Posts Tagged ‘bani’

Tipuri de datorii

Scriind articolul cu umilinţa pentru bani mă gândeam la ce tipuri de datorii există. Eu am descoperit cinci. Începem cu cele mai grave, pe care dacă nu le plăteşti ai dat de dracul şi terminăm cu cele mai simple.

1. Datorii la cămătari. Astea-s cele mai grave. Dacă ai ajuns să împrumuţi bani de la cămătari înseamnă că ori eşti vreunul din ăla obsedat de jocuri de noroc, ori nu mai ai bani nici să te pişi în centru şi eşti în căcat până-n gât. Dacă nu-ţi plăteşti datoria la timp poţi rămâne fără un deget, coi, limba sau ochi, în cel mai bun caz.

2. Datorii la bănci. Nu te omoară nimeni dacă nu-ţi plăteşti datoria la bancă, dar nici n-ai cum să dormi bine la noapte când eşti conştient că oricând îţi pot bate creditorii sau recuperatorii la uşă. Dacă întârzii foarte mult poţi ajunge să visezi frumos sub cerul liber.

Datoria la cămătari şi cea la bancă se completează reciproc. În sensul că, dacă n-ai bani ţi-o plăteşti pe aia la bancă te împrumuţi la cămătari, o plăteşti pe aia la bancă cu banii de la cămătari şi rămâi cu prima datorie, care e mult mai gravă.

3.  Datorii la rude. Se ştie că datoriile la rude nu au un termen limită stabilit pentru a le plăti. “Mi dai când poţi şi când ai, nu te grăbi”, asta înseamnă că îi poţi da banii peste o săptămână, o lună sau 2 ani. Nu e indicat să amâni foarte mult plata datoriei pentru că altfel rişti să ajungi să te vorbească toată lumea pe la colţuri că eşti neserios şi faze din astea. Plus că nu cred că ai vrea ca la fiecare reuniune de familie să ţi se atragă atenţia subtil pentru “banii ăia”.

4. Datorii la prieteni. Sunt cam la fel ca cele pentru rude, numai că nu ai legături de sânge cu respectivul/a ci o prietenie sinceră de câţiva ani. La fel ca şi datoriile la rude, nu ai un termen limită stabilit pentru a da banii, dar ţi se mai atrage atenţia subtil din când în când, aşa ca să nu cumva să uiţi de ei.

5. Datorii la părinţi. Astea sunt cele mai mişto pentru că chiar nu există un termen limită şi datoria la părinţi nu e tocmai datorie în adevăratul sens al cuvântului, e mai mult un ajutor financiar. Se ştie că părinţii vor să ducem o viaţă lipsită de griji, mai bună ca a lor şi de aceea când avem nevoie de bani sunt primii care fac eforturi incredibil de mari pentru a ne ajuta cu bani. Îşi rup de la gură ca să ne dea nouă, ca să zic aşa.

Voi ce tipuri de datorii aveţi?

Tu pentru câţi bani te-ai umili?

Port cu mine o idee de câteva săptămâni şi nu pot să mi-o scot din cap. E mai mult o întrebare pe care vreau să v-o pun şi la care obligatoriu aştept răspuns.

Pentru ce bani ai accepta să te umileşti?

Nu vorbim de muncă, nu există umilinţă când vine vorba de muncă, indiferent în ce domeniu prestezi. Vorbim de găsirea unei sume mici de bani pe jos, câteva monede (1-5-10 bani) care pentru unii provoacă umilinţă dacă se apleacă să le ia de pe jos pentru că, vezi Doamne, îi vede toată lumea. Personal sunt unul din aceia care ridică orice monedă de pe jos când o vede, că e 1-5-10 şi cu atât mai mult 50 de bani. O ridic, o bag în buzunar şi trec mai departe. Nu mă interesează cum se uită oamenii la mine, dacă sunt în public. Mă lasă rece comentariile răutăcioase de genul, “uite-l mă pe sărăntocul ăla, ia 10 bani de pe jos ca milogii” , pe care unii le fac ca să se dea în spectacol şi râsul pe sub mustaţă pe care alţii-l afişează. Din punctul meu de vedere ăştia care zic treburi din astea fac parte din acea categorie de oameni care au datorii pe la prieteni, întârzie cu ratele la bancă, niciodată n-au bani de ţigări, beau pe datorie. Dar ei te fac pe tine milog şi sărăntoc că iei 10 bani de pe jos.

