii cu statut de sinistrat

Ma lasa rece inundatiile si bocetele sinistratilor. Am mai vazut filmul asta in fiecare an, de ce ar trebui sa-mi pese mai mult anul asta? M-am saturat sa aud cuvantul sinistrati, la fel cum m-am saturat sa aud cuvantul vuvuzela. Sinistrati exista in fiecare an si NIMENI nu face nimic. De ce ar trebui eu sa donez IN FIECARE AN ceva? De ce ar trebui sa fac eu bine pentru cineva care nu merita? Sinistratii astia sunt atata de ipocriti incat asteapta sa le dea statul si materiale de constructii si sa le contruiasca si casa. Doamne fereste sa puna si ei osul la munca si sa-si ridice casa. Acu’ doi ani parca am contribuit si eu cu ceva pentru niste sinistrati de prin Rascacatii din deal. Am simtit atunci ca trebuie sa fac ceva, sa-i ajut si eu cum pot, asa ca am cautat prin casa tot felul de lucruri de care nu mai aveam nevoie si m-am prezentat cu o cutie la primul punct de colectare. Anul trecut n-am donat pentru ca n-am avut ce, anul asta nu o s-o fac pentru ca mi se pare ca n-am cui sa donez.

Am vazut pe antena 3 un reportaj despre un sat mistuit de ape din Moldova, nu-i retin numele, dar e satul unde a venit personal Basescu sa verifice starea sinistratilor. Remarc ca, oamenii din satul respectiv au fost sinistrati si anul trecut iar statul le-a pus la dispozitie materiale de constructii sa-si faca casa. Ba mai mult chiar au venit muncitori sa-i ajute sa si-o ridice, iar ei atata aveau de facut sa puna un strat de ciment peste BCA-urile alea si sa zugraveasca. Nici macar atata n-au facut. Au asteptat sa vina statul sa le faca si asta.

Si alta minune care m-a facut sa ma doara in cot de ei sinistrati este ca, unii au primit materiale de constructii GRATIS din partea statului si ia ghiciti ce au facut sarmanii sinistrati cu ele in loc sa-si faca casa? Le-au vandut si au baut banii. S-a iscat o intreaga polemica pe tema asta si media a dezbatut zile intregi subiectul. Iar ei, saracii sinistrati, au continuat sa boceasca si sa strige dupa ajutor, ca nu mai au unde sta, ca au doar hainele de pe ei.

Revin la anul 2010, acelasi sat, aceeasi sinistrati loviti de ape ca si anul trecut. Basescu in prim plan ii reproseaza unui om ca nici atata lucru n-a facut sa-si zideaza macar casa dupa ce i-a fost facuta. A lasat fix cum i-a dat-o statul. Pentru prima data ma vad nevoit sa fiu de acord cu Basescu, acesta i-a reprosat omului sa nu mai astepte sa faca statul tot in locul lui, un minim de efort la finisaje macar nu strica. Daca ti-a luat apa casa si statul iti da materiale de constructii gratis, plus niste muncitori care sa te ajute, pune dracului mana pe sapa si lopata, nu te uita ca boul la poarta noua ce fain iti face statul casa. Esti sinistrat, esti amarat, ti-a luat apa toata agoniseala de-o viata, imi pare rau pentru tine, dar nu fi ipocrit si vinde materialele de constructii pe care le primesti GRATIS. Vorba aia, statul iti da, dar nu-ti baga in traista.

Nu-mi convine ca in fiecare an sa trebuiasca sa donez pentru sinistrati. E la mintea cocosului ca dupa ploaie cresc debitele raurilor, primavara se topeste zapada. De ce in fiecare an trebuie sa avem sinistrati? Pentru ca niste incompetenti nu sunt in stare sa faca diguri, sa asigure malurile raurilor, sa repare canalizarea orasului. Banii care sunt destinati pentru aceste lucruri intra in buzunarul cuiva. Si apoi acel cuiva se plange ca n-au fost bani sa faca digul. Bine, nene, da’ banii aia care i-ai avut la dispozitie, aia putini care au fost repartizati pentru comuna sau orasul tau unde sunt? Fiecare comunica/localitate primeste o anumita suma de bani pentru treburile astea. Unde se duc banii aia? M-am saturat sa ajut sarmanii sinistrati care-si vand materialele de constructii si beau banii.

