Tag Archives: amintiri
Cea mai frumoasă amintire legată de U Cluj!
Astăzi fac apel la amintirile voastre legate de tot ceea ce a însemnat U Cluj pentru voi şi vă provoc să-mi povestiţi, în câteva rânduri (maxim 10), cea mai frumoasă amintire legată de acest club, pe care îl iubim cu atâta pasiune. Ştiu foarte bine că unii dintre voi aţi susţinut echipa şi când era în bejenie, şi când era în divizia C, şi când era în B şi acum în A. Iar unii aţi mers cu echipa prin toate satele ca să strigaţi acel mândru şi falnic, HAIDE “U”, şi mai ştiu că nu puteţi să nu aveţi amintiri faine legate de aceste deplasări sau diverse meciuri de pe vechiul Moina, ori chiar de pe la diverse evenimente organizate de suporteri sau club.
Şi să nu vă gândiţi că scrieţi pentru nimic, am pentru voi 2 bilete la tribuna a doua pentru ultimul penultimul meci din acest an de pe Cluj Arena, împotriva revelaţiei europene din acest an, FC Vaslui. Un meci în care avem nevoie de o victorie mare care să ne ţină în lupta pentru un loc de europene la anul. Şi cum în ultimele partide nu am avut o evoluţie foarte bună, iar sâmbătă întâlnim una dintre cele mai bine pregătite, organizate şi puternice echipe din Liga 1, ne va fi foarte greu, dar băieţii trebuie să se motiveze perfect şi să dea totul pe teren. Pentru că se poate. Şi au nevoie de tot sprijinul nostru, acelui public fenomenal care cântă neîncetat pe toată durata partidei.
Vreau să văd poveşti faine, scrise din suflet. Faceţi-mă să-mi fie greu să decid cui dau biletele.
Bonus: Pe lângă bilet, pe care oricum îl veţi lua, ambii câştigători vor avea ocazia să scrie un guest post pe acest blog despre ceea ce înseamnă pentru ei Universitatea Cluj. Să vă faceţi, cum ar veni, intrarea în blogosferă şi poate, de ce nu, vă prinde şi pe voi microbul acesta :)
Aveţi timp până pe 8 decembrie 2011, la ora 23:59
Întrucât blogul a fost căzut câteva zile, aveţi timp până pe 9 decembrie, ora 23:59
Haide “U”
Vă las şi afişul să vedeţi ce puteţi câştiga cu biletul, pe care să nu-l aruncaţi că nu se ştie niciodată :D
Mai ţine cineva un oracol?
M-au năpădit din nou amintirile, iar nostalgia a pus din nou stăpânire pe mine. Mi-am adus aminte, total întâmplător, de generală şi de cum ţineam eu un oracol. Da, vă vine să credeţi sau nu, am avut oracol, chiar dacă fetele erau mai deschise spre genul acesta de distracţie. Cât de sentimentalist am fost. Adevărul e că mi-a plăcut tare mult treaba asta cu oracolele şi tare mi-e dor acum să mai completez unul.
Pentru cei mai tineri dintre voi, oracolul era prin tinereţile noastre, a celor de 20+ ani, un caiet în care autorul scria la începutul fiecărei pagini câte o întrebare, iar colegii, prietenii şi cine mai dorea răspundea în scris la ea pe aceeaşi pagină. Mie cel mai mult mi-a plăcut pagina cu “lasă-mi o amintire”. Mamă ce de inimioare roşii şi tot felul de poezii hazlii mai primeam acolo :D Am adunat la bancuri faine din oracol de nu-i adevărat.
Stau şi mă gândesc, cu nostalgie, mai ţine tineretul din ziua de azi un oracol, mai are timp s-o facă şi pe asta cu atâtea telefoane inteligente, iphoane, ipaduri, laptoape şi PC-uri ultra-performante în jurul lui? Sincer, mă îndoiesc de asta, dar să nu ne pierdem speranţa, probabil există încă într-un colţ de ţară tineri care descoperă bucuria de a scrie într-un oracol. Şi chiar e o bucurie să ai un oracol pe care să-l răsfoieşti peste câţiva ani şi să-ţi aduci aminte de nişte oameni cu care ai împărţit cândva o bancă timp de 4 ani.
Şi ce mi-ar mai fi plăcut acum să-mi găsesc oracolul, pe care ştiu sigur că l-am păstrat pe undeva, dar nu îl mai găsesc.
foto
Când roata se întoarce
Pe vremea când eram puştiulache aveam obiceiul să mă distrez enervând vecinii atunci când mama era plecată la servici. Muzica la maxim era pentru mine distracţia supremă. Câte bătăi în ţeavă îmi atrăgeam pentru activitatea asta. Porneam winamp-ul (ah, ce vremuri, de când n-am mai folosit winamp-ul, cred că s-au făcut ceva ani), dădeam blană la boxe şi deschideam geamul şi ieşeam pe balcon să ascult muzică şi eram tare mândru. Era perioada când Voltaj era tata lor pentru mine, 3SE, Animal X, mai un Genius , un Hi-Q, N&D etc. Plus trupe străine ca şi Queen, Guns N’Roses ori U2 rulau fin. Nu cred că există cineva care să nu fi ascultat în copilărie măcar o dată muzică la maxim, refuz să cred asta.