La urma urmei de ce să nu iau moneda aia de pe jos, s-o las până o ia altul? Şi ca să dau un exemplu care merge foarte bine aici. Gândiţi-vă că sunteţi la magazin şi luaţi pâine, iar vânzătoarea nu vă dă produsul pentru că nu aveţi 10 bani, pâinea fiind 2 lei şi 10 bani. Aveţi fix 2 lei la voi, bani pe care vi i-aţi pregătit de acasă pentru pâine. Vânzătoarea nu lasă de la ea şi nu acceptă să vă dea pâinea şi să-i aduceţi 10 bani mai tâziu (da, mai sunt şi magazine din astea care nu dau nimic pe datorie). Rămâneţi fără pâine? Rămâneţi. Şi ce buni erau acum ăia 10 bani pe lângă care aţi trecut nepăsător, râzând de “sărăntocul” care s-a aplecat să-i ia. Sărăntocul îşi ia pâinea cu 2.10, voi nu. Şi am dat doar un exemplu, mai sunt o groază de astfel de cazuri în care vă trebuie mărunţiş la cumpărături.

Da, eu iau orice monedă de pe jos. Şi, contrar aşteptărilor, nu sunt nici sărăntoc, nici milog şi nu mă dau nici banii afară din casă. Toate monedele le pun în puşculiţă. Într-o lună strâng 5-10 lei din mărunţişuri. Mă umilesc că fac asta? Nu cred. Mai mult îmi fac un bine. Puşculiţa mea la ora actuală e plină pe un sfert de monezi. A voastră cum e?

Totul se cumpără cu bani

De ce să ne tot ascundem după deget şi să nu recunoaştem că totul în lumea asta se cumpără cu bani. Nu există nimic în Universul ăsta mare care să te facă fericit şi să nu coste. Unii zic că iubirea şi prietenia celor din jurul tău nu se pot cumpără. Ete fleoşc. Da banii pe care îi scoţi la restaurant pentru cina romantică în doi, tu şi ea, sau cazarea la hotel pentru o noapte romantică, sau cadourile cu care o faci să te iubească, astea cu ce le plăteşti? Cu boabe de fasole. Şi prietenia? Când are nevoie un preten de-al tău de bani şi îl ajuţi ce înseamnă asta, că nu-i cumperi prietenia într-un fel? Îl ajuţi că ţi preten bun şi nu-ţi trebe bani de la el, că ţi tovarăş, normal. Deci tot tu ieşi în pierdere cu banii, da’ prietenia voastră se întăreşte. La fel şi dacă ai tu nevoie de bani şi el te ajută. Deci, se poate cumpără prietenia şi dragostea cu bani? Se poate.

Ce să vă mai zic că se poate cumpăra cu bani. Fericirea. Un circuit de 10 zile într-o ţară exotică sau o banală excursie în Apuseni cu ce o cumperi, cu aer? Un cadou la care visezi de câţiva ani cu ce crezi că se procură, asta dacă nu ai vreo cunoştinţă în domeniu şi poate face rost pe gratis, dar asta se întâmplă în 1 din 1000000000 de cazuri. Deci am demonstrat că şi fericirea se poate cumpăra cu bani.

Mai este ceva? Hai nu mai fiţi atât de ipocriţi şi ziceţi că sunt lucruri care nu le poţi cumpăra cu bani, pentru că nu-i aşa. Totul se cumpără cu bani, fie că dai bani din prietenie sau dragoste. Nu-s negativist de felul meu, dar pur şi simplu nu cred să existe ceva pentru care să nu plăteşti o sumă de bani.

Deşi eram adeptul proverbului “banii n-aduc fericirea”, nu mai cred în ea, ci în contrariul ei. Banii aduc fericirea.

Ziceţi-mi voi ceva pe care nu-l poţi cumpăra cu bani şi dacă-mi convine ideea io îmi zic percepţia.