Nu mi-ar da si mie statul gratis niste materiale de constructii sa vezi ce casuta imi ridic pe terenul din Valcele.

M-am saturat sa fiu luat de fraier ajutand niste sinistrati care nu merita pic de ajutor. Saracii batrani care si-au pierdut toata agoniseala in urma inundatilor sunt numai niste victime colaterale. Ei merita ajutati, la varsta lor e greu sa se mai apuce sa-si reconstruiasca casa. Unii dintre astia tineri si mai cu putere de munca, sa zicem 25-40 ani, sunt doar niste profitori cu statut de sinistrat, nu generalizez, unii dintre ei.

Hai sictir.

Becali vrea cu dreapta

O vorbă veche din popor spune cam aşa, “fă-te frate cu duşmanul până treci puntea”. Becali vrea să se unească cu un partid de dreapta, ori PDL ori PNL. Probabil că nu-şi mai aduce aminte ce apelative folosea la adresa lui Băsescu şi a partidului său la sfârşitul anului trecut: “distrugător de neam, tiran, golan de ultimă speţă” sunt doar câteva din vorbele de duh la care acesta a apelat. Sau şi atunci a vorbit satana din el, diavolul l-a pus să zică toate astea, el n-are nicio vină – el e un sfânt ca întotdeauna.

Becali are memoria foarte scurtă, care tinde spre zero, pentru că nici măcar de momentul când a stat în spatele lui Geoană în ziua alegerilor prezidenţiale rugându-se la toţi sfinţii să pice “tiranul” nu-şi mai aduce aminte. Şi asta a fost nu mai departe de sfârşitul anului trecut. Acum vrea să se unească cu un partid de dreapta, dacă se poate chiar cu partidul “distrugătorului de neam”. Individul asta îi ca ţiganul, merge cu cine-i la putere. Dacă dreapta e la putere, merge cu dreapta. Dacă era stânga la putere, mergea cu stânga. Ce mai contează că în trecut a plouat cu înjurături şi blesteme a la Becali peste dreapta cu care vrea să se unească acum, ce a fost – a fost! Să uităm de trecut şi să ne gândim la viitor.

Becali e gata să pună pe masa mandatul de europarlamentar (semn că l-a durut în paişpe de europarlamentare, mandatul şi-a atins scopul – l-a scăpat de cătuşe), 1500 de primari şi consilieri şi vreo 4-5 procente de alegători. În schimb el solicită, ţineţi-vă bine, un post de vicepreşedinte pe ţară! Nici n-are pretenţii, nu? :)) Adevărul e că, dacă principalul partid de stânga are un vicepreşedinte analfabet, de ce n-ar avea şi un partid de dreapta unul?

Noua bancnotă de criză

Banul va fi înlocuit cu Bocul. 10 bani = 10 boci

via

Ne intoarcem de unde am pornit

Mda. Ne asteapta inca 5 ani cu clanul Basescu la conducerea tarii. Ne-am intors de unde am pornit. La crize politice, guverne contestate, premieri schimbati ca sosetele, Udrea ministresa, Boc cel mic prim-ministru, fara bani de la FMI, moguli rai (Voiculescu, Vantu, Patriciu) si moguli buni (Diaconescu), circ media, si lista poate continua.

Am vazut cum votul meu este egal cu al unuia care primeste 50 lei si un sac de cartofi, cu al unuia care voteaza de cate 3-4 ori, cu al unuia care se gaseste la cativa metri sub pamant intre patru scanduri, in cimitir. Am vazut cum oamenii din diaspora au puterea sa decida ce se intampla in tara! Ceea ce mi se pare totalmente lipsit de respect. De ce sa poata sa voteze ala care e la cateva sute de kilometri departare de tara? Si daca a votat cu Basescu de pilda, de ce mama dracului nu vine el inapoi sa vada cum e, daca ii place asa de mult de el. Ca tare ma gandesc ca nu a plecat din tara pentru ca traia in puf.

Si nu mi-o mai bagati pe aia cu: cum ai trait in ultimii 4 ani? Da, am trait foarte bine, dar nu datorita presedintelui. Nu am avut nici un beneficiu de pe urma asta, nici eu, si nici mama. Aici e vorba de cum arata Romania condusa de Basescu, exemple sunt destule.

Am votat cumva ceva ieri?

PS: Sa ma scuzati daca am exagerat cu subiecte politice pe blog. Promit solemn ca e ultimul!