Doar că timpul a trecut, am o vârstă care nu-mi mai permite să fac lucruri din astea copilăreşti, dar sunt nevoit să suport muzica la maxim venită de la vecini, adică puşti care au acum aceeaşi satisfacţie pe care o aveam eu la vârsta lor cu muzica ascultată la maxim. În fiecare dimineaţa somnul îmi este tulburat de O Zone, Danza Kuduro sau piesele momentului la ora actuala, nu le ştiu după nume că nu mă pasionează să-mi încarc capul şi cu treburile astea, dar le ştiu dacă le aud. De fiecare dată când se întâmplă să fiu trezit în acest fel îmi aduc aminte cum eram în aceeaşi situaţie, mă uit în sus şi zic, “Doamne, tu chiar nu dormi sau nu uiţi niciodată?”.
Şi corcoduşele cin’ le mai mănâncă?
Am doi vişini în spatele blocului şi mai mulţi corcoduşi. Vişinii au deja fructele foarte, foarte coapte şi nu le culege nimeni. Corcoduşele încep să se facă, dar deja au fructul destul de mare şi verde, şi, la fel, nimeni nu se atinge de ele, decât foarte puţini plozi, îi numeri pe degetele de la o mână.
Văzând cum stau vişinele alea coapte şi nu le culege nimeni mai-mai că îmi vine să mă caţăr să le culeg pe toate, numai că la vârsta mea de cal bătrân nu ştiu zău cum m-a ţine bietul copac.
Iar mi-am adus aminte cu nostalgie de copilărie şi de vacanţele de vară când răsuna toată curtea blocului de glasul nostru. În blocul în care stau mi-am trăit toată copilăria, iar vişinii şi corcoduşii de care vă vorbesc i-am escaladat în fiecare vară şi fructele lor le-am savurat, alături de prieteni. Acum constat cu stupoare că în anul 2011 nu mai are cine să le mănânce fructele acestor prea darnici pomi fructiferi, pe care noi practic ne certam care să ajungă cât mai sus în ei, şi a căror fructe probabil se vor strica şi vor cădea singure. Îmi aduc aminte că era o adevărată bătaie pe corcoduşe, vişinele se terminau repede, fiind doar doi pomi, dar fructele alea verzi erau cireaşa de pe tort, ca să zic aşa :D, şi ajungeam chiar pe la alte blocuri în căutare de corcoduşi. Şi ce mândrie mai era pe noi când veneam cu bluza plină de corco, aşa le ziceam noi, şi le împărţeam la tot blocul, nu înainte de a avea grijă să ne rămână şi nouă.
Părinţii nu puteau înţelege deloc cum puteau să ne placă acriturile alea verzi şi ne tot ameninţau că avem ce sta pe budă dacă mai mâncăm multe. N-am stat niciodată şi am mâncat destule verzituri, poate alţii au făcut-o, dar io am fost mai norocos :-). Aşa verzi cum erau ne plăceau la nebunie, dar să vezi bătaie pe ele când erau coapte. Bine, faza e că nu apucau să se coacă, dar când găseam un corcoduş cu fructe coapte indicat era să nu mai spui la nimeni de el, să mănânci din el până te saturi şi să mergi satisfăcut la bloc.
Acum cu internetul ăsta, facebook, messenger, jocuri, alea-alea, nu mai are cine să mănânce corcoduşele, ceea ce mă face să mă întristez crunt.
Nostalgie…
Privim cu regret albumele de fotografii strânse de părinţii noştri, iar când ajungem să ne uităm peste ele ne loveşte nostalgia direct în mufă. Noi la 1 an, noi la 2 ani, noi la 3… noi la 8 ani, 12, 13 şi evoluţia continuă, fiecare moment important din viaţa noastră a fost imortalizat şi ţinut în zeci de albume.
Acum cu marea tehnologizare, aparatele foto cu film au devenit şi ele o amintire, iar toate pozele noastre din vacanţe, de la zile de naştere, petreceri, etc. sunt ţinute pe un stick de memorie, hard extern sau direct pe hard, şi trebuie să avem mare grijă cu ele ca nu cumva să le dăm erase din greşeală sau neatenţie atunci când schimbăm windows-ul. Parcă altfel stau albumele într-un sertar, unul peste altul, frumos aranjate, sunt mai în siguranţă ca şi atunci când le găzduieşti direct pe calculator, care, fie vorba-ntre noi, nu eşti sută la sută sigur că le vei avea peste câţiva ani, oricând îţi poate crăpa hardul şi ţi s-au dus dracului toate amintirile.
Să ma destindem un pic atmosfera, zic, aşa de duminică :D