Pacanele

De fiecare dată când intru într-o agenţie de pariuri (Stanleybet sau PariLoto, depinde de caz) mereu este cineva la aparate. Sunt doar două aparate în fiecare agenţie în care mai intru, dar mereu cineva e călare pe ele. Şi nu pot să-i înţeleg pe oamenii ăştia care joacă din greu la aparate, mai ales când se află la butoane în faţa celui mai cretin joc posibil – cel cu fructele. Mario e legendă, da’ jocul ăsta cu fructele e de-a dreptul sinistru. Io cred că e făcut pentru din ăştia reduşi mintal, care nu ştiu decât atâta, să apese pe un buton.

Bine zice un preten despre păcănelele astea: nu poţi să baţi niciodată calculatorul! Şi sunt total de acord cu asta. Faptul că aparatul este electronic şi are un sistem în spate nu o să poată fi bătut niciodată, pentru că aşa sunt create astea, să nu câştige nimeni şi să halească bani la greu. Dacă cumva ai reuşit să dai lovitura înseamnă că ai mânărit cumva aparatul. Doar aşa poţi câştiga, altfel nu. Iar eu, vă spun sincer, că n-am auzit în viaţa mea de un om care să câştige ceva la păcănele. Toţi pierd. Pierd bani grei. Îşi pierd casa, maşina, ajung cu datorii la cămătari.

Nu înţeleg ce văd oamenii ăştia aşa de interesant la păcănele. Ce te atrage la jocul ăsta, că să mor io de-mi dau seama? Ce poate fi în mintea unui astfel de jucător, care crede că o să dea lovitura dacă-şi joacă juma’ de salar la jocurile mecanice? Chiar sunt atât de mulţi naivi care cred că dacă apasă pe un buton vin milioanele? M-a surprins faptul să văd bătrâni care-şi joacă şi ultimul leu din pensia şi aşa destul de şubredă la aparate. Şi se mai plâng că n-au din ce trăi!

Nu o să câştigaţi niciodată la păcănele, numai dacă păcăliţi aparatul. Atât.

Nu mai joc la pariuri, niciodată

Rămâne cum am stabilit. Renunţăm la pariuri sportive. Nu merită, sunt bani aruncaţi pe fereastră. Sunt prea multe surprize în fotbal care-ţi strică până şi cele mai sigure bilete. Nici un meci nu mai e sigur, echipele care sunt considerate mici încep să conteze tot mai mult. Echipele care sunt considerate cu prima şansă clachează.

Am jucat două zile la rând la pariuri pe meciuri de la mondial. Am pus pe meciuri care păreau sigure pe hârtie şi surprizele n-au întârziat să apară. Surprize de genul, echipa mai slab cotată a obţinut un rezultat mare, n-au pierdut, un penalty a făcut diferenţa, etc.

Promit solemn să nu mai intru într-o agenţie de pariuri sportive, ever. Am zis.

Ca să ai succes la femei îţi trebuie…

Două lucruri. Atât. Nimic mai mult.

Să areţi ca Robert Pattinson. Dacă nu ai fizicul lui eşti degeaba. N-am înţeles niciodată ce văd toate fetele la tipul ăsta. Adică, no, hai să fim serioşi acuma, ce are Robert ăsta şi n-am io. Freză şmecheră? Aşa îmi stă mie părul când mă scol dimineaţa. Îi stă bine bronzat? Dacă mă duc pe malul someşului şi stau 4 ore la plaja în miezul zilei cărbunele o să fie invidios pe mine. Are pectorali frumoşi? Şi ce, eu nu pot să trag de fiare vreo două luni. A, da, da’ are ce tu n-ai? Are succes. Păi normal, pune-mă să joc şi io personajul principal într-un film şi vedem care o să aibă succesul mai mare la final.

Să ai contul în bancă al lui Cristiano Ronaldo. Cel mai important lucru sunt banii. N-ai bani, i-aţi gândul de la succes la femei. Încă prima variantă nici nu mai contează dacă o ai pe a doua.

