Tag Archives: antreprenori
Grigorescu, cartierul cu de toate pentru toţi!
În cartierul unde-mi duc traiul de zi cu zi, care este şi cel mai select dintre toate, îmi permit să mă laud, vă rog, există o pătură socială care are gena aia afacerist şadea, dar nu orice fel de afacerist, ci unul cu o minte limitată, adică nu îl duce mintea la mai mult şi preferă să-şi deschidă o afacere deja existentă pe piaţă. Să mă explic. Sunt vreo 4 frizerii în acest cartier (din ce ştiu eu), vreo 5 second-hand-uri şi zeci de ABC-uri. Practic, în cartierul minunat Grigorescu fiecare bloc are propriu-i butic alimentar. Cam până acolo s-a ajuns. Unor oameni pur şi simplu ne le bate faza lungă mai departe de un ABC, un second-hand, o frizerie şi, mai nou, aprozar. Păi ce are românul nevoie? De o tunsoare, de un ABC cu de toate: mâncare, cosmetice, papetărie, băuturi. Nu contează că mai sunt vreo cinci ABC-uri pe o rază de 200 de metri, să ne deschidem şi noi unul că nu strică.
Şi second-hand-urile. Deci eu nu reuşesc să înţeleg de ce ţi-ai mai deschide şi tu un second-hand când şi-au deschis alţii înainte ta, iar dacă te pui şi urmăreşti câţi clienţi are unul într-o săptămână de exemplu, poţi număra pe degetele de la o mână câţi oameni îi trec pragul.
Mai nou în peisaj au apărut aprozarele. În jurul blocului meu sunt două. Ce contează că există o piaţă Agroalimentară care-ţi oferă fructe şi zarzavaturi la preţuri rezonabile, să ne deschidem şi noi un aprozar şi dăm kilul de roşii cu 20 de bani mai ieftin decât îl dau ţăranii din piaţă. Succes garantat, vere!
Noi, locuitorii din Grigorescu, spre deosebire de alţi cetăţeni din celelalte cartiere, nu ducem lipsă de nimic, le avem pe toate. Avem supermarket-uri: Profi, Oncos, Unicarm, piaţă agroalimentară, un hipermarket la vreo câţiva metri, 4 bănci, câteva hoteluri, 5 biserici, (e posibil să fie mai multe, nu ştiu exact câte sunt), second-hand-uri şi frizerii/coafor, ABC-uri la fiecare colţ de bloc. Principalul stadion e la noi, sala sporturilor, parcuri de agrement şi viitoarea sală polivalentă. Terase şi crâşme sunt. Un mall, un club, poate un cinematograf şi o cafenea de fiţe ne-ar mai trebui şi putem spune că Grigorescu a devenit noul centru multi-cultural al Clujului.
Aşa că, dacă aveţi de gând să investiţi aici, evitaţi sectorul alimentar, vestimentar, bancar şi divin, că nişele astea sunt ultra-aglomerate.
La ce te uiţi când începi să dezvolţi un proiect online?
În online îmi place să cred că sunt un mic antreprenor, am deja câteva proiecte dezvoltate pe diverse nişe. Unul e sportcaffe.ro, care chiar dacă am zis că eu un proiect mai de suflet am planuri mari cu el în viitorul apropiat. E un blog colectiv de comentarii şi opinii sportive, dar îmi place să-i zic platformă de comentarii şi opinii sportive, sună mai profi. Al doilea proiect este bmob.ro, care chiar dacă în momentul de faţă e down, el există şi se află în planul meu de dezvoltare pe anul acesta. E un blog despre telefoane mobile care are ceva audienţă în spate, dar l-am suspendat pentru că am ajuns la câteva concluzii cu el care nu-mi plac şi vreau să regândesc o nouă strategie cu el. Mai am câteva proiecte dar momentan le ţin ascunse pentru că încă sunt într-o fază beta, ca să zic aşa, iar pe lângă acestea am de gând anul acesta să mai dezvolt un proiect care zic eu că va fi cea mai tare ispravă 2.0. Nu are legătură cu blogurile şi vreo nişă cunoscută, atât vă pot spune.
Momentan strategia pentru acest nou proiect mi-am notat-o într-un carneţel şi urmează să o pun în aplicare zilele următoare. Veţi afla despre el când consider eu de cuviinţă că merită scos la lumină, dar acesta va fi proiectul cu care voi scoate antreprenorul din mine. Îmi voi pune imaginaţia, creativitatea şi experienţa dobândită în online în proiectul ăsta.
Dar ca să nu mă lungesc prea mult şi să uit de unde am pornit, vreau să scot în evidenţă la ce trebuie să te uiţi când dezvolţi un proiect online, chestii mai simpluţe, de antreprenor novice.
1. Bugetul – E poate cel mai important aspect din viaţa unui proiect online, fără buget un proiect nu există, asta o ştie şi un elev dintr-a patra. De câţi bani ai nevoie pentru a-l pune pe picioare şi de ce fonduri ai nevoie pe termen lung pentru a-l ţine în viaţă, e foarte important să-ţi stabileşti din start acest aspect pentru că te ajută să te organizezi mai bine dpdv financiar. Altfel îţi gestionezi banii când ştii că, “am nevoie de 100 euro pentru a pune proiectul pe picioare şi încă 300 pentru a-l ţine în viaţă pentru să zicem 2-3 ani”.
2. Plan de business – Orice proiect are nevoie de un plan de business, chiar şi unul online. Orice manager, antreprenor de succes ţi-ar zice chestia asta prima dată. Ce conţine un plan de business? Un brief scurt despre ce vrei să faci şi ce intenţionez să realizezi. Eu mi-am notat într-un carneţel ce vreau să fac, cu liniuţe ca la şcoală.
3. Alocarea timpului – Un alt aspect destul de important este timpul pe care eşti dispus să-l aloci acestui proiect. Dacă e proiect de tipul user-generated content, atunci nu trebuie să-i aloci prea mult timp. Dacă e însă un blog de nişă atunci timpul de alocat trebuie să fie mai mare.
4. Parteneri de proiect – E incredibil de greu să lucrezi singur la un proiect, asta v-o spun cu mâna pe inimă, de asta trebuie să te gândeşti serios dacă proiectul tău are nevoie de mai multe minţi luminate care să se ocupe de dezvoltare. Mie unul îmi place să lucrez mai mult de unul singur, dar sunt proiecte la care mi-ar prinde bine şi un partener. Nu încerca să te dai cocoş zicând că, “n-am nevoie de ajutorul nimănui, mă descurc şi singur”. De cele mai multe ori când zici asta atunci dai de greu, te plafonezi şi proiectul tău ajunge să moară.
5. Organizarea – Cu o organizare temeinică şi bine pusă la punct vei avea de succes. Stabileşte-ţi priorităţile înainte de a lansa proiectul! La ce cifre vrei să ajungi cu el (statistic vorbind), ce metode de promovare ai de gând să foloseşti, care sunt atribuţiile fiecărei persoane implicate (asta în caz că te decizi până la urmă să nu lucrezi singur) şi ar mai fi câteva, dar vă las să le descoperiţi singuri.
Cam astea ar fi principalele puncte. Nu sunt sfaturi de expert, sunt doar câteva constatări de-ale mele care într-un fel m-au ajutat să mă organizez mai bine.









