Tag Archives: animale
Eu nu îmi voi duce copilul la circ!
E o promisiune pe care mi-o fac singur pentru ziua când mă veţi vedea cu pruncu-mi de mână prin parcuri – eu nu-mi voi duce copilul la circ. Şi vă spun şi de ce. În primul rând pentru că nu vreau să înveţe că locul animalelor sălbatice e în mijlocul ringului, nu vreau să înveţe că animalele sălbatice se ţin legate. Vreau să ştie că leii, tigrii, elefanţii şi restul necuvântătoarelor de acolo trebuie să trăiască libere, în sălbăticie, să zburde în voie pe coclauri, să se înmulţească şi să populeze pădurile, că şi aşa, vai de mama lor, multe dintre aceste fiinţe ajuns să fie pe cale de dispariţie. Nu vreau ca odrasla mea să fie distrată de nişte animale chinuite şi ţinute în cuşti de câţiva metri. Nimeni nu mă poate convinge că animalele alea sălbatice care fac show într-un circ se simt bine şi adoră habitatul în care se află. Nimeni. Nu mă interesează că animalele sunt foarte bine dresate, iar dresorii lor ştiu să se comporte în preajma unui leu sau tigru, de exemplu. E un animal sălbatic totuşi, oricât de bine pregătit eşti tu ca dresor şi oricâtă experienţă ai, o sălbăticiune e greu de ţinut în lesă, ca să zic aşa.
O singură dată am fost la circ, când eram pitic, asta era pe la vreo 5 ani (cred), dracu mai ţine minte câţi ani am avut, dar ştiu că eram un metru şi-un şniţel de mare. Erau anii de glorie ai fostului stadion Ion Moina, iar pe bucata de teren de alături poposea şandramaua circarilor, unde se construieşte acum noua sală polivalentă. M-am dus de mânuţă cu mama, ne-am ocupat locurile şi am aşteptat să înceapă numărul. Nu mai ţin minte detaliile, dar un lucru ştiu sigur, de distrat nu m-am distrat. Poate că oi fi râs puţin de clowni (apropo, am o poveste tare de tot cu clowni, v-o zic mai încolo), dar când intrau animalele, mă întristam când vedeam cum erau tratate. Ţinute în lesă, care lesă era ori nişte sfoară groasă cât pumnul, ori nişte lanţuri grele care-i ţineau picioarele strâns legate. Am şi o poză călare pe un elefant. Când m-am apropiat de animalul ăla şi l-am privit în ochi parcă am simţit cât e de nefericit. De atunci nu am mai avut ce căuta la circ. Mai vedeam animalele de la gard când treceam pe lângă cort şi ştiu sigur că bine nu le era legate şi închise.
De ce există circ cu animale sălbatice până la urmă, de ce nu putem să ne amuzăm, dacă tot e până acolo, doar de oameni care fac pe bufonii şi de acrobaţii care-şi riscă viaţa pentru buna dispoziţie a plătitorului de bilet? Aceeaşi întrebare legată de grădina zoologică.
Da, am o problemă cu vânătoarea de la Balc
În fiecare an se adună la Balc o gaşcă de ipocriţi bătrâni şi înstăriţi pentru a se distra împuşcând nişte animale lipsite de apărare, în frunte cu organizatorul şef Ţiriac. Desigur, cum mintea lor e setată pe făcutul banilor, ei nu prea sunt obişnuiţi să depună un efort prea mare, aşa că au nevoie de cineva care să adune mistreţi la un loc ca să le poate fi lor mai uşor să-i împuşte şi apoi să se laude cu trofeele la şpriţul de după.
Să fii vânător nu-ţi trebuie mult creier, orice prost poate să îndrepte puşca spre ţintă şi să apese pe trăgaci. Nu, nu mă priveşte că Ţiriac îşi creşte singur mistreţii şi are dreptul să facă ce vrea cu ei, că doar sunt proprietatea lui. Niciodată nu e un lucru bun să omori fiinţe nevinovate pentru a-ţi satisface partenerii de afaceri şi ego-ul personal.
Nu vreau să instig la violenţă sau să credeţi că am ceva personal cu participanţii la această “distracţie” sângeroasă, nici vorbă, sunt pacifist de felul meu, dar tare mult aş vrea să aud o ştire în care un vânător la împuşcat pe altul. Din greşeală, fără intenţie fireşte, dar să simtă şi vânătorul ăla cum e să iei un glonţ gratuit, de distracţie, nu altceva. Garantez că ăla nu mai pune mâna pe puşcă cât trăieşte.
Ţiriac e singurul miliardar din ţara asta pe care îl respect şi îl apreciez, e singurul om care şi-a făcut averea singur şi nu prin şmecherii şi afaceri cu statul român. Omul merită toată stima.
Rămân surprins ce plăceri sadice au oamenii când ajung la un nivel financiar ridicat.
Povestea peştilor lui Vasile
Într-o anumită zi de vară dintr-un an când încă eram în generală (sau de primăvară, s-a petrecut demult, memoria îmi joacă feste), printre ocupaţiile copilăreşti pe care le avea tânărul Vasile se număra şi îngrijirea peştilor exotici pe care i-a achiziţionat de la un mic magazin de animale din micile lui economii strânse de la colindat şi udat, plus ce i-a mai dat mama lui pentru merite deosebite la şcoală, cu toate că acestea din urmă au fost mai puţine de altfel. Vorba vine îngrijit, căci de fapt acest proces intra mai mult în atribuţiile mamei lui decât a tânărului, Vasile fiind mai mult preocupat cu admiratul peştilor decât cu igiena acvariului.