Astea două împreună îţi garantează succesul la femei. Ce sinceritate, ce iubire, ce romantism? Mai pică vreuna în cur când îi zici că eşti romantic şi foarte sincer? Sau că eşti iubirea vieţii mele, să moare bibi, nu pot să trăiesc fără tine, eşti aerul care trece prin inima mea? Sau când încerci să o faci fericită chiar dacă nu eşti cel mai bogat om din lume? Mă îndoiesc de asta. Da dacă învârţi pe deget cheile de la X5, imediat stau toate la coadă să le dai o tură cu bolidul şi să le duci în Diesel la un chico.

Au trecut vremurile alea din Liceeni când luai fata doar cu o crizantemă, un zâmbet cuceritor şi o integrală bine rezolvată. Acum toate se gândesc oare câţi bani are ăla, ce maşină bengoasă are celălalt, ăla-i sărac dă-l dracului de fraier, n-are bani nici să se pişe în centru. Dar să nu generalizăm totuşi, nu toate sunt aşa.

Văd destule cazuri în care multe tipe îşi aleg gagiul doar pentru situaţia materială bună pe care o are. Nu dau nume că nu-i frumos şi nu-mi place să nominalizez pe nimeni pentru că s-ar putea să mă înşel. Şi tare bine ar fi dacă m-aş înşela, nu pentru mine personal ci pentru alţii.

Nu-i nicio rusine sa muncesti

În vara anului trecut mă confruntam cu o problemă cu care se confruntă 80% din populația României: rușinea de a munci. Nu la negru și nici pe post de director al unei corporații, ci în condiții inumane, ca să-i zic așa. Bine, eu n-am avut parte de condiții inumane pe unde am lucrat, dar unii ar zice că e o rușine să lucrezi unde am lucrat eu.

Să-i servești pe alții, să lucrezi pentru cineva, să speli buzi într-un hotel, să speli vase într-un restaurant, să încarci-descarci marfă într-un supermarket, să faci curat pe scara blocului, să prestezi ca ospătar, cam astea sunt joburile de “rușine” pe care românul încearcă să le evite.

După cum ziceam, în vară eram sceptic cu privire la serviciile prestate ca ospătar pe la diverse evenimente (nunți, botezuri, etc) dar după un moment de gândire am ajuns să zic: stai mă un pic, ce fac eu aici, nu-i nicio rușine să muncești. De când munca a devenit o rușine, de când a face bani înseamnă a te înjosi în fața cuiva? Și de când contează ce zic alții despre tine? Ia să nu le mai dau eu apă la moară tuturor cocoșilor pentru care munca înseamnă stat pe internet, jucat farmville pe facebook și așteptând salariul pentru care, în teorie, ei au muncit din greu, au depus un efort fizic enorm și au asudat în fiecare zi pentru bunul mers al companiei.

Și nu mi-a mai păsat de ce zic alții. Am lucrat din greu, mutam mese, schimbam scrumiere, serveam, îi ajutam pe alți colegi de pe alte raioane, mă agitam din greu să-mi fac treaba cât mai bine cu putință. Iar când a venit ziua de salar, ia ghici cine era ăla cu milionul în buzunar! Da, aveam bani. Și eram foarte mândru de asta, pentru că erau banii meu, făcuți cu mâna mea, bani munciți. Nu-i nicio rușine să muncești, atâta timp cât îți vine banul. Astea cu “vai, ești prost, te înjosești acolo” sunt tâmpenii ieșite pe gura unor putori de oameni.

În România mă fac de rușine spălând buzi, în America e o mândrie
Auzeam zilele trecute o discuție care mi s-a părut ciudată și penibilă. Un tip îi zicea altui tip despre ce mândru e el că spală toalete la un hotel de 5 stele din America și cât de nașpa s-a simțit în România făcând același lucru. Băi, deșteptule, că speli buzi în America sau în România tot un drac e. Adică cum, în România te faci de rușine că muncești, da’ în America nu. Cum vine asta? Aceeași muncă o faci, la fel ești văzut și în State și în România, dar că în State o arzi pe mai mulți bani, atâta tot. Nu iei 50$ spălând 10 buzi în România, că iei 500$ spălând 200 în State. Nu văd unde e mândria.