Zilele treceau, peştii se simţeau bine şi aveau tot confortul cu toate dotările necesare, dar lucrurile au devenit extrem de tensionate într-o zi când mama lui Vasile, foarte furioasă pe tânăr pentru o notă proastă luată la şcoală, a avut un moment de răbufnire. În timp ce peştii asistau la gâlceava iscată, se aflau în camera unde s-a petrecut spectacolul, dintr-o dată aceasta şi-a îndreptat atenţia spre ei. Sub motivul “peşti îţi trebuie ţie în loc să înveţi. ce, eu sunt nebuna ta să curăţ după ei şi tu să te uiţi la ei?”, doamna M. s-a enervat atât de tare încât a luat peşte cu peşte şi l-a trimis în lumea celor drepţi prin intermediul vasului de toaletă.
Nici măcar un peşte nu a avut drept de vot. Săracii au căzut victime colaterale în tot acest nefericit eveniment şi nu aveau cum să protesteze decât să privească neputincioşi cum sunt luaţi cu forţa din reşedinţa lor de lux şi izgoniţi în apele învolburate şi tulburi ale closetului, fiecare dintre ei sperând că se va linişti doamna M. până va ajunge la el, iar astfel va scăpa cu viaţă. N-a fost să fie, iar finalul poveştii nu este din păcate cu happy ending, aşa cum obişnuiţi să vedeţi prin filmele americane.
Nu ştim dacă vreun peşte a reuşit să se descurce în jungla urbană din canalele oraşului, probabil nu, nefiind obişnuiţi să trăiască în condiţii vitrege.
Aţi returna un câine de rasă dacă l-aţi găsi pe stradă?
În ultimul timp am văzut tot mai multe anunţuri pe stâlpi cu “pierdut Azorel în zona x… găsitorului ofer recompensă, sunaţi la numărul”, semn că ori mulţi stăpâni nu ştiu că îngrijirea unui animal de companie presupune atenţie ori s-a ajuns ca să se fure câini. E normal ca oamenii să ia măsuri dacă i-a dispărut pet-ul, ţine de afecţiune şi ataşamentul faţă de animalul acela, dar nedumerirea mea aici este legată de cum pot dispărea câinii aceştia. De ce ar fugi un câine de unde îi cald şi bine? Singurul motiv mai plauzibil pe care îl văd aici este dacă animalul mănâncă bătaie zilnic, desigur, şi neatenţia din partea stăpânului. Sau nu cred că un câine comunitar, mulţi au ca animal de companie un câine luat de pe stradă, ar fi atâta de prost ca să fugă de la familia care îl îngrijeşte, îl spală îi dă un bol cu mâncare zilnic şi furnizează un acoperiş deasupra capului, decât dacă e luat la şuturi zilnic. Şi atunci, totuşi, cum poate să dispară un câine aşa uşor? Din câte ştiu câinele ia urma stăpânului oriunde ar merge acesta şi cred că dacă l-ai lăsa undeva departe de casă va găsi drumul înapoi.
Cred că s-a ajuns ca să se fure câini de rasă… mda, ce nu ar face omul pentru bani. De ce zic asta, pentru că am un tovarăş la care i-au furat acu’ câţiva ani câinele şi nu l-a mai văzut de atunci. Era un lup foarte fain şi jucăuş, antrenat şi crescut de mic, s-a ataşat de familie şi imediat sărea să-şi apare stăpânul numai dacă dădeai noroc cu omul. Deştept rău câinele ăla, dacă te făceai că-l loveşti în joacă pe stăpân, imediat era câinele pe tine şi te punea la pământ. L-a ademenit cineva într-o maşină şi dus a fost cu el.
Am o curiozitate care mă roade de două zile: să presupunem că aţi găsit un câine de rasă pe stradă şi cu câteva zile înainte i-aţi văzut poza într-un afiş care anunţa că a dispărut, ce faceţi? Puneţi mâna pe telefon şi faceţi un gest frumos sunându-l pe proprietar să vină să-l ia sau păstraţi câinele şi îi oferiţi voi un cămin, chiar dacă asta înseamnă să trăiţi cu gândul că e un câine furat? N-am văzut niciun afiş cu găsit câine, ba, mint, am văzut o dată, îmi aduc aminte, dar asta denotă faptul că oamenii nu au înclinaţii spre acte caritabile şi să facă un gest frumos e prea mult pentru mulţi.
Câinii de capitală sunt mai agresivi decât ăia din provincie?
Nu comentez știrea cu femeia mușcată de câini în București pentru că nu pot fi obiectiv orice aș zice, iubitor de animale fiind, așa că mă abțin. Și ați face bine dacă ați face și voi la fel, nu de alta da’ e păcat să ne enervăm reciproc pe tema asta.
Dar ceva tot am de zis despre acest subiect, care e mai mult o nelămurire. Nu vi se pare că patrupedele din capitală sunt mai agresive decât cei din provincie. Majoritatea știrilor cu oameni mușcați de câini vin din București. De ce? Câinii ăia sunt tratați numai cu carne crudă în sânge? Io vă spun sincer că la Cluj n-am auzit să existe asemenea cazuri de câini comunitari foarte agresivi care să muște nu doar să latre. A fost o dată un caz în care un rotweiler al unui tip care a mușcat o fetiță, dar ăla nu era comunitar, era de rasă. Deci cum? Câinii de capitală sunt mai agresivi decât provincialii?
